Decizia nr. 1348/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea depusă la data de 2 aprilie 2024, în cadrul dosarului nr. x/2019, având ca obiect recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/*300/2019, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și ale art. 229 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) și b) și art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la următoarele dispoziții constituționale: art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5); în subsidiar, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția necompetenței funcționale a instanței în aprecierea admisibilității excepției de neconstituționalitate; a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin aceeași cerere a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu interpretarea art. 24 alin. (2) și 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și a 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE. La data de 8 aprilie 2024, recurentul a depus și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 42 alin. (1) pct. 13 și art. 47 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 333 din 15 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a art. 229 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) și b), art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1)-(5) din Constituția României; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea subsidiară privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția necompetenței funcționale a instanței în aprecierea admisibilității excepției de neconstituționalitate; a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții; a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 42 alin. (1) pct. 13 și a art. 47 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României; a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene; a respins recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii pronunțate în data de 6 aprilie 2023 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B., ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 333 din 15 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în privința soluției de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii subsidiare privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de recurs, în mod eronat, a respins cererea ca rămasă fără obiect, acest aspect nefiind prevăzut ca și criteriu de inadmisibilitate în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Învederează că excepția de neconstituționalitate ocrotește un interes general și nu poate fi apreciată de către instanța de judecată, ca fiind rămasă fără obiect, dată fiind problematica ridicată în domeniul protecției copiilor. Arată că instanța a realizat tocmai ceea ce prin excepția de neconstituționalitate era criticat că se realizează într-un domeniu al dreptului fundamental ca cel al protecției copilului (lipsa neutralității instanței în aprecierea imparțialității), drept fundamental prevăzut și ocrotit de art. 3 alin. (3) paragraful al doilea din TUE, tratat ratificat de Parlamentul României și care face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României. Arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind sesizarea Curții Constituționale, dispoziția a cărei neconstituționalitate se solicită producând un efect real asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Apărările formulate În cauză, intimata nu a depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, pentru soluționarea recursului. Ulterior soluționării cererii de recuzare a membrilor completului, formulată de recurent la termenul din 12 ianuarie 2025, în cauză a fost acordat termen de judecată la 12 iunie 2025.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Recurentul reclamă încălcarea regulilor de procedură prevăzute de Legea nr. 47/1992, susținând că soluția de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu este prevăzută ca și criteriu de inadmisibilitate în legea anterior menționată. Înalta Curte reține că prin cererea formulată, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ., iar, în subsidiar, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Prin decizia atacată, instanța de recurs a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ., în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 49 alin. (1) - (5) din Constituția României și, în raport cu această soluție, a respins cererea subsidiară vizând neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Reținând că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere modul de formulare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale de către petent, constată legalitatea deciziei recurate cu privire la soluția de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Aceasta, întrucât ceea ce s-a dedus judecății, în principal, a fost deja soluționat în sensul admiterii pretenției, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind formulată în subsidiar, în eventualitatea respingerii solicitării principale. Soluția de respingere a cererii, ca rămasă fără obiect, consacrată de practica judiciară anterioară C. proc. civ. de la 1864, își menține aplicabilitatea și se justifică și sub imperiul C. proc. civ. în vigoare, fiind dedusă pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ., context în care nu prezintă relevanță faptul că nu este prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.