SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KANSIZ c. TURCIA (solicitarea nr. 74433/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 mai 2007 DEFINITIVF 12/11/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Kansbourg c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, J. Šikuta, judecători, și a dlui T.L. Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 74433/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl. Cumhur Kansaz a sesizat Curtea la 9 noiembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurentul susținea în esență că faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor articolului 1 din Protocolul nr. 8 iulie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Comisia a decis să examineze, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE, reclamantul s-a născut în 1945 și își are reședința în Ankara. În 1991, Hotărârea Generală Drumuri ( 457 500 de lire turcești (TRL). Decizia de expropriere a fost notificată reclamantului la 7 septembrie 1993. La 17 septembrie 1993, reclamantul a intentat o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere în fața instanței de mari instanțe din Ankara. La 7 noiembrie 1996, Tribunalul Octoya a solicitat reclamantului o indemnizație suplimentară de 3 477 848 La 26 mai 1997, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea instanței de primă instanță pe motiv că aceasta din urmă, în momentul evaluării valorii terenului, s-a abținut de la luarea în considerare a prezenței unei linii de înaltă tensiune. La 21 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. Cererea de rectificare formulată de reclamant a fost respinsă la 17 decembrie 1998. 12. La 28 iunie 2000, Hotărârea a vărsat o sumă de 11 959 610 000 de lire turcești (aproximativ 20 492 EUR) către reclamant pentru indemnizația suplimentară de expropriere, însoțită de un interes moratoriu începând cu 24 septembrie 1993. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16; și Akac. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25.14 dobânda datorată pentru întârzierea plății datoriilor statului a fost stabilită prin Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 la rata de 30 % pe an. Apoi, rata a fost mărită la 50 % pe an. 4489 la 1 ianuarie 2000, în vederea modificării Legii privind dobânzile legale și moratorii, dobânda datorată pentru întârzierea plății datoriilor statului a fost stabilită la rata anuală de reechitare aplicată datoriilor pe termen scurt de către Banca Centrală la data de 31 decembrie a anului precedent, și anume o rată de 60% începând cu anul 2000. 15. Reclamantul se plânge de întârzierea administrativă în plata prejudiciilor care i-au fost acordate printr-o hotărâre și de insuficiența ratei dobânzii moratoriu aplicate datoriilor statului. În acest sens, invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă; pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317 alineatul 31 și Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct, adăugat la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină suplimentară și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Pe baza acelorași fapte, reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție. 21. Având în vedere concluzia formulată la punctul 19 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 250 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 200 00 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 24. Guvernul contestă această sumă. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș, citată anterior, (pp. 1311§ 35-36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă reclamantului 20 000 EUR pentru daune materiale 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. În acest sens, el prezintă două facturi datate 7 ianuarie 1997 și, respectiv, 27 ianuarie 1997 privind taxele de timbru judiciar în apropierea instanțelor interne pentru o sumă totală de 69 491 228 de lire turce (echivalent cu 36 de euro). 28. Guvernul contestă această sumă. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de dovezile aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea acordă reclamantului o sumă globală de 200 EUR care include diferitele sale cheltuieli de judecată. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ; Spune că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 20 000 EUR (90 000 EUR) pentru daune materiale și 200 EUR (200 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale A se vedea că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 mai 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președintele
QUATRIÈME SECTION
KANSIZ c. TURQUIE
(Requête n
o
74433/01)
ARRÊT
22 mai 2007
12/11/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kansız c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza,
président,
MM.
juges,
et de M. T.L.
Early,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 mai 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
74433/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Cumhur Kansız («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 novembre 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le requérant alléguait essentiellement que les faits de la cause révèlent un manquement de l'Etat défendeur aux exigences de l'article 1 du Protocole n
o
1.
4.
Le 8 juillet 2004, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 et 13 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1945 et réside à Ankara.
6.
En 1991, la Direction générale des routes («
la Direction
») expropria un terrain appartenant au requérant, sis à Ankara pour un montant de 228
457
500 livres turques (TRL). La décision d'expropriation fut notifiée au requérant le 7 septembre 1993.
7.
Le 17 septembre 1993, le requérant intenta une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation devant le tribunal de grande instance d'Ankara. Le 7 novembre 1996, ledit tribunal octroya au requérant une indemnité complémentaire de 3
477
848
000 livres turques à compter du 24 septembre 1993, date de la cession du terrain.
8.
Le 26 mai 1997, la Cour de cassation cassa le jugement rendu par la juridiction de première instance au motif que cette dernière, lors de l'appréciation de la valeur du terrain, s'était abstenue de prendre en considération la présence d'une ligne de haute tension.
9.
Par un jugement du 18 mars 1998, le tribunal de grande instance se conforma à l'arrêt de cassation. La même somme fut accordée au requérant.
10.
Le 21 septembre 1998, la Cour de cassation confirma ce jugement.
11.
La demande en rectification introduite par le requérant fut rejetée le 17
décembre
1998.
12.
Le 28
juin
2000, la Direction versa une somme de 11
959
610 000 livres turques (environ 20
492 euros) au requérant au titre de l'indemnité complémentaire d'expropriation, assortie d'un intérêt moratoire à compter du 24 septembre 1993.
II.
13.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d'expropriation, voir les arrêts
Akkuș c.
Turquie
du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16, et
Aka c. Turquie
du 23
septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25.
14.
Les intérêts dus pour le retard de paiement des dettes de l'État ont été fixés par la loi n
o
3095 du 4 décembre 1984 au taux de 30 % l'an. Ensuite, ce taux a été porté à 50 % par an. Suite à l'entrée en vigueur de la loi n
o
4489 le 1 janvier 2000, amendant la loi sur les intérêts légaux et moratoires, les intérêts dus pour le retard de paiement des dettes de l'État ont été fixés au taux de réescompte annuel appliqué aux dettes à court terme par la Banque centrale le 31 décembre de l'année précédente, à savoir un taux de 60 % à partir de l'année 2000.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
Le requérant se plaint du retard pris par l'administration dans le paiement des dommages et intérêts qui lui ont été accordés par une décision de justice et de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire appliqué aux dettes de l'Etat. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement des indemnités complémentaires accordées par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de ses biens. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge supplémentaire et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
20.
Se basant sur les mêmes faits le requérant se plaint également d'une violation des articles 6 § 1 et de 13 de la Convention.
21.
Eu égard à la conclusion formulée au paragraphe 19 ci-dessus, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de cette disposition.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
23.
Le requérant réclame 250
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 200 00 EUR au titre du préjudice moral qu'il aurait subis.
24.
Le Gouvernement conteste cette somme.
25.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș
, précité, (pp.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au requérant 20 000 EUR au titre de dommage matériel.
26.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
27.
Le requérant demande également 6
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour. Il soumet à cet égard deux factures datées respectivement 7 janvier 1997 et 27 janvier 1997 concernant les frais de timbres judiciaires près des tribunaux internes pour un montant total de 69 491
228 livres turques (équivalent à 36 euros).
28.
Le Gouvernement conteste cette somme.
29.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des preuves en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour octroie au requérant une somme globale de 200
EUR comprenant ses divers frais de justice.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 ;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément les griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 20
000 EUR (vingt mille euros) pour dommage matériel et 200 EUR (deux cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 mai 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Greffier
Président