AFFAIRE KANSIZ c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KANSIZ c. TURCIA (solicitarea nr. 74433/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 mai 2007 DEFINITIVF 12/11/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Kansbourg c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, J. Šikuta, judecători, și a dlui T.L.

Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 74433/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl. Cumhur Kansaz a sesizat Curtea la 9 noiembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurentul susținea în esență că faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor articolului 1 din Protocolul nr. 8 iulie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Comisia a decis să examineze, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei.

ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE, reclamantul s-a născut în 1945 și își are reședința în Ankara. În 1991, Hotărârea Generală Drumuri ( 457 500 de lire turcești (TRL). Decizia de expropriere a fost notificată reclamantului la 7 septembrie 1993. La 17 septembrie 1993, reclamantul a intentat o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere în fața instanței de mari instanțe din Ankara. La 7 noiembrie 1996, Tribunalul Octoya a solicitat reclamantului o indemnizație suplimentară de 3 477 848 La 26 mai 1997, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea instanței de primă instanță pe motiv că aceasta din urmă, în momentul evaluării valorii terenului, s-a abținut de la luarea în considerare a prezenței unei linii de înaltă tensiune.

La 21 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. Cererea de rectificare formulată de reclamant a fost respinsă la 17 decembrie 1998. 12. La 28 iunie 2000, Hotărârea a vărsat o sumă de 11 959 610 000 de lire turcești (aproximativ 20 492 EUR) către reclamant pentru indemnizația suplimentară de expropriere, însoțită de un interes moratoriu începând cu 24 septembrie 1993. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16; și Akac. Turcia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25.14 dobânda datorată pentru întârzierea plății datoriilor statului a fost stabilită prin Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 la rata de 30 % pe an.

Apoi, rata a fost mărită la 50 % pe an. 4489 la 1 ianuarie 2000, în vederea modificării Legii privind dobânzile legale și moratorii, dobânda datorată pentru întârzierea plății datoriilor statului a fost stabilită la rata anuală de reechitare aplicată datoriilor pe termen scurt de către Banca Centrală la data de 31 decembrie a anului precedent, și anume o rată de 60% începând cu anul 2000. 15. Reclamantul se plânge de întârzierea administrativă în plata prejudiciilor care i-au fost acordate printr-o hotărâre și de insuficiența ratei dobânzii moratoriu aplicate datoriilor statului. În acest sens, invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă; pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317 alineatul 31 și Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.

Comisia constată că întârzierea legată de plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct, adăugat la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină suplimentară și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Pe baza acelorași fapte, reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție.

21. Având în vedere concluzia formulată la punctul 19 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 250 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 200 00 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

24. Guvernul contestă această sumă. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș, citată anterior, (pp. 1311§ 35-36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă reclamantului 20 000 EUR pentru daune materiale 26. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. În acest sens, el prezintă două facturi datate 7 ianuarie 1997 și, respectiv, 27 ianuarie 1997 privind taxele de timbru judiciar în apropierea instanțelor interne pentru o sumă totală de 69 491 228 de lire turce (echivalent cu 36 de euro). 28. Guvernul contestă această sumă. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor.

În cazul de față și ținând seama de dovezile aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea acordă reclamantului o sumă globală de 200 EUR care include diferitele sale cheltuieli de judecată. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ; Spune că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 20 000 EUR (90 000 EUR) pentru daune materiale și 200 EUR (200 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale A se vedea că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 mai 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președintele

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE KANSIZ c. TURQUIE (Requête n o 74433/01) ARRÊT STRASBOURG 22 mai 2007 DÉFINITIF 12/11/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Kansız c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza, président, MM. J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, J. Šikuta, juges, et de M. T.L. Early, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 mai 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5. Le requérant est né en 1945 et réside à Ankara.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d'expropriation, voir les arrêts Akkuș c. Turquie du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16, et Aka c. Turquie du 23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

20. Se basant sur les mêmes faits le requérant se plaint également d'une violation des articles 6 § 1 et de 13 de la Convention.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage