ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2025

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.04.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Muzeul Național de Artă Contemporană al României a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, constatarea nulității și anularea Deciziei nr. 130/03.11.2020 de numire a Comisiei de negociere a Metodologiei privind comunicarea publică prin prezentare directă, expunerea publică a operelor de artă grafică sau plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, precum și proiecția publică a operelor de artă digitală, emisă de Directorul General al O.R.D.A. și a actului subsecvent emiterii acesteia, respectiv, Decizia nr. 143/07.12.2020.

Prin sentința civilă nr. 916 din 26 mai 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Muzeul Național de Artă Contemporană al României, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

A admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții principali Rețeaua Națională a Muzeelor din România, A., Uniunea Arhitecților din România, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea.

A anulat Decizia nr. 130/3.11.2020 și Decizia nr. 143/07.12.2020 emise de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

A admis cererile de intervenție accesorie în sprijinul reclamantului formulate de C., Centrul Cultural al Municipiului București - ARCUB, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Brăilei Carol I, D., Uniunea Artiștilor Plastici din România.

A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului formulată de E..

A obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 3025 RON (din care 2975 RON onorariu avocat, iar 50 RON taxa de timbru).

A obligat pârâtul să plătească intervenientului în interes propriu Rețeaua Națională a Muzeelor din România cheltuieli de judecată în cuantum de 13.100 RON (din care 13.050 RON reprezentând onorariu avocat și 50 RON taxa de timbru).

Împotriva sentinței civile nr. 916 din 26 mai 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și intervenienta E..

Prin cererea de recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, recurentul-pârât a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, acesta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 163 și art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, în privința D., după cum rezultă din informațiile publice postate pe site-ul oficial www.x.ro, aceasta este atât uniune de creație cât și organizator de expoziții, evenimente, saloane, manifestări, sens în care percepe taxă de participare, contrar celor susținute prin cererea de intervenție. Totodată, faptul că asociația este o organizație de autori nu constituie un argument suficient pentru a conchide cu privire la încălcarea art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, fiind esențială analiza Statutului acesteia.

În privința Uniunii Artiștilor Plastici din România, faptul că aceasta este o organizație neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial, constituită din creatori în domeniul artelor plastice, nu exclude calitatea sa de organizator de expoziții, saloane și galerii de artă, târguri, simpozioane, festivaluri, tabere de creație, precum și alte tipuri de evenimente specifice având caracter național și internațional, desfășurând totodată o serie de activități economice, astfel cum sunt acestea enumerate la art. 8 din Statutul Uniunii.

Cu privire la desemnarea în comisia de negociere a metodologiei a Uniunii Arhitecților din România, recurentul-pârât a arătat că aceasta deține și calitatea de organizator de expoziții, din surse proprii sau atrase, astfel cum prevede art. 4 din Statutul publicat pe site-ul propriu www.x.ro, unde se regăsesc și evenimentele desfășurate anual.

În privința ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și a Centrului Cultural EXPOARTE, critica recurentului-pârât a fost aceea că ambele instituții publice sunt organizatoare de evenimente de amploare, inclusiv în domeniul artelor vizuale, dovadă în acest sens fiind informațiile publice postate pe site-urile oficiale; pe de altă parte, în opinia sa, trimiterea la atribuțiile generale ale acestora nu este relevantă, nefiind reglementată obligația în sarcina inițiatorului negocierilor de a face dovada organizării a cel puțin o manifestare culturală de gen în vederea dobândirii calității de parte în negocieri.

În fine, recurentul-pârât a susținut că desemnarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea și a Muzeului Brăilei "Carol I", a avut la bază acordurile de participare exprimate de cele două entități, înregistrate la ORDA cu nr. RGII/4675/26.10.2020 și nr. RGII/4762/02.11.2020, cerința prevăzută de art. 163 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 fiind îndeplinită.

Prin cererea de recurs intervenienta E., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție formulate în interesul reclamantului.

În drept, intervenienta a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 163 și art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

În ceea ce privește desemnarea în comisie a D., a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a Uniunii Arhitecților din România, recurenta-intervenientă a reiterat criticile formulate de recurentul-pârât, arătând, în esență, că s-a dovedit incidența dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Legea 8/1996, iar dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea 8/1996 nu prevăd anumite criterii de selecție, prin raportare la numărul mai mare sau mai mic de acte de utilizare efectuate în decursul unei anumite perioade de timp sau de caracterul principal sau secundar al actelor de utilizare în raport de activitatea desfășurată de utilizator. Mai mult, indiferent de reținerea sau nu a calității celor trei membri ai comisiei de "structuri asociative reprezentative de utilizatori", prin desemnarea în cadrul comisiei, în calitate de membru, a intervenientelor Rețeaua Națională a Muzeelor din Romania și A., cu privire la care nu s-au formulat astfel de critici, dispozițiile art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea 8/1996 au fost respectate.

Referitor la desemnarea ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și a Centrului Cultural EXPOARTE, recurenta-intervenientă a susținut, în esență, că ambele instituții organizează acțiuni de promovare prin expunere de artă vizuală, astfel că, alături de pârâtul Muzeul Național de Artă al României, constituie utilizatori majori în ceea ce privește comunicarea publică în domeniul artelor vizuale.

În ceea ce privește desemnarea în comisie a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea, recurenta-intervenientă a arătat că aceasta a avut la bază acordul de participare exprimat, înregistrat la ORDA cu nr. 4675/26.10.2020, precum și informații de pe site-ul său din care rezultă că Muzeul de artă deține în patrimoniu o importantă colecție de artă plastică.

În fine, în ceea ce privește Muzeul Brăilei "Carol I" s-a învederat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 alin. (3) lit. c) Legea 8/1996, acesta fiind un utilizator local cu caracter reprezentativ la nivel local, care nu efectuează doar acte "sporadice" de utilizare.

Intimatul-intervenient Centrul Cultural al Municipiului București - ARCUB a depus întâmpinare la data de 19 aprilie 2024, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Intimata-intervenientă C. a depus întâmpinare la data de 19 aprilie 2024, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Reclamantul Muzeul Național de Artă Contemporană a depus întâmpinare la data de 19 aprilie 2024, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Intervenienții principali Rețeaua Națională a Muzeelor din România, A., Uniunea Arhitecților din România și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea au depus întâmpinare la data de 25 aprilie 2024, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Intervenienta accesorie Uniunea Artiștilor Plastici din România a depus întâmpinare la data de 26 aprilie 2024, solicitând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Intervenientul accesoriu Muzeul Național de Artă al României a depus întâmpinare la data de 30 aprilie 2024, solicitând admiterea excepției nulității celor două recursuri, iar în subsidiar, respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Critica de nelegalitate ce face obiectul ambelor recursuri declarate în cauză este cea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea acesteia fiind invocată, în esență, încălcarea sau aplicarea greșită a art. 163 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Înalta Curte găsește, așadar, nefondată excepția nulității recursurilor pentru lipsa criticilor de nelegalitate, argumentele invocate de ambele recurente fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte notează, în prealabil, că art. 163 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe reglementează procedura de negociere a metodologiilor pentru domeniile de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi.

Potrivit alin. (3) al articolului 163, Comisia de negociere a metodologiilor este constituită din:

a) câte un reprezentant al fiecărui organism de gestiune colectivă, care funcționează pentru câte un domeniu de creație și pentru o categorie de drepturi;

b) câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, și câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere. Instituțiile publice, inclusiv societățile publice de radiodifuziune și de televiziune, care fac parte din comisia de negociere, sunt exceptate de la declararea cifrei de afaceri;

c) câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanților a 2 utilizatori locali notificați de organismele de gestiune colectivă și care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie.

În cauză, în calitate de reprezentanți ai structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, au fost propuși D., Uniunea Artiștilor Plastici din România și Uniunea Arhitecților din România, organisme care însă au contestat această calitate.

Pentru dezlegarea acestei prime chestiuni de drept, se impune a fi observat art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia este considerat utilizator orice persoană fizică sau juridică care întreprinde acțiuni condiționate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea acestora sau de plata unor compensații către aceștia și care nu acționează în calitate de consumator.

În esență, recurentele au argumentat calitatea de utilizator a D., a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a Uniunii Arhitecților din România prin aceea că propriile statute conțin dispoziții privind organizarea de expoziții, activități comerciale, evenimente din care se obțin venituri.

Înalta Curte are în vedere că potrivit statutelor celor trei forme de asociere, a artiștilor fotografi, a artiștilor plastici și a arhitecților, acestea sunt constituite din artiști fotografi (AAF), creatori și teoreticieni din domeniul artelor vizuale (UAP) sau al arhitecturii și urbanismului (UAR) și au ca scop promovarea intereselor profesionale, materiale și morale ale membrilor lor.

Faptul că în situații particulare acestea organizează evenimente în cadrul cărora sunt expuse lucrări în domeniile de interes nu este de natură a conduce la calificarea lor ca exponenți ai structurilor asociative reprezentative, ci, eventual, ca simpli utilizatori, nefiind astfel incident art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Contrar susținerilor recurentelor, textul legal are în vedere reprezentanți ai utilizatorilor la nivel național și nu utilizatori cu caracter sporadic, ocazional, secundar, care, în mod evident, nu sunt reprezentativi în sensul urmărit de legiuitor. Astfel, din interpretarea coroborată a art. 3 alin. (5) cu art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996 rezultă că pentru a fi membru în comisia de negociere nu este suficientă calitatea de utilizator, ci acesta trebuie să fie reprezentativ la nivel național și să întreprindă constant, repetitiv acțiuni condiționate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea acestora sau de plata unor compensații către aceștia.

Or, în cazul D., al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Arhitecților din România, acestea dobândesc calitatea de utilizator cu titlu excepțional, secundar, neputând fi considerate reprezentante al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, în sensul art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Tot în calitate de membri ai comisiei de negociere a metodologiei, prevăzuți de art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996, au fost desemnați și ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București și C., considerentele primei instanțe privind caracterul local al acestora fiind criticate de ambele recurente.

În privința ARCUB, acesta este un serviciu de interes local al Municipiului București, cu personalitate juridică, înființat prin H.C.G.M.B. nr. 91/1996, iar organizarea și funcționarea sa sunt reglementate de H.C.G.M.B. nr. 85/2020.

La rândul său, C. este, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 652/2018, un serviciu public de interes local al Municipiului București și are ca obiect de activitate desfășurarea de activități de interes local, în principal în domeniul cultural-educativ.

Prin urmare, astfel cum rezultă chiar actele de înființare, cele două entități sunt servicii de interes local, ce desfășoară activități de interes local, așa încât, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi utilizatori majori, la nivel național, în sensul art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Argumentele recurentelor în sensul că cele două entități organizează evenimente de mare amploare nu pot fi avute în vedere, de vreme ce finalitatea urmărită de legiuitor – aceea de desemnare în comisie a unor utilizatori majori, reprezentativi la nivel național – nu poate fi atinsă prin includerea a două servicii publice locale, constituite la nivelul Municipiului București, în membrii prevăzuți de art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

O altă critică a recurentelor a vizat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 163 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1995, potrivit cărora din comisie va face parte și câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanților a 2 utilizatori locali notificați de organismele de gestiune colectivă și care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie.

În esență, acestea au susținut că atât Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea, cât și Muzeul Brăilei "Carol I" sunt utilizatori locali ce îndeplinesc condițiile impuse de textul legal anterior citat, raționamentul contrar expus de prima instanță fiind greșit.

În privința Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea prima instanță a reținut, pe de o parte, că acesta nu are calitatea de utilizator în sensul art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/1995, întrucât, față de vechimea colecțiilor pe care le deține, acestea nu mai fac parte din categoria celor a căror expunere ar presupune necesitatea autorizării de către autori sau titularii de drepturi, remunerarea autorilor sau titularilor de drepturi sau plata unor compensații către aceștia; pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită nici condiția existenței acordului de participare la Comisie a acestui institut.

Analizând cu prioritate această din urmă condiție, Înalta Curte constată că ea nu este îndeplinită, acordul de participare la Comisie presupunând manifestarea de voință exprimată de o persoană care poate angaja în mod legal Institutul.

Or, în cauză, corespondența electronică purtată cu o angajată a Institutului, care nu a făcut dovada primirii unui mandat în acest sens nu poate echivala cu acordul de participare în comisie, prevăzut de art. 163 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1995. Mai mult, mesajul comunicat de aceasta la data de 23.10.2020, potrivit căruia a luat cunoștință de notificarea transmisă, urmând a fi transmis acordul nu poate echivala cu însuși acordul cerut de lege pentru ca un utilizator legal să poată participa la comisie.

Constatând neîndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza calității de utilizator prin raportare la vechimea colecțiilor deținute de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "B." Tulcea, participarea sa în cadrul comisiei încălcând dispozițiile citate anterior.

În privința Muzeului Brăilei "Carol I" prima instanță a reținut, în esență, că acesta nu are calitatea de utilizator local în sensul art. 163 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 întrucât nu este reprezentativ, activitatea sa în domeniul artelor vizuale neavând consistență; recurenta-intervenientă a apreciat însă că este suficientă deținerea, în patrimoniul secției de artă a Muzeului, a unor colecții de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă și colecții de fotografii.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că desemnarea membrilor în comisia de negociere a metodologiei trebuie să aibă în vedere reprezentativitatea utilizatorilor, având în vedere finalitatea urmărită: elaborarea metodologiilor pentru domeniile de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul în care modul de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către autorii sau titularii de drepturi.

Prin urmare, pentru a putea negocia în numele structurilor asociative, la nivel local, utilizatorul trebuie să fie reprezentativ, așa cum prevede expres art. 163 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, adică acțiunile sale, condiționate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea acestora sau de plata unor compensații către aceștia, să aibă o anumită frecvență, amploare și expunere.

Or, așa cum a constatat și prima instanță, în cazul Muzeului Brăilei "Carol I" nu poate fi reținută o activitate de utilizator în domeniul artelor vizuale, care să îndeplinească cerințele enumerate anterior; pe de altă parte, simpla deținere a unor opere de artă nu este aptă să probeze contrariul, în raport de raționamentul expus.

În fine, o ultimă critică a recurentelor a avut în vedere soluția primei instanțe privind calitatea în care Muzeului Național de Artă Contemporană al României i s-a propus să participe în cadrul comisiei, argumentându-se, în esență, că acesta nu a suferit nicio vătămare fiind desemnat ca entitate cu interes legitim și nu utilizator major, în sensul art. 163 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte observă că, alături de reprezentanții desemnați în condițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, alin. (4) al aceluiași text legal permite ca, în funcție de propunerea primită în vederea emiterii deciziei de constituire a comisiei de negociere, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să poată convoca și desemna în comisia de negociere orice entitate care are un interes legitim.

Or, contrar susținerilor recurentelor, propunerea unui membru al comisiei în temeiul art. 163 alin. (4) și nu al art. 163 alin. (3) este de natură a vicia întreaga procedură de desemnare întrucât încalcă criteriile de reprezentativitate ce trebuie îndeplinite în privința fiecărui membru și, alterează, astfel, componența comisiei.

Pentru toate aceste considerente, găsind neîntemeiate criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală în raport de soluția dată recursurilor, recurentele vor fi obligate să plătească intimatelor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat astfel: către intimatul Arcub Centrul Cultural al Municipiului București suma de 6545 RON, către intimatul C. suma de 5355 RON, către intimata F. suma de 6100 RON, către intimatul Muzeul Național de Artă Contemporană al României suma de 8330 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursurile declarate de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și de intervenienta E. împotriva sentinței civile nr. 916 din 26 mai 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondate.

Obligă recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și recurenta-intervenientă E. să plătească către intimatul Arcub Centrul Cultural al Municipiului București suma de 6545 RON, reprezentând cheltuieli de judecată/onorariu de avocat.

Obligă recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și recurenta-intervenientă E. să plătească către intimatul C. suma de 5355 RON, reprezentând cheltuieli de judecată/onorariu de avocat.

Obligă recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și recurenta-intervenientă E. să plătească către intimata F. suma de 6100 RON reprezentând cheltuieli de judecată/onorariu de avocat.

Obligă recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și recurenta-intervenientă E. să plătească către intimatul Muzeul Național de Artă Contemporană al României suma de 8330 RON reprezentând cheltuieli de judecată/onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.