ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin în dosar nr. x/11.10.2023 – ulterior fiind disjunsă cererea reclamantei A. - Cabinet Medical-Veterinar și înregistrată în dosar nr. x/22.02.2024 – reclamantul A. - Cabinet Medical-Veterinar a chemat în judecată Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON/lunar per contract, sumă actualizată cu rata inflației, calculată de la scadența și până la plata efectivă, la care este îndreptățită conform dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și a dispozițiilor O.G. nr. 117/2020, după cum urmează: suma de 70.000 RON pentru lunile august 2020 - februarie 2021 (10.000 RON/luna x 7 luni), ce rezultă din executarea contractului de concesiune nr. x/1999 pentru CSVA Luncavița; obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin și la plata de daune moratorii - dobânda legală penalizatoare între profesioniști, calculată asupra debitului principal solicitat la primul capăt din cerere, de la data de la care creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 210/09.04.2024 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2024, s-a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul reclamantul A. - Cabinet Medical-Veterinar în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. - Cabinet Medical-Veterinar, prin care a solicitat schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 35 din 8 iulie 2024 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A.-Cabinet Medical-Veterinar, împotriva sentinței civile nr. 210/09.04.2024 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin (DSVSA Caraș-Severin); s-a respins cererea apelantei - reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 35 din 8 iulie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, apelantul-reclamant A.-Cabinet Medical-Veterinar a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (motive străine de natura cauzei), recurentul a susținut că la fila x paragraful 2 paragraful 3, instanța de apel motivează în sensul că aceasta ar fi invocat în susținerea acțiunii "modul de executarea a contractelor pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019" și concluzionează în sensul că "este lipsit de relevanță modul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale în perioada anterioară celei în litigiu". Or, reclamanta a susținut executarea conformă a obiectului celor două contracte pe care le avea în executare în perioada pentru care solicita pretențiile din prezenta cauză (pretenții rezultate din contractul de concesiune aferent CSVA Luncavita) și a prezentat probe cu privire la această perioadă și nu la perioada anterioară, susținerile sale pentru perioada august 2020 - februarie 2021 referitoare la respectarea integrală a contractului pentru circumscripția sanitară veterinara Luncavita din județul Caras-Severin fiind făcute cu referire exactă și explicită la perioada aferentă pretențiilor solicitate (și nu la o perioadă anterioară, cum în mod greșit a reținut instanța). De asemenea, din susținerile sale că a prezentat și probat executarea obligațiilor contractuale pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, susținerile sale în drept sunt întemeiate tocmai pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. Instanța de apel a motivat în sensul existentei unei obligații de aplicare a considerentelor din Decizia nr. 9/2023 de soluționare a recursului în interesul legii, cu referire la considerentul 133 din această decizie. In realitate, efectul obligatoriu se aplică doar dispozitivului Deciziei, întrucât aceea este problema de drept rezolvată. Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care a pronunțat Decizia nr. 9/2023, nu a fost învestita cu soluționarea unei probleme de drept constând în modalitatea de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2020. Contrar susținerilor instanței de apel, recurenta nu a susținut că dispozițiile O.U.G. nr. 117/2020 nu s-ar aplica în cauză, ceea ce a susținut este tocmai împrejurarea că intimata-prata DSVSA Caraș - Severin nu a aplicat corect dispozițiile O.U.G. nr. 117/2020. Niciunde în considerentul 133 (sau în celelalte considerente din Decizia nr. 9/2023), I. C. civ..J. nu a interpretat dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 în sensul limitării absolute a posibilității de probare a dreptului de a beneficia de suma de 10000 RON/luna/contract la decontul menționat în art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. In acest sens interpretarea instanței de apel este cu totul excesiva, si nu tine cont de motivarea de substanță din decizia nr. 9/2023 de recurs în interesul legii, în care instanța supremă reține și subliniază conținutul clar al dispozițiilor art. IV(I) din Legea nr. 236/2019. A mai invocat recurentul și aplicarea greșita a următoarelor dispoziții legale: art. 6 coroborat cu art. 8 din Anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020 (forma în vigoare la data de 24.07.2020), art. III din O.U.G. nr. 117/2020 (varianta aplicabilă cu privire la perioada pentru a solicitat pretențiile din prezenta cauză, art. 18 Anexa 2 1 a O.U.G. nr. 117/2020, prevederi inaplicabile contractelor în derulare.

Apărările formulate în recurs Intimate-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele în continuare expuse. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Astfel, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac. Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În cauza pendinte, pretențiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor". Înalta Curte constată că obiectul cauzei, plata sumei de 10.000 RON/lunar per contract, sumă actualizată cu rata inflației, calculată de la scadența și până la plata efectivă, la care este îndreptățită conform dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și a dispozițiilor O.G. nr. 117/2020, și plata de daune moratorii - dobânda legală penalizatoare între profesioniști, calculată asupra debitului principal solicitat la primul capăt din cerere, de la data de la care creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective, face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care prevede: "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului (...)" De asemenea, Înalta Curte mai reține că pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că: "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței." Totodată, la alin. (3) 1 s-a prevăzut că: "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă, referitoare la executarea contractului, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Instanța ierarhic superioară soluționează recursul de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței". Din aceste texte legale, rezultă că legea a reglementat, după caz, calea de atac a apelului sau a recursului, însă din cuprinsul legi sau în notele de fondamentare ale actelor de modificare, nu rezultă intenția legiuitorului de a institui trei grade de jurisdicție, împrejurare care ar contraveni scopului declarat al modificării legislative operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, respectiv cel al "adoptării unor măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice", "luând în considerare faptul că pentru asigurarea atingerii obiectivelor și a atragerii fondurilor europene este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții". Din prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, rezultă voința legiuitorului ca, în materia contenciosului administrativ, să se asigure judecarea proceselor cu celeritate, acesta fiind un principiu unanim recunoscut care guvernează desfășurarea litigiilor aflate în sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ, recursul apărând ca fiind calea de atac adecvată scopului indicat de legiuitor, fiind instituit astfel dublul grad de jurisdicție, fond și recurs. Această abordare a fost consacrată și prin Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, privind "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ", precum și printr-o serie decizii ale Curții Constituționale, în Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 reținându-se că: "[...] în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., situație reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012"; De asemenea, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale s-a statuat că în materia contenciosului administrativ, "spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acesteia cu calea de atac a apelului". Înalta Curte reține, așadar, că, prin norme speciale, cum sunt cele reglementate prin art. 55 din Legea nr. 101/2016, se pot introduce proceduri derogatorii de la Legea nr. 554/2004, anumite ipoteze implicând instituirea și în materia contenciosului administrativ a unui control devolutiv prin intermediul căii de atac a apelului, însă același principiu juridic - specialia generalibus derogant - implică și faptul că norma specială este de strictă interpretare, astfel că, în absența reglementării exprese a triplului grad de jurisdicție (fond, apel și recurs) în ceea ce privește hotărârile prevăzute de art. 51, respectiv art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rezultă caracterul definitiv al acestora din urmă și, implicit, inadmisibilitatea căii de atac formulate. Mai reține Înalta Curte că dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. teza finală, stabilesc faptul că: "(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", totodată și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora: "sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs". Prin urmare, fiind pronunțată în stadiul procesual al apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 din Legea nr. 101/2016, decizia recurată este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se circumscrie ipotezei legale reglementate de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 20 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că prin dispozitivul deciziei atacate este indicată calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, nu este de natură să dea dreptul la exercitarea acesteia, hotărârea judecătorească fiind supusă principiului legalității, aceasta neputând prin ea însăși, nici să suprime și nici să dea naștere la căi de atac neprevăzute de lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 55 alin. (3) și alin. (3) 1 din Legea nr. 101/2016, va respinge recursul ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,