ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6073/2024

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 29.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Prejmer prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare – Autoritatea de Management POS Mediu anularea Deciziei nr. 24851/14.05.2018 și pe cale de consecință, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 14.017/26.02.2018, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 22.970.875,92 RON +TVA, conform Contractului de Finanțare nr. x/30.10.2015.

Prin sentința civilă nr. 21/21.02.2019, Curtea de Apel Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 14.04.2020, sub nr. x/2018*.

I.2. Primul ciclu procesual

I.2.1. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1391 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Prejmer, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, ca neîntemeiată.

I.2.2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței, a declarat recurs Unitatea Administrativă Teritorială Prejmer, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată sau trimiterea spre rejudecare.

I.2.3. Decizia instanței de recurs

Prin Decizia nr. 4880 din data de 26 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; a admis recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Prejmer prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1391 din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, conform considerentelor deciziei de casare.

I.3. Al doilea ciclu procesual

La data de 08.01.2024, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2018.

I.3.1. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 477 din 21 martie 2024, Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

I.3.2. Calea de atac exercitată

Reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIVĂ TERITORIALĂ PREJMER a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prin decizia de casare, Înalta Curte a indicat instanței de rejudecare să se pronunțe cu privire la punctele 4 și 5 din acțiunea introductivă, respectiv apărările sale referitoare la imposibilitatea intimatei de a întemeia o decizie de sancționare pe o notă de îndrumare COCOF inexistentă la momentul încheierii contractului de lucrări care a generat, ulterior, necesitatea încercării de finanțare din fonduri UE; faptul că singurul temei juridic al unei sancțiuni poate fi doar O.G. nr. 79/2003, nu Nota COCOF 07/0037.

Recurenta a arătat că, în motivarea sentinței recurate, judecătorul fondului a interpretat greșit normele de drept material referitoare la activitatea în timp a normelor de drept, referitoare la aplicarea principiului tempus regit actum.

Astfel, acesta a căutat argumente pentru a justifica sancțiunea dispusă de intimată, nesocotind aspectul că nu este în discuție dreptul intimatei de a stabili sancțiuni, ci obligația acesteia de a avea o anumită conduită înainte de semnarea contractului de finanțare. Judecătorul fondului nici nu a admis argumentele sale, dar nici nu le-a infirmat decisiv, menționând doar un număr de norme legale incidente, dar care nu dau de fapt autorității de management vocația stabilirii de sancțiuni, în final lăsând nesoluționată chestiunea imposibilității stabilirii sancțiunilor exclusiv pe baza notei de îndrumare COCOF 07/0037.

De asemenea, în opinia sa, judecătorul fondului a adăugat, practic, la apărările recurentei, ceea ce este inadmisibil și încalcă și normele de drept material referitoare la imparțialitatea judecătorului (art. 9 din Codul Deontologic), acesta neputându-se erija în apărătorul uneia sau alteia dintre părți. Judecătorul fondului reține că stabilirea creanței bugetare și a neregulii urma să se facă prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 79/2003 "așa cum se reține și în actul administrativ contestat, respectiv în decizia de soluționare a contestației". Acest temei juridic nu a fost avut în vedere de recurentă decât la momentul soluționării contestației, iar nu la momentul emiterii Notei de constatare. Dimpotrivă, recurenta a insistat în toate actele emise că sancțiunea nu se întemeiază pe ordonanță de guvern, ci pe nota de îndrumare COCOF 07/0037.

Contrar susținerilor judecătorului fondului, recurenta nu a susținut aplicarea O.G. nr. 79/2003, ci doar a menționat în Decizia de respingere a contestației că acel act normativ era în vigoare la data săvârșirii "abaterii", apoi a reluat argumentația sa referitoare la decizia CCR în domeniul conflictului temporal al O.G. 66 și O.G. 79.

Totodată, recurenta a arătat că este inacceptabilă și susținerea judecătorului fondului în sensul că prin contractul de finanțare ar fi recunoscut dreptul autorității de management de a constata abateri și a aplica sancțiuni. Aceste drepturi sunt, legal, ale autorității de management, indiferent de ce ar fi stabilit prin legea părților; nu a stabilit că autoritatea nu poate exercita acele drepturi,.însă acele drepturi trebuie exercitate în conformitate cu legea, cu buna credință cerută de lege, în scopul de a șicana beneficiarul finanțării.

Recurentul a arătat că este inacceptabilă susținerea judecătorului fondului prin prisma obligației acestuia de a fi imparțial; tot conform legii părților, intimata trebuia să respecte toate normele legale incidente, adică și nota COCOF 12/0050.

De asemenea, prin prisma pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., consideră că hotărârea recurată conține motive străine de natura cauzei, deoarece în analiza apărărilor sale, judecătorul fondului argumentează pe larg în favoarea dreptului intimatei de a stabili sancțiuni și a identifica nereguli. Recurenta a contestat modalitatea nelegală de a stabili corecții în temeiul unei note de îndrumare COCOF care nu era în vigoare la momentul neregulii și ignorând obligații legale stabilite de altă notă de îndrumare COCOF, în vigoare în tot acest timp și care guvernează expres domeniul de interes în cauză.

Prin urmare, respingerea argumentelor aduse în apărare a fost făcută cu invocarea unor motive străine de cauză, limitele judecății fiind stabilite prin cererea introductivă de instanță.

Singurul temei al sancțiunii aplicate de intimată este Nota de îndrumare COCOF 07/0037, iar acest lucru este inadmisibil, atâta vreme cât există O.G. nr. 79/2003 si O.G. nr. 66/2011.

Totodată, autoritatea de management era obligată să analizeze, înainte de semnarea contractului de finanțare, toate operațiunile, asa cum prevede nota de îndrumare COCOF 12/0050; neglijându-si această obligație, intimata i-a pus în situația de a renunța la o finanțare de la bugetul de stat, apoi le-a invalidat cererile de rambursare, recurenta fiind obligată să finanțeze lucrările printr-un împrumut bancar foarte împovărător. Intimata și-a întemeiat decizia de sancționare exclusiv pe nota COCOF indicată de aceasta, fără vreo altă susținere legală, chiar indicând expressis verbis că acesta este singurul temei juridic, ceea ce este inadmisibil. Este evidentă culpa intimatei în tot acest proces de finanțare și este evident și prejudiciul său.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

I.3.3. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, în principal, ca fiind lovit de nulitate, iar în subsidiar, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cererea de recurs formulată împotria sentinței pronunțate în primul ciclu procesual are caracter inform, fiind lovită de nulitate. Se arată că se mențin apărările formulate in cauza prin întâmpinarea din primul ciclu procesual.

În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu prevederile 205 și art. 490 din C. proc. civ.

I.3.4. Aspecte procesuale

La termenul din 11 decembrie 2024, a fost respinsă ca nefondată excepția nulității recursului, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță

Între Consiliul Local al Comunei Prejmer și S.C. A. S.A. București s-a încheiat, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, contractul de lucrări nr. x/22.10.2007, având ca obiect "Proiectare și execuție Sistemului Pachetizat, rețele utilități si branșamente la toți consumatorii pentru alimentare cu apa, canalizare ape menajere (...) canalizare ape pluviale, infrastructura străzi-trotuare, podețe, rigole, alimentare si distribuție energie electrica, gaze naturale, rețele fibra optica pentru: telefonie, radio, TV, cablu internet în localitățile Prejmer, Lunca Calnicului și Stupini", din cadrul proiectului Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată din comuna Prejmer, pentru următoarele obiective aferente etapei I: 1. Sistem de distribuție apă potabilă la Prejmer-Etapa I; 2. Sistem de canalizare ape uzate menajere Prejmer-Etapa I; 3. Stația de epurare Prejmer-Etapa I".

Ulterior desfășurării procedurii de achiziție, în cursul anului 2014, autoritatea contractantă a solicitat includerea la finanțare, din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a unei părți din lucrările executate în cadrul acelui contract.

La data de 30.10.2015, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/30.10.2015 între Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programe Infrastructură Mare în calitate de Autoritate de Management POS Mediu și UAT Prejmer în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului "Extinderea-și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată din comuna Prejmer pentru următoarele obiective aferente etapei I: Sistem de distribuție apă potabilă Prejmer; Sistem de canalizare ape uzate menajere Prejmer și Stația de epurare Prejmer", cu nr. de înregistrare în SMIS-CNSR: 59501.

Nota de constatare a fost emisă în urma analizării Suspiciunii de neregulă nr. 926/23.10.2017, întocmită de către Direcția Autorizare Proiecte-Serviciul Verificare Achiziții Publice, referitoare la contractul de lucrări nr. x/22.10.2017, emisă conform constatării nr. 27 din Raportul Autorității de Audit nr. x/06.10.2017, echipa de control din cadrul Ministerului Fondurilor Europene - AM POS Mediu fiind constituită în baza mandatului nr. x/OMA/30.10.2007

Procedura de atribuire a contractului nr. x/22.10.2007 a fost derulată în anul 2007, moment în care beneficiarul a prevăzut realizarea unor lucrări finanțate din bugetul local.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.02.2018, s-a aplicat o corecție financiară de 100% din valoarea contractului nr. x/22.10.2007, reprezentând suma de 22.970.875,92 RON, pentru atribuirea contractului nr. x/22.10.2007 de execuție lucrări, cu valoarea estimată de 24.218.514 euro, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de reglementările legale privind achizițiile publice și fără aplicarea măsurilor de publicitate necesare (publicarea unui anunț de participare).

Din verificările efectuate de către autoritatea de management s-a constatat că au fost încălcate prevederile legale invocate în nota justificativă pentru alegerea procedurii, respectiv prevederile art. 110 alin. (1) lit. a) coroborat cu prevederile alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Nota de constatare s-au constatat, în esență, următoarele:

- în cadrul procedurii inițiale de atribuire prin licitație deschisă a contractului nr. x/22.10.2007, UAT Prejmer a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 8804, prin care a demarat procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului "Proiectare sistem pachetizat rețele utilități, branșamente consumatori și execuție lucrări etapa I", cu o valoare estimată de 15.455.000 euro; a fost depusă o singură ofertă, în valoare de 23.982.932,08 euro, care a fost declarată conformă, dar inacceptabilă din cauza faptului că prețul ofertat depășea valoarea estimată cu 55,17%, astfel că procedura de licitație deschisă a fost anulată;

- ulterior, autoritatea contractantă a majorat valoarea estimată a lucrărilor la 24.218.514,00 euro și a lansat procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără a publica un anunț de participare în SEAP și JOUE, invitând la negocieri operatorul economic care a depus oferta inițial, în cadrul licitației deschise, atribuindu-i acestuia contractul de lucrări pentru suma de 22.534.651,92 euro; această procedură a avut la baza Nota justificativă nr. 5834/07.0872007 și a fost inițiată prin transmiterea adresei nr. x/07.08.2007, prin care operatorul economic a fost invitat să participe la procedura de negociere pentru atribuirea contractului de lucrări; simultan cu transmiterea invitației de participare, a fost întocmită și Nota justificativă nr. x/07.08.2007, prin care s-a stabilit că valoarea estimată a lucrărilor care au făcut obiectul procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare este de 24.218.514,00 euro;

- s-a constatat faptul că valoarea estimată a lucrărilor care făceau obiectul procedurii inițiale de licitație deschisă, în valoare de 15.455.000,00 euro, a fost modificată în sensul majorării acesteia cu 56,70%, la valoarea de 24.218.514,00 euro, această majorare fiind una substanțială.

- conform legislației în domeniul achizițiilor publice, în condițiile modificării substanțiale a cerințelor inițiale prevăzute în documentația de atribuire, procedura corectă aplicabilă era licitație deschisă; nu a fost asigurat un grad adecvat de publicitate, nefiind publicat un anunț de participare în JOUE sau în SEAP, potrivit prevederilor art. 47 din O.U.G. nr. 34/2006; mai mult, publicarea unei valori estimate eronate în anunțul de participare reprezintă o încălcare evidentă a principiului transparenței, valoarea corectă estimată a lucrărilor fiind de fapt de 24.218.514,00 euro, în condițiile în care trebuiau executate aceleași lucrări, potențialii ofertanți nefiind informați de existența unui buget suplimentar de 8.763.514,00 euro, element esențial care poate influența în mod direct decizia de a se depune o ofertă;

- au fost încălcate principiile nediscriminării, transparenței și al tratamentului egal, autoritatea contractantă oferind posibilitatea doar unui singur ofertant, în cadrul procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, de a transmite o nouă ofertă, în contextul majorării valorii estimate cu 8.763.514,00 euro a bugetului alocat/disponibil, nefiind asigurat accesul potențialilor operatori economici de a participa la procedura de atribuire, în cauză fiind greșit aleasă procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț; acest mod de operare a condus la eliminarea posibilității asigurării unui mediu concurențial, întrucât valoarea substanțial mai mare a celei de a doua proceduri ar fi putut atrage mai mulți operatori economici interesați.

Echipa de control a apreciat că suspiciunea de neregulă se confirmă, sens în care, pentru neasigurarea unui grad adecvat de publicitate, a procedat la aplicarea unei corecții financiare de 100 %, în conformitate cu prevederile pct. 1 din Anexa la Decizia CE nr. C (2013) 9527, respectiv pct. 1 din anexa la Nota COCOF 07/0037/03.

A reținut prevederile art. 2 al Directivei 2004/18/CE, transpus în legislația națională prin art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 110 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, iar temeiul de drept pentru desemnarea debitorului a fost art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Decizia nr. 24851/14.05.2018, a fost respinsă contestația administrativă formulată de către recurenta-reclamantă UAT Prejmer.

Împotriva acestor acte administrative a formulat recurenta-reclamantă acțiunea respinsă prin sentința recurată.

II.2. Aspecte reținute de prima instanță ca reprezentând aspecte dezlegate prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prima instanță a reținut că a intrat în sfera autorității de lucru judecat, în sensul respingerii acesteia, în primul ciclu procesual, a criticii reclamantei referitoare la faptul că AM POS MEDIU avea obligația verificării și analizării întregii documentații depuse atașat la cererea de finanțare, înainte de semnarea contractului de finanțare, astfel că, ulterior semnării contractului de finanțare, nu mai putea ridica obiecțiuni cu privire la evenimente/împrejurări pe care le aveau în cunoștință înainte de a se obliga la finanțare.

Înalta Curte a constatat că, deși sunt corecte susținerile recurentei referitoare la obligativitatea AM POS Mediu de a analiza conformitatea operațiunilor cu criteriile aplicabile, iar teza a treia a pct. 5 din Nota de orientare pentru COCOF 12-0050-00 a Comisiei Europene prevede obligativitatea AM POS Mediu de a se asigura că operațiunile (pe lângă analiza conformității cu criteriile aplicabile) îndeplinesc cerința conformității cu normele naționale aplicabile pentru întreaga perioadă de punere în aplicare, acest fapt nu este de natură să împiedice verificarea ulterioară a operațiunilor derulate în cadrul contractului, în vederea autorizării la rambursare a plăților efectuate de beneficiar.

În mod greșit susține recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă își invocă propria culpă și faptul că poziția procesuală a intimatei este contrazisă tocmai de eliminarea de către aceasta de la finanțare a modulului Stație de epurare, a cărui achiziție a fost verificată.

În lipsa unor dispoziții exprese în sens contrar, Nota de orientare pentru COCOF 12-0050-00 a Comisiei Europene având, de altfel, rol de orientare, sunt incidente și aplicabile art. 60 lit. a) și b), art. 61 lit. b) pct. (ii) din Regulamentul nr. 1083/2006.

Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acesteia, are obligația de a realiza verificări, cu scopul de a se asigura că normele comunitare și naționale în efectuarea cheltuielilor declarate de beneficiari au fost respectate, și de a realiza activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare, potrivit dispozițiilor legale incidente, în situațiile în care nu sunt respectate condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare.

Aprobarea cererii de finanțare nu este de natură să împiedice constatarea unei nereguli, autoritățile competente fiind obligate să își exercite activitatea de control asupra modului de utilizare a fondurilor reprezentând contribuția UE și să recupereze sumele reprezentând creanțe bugetare rezultate din nereguli.

Verificarea conformității cu regulile comunitare se impune inclusiv în cazul finanțărilor UE acordate retroactiv.

Obligația respectării prevederilor tratatelor constitutive si a actelor comunitare adoptate în baza acestora rezultă din art. 9 alin. (5) din Regulamentul nr. 1083/2006, potrivit căruia "operațiunile finanțate din fonduri sunt în conformitate cu dispozițiile tratatului și cu actele adoptate în temeiul acestuia", iar în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a reținut că "(...) Uniunea nu are vocația de a finanța, prin intermediul fondurilor sale, decât acțiuni desfășurate în deplină conformitate cu dreptul Uniunii, acesta incluzând normele aplicabile în materia achizițiilor publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2016, Wrocław - Miasto na prawach powiatu, C-406/14, EU:C:2016:562, punctul 43 și jurisprudența citată)" (Hotărârea din 6 decembrie 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., C-408/16, punctul 57), astfel că, întrucât operațiunile în discuție beneficiază de finanțare din partea Uniunii, sunt supuse aplicării dreptului Uniunii și, pe cale de consecință, verificării conformității cu acesta, controlului asupra modului de utilizare a fondurilor reprezentând contribuția UE.

De asemenea, este corect faptul că ultimul paragraf al Notei de orientare pentru COCOF 12-0050-00 a Comisiei Europene

se referă la Comisie, nu la autoritatea de management, însă autoritatea de certificare mai întâi trebuie să verifice dacă cheltuielile declarate sunt în conformitate cu normele UE și naționale aplicabile, apoi să certifice cheltuielile aferente acestor operațiuni și să transmită rezultatele Comisiei, care, ulterior, va trata orice operațiune care nu respectă normele aplicabile drept neregulamentară și va impune corecții financiare în consecință.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că, deși prin Nota de constatare nr. x/26.02.2018 nu a fost stabilită nicio creanță bugetară, vătămarea constă în pierderea efectivă a finanțării aferente

contractului de finanțare, fără a contesta realitatea acestora, nu sunt de natură să conducă la nelegalitatea actelor administrative. Potrivit chiar Contractului de finanțare nr. x/30.10.2015, art. 13 alin. (12), în cazul în care autoritatea de management constată că beneficiarul a încălcat prevederile legislației comunitare sau naționale privind achizițiile publice, stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011.

II.3. Indicațiile instanței de casare cu trimitere spre rejudecare avute în vedere de instanța de rejudecare

Prin decizia de casare, Înalta Curte a indicat instanței de rejudecare să se pronunțe cu privire la punctele 4 și 5 din acțiunea introductivă, respectiv apărările sale referitoare la imposibilitatea intimatei de a întemeia o decizie de sancționare pe o notă de îndrumare COCOF inexistentă la momentul încheierii contractului de lucrări care a generat, ulterior, necesitatea încercării de finanțare din fonduri UE; faptul că singurul temei juridic al unei sancțiuni poate fi doar O.G. nr. 79/2003, iar nu Nota COCOF 07/0037.

Cu privire la aceste motive de nelegalitate, s-a reținut de către instanța de casare că recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele:

- a solicitat anularea deciziei pentru motivul de nelegalitate reprezentat de absența unui temei juridic valabil, aplicabil raportat la momentul la care s-ar fi produs încălcarea normelor juridice referitoare la achiziția de lucrări în urma căreia s-a încheiat contractul de lucrări nr. x/2007, instanța de fond nu s-a referit, nu a motivat, chiar indirect, respingerea apărării conform căreia decizia contestată este întemeiată pe Nota COCOF 07/0037/03, care nu era în vigoare la momentul desfășurării procedurii de achiziție și a semnării contractului de lucrări, întemeierea unei sancțiuni pe un act normativ care nu era în vigoare la momentul săvârșirii "neregulii" încalcă principiile de drept tempus regit actum și nullum crimen sine lege; potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, a mai invocat recurenta-reclamantă, s-a decis că atât calificarea neregulii, cât și stabilirea corecției se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, iar simpla menționare a calificării neregulii și analiza neregulii conform O.G. nr. 79/2003 nu echivalează cu pronunțarea asupra apărării sale, cu atât mai mult cu cât chiar intimata subliniază că temeiul juridic al sancțiunii nu este nici O.G. nr. 79/2003, nici O.U.G. nr. 66/2011, ci Nota COCOF 07/0037/03;

- AM POS Mediu este limitată de dispozițiile imperative ale H.G. nr. 398/2015, "în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în cazul în care autoritatea de management constată că au existat încălcări ale legislației europene sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică reduceri procentuale/corecții financiare, fără a fi condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice" (art. 29), la a stabili corecții în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, dacă alege un alt temei juridic pentru a aplica corecții financiare, nu mai este îndeplinită condiția precursor pentru a nu fi condiționat în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Instanța de fond a reținut, în cadrul situației de fapt, că echipa de control a procedat la aplicarea unei corecții financiare de 100 % în conformitate cu prevederile pct. 1 din Anexa la Decizia CE nr. C(2013) 9527, respectiv pct. 1 din anexa la Nota COCOF 07/0037/03, însă, în analiza concretă a motivelor de nelegalitate invocate, în ceea ce privește normele legale incidente în stabilirea corecțiilor financiare și a existenței neregulilor, a reținut faptul că la momentul săvârșirii neregulii erau în vigoare dispozițiile O.G. nr. 79/2003, la momentul inițierii controlului erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar față de Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare urmau să se facă prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 79/2003, a analizat în continuare condițiile neregulii, potrivit art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, a reținut că sancțiunea din O.G. nr. 79/2003 ar fi constat în declararea ca neeligibile a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, fiind aplicată o corecție de 100 % din valoarea contractului.

Instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei referitoare la aplicarea corecției financiare în conformitate cu Nota COCOF 07/0037/03, faptul că aplicarea corecției este nelegală prin raportare fie la O.U.G. nr. 66/2011, fie la Nota COCOF 07/0037/03, niciunul dintre cele două acte normative nefiind în vigoare la data încheierii contractului (deci nici la data pretinsei nerespectări a cerințelor legale privind publicitatea, anterior semnării contractului), faptul că Nota COCOF 07/0037/03 nu era în vigoare la data la care a fost încheiat contractul de lucrări x/22.10.2007 (cu atât mai mult la data procedurii de achiziție anterioară semnării contractului) și prin urmare nu putea constitui temei pentru corecția financiară aplicată.

De asemenea, cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative ale H.G. nr. 398/2015, nu a analizat susținerile referitoare la faptul că măsurile nu au fost luate în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, ci în condițiile Notei COCOF 07/0037/03, astfel că, prin alegerea unui alt temei juridic, nu ar mai fi fost îndeplinită condiția prevăzută în H.G. nr. 398/2015.

II.4. Analiza motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Analizând motivele de casare în ordinea logică instituită de legiuitor, Înalta Curte constată că recurenta a invocat, în cadrul acestui motiv de casare, faptul că hotărârea recurată conține motive străine de natura cauzei, deoarece în analiza apărărilor sale, judecătorul fondului argumentează pe larg în favoarea dreptului intimatei de a stabili sancțiuni și a identifica nereguli; recurenta a contestat modalitatea nelegală de a stabili corecții în temeiul unei note de îndrumare COCOF care nu era în vigoare la momentul neregulii și ignorând obligații legale stabilite de altă notă de îndrumare COCOF, în vigoare în tot acest timp și care guvernează expres domeniul de interes în cauză; prin urmare, susține recurenta, respingerea argumentelor aduse în apărare a fost făcută cu invocarea unor motive străine de cauză, limitele judecății fiind stabilite prin cererea introductivă de instanță.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea, motivarea insuficientă sau contradictorie nu pot fi reținute raportat la sentința atacată.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea; astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

II.5. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că, în motivarea sentinței recurate, judecătorul fondului a interpretat greșit normele de drept material referitoare la activitatea în timp a normelor de drept, referitoare la aplicarea principiului tempus regit actum.

Astfel, se invocă faptul că actul atacat este viciat prin absența unui temei juridic valabil aplicabil la momentul la care s-ar fi produs încălcarea normelor juridice referitoare la achiziția de lucrări în urma căreia s-a încheiat contractul de lucrări nr. x/2007.

A invocat recurenta că instanța de fond nu a motivat respingerea apărării conform căreia decizia contestată este întemeiată pe Nota COCOF 07/0037/03, care nu era în vigoare la momentul desfășurării procedurii de achiziție și a semnării contractului de lucrări; pe de altă parte, chiar intimata subliniază că temeiul juridic al sancțiunii nu este nici O.G. nr. 79/2003, nici O.U.G. nr. 66/2011, ci Nota COCOF 07/0037/03.

A mai invocat faptul că deși echipa de control a procedat la aplicarea unei corecții financiare de 100 % în conformitate cu prevederile pct. 1 din Anexa la Decizia CE nr. C(2013) 9527, respectiv pct. 1 din anexa la Nota COCOF 07/0037/03, în analiza concretă a motivelor de nelegalitate invocate prima instanță, în ceea ce privește normele legale incidente în stabilirea corecțiilor financiare și a existenței neregulilor, a reținut faptul că la momentul săvârșirii neregulii erau în vigoare dispozițiile O.G. nr. 79/2003, la momentul inițierii controlului erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar față de Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare urmau să se facă prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 79/2003; dar, instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei referitoare la aplicarea corecției financiare în conformitate cu Nota COCOF 07/0037/03, faptul că aplicarea corecției este nelegală prin raportare fie la O.U.G. nr. 66/2011, fie la Nota COCOF 07/0037/03, niciunul dintre cele două acte normative nefiind în vigoare la data încheierii contractului, Nota COCOF 07/0037/03 nu era în vigoare la data la care a fost încheiat contractul de lucrări x/22.10.2007 (cu atât mai mult la data procedurii de achiziție anterioară semnării contractului) și prin urmare nu putea constitui temei pentru corecția financiară aplicată.

Înalta Curte constată că, mai întâi, trebuie lămurite temeiurile de drept avute în vedere de organul constatator al neregulii la emiterea actului atacat.

Astfel, prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 14.017/26.02.2018, organul constatator a reținut ca temeiuri de drept ale verificării prevederile O.U.G. nr. 66/2011, decizia CCR nr. 66/2015, Nota COCOF 07/0037/03-RO Orientări pentru stabilirea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale și fondul de coeziune; O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii; H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și contractul de finanțare nr. x/30.10.2015; Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.

Prin Decizia de soluționare a contestației, se invocă prevederile Notei de orientare pentru COCOF 12-0050-00 privind tratamentul aplicat asistenței UE acordată retrospectiv în cadrul perioadei 2007-2013 și se menționează explicit ca aplicarea corecției nu a făcut trimitere la prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Ca urmare, se verifică afirmația recurentei-reclamante, în sensul că intimatul nu a invocat, prin actul constatator, prevederile O.G. nr. 79/2003 ca și temei de drept al corecției financiare aplicate.

În ceea ce privește invocarea O.U.G. nr. 66/2011, se remarcă din cercetarea actului constatator și a deciziei de soluționare a contestației, că aceasta a fost avută în vedere exclusiv din punct de vedere al normelor procedurale, față de momentul emiterii Supiciunii de neregulă (2017), a Notei și a deciziei de soluționare a contestației (2018).

Înalta Curte mai reține că în actele administrative contestate se rețin și prevederile art. 2 al Directivei 2004/18-CE, transpus în legislația națională prin art. 2 alin. (2) și art. 110 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Se mai reține, de asemenea, că proiectul care formează obiectul contractului de finanțare este un proiect retrospectiv, definit de dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 34/2015, act normativ care a modificat și a completat art. 2 alin. (3), lit.

1

) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, ca fiind un "proiect aflat în stadiu de execuție sau finalizat, care a fost realizat cu surse de finanțare de la bugetul de stat, împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau bănci de dezvoltare/cooperare internațională, care pot face obiectul rambursării de la Comisia Europeană, toate aceste surse reprezentând efortul bugetului de stat pentru prefinanțarea respectivului proiect, pentru care nu este necesară amendarea actelor normative de aprobare/ratificare a respectivelor împrumuturi."

Prin urmare, ceea ce a fost supus verificării era dacă procedura de atribuire a contractului de achiziție era conformă cu regulile comunitare în materie de achiziții publice și, pe cale de consecință, dacă finanțarea UE putea fi acordată în integralitate; pârâta a analizat situația reclamantei din punctul de vedere al respectării legislației achizițiilor publice, respectiv a Directivei 2004/18/CE, iar în verificarea atribuirii contractului de achiziție publică a constatat nerespectarea prevederilor directivelor comunitare privind publicitatea și a aplicat o corecție de 100% din valoarea eligibilă a contractului nr. x/22.10.2007.

De asemenea, obligația respectării prevederilor tratatelor constitutive si a actelor comunitare adoptate în baza acestora rezultă din art. 9 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006- act normativ indicat în nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, potrivit căruia "operațiunile finanțate din fonduri sunt în conformitate cu dispozițiile tratatului și cu actele adoptate în temeiul acestuia".

Împrejurarea că finanțarea UE are caracter retrspectiv nu schimbă cerința ca finanțarea acordată din bugetul UE, prin Programul Operațional Sectorial "Mediu" aferent perioadei de programare financiară 2007-2013, chiar și retroactivă, să nu prejudicieze bugetul UE, iar acest fapt impunea ca aceasta să fie acordată în condițiile respectării integrale a legislației comunitare și naționale ce guverna acordarea finanțărilor prin intermediul acestui program; verificarea conformității cu regulile comunitare se impune inclusiv în cazul finanțărilor UE acordate retroactiv.

Ca atare, declanșarea de către MFE-AM POS MEDIU a procedurii de verificare retroactivă a conformității procedurii de atribuire cu directiva europeană în materie de achiziții publice are susținere regulamentară și legală.

Astfel, prima normă legală incidentă temporal în stabilirea corecțiilor financiare (nereținută ca atare în Nota de constatare a neregulii, dar menționată în decizia de soluționare a contestației) era reprezentată de O.G. nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

În ce privește normele legale incidente din punct de vedere material în stabilirea corecțiilor financiare și a existenței neregulilor, la momentul săvârșirii neregulii erau în vigoare disp. O.G. nr. 79/2003, iar din punct de vedere procedural la momentul inițierii controlului erau în vigoare prevederile O.G. nr. 66/2011.

Din perspectiva omisiunii organului constatator de aindica, în cuprinsul Notei de constatare a neregulii, a prevederilor O.G. nr. 79/2003, Înalta Curte constată că, deși regretabilă, o astfel de omisiune nu poate conduce la nulitatea notei de constatare, cât timp este menționat cadrul legal european în aplicarea căruia a fost emisă O.G. nr. 79/2003; astfel, O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător este o reglementare națională emisă în aplicarea normelor comunitare referitoare la finanțarea europeană, norme cu caracter obligatoriu.

Astfel, omisiunea indicării temeiului de drept reprezentat de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător nu conduce la nulitate, cât timp aceasta era aplicabilă din punct de vedere temporal normelor de drept material care reglementează abaterile de la respectarea legislației achizițiilor publice pentru proiectele finanțate din fonduri europene.

În ceea ce privește asistența financiară pentru proiectele retrospective, Regulamentul nr. 1083/2006 nu cuprinde prevederi, fiind elaborate în acest scop de către serviciile Comisiei Nota de orientare pentru COCOF 12-0050-00 privind tratamentul aplicat asistenței UE acordată retrospectiv în cadrul perioadei 2007-2013.

Nota de orientare COCOF 12-0050-00 prevede următoarele:

"Înainte de a certifica cheltuielile aferente acestor operațiuni și de a transmite rezultatele Comisiei, autoritatea de certificare ar trebui, în conformitate cu articolul 61 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, să verifice dacă cheltuielile declarate sunt în conformitate cu normele UE și naționale aplicabile și dacă au fost suportate în legătură cu operațiuni selectate în vederea finanțării în conformitate cu criteriile aplicabile programului și cu normele Uniunii și cele naționale. Comisia va trata orice operațiune care nu respectă normele aplicabile drept neregulamentară și va impune corecții financiare în consecință".

Interpretarea acestui text de lege este lămurită prin paragraful 80 al deciziei de casare, respectiv "De asemenea, este corect faptul că ultimul paragraf al Notei de orientare pentru COCOF 12-0050-00 a Comisiei Europene

se referă la Comisie, nu la autoritatea de management, însă autoritatea de certificare mai întâi trebuie să verifice dacă cheltuielile declarate sunt în conformitate cu normele UE și naționale aplicabile, apoi să certifice cheltuielile aferente acestor operațiuni și să transmită rezultatele Comisiei, care, ulterior, va trata orice operațiune care nu respectă normele aplicabile drept neregulamentară și va impune corecții financiare în consecință."

Nota de orientare COCOF 12-0050-00 privind tratamentul aplicat asistenței UE acordată retrospectiv, în cadrul perioadei 2007-2013, menționează la punctul II. 5 că este datoria autorității de management să se asigure că operațiunile finanțate prin fonduri structurale respectă prevederile Tratatului, că selecția si finanțarea acestora se face în acord cu criteriile aplicabile programului operațional și că respectă legislația europeană și națională pe întreaga perioadă de implementare.

De asemenea, la pct. III. 6 din Nota de orientare pentru COCOF 12-0050-00 se menționează că autoritatea de management, împreună cu autoritatea de certificare și autoritatea de audit au responsabilitatea de a verifica dacă proiectele retrospective respectă toate regulile aplicabile, inclusiv pe cele referitoare la achiziția publică.

Pe de altă parte, prin Nota COCOF 07/0037/03 intitulată Orientări pentru stabilirea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale și fondul de coeziune în caz de nerespectare a normelor în materie de contracte de achiziții publice s-a arătat că aceasta are ca obiectiv trasarea de orientări pentru stabilirea corecțiilor financiare care trebuie aplicate abaterilor detectate în aplicarea reglementărilor comunitare privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice cofinanțate din fondurile structurale și Fondul de Coeziune în perioadele de programare 2000-2006 și 2007-2013.

Atunci când serviciile Comisiei detectează astfel de abateri în cursul controalelor de audit efectuate, acestea trebuie să stabilească valorile corecțiilor financiare aplicabile. În cazul în care, în urma propunerii de corecție făcute de către Comisie, statul membru nu acceptă să realizeze el însuși corecția în conformitate cu articolul 39 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 sau cu articolul 98 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, corecția este aplicată printr-o decizie a Comisiei în temeiul articolului 39 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 sau al articolului 99 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006. Orientările sunt menite să sprijine serviciile Comisiei în asigurarea unei abordări comune pentru tratarea cazurilor de abateri. Autoritățile de control ale statelor membre pot, de asemenea, să descopere abateri de acest tip în activitățile de control pe care le desfășoară. În acest caz, acestea sunt obligate să efectueze corecțiile necesare în conformitate cu articolul 39 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 sau cu articolul 98 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.

Astfel, se constată că cele două Note nu au un obiect identic și, din punct de vedere temporal, erau ambele aplicabile și incidente cauzei, reglementând aspecte diferite.

Indicarea doar a uneia dintre ele în actele atacate (Nota COCOF 07/0037/03 în nota de nereguli și Nota COCOF 12-0050-00 în decizia de soluționare a contestației) reprezintă, în mod similar celor de mai sus, omisiuni ce nu conduc la nulitatea actelor atacate. Se are în vedere caracterul de soft law al acestor note, care nu reprezintă normei juridice obligatorii, ci doar "explicații și interpretări ale normelor explicații și interpretări ale normelor amintite din partea serviciilor Comisiei, în vederea facilitării punerii în aplicare a programelor operaționale și a încurajării bunei (bunelor) practici", fără a aduce "atingere interpretării Curții de Justiție și a Tribunalului sau evoluției practicii decizionale a Comisiei"(Nota COCOF 12-0050-00), respectiv orientări "menite să sprijine serviciile Comisiei în asigurarea unei abordări comune pentru tratarea cazurilor de abateri" (Nota COCOF 07/0037/03).

Nu se poate reține că, prin indicarea cadrului legal incident din oficiu, prima instanță ar fi adăugat la apărările intimatei și și-ar fi încălcat obligația de imparțialitate; în legătură cu norma legală aplicabilă activității de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare în cauză, Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp.

Este adevărat că, prin decizia nr. 66/26.02.2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. stfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară.

Curtea a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile.

Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene.

Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității.

Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări na