ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5901/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2018 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Economiei contestație în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 2377/DA/31.05.2018 emisa de Ministerul Economiei, Cabinet Ministru, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și în consecință să fie anulată in tot Decizia contestată, urmând totodată, să se dispună:

- recunoașterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la deschiderea listei entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la notificarea listei entităților SAL cu sediul in România către Comisia Europeana.

De asemenea, in temeiul art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant in legătura cu soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022, Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins +cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei și intervenienții B. și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca neîntemeiată.

A admis cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții B. și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în favoarea pârâtului Ministerul Energiei .

Împotriva a sentinței civile nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022 a Curții de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, recurentul-reclamant a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurentul reclamant arată, sub un prim aspect, că instanța de fond nu a dat o dezlegare efectiva problemei de drept cu care a fost investita, care sa cuprindă rezultatul propriei analize juridice, ci a ignorat cu totul atât argumentele conform cărora A. deține de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015 (cu toate consecințele juridice decurgând din aceasta realitate obiectivă), cât și întregul cadru legal aplicabil in cauza.

In schimb, se poate observa ca prima instanță a preluat necritic una dintre apărările pârâtului si a intervenienților din prezenta cauză, reținând în mod nelegal ca A. nu ar putea avea calitatea de entitate SAL pe motiv ca din Colegiul de Coordonare lipsește un membru, respectiv reprezentantul asociațiilor de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 31 sau art. 32 din O.G. nr. 21/1992.

In egala măsura, se arată că instanța a înlăturat, printr-o motivare insuficienta, apărările reclamantului recurent prin care a arătat ca A. deține ope legis calitatea de entitate SAL in domeniul bancar, reținând in cuprinsul hotărârii pronunțate că:

"Nu va fi avuta in vedere nici susținerea reclamantului in sensul ca este asimilat de drept ca entitate SAL atât timp cat legiuitorul roman a impus îndeplinirea unor condiții suplimentare, aspect ce rezulta fără echivoc din cuprinsul art. 18 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 (...)".

Or, in condițiile in care "îndeplinirea unor condiții suplimentare" nu ține de înființarea A., ci de funcționarea acestuia, iar instanța nu a explicat de ce anume "susținerea reclamantului in sensul ca este asimilat de drept ca entitate SAL" nu poate fi primita, deși asimilarea de drept este contemporana cu înființarea recurentului si nu are legătura cu continuarea ori desfășurarea activității, rezulta ca sentința atacata nu cuprinde considerentele instanței cu privire la aceste aspecte.

Din aceasta perspectiva, recurentul apreciază ca sentința recurata este nemotivata, prima instanța nerespectându-si obligația procedurala de a analiza si, apoi, de a înlătura motivat argumentele invocate de către reclamant, cu atât mai mult cu cat este evident ca in considerente nu numai ca nu exista vreo analiza punctuala a aspectelor de drept invocate, dar nu poate fi identificata nici măcar o analiza grupata a acestora.

Sub un al doilea aspect, se arată că ca modalitatea lacunara in care a fost tratat întregul demers judiciar rezulta cu ușurință încă din primele considerente ale sentinței recurate, prin care instanța de fond a reținut, într-o maniera incompleta, ca:

"Pe calea prezentului demers judiciar reclamantul solicita obligarea paratului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităților SAL cu sediul In România" (s.n. - fila x din Sentința recurata).

Or, este important de avut in vedere ca obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond cuprinde următoarele cereri/solicitări concrete, care se impuneau a fi dezlegate prin Hotărârea recurata:

- un capăt principal de cerere privind anularea unui act administrativ nelegal -Decizia nr. 2377/DA/31.05.2018 - prin care a fost respinsă notificarea de înscriere pe lista entităților SAL cu sediul in România cu ignorarea de către parat a faptului ca A. deține ope legis calitatea de entitate SAL;

- un capăt principal de cerere privind recunoașterea unui drept al A., prevăzut de legea speciala - art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianți ("O.G. nr. 38/2015") - respectiv dreptul de a fi înscriși pe lista națională a entităților SAL si care deriva din deținerea ope legis a calității de entitate SAL (conform art. 3 lit. h) teza finala si art. 21 din O.G. nr. 38/2015);

- capete de cerere accesorii celor doua petite de mai sus, in sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., necesare pentru ca A. sa poată beneficia in mod real de dreptul ce face obiectul petitului secund al acțiunii; in concret, aceste capete de cerere accesorii au avut ca obiect solicitarea de obligare a intimatului-parat sa se conformeze dispozițiilor legale ce au fost încălcate prin emiterea actului administrativ nelegal si prin refuzul nelegal de a recunoaște dreptul subscrisului, in sensul pronunțării unei hotărâri prin care intimatul sa fie obligat:

(I) sa deschidă lista entităților SAL cu sediul in România,

(II) sa înscrie A. pe aceasta lista și

(III) sa notifice lista națională a entităților SAL către Comisia Europeana, prin menționarea si A. pe aceasta lista.

Astfel, atât prin acțiunea introductiva cat si prin concluziile orale, respectiv prin cele scrise depuse la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor s-a arătat ca premisa fundamentala care a stat la baza legitimității demersului procesual al recurentului o reprezintă calitatea deja recunoscuta de lege a A. de a fi entitate SAL.

In acest sens, reclamantul a învederat primei instanțe ca existenta acestei premise fundamentale reprezintă, de altfel, motivul pentru care a subliniat, prin actele de procedura depuse in cauza, ca obiectul acțiunii nu este reprezentat nicidecum de stabilirea sau recunoașterea calității A. de entitate SAL, de vreme ce aceasta izvorăște dintr-un act normativ cu putere de lege.

Recurentul solicită instanței de control judiciar sa observe ca, deși poziția conform căreia A. deține de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015 a fost fundamentata in drept, Curtea de Apel nu a procedat la o analiza efectiva a cadrului legal aplicabil in cauza, ci s-a rezumat doar la citarea anumitor articole de lege, pe care le-a scos din context, ajungând in final sa pronunțe o hotărâre cu totul nelegala.

In schimb, astfel cum rezulta cu ușurință din considerentele hotărârii recurate, raționamentul instanței ce a stat la baza soluției de respingere ca neîntemeiata a acțiunii introductive se fundamentează, in realitate, exclusiv pe prevederile art. 22 si art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, prevederi ce nu au fost însă analizate într-o maniera coroborata cu celelalte dispoziții ale actului normativ in discuție, ci au fost scoase din context si aplicate in mod contrar voinței legiuitorului.

Astfel, este limpede ca, prin Sentința atacata, instanța nu a făcut altceva decât sa își însușească in integralitate apărările paratului si ale intervenienților, ignorând toate argumentele reclamantului, si, in egala măsura, prevederile legale la care a făcut referire in repetate rânduri prin actele de procedura depuse la dosarul de fond si neînțelegând sa răspundă in niciun fel argumentelor legale invocate de reclamant, prin indicarea unor minime considerente pe baza cărora sa se poată stabili de ce anume au fost înlăturate sau de ce nu pot fi primite.

In continuare, recurentul susține că nulitatea sentinței atacate se impune fi reținută si in raport de motivarea contradictorie existenta intre considerentele din cuprinsul acesteia.

Astfel cum s-a precizat mai sus, finalitatea urmărită prin cererea de chemare in judecata nu viza recunoașterea judiciara a calității A. ope legis de entitate SAL potrivit dispozițiilor O.G. nr. 38/2015, ci recunoașterea consecințelor juridice ce deriva, potrivit legii, din aceasta calitate.

Însă, raportat la apărările formulate de părțile adverse la judecata in fond, a arătat recurentul primei instanțe ca primul lucrul pe care trebuie sa îl lămurească cu ocazia soluționării pricinii este faptul că A. are, potrivit prevederilor O.G. nr. 38/2015, calitatea de entitate SAL.

Astfel, in cuprinsul Sentinței recurate, Curtea de Apel București a reținut într-o prima faza ca Centrul de soluționare alternativa a litigiilor din domeniul bancar este entitatea de soluționare alternativa a litigiilor in domeniul bancar, astfel cum rezulta fără echivoc din următoarele considerente ale hotărârii:

"Prin entitate de soluționare alternativa a litigiilor (SAL) se înțelege structura care oferă soluționarea unui litigiu printr-o procedura SAL si care poate funcționa exclusiv in cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, in cadrul unei autorități publice centrale sau a unei autorități administrative autonome cu responsabilități in domeniul protecției consumatorilor. In domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluționare alternativa a litigiilor înființat conform art. 21 (art. 3 alin. (1) lit. h)".

Patru paragrafe mai jos însă in cuprinsul aceleiași hotărâri, instanța retine ca,

"Astfel, Curtea retine ca reclamantul nu a făcut dovada respectării condițiilor impuse de O.G. nr. 38/201'5 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului ca organul sau decident in materia soluționării extrajudiciare a litigiilor in materia protecției consumatorilor, colegiul de coordonare, deține 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociațiilor de consumatori".

Or, susține recurentul că prima instanța si-a contrazis propriul raționament prezentat anterior si nu a înțeles sa retina, într-o maniera consecventa cu considerentele prezentate inițial in cuprinsul hotărârii atacate, faptul ca reclamantul A. deține de drept calitatea de entitate SAL potrivit O.G. nr. 38/2015.

Acest raționament este nu doar contradictoriu, ci si unul fundamental greșit, fiind rezultatul interpretării si aplicării greșite a dispozițiilor de drept material aplicabile in prezenta.

Concluzionând, recurentul susține că, in speță, contradicțiile dintre considerente hotărârii încalcă in mod vădit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, in aceste condiții, nelegalitatea sentinței recurate este evidenta, întrucât fundamentarea logica si juridica propusa in considerente nu susține soluția din dispozitiv.

Al doilea motiv de casare invocat de recurentul reclamant vizează incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul arată că prin sentința recurata, instanța de fond a aplicat in mod cu totul greșit dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 38/2015, însușindu-și interpretarea profund eronata si vădit trunchiata data de părțile adverse prevederilor din acest act normativ special, ajungând la concluzia profund nelegala conform căreia calitatea de entitate SAL a A. ar fi condiționată de ocuparea tuturor pozițiilor de membru in Colegiul de Coordonare al recurentului. In continuare, prima instanța a ignorat faptul ca nu exista niciun temei legal ca sa impună o atare condiționare, dar si faptul ca, potrivit aceluiași act normativ, recurentul A. deține de drept calitatea de entitate SAL, având chiar o competenta materiala exclusiva in privința litigiilor in domeniul bancar.

Astfel, cu toate ca, într-o prima faza a reținut, prin considerentele hotărârii pronunțate ca, in domeniul bancar este înființat A. ca entitate SAL conform art. 21 din O.G. nr. 38/2015, aceeași instanța a stabilit, contrar dispozițiilor legale si într-o maniera total opusa celor statuate anterior, ca A. nu ar fi făcut dovada respectării condițiilor impuse de lege pentru desemnarea sa ca entitate SAL cu o motivare ce excede in totalitate conținutului si sensul clar al normelor juridice care reglementează înființarea A., reținând ca fiind relevant un aspect ulterior, care tine de desfășurarea activității, respectiv faptul ca "organul sau decident in materia soluționării extrajudiciare a litigiilor in materia protecției consumatorilor, colegiul de coordonare, deține 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociațiilor de consumatori" (s.n.).

In realitate, colegiul de conducere al A. a fost si este format din 5 membri, înființarea recurentului fiind legala, si din aceasta perspectiva, însă, de la un moment dat pe durata desfășurării activității, unul dintre posturi a devenit vacant prin neocuparea, temporara, de către reprezentantul asociațiilor de consumatori, fără ca aceasta sa fi însemnat si desființarea acestui post si reducerea numărului de membri.

In mod evident, prima instanța a făcut o grava si nepermisa confuzie intre aspectele referitoare la înființarea si cele referitoare la desfășurarea ulterioara a activității, cu atât mai mult cu cat aceste din urma chestiuni nu au făcut, in niciun fel, obiectul investirii instanței, nici prin cererea introductivă si nici printr-o eventuala reconvențională formulata in condiții procedurale.

Așadar, este de subliniat faptul ca este cu totul greșit raționamentul citat mai sus al primei instanțe (ce a fost, oricum, preluat in mod necritic din actele de procedura formulate de părțile adverse), având in vedere ca textul neechivoc al art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 arata cu claritate ca, in sfera sa de aplicabilitate intra doar "entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate", așadar entitățile SAL pe care intenționează sa le înființeze autoritățile publice centrale si autoritățile administrative autonome, iar nu si A. care a fost anterior înființată ope legis.

In fine, este important de reținut încă de la început faptul ca, prin hotărârea recurata instanța de fond a încălcat flagrant inclusiv prevederile art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcționare a Colegiului de coordonare.

Astfel, in mod cu totul greșit a reținut prima instanța ca "organul sau decident in materia soluționării extrajudiciare a litigiilor in materia protecției consumatorilor" (s.n.) ar fi Colegiul de coordonare", câtă vreme, așa cum s-a arătat, art. 16 alin. (2) din Regulamentul sus-menționat prevede expressis verbis interdicția Colegiului de Coordonare in ceea ce privește soluționarea litigiilor cu care este investita entitatea.

Prima instanța a interpretat si aplicat greșit prevederile legale aplicabile in cauza, considerând ca nu este întemeiata cererea de chemare in judecata fata de împrejurarea ca recurentul reclamant nu ar fi făcut dovada respectării condițiilor impuse de lege pentru desemnarea sa ca entitate SAL.

Prima instanța a încălcat normele de drept material care stabilesc in mod expres faptul ca A. este de drept entitate SAL

In acest sens, recurentul reiterează faptul că a învederat primei instanțe ca prevederile art. 3 alin. (1) lit. h) din O.G. nr. 38/2015 nu doar ca definesc noțiunea de "entitate de soluționare alternativa a litigiilor", dar si menționează in mod expres in cuprinsul acestei definiții ca entitatea SAL in domeniul bancar este A..

De asemenea, a arătat ca aceasta norma legala este dublata si detaliata de prevederile art. 21-24 din O.G. nr. 38/2015 care reglementează o serie de aspecte privind recurentul reclamant precum:

- modalitatea in care A. a luat ființă- urmare a adoptării O.G. nr. 38/2015 [art. 21 alin. (1) teza întâi];

- calitatea de drept a A. de entitate SAL, scopul fiind cel de a asigura accesul consumatorilor din domeniul bancar la soluționarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre aceștia si comercianți [art. 21 alin. (1) teza a doua];

- competenta materiala exclusiva in favoarea recurentului A. in privința litigiilor din domeniul bancar [art. 21 alin. (2)];

- modalitatea de conducere a A. [art. 21 alin. (4) si (5), art. 22 si art. 23];

- modalitatea de organizare si funcționare a A., subscrisul recurent organizându-se si funcționând potrivit prevederilor O.G. nr. 38/2015, a prevederilor regulamentului de organizare si funcționare si a celorlalte reglementari interne necesare funcționării [art. 21 alin. (6)];

- modalitatea de soluționare a litigiilor [art. 24].

Or, prima instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor art. 21-24 din O.G. nr. 38/2015 la care ne-am referit supra, câtă vreme acestea nu a făcut nicio deosebire intre celelalte organisme care intenționează sa dobândească calitatea de entitate SAL, care trebuie sa urmeze procedura prevăzuta de lege in acest sens, pe de o parte, si, pe de alta parte, recurentul A., ce a dobândit aceasta calitate ca efect al adoptării O.G. nr. 38/2015, prin care legiuitorul a înțeles nu doar sa confere de drept aceasta calitate de entitate SAL, dar a reglementat in mod expres inclusiv modalitatea in care acesta își va desfășura activitatea.

Pe de alta parte, concluzia ca reclamantul A. deține de drept calitatea de entitate SAL in domeniul litigiilor bancare este confirmata de dispozițiile art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 cu denumirea marginala "înființarea entitățile SAL", care fac o distincție in ceea ce privește obligația de a transmite autorității competente informațiile prevăzute la art. 18 intre:

- pe de o parte, "autoritățile publice centrale, autoritățile administrative autonome care intenționează sa înființeze entități SAL";

- iar, pe de alta parte, "Centrul de soluționare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21".

Mai mult, s-a argumentat ca aceasta distincție intre organismele care intenționează sa dobândească calitatea de entitate SAL si Centrul de soluționare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 din O.G. nr. 38/2015 este preluata si in cuprinsul art. 18 din O.G. nr. 38/2015 cu denumirea marginala "Informații care trebuie notificate autorității competente de către organismele care doresc sa fie entități de soluționare a litigiilor", norma legala care, la alin. (1) menționează informațiile care trebuie notificate autorității competente de către organismele de soluționare a litigiilor stabilite pe teritoriul României care intenționează sa dobândească calitatea de entități SAL, iar la alin. (3) prevede ca Centrul de soluționare alternativa a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21, in plus fata de informațiile prevăzute la alin. (1) care trebuie notificate de organismele care intenționează dobândirea calității de entitate SAL, trebuie sa transmită si informațiile necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor.

De asemenea, s-a arătat în fata primei instanțe că un argument suplimentar in susținerea calității de drept de entitate SAL a reclamantului îl reprezintă prevederile art. 19 din O.G. nr. 38/2015, cu denumirea marginala "înființarea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL in cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor," potrivit cărora, in cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se înființează o structura responsabila cu derularea procedurilor SAL.

Astfel, in privința structurii înființate potrivit textului de lege menționat anterior, legiuitorul a prevăzut in mod expres, la alin. (2) al art. 19, ca aceasta trebuie sa efectueze demersurile necesare in vederea obținerii calității de entitate SAL, situație cu totul diferita însă fata de recurent, care deține "ope legis" aceasta calitate.

Nu in ultim rând, s-a arătat la judecata in fond ca dispozițiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 38/2015, potrivit cărora structura înființată potrivit art. 19 alin. (1) nu este de drept o entitate SAL se coroborează nu doar cu definiția noțiunii "entitate de soluționare alternativa a litigiilor" prevăzuta de art. 3 alin. (1) lit. h), dar si cu dispozițiile art. 17 si 18 care fac o distincție intre: pe de o parte, organismele care intenționează sa dobândească calitatea de entitate SAL, iar, pe de alta parte, Centrul de soluționare a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21.

Sub un al doilea aspect, urmează a fi reținut ca prima instanța a ignorat in totalitate inclusiv faptul ca intenția clara a legiuitorului roman, Parlamentul României, de a socoti A. ca fiind înființat ope legis ca unica entitate SAL in domeniul bancar, cu consecința ca nu este necesara nicio alta aprobare sau recunoaștere din partea nimănui a acestei calități, este confirmata suplimentar si de imprejurarea ca tot legiuitorul roman a adoptat acte normative de cea mai mare putere - legi - in care a menționat rolul si atribuțiile A..

Astfel cum s-a arătat si in fata instanței fondului, daca intenția legiuitorului la adoptarea O.G. nr. 38/2015 ar fi fost aceea ca reclamantul sa obțină si aprobări/recunoașteri ale calității sale de unică entitate SAL in domeniul bancar, atunci ar fi spus acest lucru in mod expres si in cuprinsul actelor normative ulterioare, prin simpla adăugare a sintagmei corespunzătoare ("după confirmarea calității sale de entitate SAL" sau "după aprobarea calității sale de entitate SAL" sau o alta formula similara), ceea ce legiuitorul român nu a făcut.

Or, se afirmă că prima instanța a ignorat in mod nejustificat toate aceste argumente, pronunțând o hotărâre cu încălcarea vădita a normelor de drept material aplicabile in cauza.

Instanța de fond a condiționat in mod nelegal calitatea A. de entitate SAL, de ocuparea tuturor pozițiilor de membru in Colegiul de Coordonare

Astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea soluției de respingere a cererii de chemare in judecata se bazează in totalitate pe susținerile intimatului-parat si pe cele ale intimaților-intervenienți din prezenta cauza, in sensul ca, atâta vreme cat din Colegiul de Coordonare al A. lipsește (in mod cert, însă, doar temporar) un membru, respectiv reprezentantul asociațiilor de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 31 sau art. 32 din O.G. nr. 21/1992, nu s-ar putea retine ca fiind dovedita respectarea condițiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea A. ca entitate SAL.

Or, instanța de control judiciar este rugata sa constate caracterul evident greșit si nelegal al acestei concluzii pe care judecătorul fondului a preluat-o tale quale din actele de procedura formulate de părțile adverse, fără a fi trecuta prin filtrul propriei analize.

Mai mult, contrar dispozițiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcționare a Colegiului de coordonare, prima instanța a reținut ca, "(..) reclamantul nu a făcut dovada respectării condițiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului ca organul sau decident in materia soluționării extrajudiciare a litigiilor in materia protecției consumatorilor, colegiul de coordonare, deține 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociațiilor de consumatori."

Or, prevederile art. 16 alin. (2) din Regulamentul in discuție stabilesc in mod clar ca exista o interdicție a Colegiului de Coordonare in ceea ce privește soluționarea litigiilor cu care este investita entitatea, activitatea acestui organ al A. neputând interfera cu conciliatorii investiți cu soluționarea unui litigiu.

Deși prevederile legale sus-mentionate au fost invocate in mod neechivoc in fata primei instanțe, totuși Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea evidenta a acestora, ignorând in totalitate argumentele reclamantului recurent.

Așa cum a arătat si in fata Curții de Apel, recurentul susține că există numeroase argumente care contrazic in mod evident teza potrivit căreia calitatea de entitate SAL a A. ar fi condiționată de ocuparea tuturor pozițiilor de membru in Colegiul de Coordonare, argumente ce pot fi rezumate după cum urmează:

- nu exista niciun temei legal care sa condiționeze calitatea de entitate SAL de ocuparea tuturor pozițiilor de membru in Colegiul de Coordonare al recurentului reclamant;

- vacanța unei poziții de membru nu conduce la imposibilitatea atingerii scopului pentru care a fost înființat A., așa cum cu totul aberant au susținut părțile adverse si cum a reținut in mod nelegal prima instanța prin Hotărârea recurata, in condițiile in care, soluția reglementata de legiuitor art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 este aceea de numire a unui nou membru, iar nu de negare a calității de entitate SAL, nici măcar pe perioada vacantei acestei poziții;

- deosebit de relevant este faptul ca, atât la sesizarea instanței, dar si in prezent, Colegiul de Coordonare al recurentului deține tot 5 membri, intre care si reprezentantul asociațiilor de consumatori, însă acesta nu este ocupat temporar- fără culpa recurentului - fără însă ca aceasta împrejurare sa echivaleze in vreun fel cu micșorarea numărului de membri sau cu desființarea postului in discuție;

- Colegiul de Coordonare nu are atribuții in soluționarea litigiilor cu care este investita entitatea (a se vedea art. 23 din O.G. nr. 38/2015), existând chiar o interdicție in acest sens (a se vedea art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare a A. si de funcționare a colegiului de coordonare);

- drepturile consumatorilor nu sunt in niciun caz afectate in vreun fel de absenta reprezentantului asociațiilor de consumatori din Colegiul de Coordonare al A., de vreme ce in acest organism de conducere a fost desemnat si își desfășoară activitatea un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;

- recurent nu are nicio atribuție in ceea ce privește numirea vreunui membru in Colegiul de coordonare si, in consecință, in sarcina sa nu se poate retine nicio culpa fata de situația creata, așa cum, de altfel, s-a reținut in mod expres si deci cu putere de lucru judecat in considerentele deciziei civile nr. 647/20.02.2018 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr. x/2017, hotărâre definitiva;

- poziția procesuala exprimata de către intimata-intervenienta ANPC la judecata in fond reprezintă expresia unei vădite rele-credințe, in condițiile in care ANPC si-a desemnat succesiv, prin Ordine emise de Președintele autorității, deci ale reprezentantului sau legal, diferiți reprezentanți in Colegiul de Coordonare al A., acte ce au, la rândul lor, natura de acte administrative.

Tot astfel, s-a subliniat la judecata in fond ca prevederile art. 17 si art. 18 din O.G. nr. 38/2015, care fac referire la obligațiile entităților SAL de a notifica anumite informații "autorității competente", nu pot fi interpretate in sensul ca stabilesc si competenta acestei autorități de a acorda/de a recunoaște calitatea de entitate SAL si in ce privește A..

Astfel, normele legale anterior menționate nu sunt cele care reglementează ori care stabilesc atribuții ale "autorității competente" in sensul acordării calității de entitate SAL anumitor organisme, ci sunt norme care fac doar referire la obligația de a comunica ("notifica") anumite documente si informații.

In schimb, norma legala care stabilește atribuțiile autorității competente este, in realitate, cuprinsa in art. 31 din O.G. nr. 38/2015 si textul acesteia este foarte clar in ce privește sfera entităților juridice si a organismelor cu privire la care autoritatea competenta, in prezent Ministerul Energiei, are rolul si deci abilitatea legala de a decide "daca pot fi considerate drept entități SAL care intra in domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe si îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute in cap. II."

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond prin hotărârea recurată, se arată că textul neechivoc al 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 prevede ca in sfera sa de aplicabilitate intra doar "entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate", așadar entitățile SAL pe care intenționează sa le infiinteze autoritățile publice centrale si autoritățile administrative autonome, iar nu si A..

Față de toate aceste considerente, recurentul solicită casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul celor mai sus arătate.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a depus întâmpinare la data de 04 ianuarie 2024 prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare la data de 05 ianuarie 2024 prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 791/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 2377/DA/31.05.2018, emise de Ministerul Economiei și, în consecință:

- recunoașterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la deschiderea listei entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la înscrierea A. pe lista entităților SAL cu sediul in România;

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei la notificarea listei entităților SAL cu sediul in România către Comisia Europeană.

Prin sentința civilă ce face obiectul prezentului recurs, instanța fondului a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reține că a fost învestită, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu soluționarea unei cereri formulate de o persoană care s-a considerat vătămată prin refuzul nejustificat al pârâtului, autoritate publică, de soluționare a cererii sale.

Cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim de către autoritatea publică, curtea arată că acesta reprezintă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În ceea ce privește excesul de putere, acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. n), reprezentând exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Interpretând sistematic prevederile O.G. nr. 38/2015, citate în considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că exercitarea dreptului de apreciere al autorității pârâte nu s-a făcut nici cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și nici prin încălcarea drepturilor și libertăților, fiind respectat și principiul proporționalității, care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea are obligația să îl îndeplinească și drepturile sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin conduita administrației.

Astfel, prima instanță reține că reclamantul nu a făcut dovada respectării condițiilor impuse de O.G. nr. 38/2015 privind desemnarea sa ca entitate SAL, respectiv a faptului că organul său decident în materia soluționării extrajudiciare a litigiilor în materia protecției consumatorilor, colegiul de coordonare, deține 5 membri, lipsind chiar reprezentantul asociațiilor de consumatori.

În ipoteza susținută de reclamant, de a funcționa în condițiile în care colegiul de coordonare ar fi incomplet, s-ar ajuge la eludarea procedurii de evaluare prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 în condițiile în care autoritatea competentă evaluează dacă entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute în cap. II.

Or, tocmai în vederea evaluării îndeplinirii cerințelor de calitate prevăzute în cap. II, pârâtul Ministerul Economiei a solicitat A. sa comunice care este membrul desemnat de către asociațiile de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 32 sau 33 din O.G. nr. 21/1992, precum si înscrisuri din care sa rezulte caracterul acestuia de membru al asociațiilor cu respectarea criteriului privind independența.

Curtea de apel a reținut, totodată, că atât Directiva nr. 11/2013 (art. 4 alin. (1), art. 20) cât si legislația națională care transpune această directivă stabilesc obligația autorității competente de a evalua toate organismele care urmăresc obținerea calității de entitate SAL, respectiv înscrierea pe lista si notificarea Comisiei Europene.

În final, instanța fondului a înlăturat susținerea reclamantului, în sensul că este asimilat de drept ca enitate SAL, atât timp cât legiuitorul român a impus îndeplinirea unor condiții suplimentare, aspect ce rezultă fără echivoc din cuprinsul art. 18 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015, potrivit cărora centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 comunică autorității competente, în plus față de informațiile și declarațiile menționate la alin. (1), informații necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor cu cerințele specifice suplimentare privind independența și transparența prevăzute la art. 6 alin. (5).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Astfel cum s-a arătat mai sus, reclamantul critică sentința pronunțată de prima instanță din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (teza I și teza II) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinarea criticilor recurentei sub ambele aspecte invocate pornește de la circumstanțierea obiectului acțiunii, constatând Înalta Curte că în mod just a apreciat judecătorul fondului că prin capătul principal de cerere instanța de contencios administrativ este învestită cu cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii nr. x/23.03.2018, adresate de reclamant intimatului Ministerul Economiei.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, prin notificarea nr. x/23.03.2018 reclamantul a solicitat Ministerului Economiei constatarea îndeplinirii cerințelor de calitate prevăzute in cuprinsul Capitolului II din O.G. nr. 38/2015 privind soluționarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianți și, în, consecință, includerea A. pe lista entităților SAL cu sediul in România ce intra in domeniul de aplicare al Ordonanței și comunicarea acestei operațiuni către Comisia Europeană.

Prin decizia nr. 2377/D.A./31.05.2018 Ministerul Economiei a dispus respingerea înscrierii A. pe lista entităților SAL cu sediul in România, cu motivarea faptului că entitatea nu face dovada îndepliniri condițiilor prevăzute de O.G. nr. 38/2015, respectiv nu are în colegiul de conducere un reprezentant al asociațiilor de consumatori.

Prin urmare, deși este intitulat decizie, actul emis de intimatul pârât nu reprezintă un act administrativ tipic, în accepțiunea avută în vedere de legiuitor cu prilejul redactării art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci constituie expresia unui refuz explicit de soluționare favorabilă a cererii privitoare la dreptul subiectiv pretins de recurentul reclamant.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, recurentul reclamant consideră că este îndreptățit la înscrierea sa pe lista entităților SAL în virtutea faptului că a dobândit calitatea de entitate de soluționare alternativă a litigiilor potrivit legii, prin efectul prevederilor O.U.G. nr. 38/2015, apreciind instanța de recurs că pretenția referitoare la "recunoașterea dreptului A. de a fi înscris pe lista entităților SAL cu sediul in România" nu constituie un petit propriu zis ci o argumentare a temeiniciei solicitării de înscriere a A. pe lista entităților SAL.

Concluzionând, în sensul că esențială în cauză este chestiunea litigioasă a refuzului de înscriere a reclamantului pe lista entităților SAL, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect, circumstanțiat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, recurentul reclamant arată că instanța de fond nu a dat o dezlegare efectivă a problemei de drept cu care a fost învestită, critică ce nu poate fi primită, subliniază Înalta Curte, dat fiind faptul că instanța fondului a conturat corect capătul principal de cerere, după cum s-a arătat mai sus, astfel că, statuând în sensul că nu este nejustificat refuzul intimatului pârât de a înscrie recurentul reclamant în lista entităților SAL, motivarea suplimentară a concluziei pe marginea netemeiniciei capetelor de cerere accesorii este de prisos, soarta acestor capete urmând soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere, în virtutea principiului "accesorium sequitur principale."

Prin cea de a doua grupă de argumente dezvoltate din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant susține că hotărârea primei instanțe cuprinde considerente contradictorii, arătând recurentul reclamant că judecătorul fondului a dat dovadă de inconsecvență cu privire la tranșarea chestiunii litigioase a calității reclamantului de entitate de soluționare alternativă a litigiilor.

Achiesând la cele susținute de recurentul reclamant sub aspectul poziției ezitante a primei instanțe pe marginea chestiunii litigioase semnalate, aceea a existenței sau nu a calității de entitate SAL în persoana recurentului, Înalta Curte subliniază faptul că o contrarietate de considerente constituie motiv de casare numai atunci când motivarea hotărârii judecătorești nu poate fi conciliată cu soluția prevăzută în dispozitiv.

Altfel spus, motivul de casare prevăzut de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza II-a C. proc. civ. conduce la reformarea sentinței numai atunci când motivele contrarii sunt decizorii, astfel că însușirea fiecăruia din acestea conduce în mod logic la soluții antagonice, făcând imposibilă verificarea raționamentului logico-juridic ce trebuie să stea la baza soluției.

Or, după cum se va arăta în continuare, faptul că prevederile O.G. nr. 38/2015 statuează în sensul că în domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluționare alternativă a litigiilor înființat conform art. 21, nu atrage nelegalitatea refuzului exprimat de Ministerul Economiei cu privire la cererea formulată de reclamant, în vederea înscrierii sale pe lista SAL.

Trecând, astfel, la analiza celui de al doilea motiv de casare, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, autoritatea competentă evaluează, în special pe baza informațiilor primite în conformitate cu art. 18 alin. (1) și (3), dacă entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entități SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe și îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute în cap. II.

Autoritatea competentă stabilește, pe baza evaluării menționate la alin. (1), o listă a tuturor entităților SAL care i-au fost notificate și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), se arată la aliniatul al doilea din același articol.

Procedând la analiza cererii formulate de recurentul reclamant, în aplicarea dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 38/2015, Ministerul Economiei a refuzat înscrierea CSAL în lista entităților SAL din România, întrucât Colegiul de conducere al entității nu este constituit potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din ordonanța menționată.

Constată Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, activitatea Centrului SAL este coordonată de un Colegiu de coordonare format din 5 membri desemnați, câte unul, de către următoarele entități:

a) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor;

b) C.;

c) Banca Națională a României;

d) asociațiile de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 32 sau in art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) un membru independent ales de către cei 4 membri desemnați conform lit. a)-d).

Prevederile art. 22 sunt încorporate în Capitolul II din ordonanța în discuție, fiind subsumate cerințelor de calitate prevăzute de art. 31 alin. (1) și în raport de a căror îndeplinire este condiționată înscrierea, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (2) din ordonanță, în lista entităților SAL din România.

Prin urmare, în contextul în care informațiile comunicate de recurentul reclamant Ministerului Economiei atestă faptul că din Colegiul de coordonare al CSAL nu face parte și un membru al asociațiilor de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 32 sau in art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, refuzul intimatului pârât de a proceda la înscrierea CSAL în lista entităților SAL nu are caracter justificat ci, dimpotrivă, exprimă conformarea conduitei autorității la prescripțiile legale incidente cererii cu a cărei analiză a fost învestită.

Cu referire la pretinsa deținere de drept a calității de entitate de soluționare alternativă a litigiilor în privința Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, Înalta Curte subliniază faptul că dispozițiile ordonanței în discuție nu fac nicio distincție între CSAL și celelalte entități sub aspectul procedurii de evaluare, ce precede înscrierea în lista entităților SAL.

Sub acest aspect, trebuie observat faptul că potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015, autoritatea competentă evaluează, în special pe baza informațiilor primite în conformitate cu art. 18 alin. (1) și (3), dacă entitățile de soluționare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entități SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe și îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute în cap. II.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (2) din același act normativ, autoritatea competentă stabilește, pe baza evaluării menționate la alin. (1), o listă a tuturor entităților SAL care i-au fost notificate și care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1).

În fine, prin prevederile art. 31 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015 se arată că autoritatea competentă notifică lista menționată la alin. (2) Comisiei Europene. În cazul în care autoritatea competentă este notificată cu privire la orice modificare în conformitate cu art. 18 alin. (2), lista respectivă se actualizează fără întârzieri nejustificate, iar informațiile relevante sunt notificate Comisiei Europene.

Prin urmare, din moment ce legiuitorul impune, anterior înscrierii în lista entităților SAL, evaluarea tuturor acestor entități din perspectiva îndeplinirii cerințelor de calitate prevăzute la Cap. II, inclusiv a Centrului de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, concluzie ce rezultă din trimiterea expresă pe care art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 38/2015 o face la art. 18 alin. (3) din ordonanța în discuție, refuzul înscrierii recurentei reclamante în lista entităților SAL pentru motivul neîndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 22 din O.G. nr. 38/2015 este unul legal și nu unul nejustificat, cum susține recurenta reclamantă.

În fine, nici argumentele recurentei reclamante grefate pe dispozițiile art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 nu sunt relevante pentru aprecierea legalității refuzului exprimat de intimata pârâtă în privința înscrierii A. în lista SAL. Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că dispozițiile art. 22 alin. (9) din O.G. nr. 38/2015 nu vizează ipoteza verificării îndeplinirii, de către entitățile SAL, a condițiilor legale pentru înscrierea acestora în lista prevăzută de art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 38/2015, ci reglementează procedura de înlocuire a membrilor Colegiului de conducere, în caz de vacanță a unuia sau mai multor locuri, așadar vizează chestiuni ulterioare înființării și înscrierii entității SAL în lista anterior menționată. În cazul în care entitatea ce se adresează autorității emitente conform art. 31 din O.G. nr. 38/2015 nu face dovada respectării condițiilor prevăzute cu privire la componența Colegiului de conducere soluția legală este aceea de respingere a cererii de înscriere în lista entităților SAL și nu de declanșare a procedurilor aferente situației vacantării unor locuri.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința criticată în prezenta cale de atac reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 38/2015, astfel că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 222/2022 din 11 noiembrie 2022 a Curții de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.