ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.04.2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, anularea în tot a deciziei nr. 66 emisă la data 19.01.2019 de către Ministerul Sănătății prin care această autoritate a dispus respingerea cererii de restituire a contribuțiilor achitate de către reclamantă în temeiul art. 367-375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și, pe cale de consecință admiterea Cererii de Restituire astfel cum a fost formulată, și, prin urmare, obligarea Ministerului Sănătății la restituirea sumei de 23.826.396 RON, compusă din contribuția efectivă în cuantum de 18.921.131 RON, reprezentând cuantumul total al contribuțiilor plătite de către reclamantă în baza art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în perioada 31.01.2015 – 29.12.2018, și dobânzile calculate până la momentul depunerii Cererii de Restituire precum și dobânda aferentă conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală aferentă sumelor plătite și nedatorate, până la momentul restituirii efective, ca urmare a constatării nelegalității prevederilor anterior menționate prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Directiva 2008/118/CE și a înlăturării de la aplicare a acestora. În subsidiar, în ipoteza respingerii capătului principal de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei ce va rezulta din aplicarea în speță a prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, respectiv a cotei de contribuție achitată de către reclamantă în baza art. 367 și următoarele din Legea 95/2006 și care se regăsea în fondurile neutilizate de către Ministerul Sănătății la data de 31.12.2018, dată la care aceste sume au fost transferate către bugetul de stat în temeiul art. 57 alin. (1) din același act normativ.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1445 din data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1445 din data de 19 octombrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă a arătat că, contrar sustinerilor instantei de fond, procedura de restituire la care face trimitere art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se aplică exclusiv cu privire la disponibilitățile existente la data abrogării normelor care reglementează taxa pe viciu. Curtea de Apel București a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, potrivit cărora "restituirile de sume aferente veniturilor încasate din contribuțiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 (...) se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice". Recurenta – reclamantă contestă interpretarea dată acestor prevederi legale de către instanța de fond, care a reținut că aceste prevederi constituie o regulă generală de restituire pentru toate sumele care au fost plătite cu titlu de taxă de viciu, fapt neavut în vedere de către legiuitor, datorită imposibilității practice de aplicare. Astfel, legiuitorul secundar, respectiv Ministerul Finantelor Publice, a înteles că restituirea de către ANAF/Ministerul Finantelor Publice nu poate purta decât asupra disponibilului existent la momentul abrogării normei, respectiv decembrie 2018, nu asupra tuturor sumelor plătite de-a lungul timpului pentru care nu s-a împlinit perioada de prescripție, astfel încât prin Ordinul MF 1386/2019 s-au aprobat Normele metodologice privind virarea la bugetul de stat de către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului Sportului a disponibilităților prevăzute la art. 57 59 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 s-a prevăzut că restituirea se va efectua exclusiv din acel disponibil. Faptul că restituirea de către ANAF/Ministerul Finanțelor Publice nu poate purta decât asupra disponibilului existent la momentul abrogării normei rezultă din interpretarea sistematică a art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018. Recurenta – reclamantă a susținut că, procedura de restituire la care face referire art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă exclusiv la sumele disponibile, iar nu la orice sume plătite de către contribuabil cu titlu de taxă pe viciu care ar fi solicitate spre restituire pentru orice alt motiv (de ex., pentru motivul că taxa pe viciu nu a avut un scop specific, încălcând astfel normele de drept european relevante). De altfel, o interpretare în sens contrar ar însemna că, prin dispozițiile art. 57 (2) din O.U.G. 1 14/2018, legiuitorul a instituit dreptul contribuabililor de a solicita restituirea tuturor sumelor achitate cu titlu de taxă pe viciu ca urmare a abrogării art. 367 din Legea 95/2006, ceea ce însă nu poate fi dedus din cuprinsul textelor de lege relevante. În mod evident, solicitarea altor sume decât sumele disponibile nu s-ar putea dispune în temeiul art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ci exclusiv pe calea unei acțiuni judiciare. Astfel, în lipsa unui text de lege care să reglementeze obligația autorităților competente de a restitui toate sumele achitate cu titlu de taxă pe viciu (altele decât sumele disponibile), acestea nu ar putea proceda la restituirea unor astfel de sume în temeiul art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ci exclusiv în temeiul unei hotărâri judecătorești care să constate, de pildă, caracterul nelegal al prelevării taxei de viciu. Față de aceste motive, urmează a se observa că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 57 (2) din O.U.G. 1 14/2018, flind evident că acest text de lege nu vizează toate restituirile de contribuții stabilite în baza art. 367 din Legea 95/2006, ci reglementează exclusiv ipoteza restituirii de la bugetul de stat a sumelor disponibile iar nu a altor sume încasate cu titlu de taxă pe viciu. În acest context, interpretarea instanței potrivit căreia restituirea se face doar din bugetul de stat, de către Ministerul Finanțelor (care a fost entitatea ce doar a colectat sumele aferente taxei pe viciu le-a transmis către beneficiarul final, Ministerul Sănătății) nu este una corectă, mai ales în ceea ce privește capătul principal de cerere privind obligarea la restituirea tuturor sumelor plătite în perioada 2015-2018. Contrar susținerilor instanței de fond, Ordinul 1.899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice vizează exclusiv restituirea sumelor disponibile nu reglementează competența organelor fiscale de a soluționa cererile de restituire care privesc orice sume încasate cu titlu de taxă pe viciu, altele decât sumele disponibile. Contrar susținerilor instanței de fond, calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătății rezultă din calitatea acestuia de beneficiar al sumelor încasate cu titlu de taxă pe viciu. Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Or, din prevederile art. 367 368 din Legea 95/2006 rezultă în mod clar că Ministerul Sănătății a fost beneficiarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe viciu a folosit aceste sume de bani pentru destinațiile reglementate în art. 368 din aceeași lege. Prin urmare, Ministerul Sănătății are calitate procesual pasivă din perspectiva petitului referitor la restituirea taxei pe viciu, din moment ce este un aspect necontestat(nici măcar de către intimat) că acesta a avut calitatea de beneficiar al sumelor în discuție. Împrejurarea că sumele de bani reprezentând taxă pe viciu au fost transferate către Ministerul Sănătății prin intermediul conturilor de trezorerie administrate de către ANAF nu înseamnă că ANAF a beneficiat de respectivele sume de bani, beneficiarul fiind, după cum am arătat deja, Ministerul Sănătății. Transferul fondurilor bănești prin intermediul conturilor de trezorerie constituie o simplă formalitate/procedură la nivel inter-instituțional. Astfel, raportul de drept litigios, substanțial, în sensul art. 36 C. proc. civ., este format din Ministerul Sănătății, în calitate de debitor al obligației de restituire a sumelor de care a beneficiat pe care le-a folosit, pe de-o parte, subscrisa în calitate de creditor al aceleiași obligații. Transpunând în plan procesual, devine evident că raportul juridic de drept procesual se formează între aceleași părți, care dobândesc astfel calitatea procesuală pasivă, respectiv activă. Suplimentar, calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătății în litigii având ca obiect restituirea taxei pe viciu a fost deja confirmată în mod constant în jurisprudență, reținându-se că nu prezintă relevanță cine are obligația de colectare/administrare a taxei nici pe cea de executare silită, ci beneficiarul taxei. Tot în acest sens, instanțele de judecată au decis că potrivit prevederilor art. 367 din Legea nr. 95/2006, sumele încasate au constituit venituri proprii ale Ministerului Sănătății, astfel că entitatea care a beneficiat de plățile respective urmează a le restitui, în măsura în care prelevarea a avut loc cu nesocotirea dreptului Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, este important se avea în vedere că, în litigii anterioare similare, ANAF și-a exprimat deja poziția în legătură cu calitatea sa procesual pasivă în ceea ce privește restituirea sumelor constând în taxă pe viciu, confirmând faptul că Ministerul Sănătății este beneficiarul acestor sume și că sumele în discuție doar au trecut prin conturile de trezorerie gestionate, astfel că obligația de restituire revine exclusiv Ministerului Sănătății. Aceste apărări au fost făcute de către ANAF în replică la cererile de garanție formulate împotriva sa de către Ministerul Sănătății în litigii similare. Cel mai probabil, din pricina acestora apărări ale ANAF, Ministerul Sănătății nici nu a mai uzat de această instituție procesuală în prezentul litigiu.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Recurenta – reclamantă A. S.A. a solicitat obligarea intimatului – pârât Ministerul Sănătății la restituirea sumei de 23.826.396 RON, compusă din contribuția efectivă în cuantum de 18.921.131 RON, reprezentând cuantumul total al contribuțiilor plătite de către reclamantă în baza art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în perioada 31.01.2015 – 29.12.2018, și dobânzile calculate până la momentul depunerii cererii de restituire precum și dobânda aferentă conform prevederilor Codului de procedură fiscală aferentă sumelor plătite și nedatorate, până la momentul restituirii efective. Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Recurenta- reclamantă A. S.A, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că restituirile de sume prevăzute de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă numai la sumele deținute de Ministerul Sănătății în contul de disponibil la data de 31.12.2018, sume pe care le-a restituit integral la bugetul de stat potrivit alin. (1) al art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018. Contrar apărărilor formulate de recurenta – reclamantă, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 și ale OMFP nr. 1899/2004, Ministerul Sănătății nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În cauză, conform art. 365 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 "Contribuțiile prevăzute la art. 363 alin. (1) se administrează de către organele fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 stabilește că "Restituirile de sume aferente veniturilor încasate din contribuțiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice." Înalta Curte reține că restituirea sumelor încasate din contribuțiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006, prevăzute la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, se realizează conform dispozițiilor OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Potrivit Procedurii de restituire și de rambursare prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 "Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent."(capitolul I pct. 2). Prin urmare, contrar celor susținute de recurenta - reclamată, instanța de control judiciar constată că nu prezintă relevanță cine a fost beneficiarul taxei sau cine a încasat respectiva taxă, atâta timp cât legiuitorul a reglementat în mod expres procedura de restituire a acesteia. În cazul de față, instituția obligată la restituire este organului fiscal competent, care soluționează cererea de restituire prin decizie, potrivit dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004. Nefondate sunt și criticile recurentei – reclamante referitoare la faptul că art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă numai la disponibilitățile avute în cont de Ministerul Sănătății la data de 31.12.2018 și care au fost restituite integral la bugetul de stat potrivit alin. (1) al art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018. Înalta Curte constată că art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă la situația disponibilului existent în conturile Ministerului Sănătății la data de 31 decembrie 2018 și la obligația acestuia de a vira la bugetul de stat aceste sume, însă, incident în cauza de față este art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 care reglementează procedura de restituire a sumelor încasate din contribuția stabilită conform art. 367 din Legea nr. 95/2006. Așadar, instanța de fond a tranșat în mod corect problema calității procesuale pasive constatând că obligația ce intră în conținutul raportului juridic dedus judecății nu poate fi reținută în sarcina Ministerului Sănătății. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.