ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4677/2024

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.08.2022, sub nr. x/2022, iar, pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08.05.2023, prin declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, conform sentinței civile nr. 459/21.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bucureștii, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Instituția Președintelui României, prin Președintele României B. și Administrația Prezidențială, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (S.S.R.M.), C. – secretar de stat și D. – secretar general, solicitând:

- anularea, în parte, a Decretului președințial nr. 232/28.02.2022, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 01.03.2022, în sensul anulării dispoziției privind retragerea titlului de Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant al reclamantului (poziția 10 din anexa la decret);

- anularea Procesului-verbal din 10.03.2022, înregistrat sub nr. x/2983/22.03.2022, emis de Comisia art. 49, constituită în baza Ordinului 10/2022;

- obligarea pârâților la plata sumei de 12.488 RON, reprezentând contravaloarea indemnizației de gratitudine neîncasată, aferentă perioadei mai- august 2022 și a sumei de 87.166 RON, reprezentând contravaloarea indemnizațiilor de gratitudine acordate pentru perioada ianuarie 2015 - aprilie 2022 și imputate reclamantului prin Decizia nr. 201/15.06.2022 a Casei Județene de Pensii Brașov.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 148/2023 din data de 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepția de nelegalitate a Procesului-verbal nr. x/1513/08.02.2022, invocată de către reclamantul A..

Admite excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 338/25.06.2019 emisă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, numai cu privire la poziția 4 "A. – 18/LRD/4005/06.05.2015", invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială și Instituția Președintelui, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 și Primul-ministru al României".

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentințe civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, schimbarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul susține în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În susținerea acestui motiv de recurs recurentul – reclamant invocă Deciziile nr. 624 din 26.10.2016 (paragraful 26) și nr. 574 din 19 septembrie 2006 ale Curții Constituționale, referitoare la principiul revocabilității actelor administrative și principiul legalității, susținând deopotrivă că Legea 341/2004 cu modificările și completările ulterioare nu conține nici o dispoziție derogatorie de la prevederile art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Secretariatul de Stat poate propune retragerea unui titlu numai în situația limitativ prevăzută de art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările și completările ulterioare și anume în cazul anulării unui certificat. Anularea certificatelor care au fost eliberate și au intrat în circuitul civil se poate dispune doar de instanța de judecată conform dispozițiilor art. î alin. (6) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Din perspectiva celor de mai sus rezultă că propunerea de anulare a unui certificat trebuie să aibă la bază o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus anularea certificatului. în acest sens sunt și dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1412/2004 cu modificările și completările ulterioare care prevăd că prin element de noutate se înțelege hotărârile judecătorești definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.

Or, în cazul său nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus anularea certificatului LRD -Tnr. x eliberat în anul 2020.

Atât Decretul nr. 232/2022 emis de Președintele României, cât și propunerea înaintată de Secretarul de Stal al SSRML nr. 1553/09.02.2022 și Procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022 emis de Comisia art. 49 constituite în baza Ordinului nr. 02/26.01.2022 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 și ale art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 fiind nelegale.

Prin decizia civilă invocată de instanța de fond în motivarea sentinței civile pronunțate nu s-a dispus nici anularea certificatului LRD - T nr. x eliberat la data de 07.12. 2020 și nici a poziției din Decretul nr. 1053 din data de 10 decembrie 2019 prin care i-a fost acordat titlul, iar hotărârea judecătorească invocată de instanța de fond în motivarea sentinței civile pronunțate este anterioară și nu ulterioară eliberării certificatului. În lipsa unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se dispună anularea certificatului propunerea formulată de Secretariatul de Stat este nelegală fiind formulată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004, nelegalitatea propunerii formulate de Secretariatul de Stat atrage și nelegalitatea decretului emis de Președintele României.

Consideră recurentul – reclamant că în mod greșit a apreciat instanța de fond în motivarea sentinței civile pronunțate ca nu era necesara o hotărâre de anulare a certificatului.

b) Secretariatul de Stat mai întâi a solicitat Președintelui României retragerea titlurilor și ulterior a procedat la anularea pe cale administrativa a certificatelor persoanelor ale căror titluri au fost retrase prin Decretul 223/2022, ceea ce constituie un alt motiv de nelegalitate al Proceselor-verbale întocmite de Secretariatul de Stat.

Conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 491 alin. (3) din H.G. nr. 1412/2004, ordinea este inversă față de modul în care a înțeles să procedeze Secretariatul de Stat, în sensul că mai întâi se anulează certificatul și după se propune Președintelui României retragerea titlului, ori din probele administrate în dosarul de fond rezultă că Secretariatul de Stat mai întâi a propus retragerea titlului și ulterior pe baza decretului prin care mi-a fost retras titlul a procedat la anularea certificatului pe cale administrativă, în lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus anularea acestuia.

Totodată, mai arată că principiul simetriei invocat de Secretariatul de Stat nu este aplicabil, aceasta avea obligația să respecte ordinea prevăzută de dispozițiile legale, ceea ce nu s-a întâmplat.

c) Un act administrativ individual care a intrat în circuitul civil nu poate fi anulat printr-un proces-verbal. Procesul Verbal al Ședinței Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 46/2022 încheiat la data de 10.03.2023 și înregistrat la Secretariatul de Stat sub nr. x/2983 din data de 22.03.2022, prin care Comisia art. 49 a decis anularea certificatului pe cale administrativă este nelegal fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Susține recurentul – reclamant că reținerea instanței de fond în sensul că nu era necesară o hotărâre judecătoreasca de anulare a certificatului este nelegală întrucât contravine dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004.

Într-o altă critică recurentul mai arată că, prin faptul că nu i-a fost comunicat procesul-verbal înregistrat sub nr. x/1513/08.02.2022 de către Secretariatul de Stat i-a fost produsă o vătămare într-un drept și interes legitim. Având în vedere consecințele pe care le producea procesul-verbal înregistrat sub nr. x/1513/08.02.2022 acesta trebuia comunicat și acordată posibilitatea de a se formula apărări înainte de a fi înaintat către Președintele României. Prin necomunicarea procesului-verbal 18/1513/08.02.2022 i-a fost încălcat dreptul fundamental Ia apărare, fiind astfel încălcate prevederile art. 52 și art. 126 din Constituția României și prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO. I-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță în vederea contestării unui act administrativ înainte ca acesta să producă efecte juridice, sens în care invocă jurisprudența, arătând că, într-o situație comparabilă, instanța a apreciat că procesul-verbal trebuia comunicat înainte de a fi înaintat Președintelui României, date fiind consecințele asupra drepturilor persoanei vizate.

Într-o altă critică recurentul – reclamant susține că, în mod greșit, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 și a art. 6 alin. (1) din Legea 554/2004 instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a Procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022.

Instanța de fond și-a motivat sentința pronunțată numai pe normele metodologice de aplicare a Legii 341/2004, fără să facă referire la prevederile art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 și art. 1 alin. (6) din Legea 555/2004. Or, între normele metodologice și lege se aplică cu prioritate legea. Prin normele metodologice nu se poate adăuga la lege și nici nu se pot institui dispoziții derogatorii de la lege. Dacă există neconcordanță între lege și normele metodologice se aplică legea care este actul juridic cu forță juridică superioară.

Din perspectiva celor de mai sus, recurentul solicită a se constata că acțiunea sa era întemeiată în totalitate și că, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările și completările ulterioare și art. 1 alin. (6) i-a fost respinsă de instanța de fond, motiv pentru care solicită admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar și art. 6 alin. (1) din CEDO, recurentul – reclamant susține deopotrivă Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, al contradictorialității și dreptul său la apărare.

Din conținutul proceselor-verbale și a decretului se observa care sunt motivele în fapt și temeiurile în drept în baza cărora au fost emise. Instanța de fond în loc să analize acțiunea promovată de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate în cuprinsul actelor administrative contestate și a motivelor invocate de recurent prin acțiune, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive care nu erau invocate în cuprinsul acestora ceea ce poate fi interpretat ca o depășire a limitelor investirii, o încălcare a principiului disponibilității. Instanța de fond nu a fost investită cu un capăt de cerere prin care să i se solicite anularea certificatului emis pe numele subsemnatului, astfel încât considerentele din motivarea sentinței civile pronunțate și invocarea din oficiu de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a unui act care a stat la baza emiterii certificatului conduc la concluzia că soluția pronunțată a fost dată cu depășirea limitelor investirii. Intimatele pârâte nu au formulat cerere reconvențională. In conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși însă limitele învestirii este dezvoltată în art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ., care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În același context, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Ca atare, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți,-fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor. Or, în mod greșit și nelegal, instanța de fond a statuat prin motivarea sentinței pronunțate asupra unor aspecte cu privire Ia care nu a fost investită. Instanța de fond nu a fost investită cu anularea Deciziei 338/2019 și nici cu un capăt de cerere având ca obiect anularea certificatului emis pe numele său. Consideră că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității consacrat de prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut în motivarea sentinței civile pronunțate și motive de fapt și de drept care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii și față de care nu am avut posibilitatea să mă apăr, iar prin aceasta a încălcat principiul contradictorialității și dreptul său Ia apărare, aceasta dând dovadă de lipsă de imparțialitate, prin invocarea de apărări din oficiu în favoarea intimatului-pârât Secretariatul de Stat, aceasta încălcând și principiul egalității armelor.

Instanța de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Principiul disponibilității, al contradictorialității, dreptul la apărare și principiul egalității armelor se constituie în garanții ale dreptul la un proces echitabil. în fața instanței de fond au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) dinCEDO, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Într-o altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din CEDO, recurentul – reclamant mai susține că motivarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond este lacunară și neconvingătoare. Motivarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond nu este clară, concisă, nu conduce în mod logic și convingător la soluția adoptată prin dispozitiv. Motivarea cu care au fost înlăturate apărările sale este lacunară, neconvingătoare și nelegală.

Instanța de fond nu a analizat în motivarea sentinței civile pronunțate actele administrative contestate de recurent prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate în conținutul acestora, ci, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive de fapt și de drept care nu erau invocate în motivarea actelor administrative contestate. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii în motivarea sentinței civile pronunțate.

Față de toate aceste motive, recurentul – reclamant a solicitat admiterea recursului și:

În drept, s-au invocat prevederile art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004, art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, art. 6 alin. (1) din CEDO, art. 488 alin. (1) punctele 1, 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări intimații Președintele României prin Administrația Prezidențială și Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în cadrul cărora nu au fost invocate excepții, ambii intimați solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, ca legală și temeinică.

Răspunsurile la întâmpinări

Deși întâmpinările depuse de intimații – pârâți Președintele României prin Administrația Prezidențială și Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 au fost comunicate recurentului – reclamant A., în termenul legal, acesta nu a combătut apărările în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ., ci a depus la doar doar Note Scrise pe fondul recursului, solicitând admiterea acestuia.

Intimatul – pârât Președintele României prin Administrația Președințială a formulat Punct de vedere față de întâmpinarea depusă de Secretariatul de Stat,în cadrul căruia a solicitat a se menține sentința recurată, ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelului completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.02.2024 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul recurentului – reclamant pe fondul recursului ce face obiectul judecății, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare asupra recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor și cu normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, având în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat trei motive de nelegalitate a hotărârii, respectiv cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situația când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, se constată că, în susținea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare, susținând în esență că instanța nu a analizat acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de recurent în cadrul cererii de chemare în judecată, ci prin prisma altor motive care nu erau invocate, ceea ce poate fi interpretat ca o depășire a limitelor învestirii,o încălcare a principiului disponibilității.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că, față de cererea de renunțare a reclamantului la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtele C. și D., precum și la judecata petitului 3 din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâților la plata indemnizației neîncasate și la indemnizația ce s-a solicitat a fi restituită, prin Precizarea la acțiune depusă la data 29.05.2023 (dosarul instanței de fond) în mod corect Curtea de Apel Brașov a analizat doar contestația îndreptată împotriva Decretului Președintelui nr. 232/28.02.2022, respectiv împotriva Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/2983/22.03.2022, pronunțându-se în limitele acestui obiect.

Eronat susține recurentul – reclamant că " Instanța de fond în loc să analize acțiunea promovată de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate în cuprinsul actelor administrative contestate și a motivelor invocate de recurent prin acțiune, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive care nu erau invocate în cuprinsul acestora", în condițiile în care cele trei aspecte de nelegalitate reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii ca fiind invocate de recurentul – reclamant cu privire la Procesul-verbal al al ședinței Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022, înregistrat la pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist sub nr. x/08.02.2022, respectiv: "lipsa de comunicare a procesului-verbal, invocată din perspectiva art. 6 CEDO, lipsa unei hotărâri judecătorești de anulare a certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant și faptul că această calitate i-a fost recunoscută definitiv prin Decizia nr. 338/25.06.2019 emisă de pârâtul Secretariatul de Stat, acest act administrativ nefiind anulat de instanța de judecată obiect în limitele căruia s-a pronunțat sentința recurată" au fost invocate de recurentul – reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, la filele x (din volumul I al CAB secția a VIII-a CAF, paragrafele 3 și 5), 5 și 10 (paragraful 3), dar și în cadrul Cererii Precizatoare (dosarul Curții de Apel Brașov) prin care reclamatul și-a restrâns obiectul contestației sale.

De altfel, aceste motive au fost reluate și în cadrul cererii de recurs.

Nefondată este și critica conform căreia " instanța de fond nu a fost învestită cu anularea Deciziei nr. 338/2019". Invocarea din oficiu de către judecătorul fondului a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 338/2019, cu privire la poziția 4, nu poate fi interpretată în sensul încălcării principiul disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., cum eronat susține recurentul – reclamant, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual…poate fi cerută oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții interesate."

Din considerentele hotărârii recurate rezultă cu claritate că Decizia nr. 338/2019 nu a fost analizată la cererea recurentului – reclamant, ci, urmare a invocării din oficiu a excepției de nelegalitate a acestei decizii, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce a condus, urmare a admiterii excepției, la înlăturarea acesteia, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce prevede că " În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegaliatate va soluționa cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată".

În condițiile în care art. 4 din Legea nr. 554/2004 dă dreptul instanței de a invoca din oficiu excepția de nelegalitate, criticile recurentului, în sensul că " instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea…instanța a dat dovadă de lipsă de imparțialitate prin invocarea de apărări din oficiu în favoarea intimatei pârâte Secretariatul de stat…a încălcat principiul egalității armelor", respectiv că " instanța de fond a reținut în motivarea sentinței civile pronunțate și motive de fapt și de drept care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii și față de care nu au avut posibilitatea să mă apăr, iar prin aceasta a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare", nu pot fi reținute, fiind nefondate, raportat și la faptul că recurentul – reclamant a avut posibilitatea să-și formuleze punctul de vedere cu privire la excepția de nelegalitate, încă de la termenul de judecată din data de 29 mai 2023, acest punct de vedere fiind și formulat în scris, în cadrul unei Note de ședință depuse la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2023, recurentul – reclamant fiind reprezentat la acel termen de judecată, prin doamna avocat E., căreia i s-a acordat cuvântul asupra acestei excepții de nelegalitate, iar doamna avocat a arătat că a formulat o Notă de ședință, pe care a și depus-o la dosar. (filele x Volumul I și fila x Volumul II, ce formează dosarul Curții de Apel Brașov)

Contrar celor susținute de recurentul – reclamant, prima instanță s-a pronunțat în limitele învestirii, având în vedere în mod corect atât criticile de nelegalitate ale reclamantului, cât și apărările pârâților, respectând întocmai principiul disponibilității, egalității armelor și al contradictorialiatății, dar și dreptul acestuia la apărare, criticile recurentului sub acest aspect neputând fi reținute.

Analizând în continuare criticile recurentului – reclamant, constată Înalta Curte că, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acesta a invocat lipsa de claritate a motivării hotărârii, susținând că aceasta este lacunară și neconvingătoare.

Or, aceste critici ce încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează ipoteza când " hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau, când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", în condițiile în care motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat expres de recurentul – reclamant reglementează situația "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", iar în cadrul acestuia recurentul – reclamant nu a formulat o astfel de critică.

Analizând, așadar, hotărârea recurată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..conform cărora, hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Așadar, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluției sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; instanța de control judiciar, adică instanța de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părți.

Niciuna din aceste situații nu este incidentă în cauza de față.

Contrar susținelor recurentului – reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ., întrucât, așa cum este îndeobște cunoscut, nu este necesar să se răspundă punctual fiecărei aserțiuni, fiecărui argument adus de părți, esențial este ca, și printr-o argumentare globală, să se arate de ce anume se admite sau se respinge o anume solicitare formulată de parte.

Înalta Curte constată că, în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei, nu a fost încălcat rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ. și nici dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, cum eronat susține recurentul.

Totodată, Înalta Curte aduce la cunoștință recurentului că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant, fiecare temei de drept invocat de acesta în cererea de chemare în judecată și fiecare probă depusă de parte, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Sintagma " toate cererile formulate de părți", nu poate fi interpretată în sensul analizării tuturor argumentelor aduse de părți, ci în sensul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și să rețină aspectele utile și determinante în adoptarea soluției, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea/combaterea acestor capete de cerere pentru a considera că hotărârea este motivată.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul judecății, astfel cum a fost precizat de către reclamant, instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii, expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Analizând considerentele hotărârii de fond prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de recurent, că instanța de fond a analizat susținerile reclamantului din cadrul acțiunii și din cadrul precizării la acțiune, prin raportare la probatoriul administrat, la apărările celorlalte părți și la cadrul normativ incident litigiului dedus judecății, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale acestora, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil. Obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, susținerile recurentului, în sensul că "motivare nu este clară, concisă, nu conduce în mod logic șpi convingător la soluția adoptată prin dispozitiv", neputând fi reținute.

Contrar susținerilor recurentului – reclamant, Înalta Curte consată că motivarea curții de apel este clară, conține argumentele pentru care s-au respins criticile de nelegalitate formulate de reclamant, nefiind contrară nici regulilor de procedură, judecătorul având în vedere la soluționarea cauzei principiile generale ale dreptului, cerințele echității și buna-credință.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În consecință, instanța de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României.

Nemulțumirea recurentului referitoare la modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile legale, dând o interpretare contrară față de cea dorită și urmărită de către recurent nu echivalează cu o nemotivare și/sau cu o motivare "lacunară și neconvingătoare" a sentinței, de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Cât privește critica recurentului subsumată și acestui motiv de nelegalitate, respectiv că " Instanța de fond nu a analizat în motivarea sentinței civile pronunțate actele administrative contestate de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate în conținutul acestora, ci, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive de fapt și de drept care nu erau invocate în motivarea actelor administrative contestate", aceasta reprezintă în esență o reluare a criticii formulate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căreia instanța de control judiciar i-a răspuns anterior, motiv pentru care nu o mai analizează și în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul– reclamant este nefondat.

Nefondate sunt și criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În susținerea acestui motiv de nelegalitate recurentul susține în esență că instanța de fond a încălcat și interpretat greșit dispozițiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituția României.

Aceste critici nu pot fi reținute, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor legale incindente litigiului dedus judecății, implicit a celor invocate de recurentul – reclamant.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că raționamentul respingerii acțiunii se bazează pe existența unei hotărâri judecătorești definitive care atestă inexistența dreptului recurentului-reclamant la emiterea certificatului și a titlului de LRD.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 472/R/23.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, avută în vedere de intimatul - pârât la adoptarea procesului-verbal contestat pe calea excepției de nelegalitate, a fost admis recursul declarat de recurentul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 împotriva sentinței civile nr. 664/CA/02.05.2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și, rejudecând, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, privind obligarea pârâtului să elibereze pentru reclamantului Certificatul de Luptător cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989.

În considerentele acestei decizii s-a reținut expres că: "În cauză, astfel cum rezultă din adresa nr. x/08.03.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din verificările efectuate de această instituție în dosarul nr. x/2014 (fost nr. 97/P/1990) rezultă că în Brașov nu au existat persoane ucise, rănite sau reținute înainte de fuga dictatorului, iar secția Parchetelor Militare nu a emis acte care atestă încadrarea orașului Brașov în categoria localităților prevăzute de art. 1

2

alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004.

Așadar, considerentele hotărârii lămuresc dispozitivul în sensul că refuzul Secretariatului de Stat de a elibera în favoarea reclamantului A. a certificatului LRD, legitimației și adeverinței tipizate către CSJ Brașov este justificat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, respectiv, a condiției referitoare la localitate.

Decizia nr. 1/01.04.2015 a intimatului pârât, prin care, cu ocazia ședinței de lucru a Comisiei pentru aplicarea prevederilor art. 9

2

din Legea nr. 341/2004, Municipiul Brașov a fost inclus în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului nu poate fi avută în vedere, raportat la prevederile art. 1

2

alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004 decizia respectivă nefiind nici act normativ, nici document oficial emis de Parchetul General.

Or, în ciuda pronunțării acestei hotărâri, la 07.12.2020 și respectiv, 25.06.2019, au fost emise în favoarea reclamantului certificatul și titlul de Luptător cu Rol Determinant.

Este adevărat că retragerea titlului de luptător cu rol determinant (LRD) trebuie precedată, firesc, de procedura administrativă sau judiciară de anulare a certificatului de LRD. Cu toate acestea, nerespectarea succesiunii acestor pași nu conduce automat la anularea actelor emise de instituțiile competente, decât dacă un drept sau interes legitim al reclamantului a fost vătămat, așa cum dispune în mod expres art. 1 Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține însă că omisiunea formală a Comisiei de a anula titlurile conferite cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 341/2004 nu poate înlătura obligația de fond a Comisiei de a pune în executare efectivă hotărârile judecătorești opozabile reclamanților și Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în Romania în perioada 1945-1989, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței CEDO, autoritățile obligate să execute o hotărâre judecătorească nu pot crea ele însele situații de natură să facă imposibilă executarea, neexecutarea unei hotărâri judecătorești neputând fi justificată decât de împrejurări excepționale care în cauză nu au fost nici invocate și, cu atât mai mult, nici dovedite.

Sintetizând, în lumina tuturor acestor circumstanțe de fapt și de drept, în care se pune în discuție, în esență, însuși caracterul executoriu, obligatoriu și opozabil al hotărârilor judecătorești de nerecunoaștere a dreptului reclamanților de obținere a calității de revoluționari cu rol determinant, instanța constată că faptul neparcurgerii procedurii de "anulare" a certificatelor în discuție reprezintă un act strict formal, care nu poate afecta, în mod obiectiv și temeinic/rezonabil, producerea de efecte în cauză a condiției de fond a intervenirii elementului de noutate" (hotărârile judecătorești), din care reiese fără dubiu faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Câtă vreme o hotărâre judecătorească definitivă stabilește că reclamantul nu are un drept recunoscut legal la acordarea certificatului LRD și a titlului aferent, reclamantul nu se poate prevala de un drept în contra acestei hotărâri și în susținerea acțiunii de anulare a actelor de anulare/retragere a certificatului/titlului de LRD.

Efectul unei hotărâri definitive se răsfrânge asupra părților implicate, fără posibilitatea de a contesta cele stabilite, prin urmare, nicio critică nu poate fi primită împotriva acestei hotărâri iar dreptul afirmat de reclamant nu există și nu poate fi protejat prin contencios administrativ împotriva unor acte care confirmă inexistența acestui drept.

Înalta Curte mai constată că, în succesiunea evenimentelor care au condus la emiterea și anularea/retragerea certificatului și titlului de LRD, se identifică o situație particulară de cele reglementate de dreptul material incident în cauză.

Astfel, în prezența refuzului Secretariatului de Stat, emiterea certificatului și a titlului de LRD s-a realizat în baza sentinței din dosarul nr. x/2017, dreptul reclamantului fiind recunoscut în primă instanță. Decizia din recurs, care casează această hotărâre și respinge acțiunea recurentului – reclamant A., produce efecte asupra tuturor actelor emise în baza sentinței. În acest sens, sunt prevederile art. 500 C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea casată nu are nicio putere iar actele de executare, făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.

Chiar dacă instanța de recurs nu a constatat, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare, desființarea de drept a tuturor actelor emise în baza sentinței, aceste prevederi se impun cu forța legii, ceea ce înseamnă că o astfel de hotărâre constituie temei pentru anularea/retragerea certificatului și titlului LRD pe cale administrativă.

Această ipoteză este valabilă indiferent de momentul emiterii certificatului și titlului de LRD. Dacă certificatul a fost emis după pronunțarea deciziei de casare, acesta nu produce efecte juridice, deoarece decizia de casare anulează hotărârea inițială și toate actele emise în baza acesteia.

Judicios a reținut prima instanță că anularea sau nu a certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant seria x, emis la data de 07.12.2020, nu afectează validitatea situației de fapt, corect reținute prin acest proces-verbal.

În privința normelor ce reglementează procedura administrativă de anulare/retragere a actelor atacate, acestea se regăsesc în capitolul VI al Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, H.G. nr. 1412/2004 (cu modificările și completările ulterioare) - art. 49, art. 49 indice 1, art. 49 indice 3.

Din cuprinsul acestor dispoziții, rezultă că sunt reglementate proceduri administrative distincte:

- cea reglementată de art. 49 alin. (2), reflectată apoi în cuprinsul art. 49 indice 1 alin. (1) lit. a) (modificat prin H.G. nr. 482/2022), care acordă competența analizării unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau sesizate de oricare persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, care conduc la anularea noilor certificate eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sau de normele de aplicare, unei comisii din cadrul Secretariatului de Stat, iar în baza deciziei acestei comisii, Secretariatul de Stat anulează certificatul care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant, legalitatea operațiunilor de anulare fiind supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ;

- cea reglementată de art. 49 indice 1 alin. (1) lit. b) "în cazurile în care, dintr-o eroare materială, s-au eliberat certificate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și condițiile prevăzute în normele de aplicare, constatată din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, procedează la analizarea dosarelor și, după caz, decide efectuarea demersurilor legale către organele/instanțele competente;", dispoziție introdusă prin H.G. nr. 99/2015;

- cea reglementată de art. 49 indice 3, care face referire la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004, respectiv la persoane care au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naționale ale F. sau ale gărzilor patriotice.

În cauză este vizată procedura reglementată de art. 49 alin. (2), reflectată în cuprinsul art. 49 indice 1 alin. (1) lit. a), față de care recurentul susține că hotărârea Curții de apel Brașov nu poate fi considerată un element de noutate care să conducă la anularea certificatului de revoluționar LRD, întrucât este anterioară emiterii certificatului.

Normele metodologice reglementează "sintagma elemente de noutate", în art. 49 indice 1 alin. (2), prin aceasta înțelegându-se și "b) hotărârile judecătorești definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condițiile pentru obținerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;".

Ipoteza normativă nu distinge și nu exclude situația particulară din prezenta cauză, în care prima instanță a considerat că titlul acordat de Președintele României a fost retras, uzând de prerogativa constituțională, acordată de art. 94 Constituție, emiterea decretului de retragere a titlului echivalând cu un act de executare a unei hotărâri judecătorești.

Aceasta înseamnă că temeiul juridic al emiterii actelor contestate este reprezentat de art. 500 C. proc. civ., al executării unei hotărâri judecătorești definitive, în contextul deja descris anterior, că această ipoteză legală de drept comun, nu este exclusă de H.G. nr. 1412/2004 și că, din acest punct de vedere, nu se poate reține aplicarea greșită a prevederilor art. 49, art. 49 indice 1 H.G. nr. 1412/2004.

Astfel, se constată ca neîntemeiată critica recurentului în sensul că pârâtul a sesizat în mod nelegal Instituția Președintelui României în sensul retragerii titlului în condițiile în care nu exista vreo hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acordare a calității de luptător cu rol determinant.

Contrar acestor susțineri, astfel cum s-a reținut anterior, în privința recurentului - reclamantul exista a hotărâre judecătorească ce constituie element de noutate în sensul reglementat de art. 49

1

alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2004 și care legitimează decizia autorităților administrative de retragere a titlului acordat anterior.

Această hotărâre judecătorească putea sta la baza retragerii titlului de luptător cu rol determinant, câtă vreme în cadrul său a fost analizată tocmai îndreptățirea reclamantului la emiterea unui astfel de act, din perspectiva îndeplinirii cerințelor legale de către acesta.

Legiuitorul a enumerat expres cazurile în care titlul poate fi retras, iar situația recurentului - reclamant se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 49

1

din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G nr. 1412/2004.

Nu poate fi reținută nici critica conform căreia nu i-a fost comunicat procesul-verbal ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate, nu poate conduce la anularea actului.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că acest aspect procedural reprezintă o formalitate ulterioară emiterii actului administrativ, dar care nu poate afecta validitatea acestuia, deoarece legalitatea oricărui act juridic, implicit și a actului administrativ, se raportează numai la condițiile de valabilitate preexistente sau, cel mult, concomitente emiterii actului, iar nu la cele ulterioare. Astfel, comunicarea actului administrativ produce, eventual, efecte cu privire la opozabilitatea lui, respectiv, curgerea termenului de contestare. Or, dat fiind faptul că acest act a fost comunicat recurentului - reclamant după declanșarea acestei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ, partea având deschisă calea contestării lui, inclusiv prin invocarea excepției de nelegalitate, drept de care a și uzat, de altfel, critica acestuia prind încălcarea prevederilor art. 52 și art. 126 din Constituția României și art. 6 CEDO este nefondată.

Deși decizia civilă nr. 472/R/23.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă, definitiv, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, privind obligarea pârâtului să elibereze pentru reclamantului Certificatul de Luptător cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile legale cumulative pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant (printre localitățile la care face trimite