ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4273/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.03.2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. și AA., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI:

I) Repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

a. Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

b. Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

c. Obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

II) În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/1 8.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 1 1-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. I alin. (3) și (5), art. 16 alin. l, art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. l, art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României. III) Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților de purtarea prezentului proces (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.);

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2022, instanța a respins excepția nulității cererii, pentru lipsa semnăturii, cât și pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al domnului avocat și excepția, nulității cererii pentru lipsa timbrajului, invocate prin întâmpinarea pârâtului Guvernul României cât și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, invocată de același pârât și admis cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale și a suspendat judecata cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 16.12.2022, reclamanta B. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că în ședința publică din data de 15 decembrie 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate.

Prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2023, Curtea a admis cererea de repunere pe rol a cauzei având în vedere faptul că dispozițiile legale, a căror neconstituționalitate a fost invocată de către reclamanți, au fost constatate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 650 din 15.12.2022, care a fost publicată în M.O. nr. 1262/28.12.2022.

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția nulității cererii, pentru lipsa semnăturii, cât și pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al domnului avocat și excepția, nulității cererii pentru lipsa timbrajului, invocate prin întâmpinarea pârâtului Guvernul României, excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, invocată de același pârât, a admis cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV cu privire la momentul intrării în vigoare a măsurilor adoptate prin art. XXIV, ambele din O.U.G. nr. 130/2021, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României și, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a suspendat soluționarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Prin sentința nr. 47/2023 pronunțată la 16 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea pârâtului Guvernul României de introducere în cauză a Casei de Pensii Dolj și a Casei de Pensii Olt, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. și AA., a obligat pârâtul Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, respectiv pentru reclamanta A. suma de 26.935 RON, pentru reclamanta B. suma de 23.481 RON, pentru reclamantul C. suma de 29.547 RON, pentru reclamanta D. suma de 24.347 RON, pentru reclamanta E. suma de 29.131 RON, pentru reclamantul F. suma de 26.662 RON, pentru reclamanta G. suma de 27.719 RON, pentru reclamanta H. suma de 24.537 RON, pentru reclamanta I. suma de 28.775 RON, pentru reclamanta J. suma de 23.481 RON, pentru reclamanta K. suma de 24.383 RON, pentru reclamantul L. suma de 23.481 RON, pentru reclamanta M. suma de 23.481, pentru reclamanta N. suma de 24.763 RON, pentru reclamantul O. suma de 21.843 RON, pentru reclamanta P. suma de 17.878 RON, pentru reclamanta Q. suma de 17.640 RON, pentru reclamanta R. suma de 16.548 RON, pentru reclamanta S. suma de 25.012 RON, pentru reclamanta T. suma de 16.750 RON, pentru reclamanta U. suma de 16.821 RON, pentru reclamanta V. suma de 18.483 RON, pentru reclamanta W. suma de 23.481 RON, pentru reclamanta X. suma de 27.719 RON, pentru reclamanta Y. suma de 23.481 RON, pentru reclamanta Z. suma de 23.481 RON și pentru reclamantul AA. suma de 21.000 RON, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data reținerii sumelor până la restituirea efectivă, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data fiecărei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, a respins cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor, în favoarea pârâtului și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a sumei de 5.700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 22 iunie 2022 și a sentinței nr. 47/2023 din 16 februarie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În contextul expunerii situației de fapt, a arătat că, în opinia sa, în speță, din cauza unei interpretări necorespunzătoare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestora.

- Soluția pronuntată de prima instanță, atât în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2022, cât și admiterea, în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este esențial nelegală deoarece ea contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

- Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte. S-a susținut că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamanților drepturile de pensie și că, dreptului reclamanților la restituirea unor sume reținute nelegal din pensie îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui aceste sume.

Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

- În mod eronat, instanța de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către reclamanți a dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, întrucât în opinia noastră se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României.

Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.

Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală și să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune ca, de altfel, pe tot parcursul soluționării cauzei, de la momentul promovării cererii, cât și pentru susținerea acesteia și, mai ales, trebuie să existe la momentul pronunțării soluției de către instanța de judecată, în scopul evitării unor litigii și soluții fără finalitate.

Întrucât solicitarea părților reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie, opinează că o serie de considerente reținute în cauze soluționate în anul 2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt aplicabile, mutatis mutandis și în prezenta cauză, singura diferență fiind aceea că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate a soluționa cauzele care se circumscriu jurisdicției speciale a asigurărilor sociale.

Față de aceste aspecte, având în vedere atât obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reținute din pensie), consideră pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat, la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reținute din pensie cu titlu de CASS și, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părții reclamante, pretențiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicției asigurărilor sociale.

Pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente.

Astfel, în măsura în care instanța de judecată a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora, dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență", rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligației bănești - principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.

Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că soluția este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanții au calitatea de pensionari, beneficiind de pensia de serviciu potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, normele legale conținute de art. 82 având un caracter organic, atât prin cuprinderea lor într-o lege organică, cât și în considerarea conținutului lor normativ, a cărui forță juridică este dată de faptul că asigură reglementarea într-un domeniu ce, potrivit exigențelor constituționale, nu poate fi acoperit decât prin norme juridice de rang organic.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a)

1

din Codul fiscal), ordonanța nefăcând nicio distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamanților au fost grevate de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, reținerea făcându-se la sursă de către BB., prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Reține Înalta Curte că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, ulterior pronunțării soluției la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Prima instanță a dispus repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin restituirea sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, obligând pârâtul Guvernul României și la plata dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimaților - reclamanți de a acționa, sau obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conținutul actului adoptat și raportat la cele două capete ale acțiunii introductive de instanță.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluția fiind legală și temeinică.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare.

În ce privește critica în recurs vizând inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență, Înalta Curte o respinge, având în vedere cele expuse anterior și a faptului că prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a stabilit modalitatea de restituire a veniturilor reținute pensionarilor în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Actul vătămător este O.U.G. nr. 130/2021 emis de către Guvernul României, în baza căruia s-au reținut nelegal sume din pensiile ce depășeau un anumit plafon.

Analizând susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile sau a lipsei calității procesuale pasive prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale.

Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile sau lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, instanța de recurs constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Trebuie precizat că pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflației - damnum emergens (pierderea efectivă), cât și în dobânda legală - lucrum cessans (beneficiul nerealizat), aceasta pentru că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligații de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

Soluția de mai sus rezidă și din considerentele Deciziei nr. 2/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, referitoare la plata eșalonată a unor drepturi salariale, aplicabilă mutatis mutandis și în cauza de față, prin care s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În fine, și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât în mod corect instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului Guvernul României să plătească reclamanților suma de 5700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", alin. (2) al aceluiași articol dispunând în sensul reținut de prima instanță.

Așa fiind, sunt lipsite de suport susținerile recurentului-pârât cu privire la nelegalitatea soluției de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, invocată față de lipsa culpei procesuale față de adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, reclamanții s-au adresat instanței de judecată pentru repararea integrală a prejudiciului, care nu a fost dispusă prin această ordonanță și cu privire la care recurentul Guvernul României a pierdut procesul de față, în măsura dispusă prin sentința recurată.

În ceea ce privește susținerea neîntrunirii condițiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la obligația părții care a câștigat procesul de a dovedi efectuarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află chitanțele privind plata onorariului avocațial de către reclamanți și intervenienți, respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că nu se poate susține că nu a fost dovedită efectuarea acestor cheltuieli.

Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 22 iunie 2022 și a sentinței nr. 47/2023 din 16 februarie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2024.