ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 20.12.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamantelor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12 2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reținute din pensiile reclamantelor începând cu luna ianuarie 2022, rețineri tăcute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărei reclamante și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004). Totodată s-a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011) și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 45 din 14 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile netimbrării și necompetenței materiale, invocate prin întâmpinare de către Guvernul României. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice. S-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamante a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru motive de casare circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004. Sub un prim motiv de recurs, s-a arătat că în cauză este incident motivul de nulitate menționat la art. 197 privind timbralul cererii și la art. 200 din C. proc. civ. privind regularizarea cererii de chemare în judecată, sub aspectul obligației de a timbra. S-a criticat soluția instanței privind respingerea excepției neachitării taxei judiciare de timbru. Plecând de la temeiul de drept invocat de către părțile reclamante în susținerea pretențiilor acestora, respectiv dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a apreciat incidența prevederilor art. 17 alin. (2) din același act normativ, pentru cererile formulate în temeiul Legii nr. 554/2004s percepându-se taxele de timbru prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii și nici în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., se impune anularea acesteia. Potrivit normelor procedurale și materiale invocate, instanța de fond trebuia să constate că acțiunea este supusă taxei de timbru și, nefiind îndeplinită obligația de plată a taxei judiciare de timbru, trebuia să dispună anularea cererii de chemare în judecată. potrivit dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ. În, subsidiar, dacă instanța de recurs va aprecia că motivele invocate nu se subsumează pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., s-a solicitat a fi analizate prin prisma motivului regăsit la pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., instanța procedând la interpretarea/aplicarea greșită a normelor de drept material privind timbrarea cererii de chemare în judecată, regăsite la art. 9 și art. 17 din Legea nr. 554/2004, art. 16 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 97 și art. 200 din C. proc. civ. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat, pe fondul cauzei, greșita interpretarea a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004. Soluția pronunțată de prima instanță, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. În speță, în mod eronat s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acțiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege. Se subînțelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, și anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte. Așadar, în măsura în care a stabilit că părțile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc părților reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Astfel, în mod nelegal, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de Guvernul României pentru introducerea în cauză a Casei de Pensii a Județului Mehedinți. În mod eronat, instanța de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către flecare dintre părțile reclamante despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a guvernului româniei, invocată pe cale de excepție. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. În aceste condiții, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 138, Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022. La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut și actual, personal și direct, care să subziste pe tor parcursul soluționării cauzei. A arătat recurentul - reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părțile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022), în raport de dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. Prin reglementările conținute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, precum și a caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Astfel, aceste entități vor proceda la calcularea și restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părțile reclamante, astfel că, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. Pentru aceste motive, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocate prin întâmpinare, cauza fiind supusă jurisdicției muncii, întrucât solicitarea părților reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie. Față de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reținute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reținute din pensie cu titlu de CASS și, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părților reclamante, pretențiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicției asigurărilor sociale. În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligației de plată a drepturilor de pensie de către instituția abilitată - casele de pesii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerință eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății. Pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente. Astfel, în măsura în care instanța de judecată a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligației bănești principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. În concluzie, având în vedere argumentele menționate, s-a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea în parte a sentinței civile nr. 45/14.02.2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către fiecare dintre părțile reclamante a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective, precum și la plata dobânzilor legale.

Apărările formulate în cauză Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Recurentul - pârât a invocat excepția lipsei de interes/obiect a acțiunii în raport de emiterea Ordonanței de urgență nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 138 din 17 februarie 2023.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 6.1. Aspecte de fapt și de drept relevante. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021. Reclamantele sunt foști magistrați, fiind pensionate la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, așa cum rezultă din deciziile privind pensiile de serviciu și cupoanele de pensie depuse la dosar. Pensiile de serviciu ale reclamantelor își au temeiul de drept în dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a) 1 din Codul fiscal), ordonanța nefăcând nicio distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamantelor au fost grevate de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, reținerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 RON din venitul din pensii. Reține Înalta Curte că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență. Drept urmare, ulterior pronunțării soluției la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Prima instanță a admis acțiunea reclamantelor în raport de dezlegările date de Curtea Constituțională, constatând că normele declarate neconstituționale nu își mai produc efectele, iar funcția de reparație constă în eliminarea prejudiciului cauzat indivizilor vizați de respectivele dispoziții de lege. Cum până la data pronunțării sentiței nu a fost făcută dovada reparării prejudiciului produs reclamantelor și nici a adoptării unui act normativ prin care să fie reparat integral acest prejudiciu, curtea de apel a admis acțiunea reclamantelor astfel cum a fost formulată, hotărârea fiind criticată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. 6.2. Sub motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurentul - pârât a criticat modalitatea de soluționare a excepției netimbrării acțiunii în despăgubiri în raport de prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, susțineri pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Din verificarea actelor dosarului rezultă că reclamantelor nu le-a fost pusă în vedere, de către instanța de fond competentă să soluționeze cauza, obligația achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 31 coroborat cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că nu putea fi dispusă măsura anulării acțiunii în condițiile art. 197 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 200 din același Cod. Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează încălcarea de către prima instanță a unor "reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar aprecierea efectuată de către judecătorul fondului asupra caracterului timbrabil sau nu al cererii de chemare în judecată nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd că în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, prevederi din care se desprinde concluzia că legiuitorul a avut în vedere sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, doar pentru ipoteza în care reclamanta nu s-a conformat unei obligații stabilite de instanță, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Constată Înalta Curte că, nici din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (încălcarea normelor de drept material), invocate în subsidiar, nu se poate constata nelegalitatea soluției, cauza având ca obiect un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurări sociale de sănătate, scutit de la plata taxei judiciare de timbru. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., referitoare la dezlegarea dată de prima instanță excepției netimbrării acțiunii. 6.3. Recursul recurentului - pârât se impune însă a fi admis, iar hotărârea casată în parte, în raport de rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, având în vedere adoptarea O.U.G. nr. 4/2023. Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatelor - reclamante de a acționa, sau obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conținutul actului adoptat și raportat la cele două capete ale acțiunii introductive de instanță. Amintește instanța de recurs că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Constată Înalta Curte că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, deși condiția existenței obiectului acțiunii era îndeplinită la data promovării acțiunii și la data pronunțării primei instanțe, ulterior, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă este la momentul de față rămas fără obiect în ceea ce privește restituirea sumelor reținute din pensiile reclamantelor În consecință, Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurentul - pârât, în condițiile art. 496 alin. (1) raportat la art. 32 C. proc. civ., iar, în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, ca rămas fără obiect. 6.4. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 6.5. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare. Analizând susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat. Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale. Cum pretențiile reclamantelor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate. A mai arătat recurentul pârât că instanța de fond a respins în mod greșit excepția necompetenței materiale, susținând că obiectul cauzei este supus jurisdicției muncii, competența aparținând Casei de Pensii Mehedinți, Înalta Curte constatând că aceste critici nu au fost susținute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ci ca apărări de fond în raport de lipsa calității pasive a pârâtului în raportul dedus judecății. Or, pârâtul Guvernul României justifică calitatea în proces ca emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamatelor o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime. Așa cum s-a arătat, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanților a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional. Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate și motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 ca rămas fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate în ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei.