ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2376/2025

Ședința publică din data de 7 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Tribunalului Călărași – secția Civilă la data de 8.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Urgență București și Guvernul României - Statul Roman, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la aplicarea efectivă a drepturilor salariale prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017 și acordarea acestora, după cum urmează:

- creșterile salariilor de bază în etapele anuale prevăzute de Legea nr. 153 până în anul 2022, cu câte cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018, de care nu a beneficiat:

- să fie respectată prevederea din Legea-cadru conform căreia începând cu anul 2023, salariile de bază se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de1 bază minim brut pe tară garantat în plată în vigoare, respectiv 3000 de RON (ce nu a fost respectată).

- sporurile pentru condiții de muncă au fost menținute la nivelul cuantumului avut în luna decembrie 2018, deși pe fluturașii de salariu așa cum se observa procentul este unul, iar suma trecuta alta,

- drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă: sporul pentru activitatea desfășurată în 3 ture (15%); sporul pentru z.n.l. (100%) si după caz sporul pentru munca prestată în timpul nopții (25%) nu au fost acordate la salariul aflat in plată ci au fost menținute în plată la nivelul lunii ianuarie 2018;

- să fie plătite orelor suplimentare în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, sa fie plătite zilele de sărbători legale;

- indemnizația de hrană să fie acordată prin raportare la salariul de bază minim brut pe tară garantat in plată, în vigoare pe anul în curs. Acest drept salarial a fost menținut la nivelul cuantumului avut în plată în luna decembrie 2018.

- să fie acordată indemnizația de vacantă prevăzută la art. 26 (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

- voucherele de vacantă acordate în baza prevederilor din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacantă, sa fie raportate la salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată. în vigoare pe anul în curs, in prezent ele fiind menținute si acordate în cuantum de 1.450 RON/salariat.

A solicitat plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației si dobânda legala, respectând termenul general de prescripție si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2024, reclamanta a arătat că, în legătură cu pârâtul Guvernul României, solicită ca, în acord cu dispozitiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, să se dispună obligarea acestuia la repararea prejudiciului constând în diferențele salariale calculate cu dispozitiile Legii nr. 153/2017 si drepturile salariale calculate conform Ordonanțelor de urgență nr. 114/2018, nr. 1/2020, nr. 226/2020, nr. 130/2021 si nr. 168/2022, pe o perioada de 3 ani calculată retroactiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data publicării în Monitorul oficial, a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității ordonanțelor, prejudiciul urmând a fi actualizat în funcție de rata inflației aplicabile la data plății la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi si pana la data plății".

Prin încheierea de sedință pronunțată în dosarul nr. x/2023 la data de 10.09.2024, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și formarea unui nou dosar.

Prin încheierea din data de 10.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Călărași a disjuns capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Roman și formarea unui nou dosar cu numărul x/2024

2.1. Hotărârea Tribunalului Călărași

Prin sentința civilă nr. 730/29.10.2024, Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale a acestuia, invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește competența materială procesuală a instanțelor de a soluționa litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (în speță, fiind chemat în judecată în calitate de co-pârât și Guvernul României), care se stabilește în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecății, art. 10 din Legea nr. 554/2004 dispune că aceste litigii se soluționează, pe fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Instanța a mai reținut că o eventuală vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale părții reclamante de către Guvernul României nu poate fi analizată și stabilită decât de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

2.2. Învestită prin declinare, Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 316 din data de 27.02.2025, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, în favoarea Tribunalului Călărași, ar fi operat prorogarea de competență prin raportare la capetele de cerere principale formulate, toate aflate în competenta de soluționare a Tribunalului Călărași .

În măsura în care cererea din data de 19.07.2024 ar fi calificată drept o simplă precizare a cererii introductive de instanță, invocarea excepției necompetentei materiale ulterior primului termen de judecata încalcă disp. art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile in care, la primul termen de judecată, instanța nu a înțeles să invoce disp. art. 131 alin 2 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Calarasi.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, Tribunalul Călărași și Curtea de Apel București și-au declinat reciproc competența materială de soluționare a cauzei, cea de-a doua instanță reținând că Tribunalul inițial învestit a invocat excepția necompetenței teritoriale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, la care părțile puteau pune concluzii.

Este adevărat că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

De asemenea, pentru identitate de rațiune, principiul enunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 31/2019 pronunțată în recursul în interesul legii, conform căruia, din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Însă, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

Așadar, în mod excepțional, așa cum prevăd dispozițiile alin. (2) din același articol, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Înalta Curte constată că, față de succesiunea actelor de procedură astfel cum au fost efectuate, la primul termen de judecată, respectiv 9 aprilie 2024, Tribunalul Călărași a constatat că acțiunea reclamantei este formulată în contradictoriu cu 2 pârâți, astfel că a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a preciza obiectul cererii atât, în raport de pârâtul Guvernul României-Statul Roman, cât și în raport de pârâtul Spitalul Clinic de Urgență București, apreciind cauza în stare de amânare și în consecință, a acordat termen la data de 10 septembrie 2024.

Excepția necompetenței a fost invocată la termenul acordat pentru lămuririle solicitate, respectiv 10 septembrie 2024, astfel că, față de precizările formulate, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Român și formarea unui nou dosar.

În noul dosar format a stabilit termen de judecată la data de 15.10.2024 și a invocat din oficiu necompetența materială a Tribunalului Călărași, cu mențiunea ca părțile să depună un punct de vedere cu privire la această excepție.

Se observă că la acel termen de judecată (10 septembrie 2024) instanța a făcut aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat cu titlu interlocutoriu că nu este competentă material în soluționarea acelui capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Guvernul României.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care în prezența lămuririlor solicitate la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuție - în cauză, cel din 10 septembrie 2024, astfel că nu se poate susține că a operat sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului de a invoca excepția necompetenței materiale, pentru nerespectarea termenului legal.

În acest context al analizei și, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Român în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.