ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2257/2024

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 23.12.2022, precizată ulterior conform cererii de la fila x, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne: a) obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamant a sumei egale cu sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției cu 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirea urmând a fi calculată începând cu prima reținere (luna ianuarie 2022) din pensia reclamantului și până la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin aceste rețineri (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004): b) obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare și dobânzi legale remuneratorie, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperire integrală a prejudiciului, actualizate cu rata inflației (art. 6 din O.G. nr. 13/2011, aprobată cu Legea nr. 43/2012, art. 1535 alin. (1) C. civ.).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 89 din 15 mai 2023 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei capacității juridice, invocate prin întâmpinare de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâtul Guvernul României să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflației și dobânzi legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la data plății efective. Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate pasivă. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri reprezentând sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat."

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ambii criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1. Recurentul Guvernul României a apreciat, în cuprinsul recursului formulat, că soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantului contravine dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. Ori, în speță, în mod eronat, s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul invocat de intimatul-reclamant, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale și fără a fi obligate autoritățile pârâte Ia "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operatiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5). De asemenea, prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici faptul că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele. Așadar, în măsura în care s-a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie și în cea a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. A mai arătat recurentul că prevederile legale în materie relevă lipsa capacității juridice civile și, corelativ, a calității sale procesuale pasive, apreciindu-se că Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ prin care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere. Astfel, Guvernul României, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Recurentul nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii. A mai precizat recurentul-pârât că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii. Raportat la intrarea în vigoare a actului normativ anterior menționat, s-a apreciat că nu mai există interesul susținerii cererii de chemare în judecată, astfel cum impun dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., acțiunea reclamantului fiind lipsită și de obiect, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant. Totodată, O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință. Recurentul a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare și a apreciat că solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a C.A.S.S. reținută din pensie, litigiul privind jurisdicția asigurărilor sociale. Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente. Astfel, în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, rezultă în mod clar faptul că debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. 3.2. Prin recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor procesuale invocate prin întâmpinare. Astfel, a fost soluționată în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I., câtă vreme contribuția de asigurări sociale de sănătate este o creanță fiscală și nu un drept de asigurări sociale (drept de pensie) stabilit ori administrat în virtutea Legii nr. 223/2015 și, mai mult decât atât, Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. nu încasează la bugetul propriu sumele reprezentând C.A.S.S., ci doar a reținut și virat la bugetul de stat aceste sume, în temeiul calității de plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate prevăzut de art. 153 alin. (1) Codul fiscal. Din analiza naturii raportului juridic dedus judecății, a obiectului acțiunii și a temeiului acesteia - art. 9 din Legea nr. 554/2004, reiese că în prezenta cauză calitate procesuală pasivă are doar Guvernul României, în calitate de emitent al actului normativ prejudiciabil contestat. Pe de altă parte, izvorul acțiunii intimatului-reclamant este reprezentat de prejudiciul cauzat de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, declarat neconstituțional prin decizia C. civ..R nr. 650/15.12.2022 și, având în vedere și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023 ce reglementează modalitatea de restituire a sumelor privind contribuția de asigurări sociale de sănătate, rezultă calitatea instituției recurente de intermediar/terț a cărui răspundere patrimonială nu poate fi angajată. Pe fondul cauzei, recurenta a criticat modul de soluționare a petitelor accesorii și acordării de despăgubiri constând în daune moratorii și compensatorii, a căror natură juridică nu a fost avută în vedere de instanța de fond, aceasta dând o interpretare contrară principiului de drept exprimat prin adagiul accesorium sequitur principale. Deși prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind exercitarea acțiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ. și a respins petitul principal ca rămas fără obiect, prin prisma constatării lipsei de interes pe tot parcursul derulării procesului, aceasta, în mod eronat si contrar prevederilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., a admis petitul accesoriu privind acordarea de despăgubiri în beneficiul intimatului-reclamant, reținând nelegal culpa procesuală în sarcina unei instituții care nu a fost și nu este parte a raportului juridic de drept public dedus judecății și fără ca aceasta să aibă calitate procesuală pasivă în cauză. A mai arătat recurenta că reclamantul nu mai justifică un interes în susținerea acțiunii după publicarea O.U.G. nr. 4/2023, iar instanța de fond s-a raportat eronat la cuponul de pensie depus la dosar, în detrimentul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. De asemenea, mecanismul restituirii eșalonate a sumelor de bani ce fac obiectul prezentului demers judiciar, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate și un termen rezonabil de executare integral. În privina accesoriilor debitului principal solicitat, recurenta a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1531 alin. (1) și (2) teza I, art. 1535 alin. (1) din C. civ. și art. 1 alin. (3), art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, întrucât O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede o scadență de restituire a sumelor reținute cu titlu de C.A.S.S. Totodată, raportul juridic dedus judecății este unul de drept public, izvorul acțiunii fiind reprezentat de prejudiciul cauzat de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, emisă de Guvernul României, astfel că în mod greșit s-a reținut în sarcina casei sectoriale de pensii culpa procesuală și producerea unui presupus prejudiciu material reclamantului prin neexecutarea la scadență a pretinsei obligații, câtă vreme nu este în discuție un act administrativ nelegal, care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Raportat la efectele Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022, recurenta a susținut că acestea nu pot fi retroactive și nu constitui temei pentru acordarea accesoriilor creanței de la data fiecărei rețineri lunare, întrucât fiecare reținere a fost în mod legal efectuată, iar O.U.G. nr. 4/2023 plasează în viitor scadența sumelor de restituit. De altfel, începând cu luna martie 2023 s-a procedat la restituirea lunară a sumelor reținute cu titlu de C.A.S.S., astfel că nu există o culpă a recurentei în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare Concluzionând, recurenta a apreciat că petitul principal a rămas fără obiect, interesul procesual nu mai este actual ca urmare a emiterii și publicării în monitorul oficial a O.U.G. nr. 4/2023, respectiv a recunoașterii de către emitentul actului declarat neconstituțional a dreptului la restituirea sumelor reținute în anul 2022 cu titlu de CASS și nicidecum ca urmare a neexecutării vreunei obligații (contractuale sau delictuale) de către instituția pârâtă, ori ca urmare a neexecutării la scadență (executării cu întârziere) a vreunor obligații care îi reveneau Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I., iar instanța trebuia să aibă în vedere faptul că acordarea despăgubirilor constând în daunele compensatorii și/sau moratorii trebuie să urmeze capătul principal de cerere și este condiționată de existența unei culpe a debitorului în neexecutarea/executarea cu întârziere a unei obligații ce îi revenea, sens în care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat a petitului accesoriu.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe .

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți au prezentat argumente similare, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel încât va proceda la o analiză unitară a recursurilor formulate. Astfel, în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile și interesele sale legitime, ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.Of. nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu. Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, întrucât o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență. Drept urmare, după cum au precizat ambii recurenți-pârâți, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a C.A.S.S. reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensia intimatului-reclamant, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate, întrucât răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce a fost cauzată intimatului-reclamant prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanței declarate neconstituționale. Contrar alegațiilor recurenților-pârâți, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile produse prin ordonanța declarată neconstituțională. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Din perspectiva elementelor răspunderii civile delictuale, care acționează inclusiv în materia contenciosului administrativ, aceasta având aplicație specială sub forma incidenței prevederilor art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor ordonanței de urgență a Guvernului care au determinat în mod direct și exclusiv vătămarea patrimoniului reclamantului, în mod corect a reținut instanța de fond că revine pârâtului Guvernul României, ca autoritate care a adoptat actul normativ ale cărui prevederi au fost declarate ulterior ca fiind neconstituționale, în exclusivitate, răspunderea consecințelor aplicării acestora. Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reținute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referință în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând exclusiv din diferența dintre contravaloarea C.A.S.S. reținută din pensia acestuia, conform dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și contravaloarea C.A.S.S. reținută cu același titlu, însă aferentă părții corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10% asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. În prezentul litigiu, în raport cu cauza juridică a acțiunii și cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al calității procesuale pasive, există identitate între persoana pârâților și autoritățile publice care, potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei, au deținut atribuții specifice în aplicarea dispozițiilor din ordonanța de Guvern a cărei neconstituționalitate a fost declarată. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând rămânerea fără obiect a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute). Astfel, nu pot fi primite susținerile recurenților conform cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională. În ceea ce privește capetele accesorii ale acțiunii, s-a apreciat în mod corect că, deși ulterior introducerii acesteia a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2023 care a instituit obligația de restituire în favoarea reclamantului, lunar, a sumelor reținute astfel în perioada de referință, acest act nou normativ adoptat de pârâtul Guvernul României nu a stabilit și obligația rambursării contravalorii actualizării acestora cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reprezentând cuantumul debitului principal, în privința căruia s-a reținut obligația legală de restituire eșalonată, cu deducerea însă a cotei legale a impozitului pe venit aplicat asupra bazei de impozitare menționate anterior. Sunt îndeplinite, așadar, condițiile angajării răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1349 C. civ., respectiv fapta ilicită (emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022), prejudiciul material (reținerile efectuate din pensia reclamantului cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma lunara de 4000 RON), legătura de cauzalitate (reținerile au fost efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021). În mod corect prima instanță a obligat pârâtul la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală, însă în limitele prevăzute de lege, atât în privința pierderii suferite de către reclamant, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri promovate în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE,