ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2025

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Contestații Electorale, la 22.04.2025, sub nr. x/2025, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Deciziei nr. 406D/15.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrată cu nr. x/14.04.2025 și, pe cale de consecință, respingerea plângerii.

Prin sentința civilă nr. 117 din 23 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București – Contestații Electorale, a fost respinsă cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea Deciziei BEC nr. 406D/15.04.2025.

O primă critică a hotărârii recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată pe împrejurarea că recurentul poate exprima opinii politice cu titlu personal, conform Regulamentului UE nr. 2024/900, ca o expresie a dreptului la libera exprimare, garantat de art. 11 din Carta.

Sub un prim aspect, recurentul a susținut că instanța de fond, aplicând greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 1/2025 și Regulamentul UE nr. 2024/900 privind publicitatea politică, a apreciat că aceste norme reprezintă, în orice condiții, ingerințe în dreptul la liberă exprimare.

În acest sens, a arătat că, contrar celor reținute de judecătorul fondului, considerentele (30), (49) și (50) ale Regulamentului UE nr. 2024/900 privind publicitatea politică, dau prevalență dreptului la liberă exprimare a opiniilor politice, exprimate cu titlu personal, ca o manifestare specială a dreptului la liberă exprimare, neconstituind publicitate politică.

Or, în speță, recurentul a exprimat o opinie politică cu titlu personal, ce nu ar trebui să intre sub incidența Regulamentului, având în vedere că pentru exprimarea acesteia nu s-a prevăzut o remunerație specifică din partea unor terți, inclusiv prestații în natură, sau în legătură cu exprimarea opiniei respective și nu s-a făcut dovada unui mandat din partea partidului.

Prin decizia BEC, nu s-a reținut încălcarea obligației de etichetare a conținutului publicitar, ci doar interdicția susținerii de către un membru de partid, a altui candidat decât cel propus de partid.

Opinia exprimată de recurent se încadrează în sfera de opinie politică exprimată cu titlu personal, protejată de articolul 11 din Carta, care include dreptul unei persoane de a avea opinii politice, de a primi și de a transmite informații politice și de a împărtăși idei politice, astfel cum se reține în considerentul 49 din Regulament, însă instanța de fond a făcut o greșită interpretare a normelor de drept material indicate, considerand în mod nelegal că nicio opinie politică nu poate fi exprimată cu titlu personal de către recurent.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată de recurent și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Referitor la această critică, recurentul a susținut că, astfel cum s-a pronunțat în mai multe cazuri CCR, instanțele judecătorești nu sunt legitimate să exercite funcția de înfăptuire a justiției în ceea ce privește actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece răspunderea în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de deontologie proprii; instanțele judecătorești nu au competența de a cenzura hotărârile organelor de așa-numita "jurisdicție internă" a partidelor, hotărâri care au caracter de acte politice.

Astfel, instanța de judecată nu poate impune recurentului, prin cenzurarea exprimării publice a acestuia, respectarea prevederilor statutare a partidului din care acesta face parte și nici susținerea candidatului partidului din care acesta face parte.

Conform art. 8 alin. (6) din Legea nr. 14/2003, dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic nu creează privilegii sau restrângeri în exercitarea drepturilor cetățenești, însă, cu toate acestea, apartenența recurentului la un partid politic a condus la îngrădirea de către BEC și de către instanța de fond a unor drepturi fundamentale al acestuia.

În mod nelegal, judecătorul fondului a reținut că atât partidul B., cât și membrii acestuia, aveau obligația de a susține, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu și nu un alt candidat independent, sub acest aspect, instanța făcând o aplicare greșită a prevederilor legale din Legea nr. 370/2004, cu privire la ceea ce înseamnă propunere de candidatură și ceea ce înseamnă susținere-exprimare de opinie politică.

O altă critică adusă hotărârii recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 900/2024.

În acest sens, recurentul a arătat că, în mod greșit, prima instanță a reținut calitatea sa de actor politic, având în vedere că nu deține calitatea de deputat, ci este un simplu membru al partidului B..

Într-adevăr, recurentul a deținut două mandate de deputat, însă, la data postării, nu mai avea această calitate, iar prevederile legale sus menționate sunt clare în sensul existenței unui mandat în exercitare.

Or, actorii politici activi sunt, în principal, cei care dețin funcții în exercițiu la momentul declarației (așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale și din interpretările Comisiei de la Veneția).

Acceptarea interpretării date de prima instanță ar conduce la o limitare inacceptabilă a drepturilor membrilor de partid, care ar ajunge să aibă mai puține libertăți decât cetățenii obișnuiți, iar postarea recurentului reprezintă o simplă declarație, fară să fi folosit tehnici de multiplicare și disemninare a mesajului pentru a se considera că a urmărit un scop electoral.

În continuare, recurentul a susținut că, în mod greșit, prima instanța a apreciat conținutul mesajului reclamat a fi un material de publicitate politică și un îndemn direct către alegătorii partidului B. să îl voteze pe candidatul C., întrucât, din analiza textului rezultă că nu există niciun îndemn de a-l vota pe acest candidat. De asemenea, în mod greșit, s-a reținut că recurentul a folosit însemnele partidului și că s-a exprimat în numele partidului.

Referitor la acest aspect, recurentul a arătat că menționarea apartenenței la un partid în discursuri sau declarații nu implică automat o reprezentare oficială și, în lipsa unui mandat formal sau a unui consimțământ expres al conducerii partidului, afirmațiile unui membru rămân afirmații personale, acest mandat neputând fi prezumat.

Declarația reclamată nu reprezintă o comunicare oficială a partidului, ci o opinie personală cu caracter politic. Invocarea numelui partidului în acest context este o libertate de exprimare politică care nu echivalează cu poziția instituțională a B..

Astfel, concluzia instanței de fond referitoare la faptul că, prin invocarea de către recurent a partidului B., afirmațiile acestuia se transforma în opinia partidului, este excesivă și fără fundament legal, BEC extrapolând în mod nepermis o declarație personală la întreagă formațiune politică.

Recurentul a criticat hotărârea atacată și din perspectiva încălcării dreptului fundamental la liberă exprimare și la libertatea conștiinței.

Referitor la această critică, recurentul a arătat că decizia BEC contestată nu respectă principiul proporționalității, întrucât nu are un temei legal clar, nu este necesară pentru protejarea unui interes public major și aduce o atingere vădit disproporționată libertății de exprimare.

Cu toate acestea, prima instanță nu a arătat, în concret, în ce mod declarațiile recurentului reprezintă un atac asupra democrației și nu a arătat ce valori a încălcat, în raport de prevederile legale reținute.

Orice ingerință în libertatea de exprimare trebuie să treacă testul triplu din art. 10 para. 2 CEDO: să fie "prevăzută de lege", să urmărească un "scop legitim" și să fie "necesară într-o societate democratică", or, în speță, nici intimatul, nici judecătorul fondului nu au demonstrat existența acestei nevoi sociale imperioase, ci au acționat pe bază de prezumții speculative.

Expunând conținutul art. 29 și art. 30 din Constituția României, al art. 10 din Convenția europeana a drepturilor omului și al art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, recurentul a arătat că libertatea de exprimare reprezintă unul dintre drepturile fundamentale cu cele mai puternice garanții constituționale, precum și cu o sferă deosebit de largă de aplicare, iar în lipsa garantării libertății de exprimare în spațiul online de către politicieni în perioada campaniei electorale, s-ar ajunge la o cenzură specifică regimurilor dictatoriale.

Or, tocmai libera circulație a opiniilor și ideilor politice, mai ales în perioada campaniilor electorale, reprezintă una dintre garanțiile fundamentale ale unei democrații funcționale, în care spiritul civic și opțiunile politice se formează natural, mai ales prin interacțiunile sociale din spațiul public, fie el online sau offline.

Sub acest aspect, este de notorietate faptul că, în campaniile electorale, limitele libertății de exprimare la nivel politic sunt subliniate în mod constant în jurisprudența CEDO, în sensul că opiniile politice exprimate pot avea inclusiv un caracter șocant sau iritabil.

În cadrul jurisprudenței Curții, a fost reținut faptul că statele membre au obligația de a garanta un "sistem eficient de protecție a autorilor sau a jurnaliștilor, un mediu favorabil participării la dezbateri publice a tuturor persoanelor în cauză, care să le permită să își exprime opiniile și ideile fară teama, chiar daca acestea contravin celor aparate de autoritățile oficiale sau de o parte semnificativa a opiniei publice ori sunt chiar iritante sau șocante pentru acestea din urma" (Dink împotrivă Turciei, pct. 137; Khadija Ismayilova împotrivă Azerbaidjanului, pct. 158).

De asemenea, "existența unei legislații care reprima în termeni foarte generali anumite exprimări de opinie, astfel încât potențialii autori să își impună autocenzura, poate să constituie o ingerință în libertatea de exprimare." (pct. 54; Altug Taner Akçam împotrivă Turciei, pct. 68-83).

Libertatea de exprimare nu vizează doar informațiile sau ideile primite favorabil ori considerate a fi inofensive sau indiferente, ci și pe cele care ofensează, șochează sau incomodează statul ori orice parte a populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și înțelegerii, fără de care nu poate exista o societate democratică.

Libertatea de exprimare are o importanță specială pentru politicieni sau pentru persoanele alese ca reprezentanți ai unui electorat, care trebuie să atragă atenția asupra preocupărilor lor. (cauza Castells împotrivă Spaniei, nr. 11798/85, 23 aprilie 1992).

Recurentul a mai susținut că, în situații similare, BEC a apreciat că alți actori politici au publicat materiale publicitare politice ce se încadrează în limitele libertății de exprimare, însă, prima instanță a refuzat să aprecieze asupra nelegalității deciziei BEC prin raportare la acestea.

Prin întâmpinarea depusă inițial, după comunicarea declarației de recurs, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a invocat excepția nemotivării în termen a recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Urmare transmiterii motivelor de recurs formulate de recurent, intimatul-pârât a formulat o a doua întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a luat act de faptul că excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât, a rămas fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Din contextul factual incident cauzei pendinte rezultă că, prin Decizia nr. 406D/15.04.2025, a fost admisă plângerea înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, sub nr. x/14.04.2025 în ceea ce privește materialul publicat pe platforma online foarte mare D. de către utilizatorul cu numele/indicativul A. – https://www.x.com/ la adresa URL https://x.com/, dispunându-se eliminarea de către D. din Irlanda, furnizorul serviciului de platformă online D., a materialelor publicate pe platforma online foarte mare D. de utilizatorul cu numele/indicativul A.-https://www.x.com/ la adresa URL https://D..com/ și a tuturor materialelor conexe acestora.

Decizia atacată a mai arătat că materialele conexe materialelor cu conținut ilegal reprezintă: a) orice materiale scrise/audio/video/imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma D., de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin; b) orice materiale scrise/audio/video/imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma menționată, de către utilizatorul care a publicat materialele indicate la art. 1 sau de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de recurentul-reclamant A. cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 406D/15.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrată cu nr. x/14.04.2025 și, pe cale de consecință, respingerea plângerii.

Prin sentința recurată, cererea reclamantului a fost respinsă, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte consideră necesar a reda cadrul legislativ în conformitate cu care Biroul Electoral Central a emis decizia contestată în cauză.

În ceea ce privește calitatea de actor politic, dispozițiile art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE nr. 900/2024 statuează că: "actor politic" înseamnă oricare dintre următoarele:

(a) un partid politic în sensul definiției de la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 sau o entitate legată direct sau indirect de sfera de activitate a unui astfel de partid politic;

(b) o alianță politică în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014;

(c) un partid politic european în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014;

(d) un candidat la orice mandat electiv sau deținătorul unui mandat electiv, de la nivelul Uniunii sau de la nivel național, regional și local sau la oricare dintre funcțiile de conducere din cadrul unui partid politic;

(e) un membru din cadrul instituțiilor Uniunii, cu excepția Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Băncii Centrale Europene și a Curții de Conturi, sau din cadrul administrației unui stat membru de la nivel național, regional sau local;

(f) o organizație de campanie politică cu sau fără personalitate juridică, înființată exclusiv în scopul de a influența rezultatul unui scrutin sau al unui referendum;

(g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații.

Potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025:

"(1) La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, definițiile prevăzute de art. 3 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică se aplică în mod corespunzător.

(2) Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, actorii politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informații:

a) o indicație că este vorba de un material publicitar politic;

b) identitatea sponsorului materialului publicitar politic, respectiv numele, adresa de e-mail și, dacă este publică, adresa poștală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul;

c) după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialelor publicitare, în sensul art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) 2024/900;

d) o mențiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau al unei promovări electorale plătite.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și pentru orice promovare, distribuire, postare sau editare a unor materiale publicitare politice de către actorii politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, pe platforme online în sensul prevăzut de art. 3 lit. i) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), pe platforme online foarte mari în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, motoare de căutare online în sensul prevăzut de art. 3 lit. j) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 sau alte rețele de socializare.

(…)

(5) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat."

Potrivit art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale "Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplinește următoarele condiții:

a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat;

b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;

c) are obiectiv electoral și se adresează publicului larg;

d) depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului."

Art. 1 alin. (1) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 privind modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate în campania electorală la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, prevede că: " În înțelesul art. 16 alin. (1) - (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025, precum și al prezentei hotărâri, pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic, acesta trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) să fie pregătit, editat, prelucrat, plasat, promovat, publicat, distribuit și/sau difuzat în campania electorală de către un actor politic; b) să fie un material scris, tipărit, audio, video sau o imagine, indiferent de mediul de diseminare; c) să îndemne alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze un candidat independent sau un candidat al unui partid politic, al unei alianțe politice, organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale sau al unei alianțe electorale, clar identificat."

Criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de judecată nu îi poate impune, prin cenzurarea exprimării publice, respectarea prevederilor statutare a partidului din care face parte și nici susținerea candidatului partidului al cărui membru este.

Totodată, judecătorul fondului a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale din Legea nr. 370/2004, cu privire la ceea ce înseamnă propunere de candidatură și ceea ce înseamnă susținere-exprimare de opinie politică, reținând că atât partidul B., cât și membrii acestuia, aveau obligația de a susține, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu și nu un alt candidat independent.

Înalta Curte reține că, în dreptul procesual civil, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești poate fi considerat și ca exces de putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești. De asemenea, prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție. În plus, este de observat că depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor.

Amintește, însă, Înalta Curte cadrul legal incident speței, Biroul Electoral Central având calitatea de autoritate națională relevantă, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025.

Potrivit art. 17 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, deciziile Biroului Electoral Central prin care sunt admise plângerile privind la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, reprezintă ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal în sensul art. 9 din Regulamentul (UE) 2022/2.065, iar potrivit alin. (8) deciziile Biroului Electoral Central pot fi contestate la Curtea de Apel București.

Or, față de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că prima instanță nu a realizat o imixtiune în organizarea internă a unui partid politic, ci a soluționat o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 17 alin. (8) din O.U.G. nr. 1/2025, aspect ce nu poate fi, însă, considerat o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.

Se constată că atât decizia atacată, cât și sentința pronunțată de curtea de apel se încadrează în cadrul legal amintit, dispozițiile legale, chiar dacă prezintă elemente de noutate fiind atât accesibile cât și previzibile pentru reclamant.

Astfel, în raport cu argumentele recurentului, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul explicitat mai sus, recurentul invocând, în fapt, încălcarea cadrului normativ incident în materie, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025, critici care se circumscriu, însă, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce urmează a fi analizat.

Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că Decizia Biroului Electoral Central a vizat materialele publicate pe pagina oficială a recurentului pe platforma D., acesta deținând anterior două mandate de deputat, ales pe listele formațiunii B., actualmente membru al partidului, constatându-se că acestea au reprezentat materiale publicitare politice în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, efectuate de către un actor politic, astfel cum este acesta definit la art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul 2024/900, conținând un îndemn direct de a vota alt candidat decât cel înscris de către partidul B.. în competiția electorală pentru alegerea Președintelui României.

Recurentul-reclamant, fiind nemulțumit de modul în care prima instanță a soluționat contestația, a formulat critici de nelegalitate, reiterând motivele susținute la fondul cauzei.

În analiza criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază a fi necesar a se stabili dacă calitatea de actor politic a recurentului-reclamant a fost reținută în mod corect și dacă postările în discuție au natura unor materiale publicitare politice.

Examinând, într-o primă etapă, criticile recurentului referitoare la reținerea eronată a calității sale de actor politic, Înalta Curte constată, din contextul factual incident cauzei, că, prin decizia BEC, calitatea recurentului-reclamant de "actor politic" a fost reținută prin raportare la dispozițiile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900 potrivit cărora "actor politic" înseamnă oricare dintre următoarele: (...) d) un candidat la orice mandat electiv sau deținătorul unui mandat electiv, de la nivelul Uniunii sau de la nivel național, regional și local sau la oricare dintre funcțiile de conducere din cadrul unui partid politic;".

Criticile recurentului-reclamant, conform cărora nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulament, întrucât acestea se referă la un mandat în exercitare, iar recurentul nu deține calitatea de deputat, ci este un simplu membru al partidului, nu pot fi primite.

Înalta Curte observă că recurentul a avut 2 mandate de deputat în circumscripția electorală nr. 5 Bihor atât în legislatura 2016 – 2020, cât și în legislatura 2020 – 2024, aspect necontestat de parte, iar, în prezent, deși nu mai deține calitatea de parlamentar, este în continuare membru al partidului B..

Or, în raport de aceste repere, deși sunt corecte argumentele recurentului – reclamant privind menționarea greșită, în cuprinsul deciziei BEC, a exercitării, în prezent, de către acesta, a unui mandat de deputat al României din partea unei formațiuni politice, ele nu sunt suficiente spre a genera reformarea hotărârii atacate, întrucât, din analiza dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900, rezultă că textul de lege nu prevede nicio condiție ca acesta să se afle în exercitarea efectivă a mandatului pentru a i se putea reține calitatea de "actor politic, fiind suficient ca persoana în cauză să dețină cel puțin un mandat electiv, condiție îndeplinită în cauză.

Prin urmare, în mod corect, a fost reținută calitatea de "actor politic" a recurentului-reclamant în raport cu prevederile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900.

În ceea ce privește încadrarea postării ca reprezentând material publicitar politic, recurentul-reclamant a criticat hotărârea fondului susținând, în esență, că postarea sa nu conține un îndemn explicit de a vota un candidat, că nu a folosit însemnele partidului și nici nu s-a exprimat în numele acestuia, precum și faptul că, în materialul analizat, a exprimat o opinie politică cu titlu personal.

Totodată, recurentul-reclamant a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025, prima instanță reținând, în mod nelegal, că atât partidul B., cât și membrii acestuia, aveau obligația de a susține, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu, și nu un alt candidat independent.

Referitor la argumentele recurentului-reclamant privind faptul că postarea sa nu conține un îndemn explicit de a vota un candidat, Înalta Curte reține că potrivit art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, "În sensul prezentei ordonanțe de urgență, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat."

Astfel, contrar celor susținute de recurent, din analiza afirmațiilor făcute de acesta în cadrul mesajului video: "(...) B. e un partid reformist, care promovează știința și educația. Iar știința, cât poate fi ea de exactă, ne arată că valul reformist e azi la C.. (...) C. e șansa noastră la o opțiune pentru România modernă și europeană pe care ne-o dorim; o Românie cât mai onestă și mai prosperă.", Înalta Curte constată că mesajul video publicat de reclamant pe platforma D. reprezintă un îndemn către alegătorii partidului B. de a vota alt candidat decât cel înscris de către partidul B.. în competiția electorală pentru alegerea Președintelui României, și, prin urmare, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că reprezintă un material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (1) – (3) și alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025 și al art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006.

Instanța de control judiciar constată a fi nefondate și criticile recurentului referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor Legii nr. 370/2004, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025.

Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță, în mod nelegal, a reținut că atât partidul B., cât și membrii acestuia, aveau obligația de a susține, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu, și nu un alt candidat independent.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 "La alegerile pentru Președintele României se pot prezenta candidați propuși de partide politice sau alianțe politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, cu completările ulterioare, precum și candidați independenți. Partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianțe politice care propune un candidat nu pot propune și candidați în mod separat.", iar conform art. 29 alin. (4) din același act normativ "Candidații pot renunța la candidaturi până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, aceștia declară în scris pe propria răspundere că renunță la candidatură. Declarația se depune la Biroul Electoral Central."

Pct. 38 din Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2025, prevede că renunțarea la candidatură poate avea loc până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie 2025.

Înalta Curte constată că, la momentul publicării materialelor publicitare politice, partidul B. avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale din anul 2025, în persoana doamnei E., iar la dosarul cauzei nu există dovezi că până la 19.03.2025 ar fi operat o renunțare la candidatură.

Așa fiind, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că, atât partidul B., cât și membrii acestuia, aveau obligația de a susține, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu și nu un alt candidat independent, materialul publicat fiind considerat că reprezintă conținut ilegal pentru că încalcă prevederile art. 4 alin. (1) și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004.

Examinând argumentele recurentului referitoare la faptul că, în materialul analizat, nu a folosit însemnele partidului și nu s-a exprimat în numele acestuia, ci a exprimat o opinie politică cu titlu personal, Înalta Curte reține că, în cuprinsul postării, recurentul face următoarele afirmații "Voi ați auzit de trădătorii și puciștii de la B.? (...) Eu va spun că B. nu este un partid de trădători, iar colegii mei nu sunt puciști. (...) Pentru că loialitatea lor și a partidului este exact acolo unde trebuie și unde a fost de fiecare dată, chit că a însemnat să ne sacrificăm imaginea sau să trezim nemultumiri între susținătorii noștri. Loialitatea noastră ... organizatia pe care o construim de 9 ani. B. nu este un cult religios . . . . . . . . . .B. e un partid reformist, care promoveaza stiinta si educatia. (...)".

De asemenea, în video-ul în discuție a fost aplicat numele recurentului în colțul din stânga sus, fiind utilizat atât font-ul, cât și anumite simboluri specifice partidului din care face parte.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că, în mod evident, recurentul nu vorbește în nume propriu, ci în numele formațiunii politice din care face parte și, prin urmare, nu pot fi primite nici criticile conform cărora mesajul publicat are natura unei opinii politice personale, protejată de articolul 11 din Carta, recurentul fiind un reprezentant, în fapt, al partidului B..

Față de aceste aspecte, nici criticile privind cenzurarea, în mod nelegal, a opiniilor politice ale recurentului, nu pot fi primite.

În continuare, analizând criticile prin care recurentul – reclamant clamează, în esență, o interpretare restrictivă, realizată de autoritatea părâtă și de căre instanța de fond, a cadrului normativ din perspectiva libertății de exprimare, cu încălcarea, în opinia recurentului, a drepturilor sale constituționale, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor sale politice personale, că s-ar genera un efect inhibitor asupra discursului democratic, instanța de fond eșuând, în percepția reclamantului, la a realiza un veritabil test de proporționalitate asupra resticției impuse libertății de exprimare, cu ignorarea jurisprudenței CEDO., Înalta Curte le apeciază nefondate.

Conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere."

Acest drept are aceeași întindere și înțeles precum art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția EDO). Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Edo, reglementează dreptul la alegeri libere, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României arată că: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă."

Reține instanța de control judiciar că alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esența unei societăți democratice. Cele două drepturi sunt interconectate și se susțin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile și informațiile de toate felurile să circule liber.

Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict și, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricții, cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, așa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunțată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justițiabilii își exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerințele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenție, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existența altor pericole pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunțată în Cauza Sanchez contra Franței, par. 184).

Nu sunt lipsite de relevanță nici statuările constante ale curții europene potrivit cărora autoritățile/instanțele naționale pot înțelege și aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunități sau impactul probabil al anumitor acțiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunțată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V și Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menționa și statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (Hotărârea CEDO din 28 martie 2006 pronunțată în Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei, par. 68) prin care, în analiza unor condiții impuse candidaților la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenției, raportat la faptul că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăți democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului național ar trebui să i se acorde o importanță specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislației electorale.

Amintește Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranta publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiția ca limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Se reține că prin Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care instanța de contencios constituțional a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României în anul 2024, măsura a fost luată, printre altele, ca urmare a faptului că, în opinia curții, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. (...)Neregularitățile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv. Astfel, expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporțională a expunerii în media online a celorlalți candidați în procesul electoral. Or, utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, atât de către candidați ori competitori electorali, cât și de către partide politice, susținători ori simpatizanții lor trebuie să fie transparentă pentru a garanta integritatea și imparțialitatea alegerilor. În caz contrar, alegătorii sunt împiedicați să-și formeze o opinie despre candidați și alternativele electorale sau pot fi induși în eroare cu privire la identitatea și calitatea candidatului ori procedurile de vot. Prin urmare, utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite (para. 16 al acestei Hotărâri).

Analizând circumstanțele concrete ale litigiului pendinte prin prisma elementelor indicate supra, se impune a fi evidențiat faptul că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat verificarea legalității unei decizii a BEC emise în aplicarea prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 1/2025 în vederea soluționării plângerilor cu privire la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, în sensul art. 3 din Regulamentul (UE) 2024/900, decizie prin care Biroul Electoral Central, analizând mesajele și activitatea contului vizat, a constatat o încălcare a dispozițiilor 4 alin. (1) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2008, raportat și la pct. 38 din H.G. nr. 17/2025, potrivit cărora un partid politic poate propune un singur candidat pentru funcția de Președinte al României, iar renunțarea la candidatură poate interveni cel mai târziu până la data de 19.03.2025.

Cum la momentul publicării materialelor publicitare politice, partidul B. avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale din anul 2024, în persoana doamnei E., iar până la data de 19.03.2025 nu a operat o renunțare la candidatură, s-a reținut că reclamantul, care a acționat în numele formațiunii politice din care face parte, respectiv partidul B., nu poate promova prin platformele online foarte mari mesajul potrivit căruia partidul B.. susține candidatul menționat în material iar nu cadidatul oficial.

Reține Înalta Curte că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma D. a mesajelor care conțin îndemnuri directe de a vota un anumit candidat, mesaje exprimate în numele unei formațiuni politice și care ținteau electoratul acelei formațiuni, iar nu exprimări a unor opinii politice cu caracter personal sau dezbateri publice, astfel cum susține recurentul.

Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 care se prevede că: "Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare și de informare. Acestea nu constituie publicitate politică și este necesară o distincție clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane".

Înalta Curte constată că prima instanță, în analiza presupusei ingerințe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toți factorii relevanți la momentul în care mesajele au fost promovate, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, cât și din jurisprudența C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidențiale, forma și conținutul mesajului, calitatea în care a fost transmis mesajul de către reclamant, aptitudinea mesajului de a creea confuzii în cadrul electoratului formațiunii cu privire la poziția oficială a acesteia.

De asemenea, conținutul postării (" Voi ați auzit de trădătorii și puciștii de la B.? Cum s-au apucat ei de lovituri în mijlocul campaniei electorale? Eu vă spun că B. nu este un partid de trădători, iar colegii mei nu sunt puciști. Păi de ce? Pentru că loialitatea lor și a partidului este exact acolo unde trebuie și unde a fost de fiecare dată, chit că a însemnat să ne sacrificăm imaginea sau să trezim nemulțumiri între susținătorii noștri. Loialitatea noastră e la România și la români, în primul rând, iar apoi la organizația pe care o construim de 9 ani. B. nu este un cult religios care să meargă pe speranțe și credinte oarbe înainte. B. e un partid reformist, care promovează stiința și educatia. Iar știința, cât poate fi ea de exactă ne arată că valul reformist e azi la C.. Și dacă nu înțelegem asta, riscăm să dăm România pe mâna lui F., G. sau H.. Păi de ce să blestemăm țara asta și să o abandonăm sub zodia lenei, hoției, extremismului și corupției. C. e șansa noastră la o opțiune pentru România modernă și europeană pe care ne-o dorim; o Românie onestă și cât mai prosperă.") depășește sfera unor opinii sau idei politice exprimate cu caracter personal, a unor dezbateri, demersurile nefiind concepute în vederea susținerii propriei opinii în cadrul unui dialog democrativ, în condițiile în care difuzarea mesajului s-a realizat în numele partidului B., în vederea influențării electoratului prin promovarea altei candidaturi, decât celei înregistrate potrivit Legii nr. 370/2004.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, în litigiul pendinte, așa-zisa ingerință în dreptul la libertatea de exprimare este clară și previzibilă, corespunde interesului general ca alegerile electorale să se desfășoare în condiții de echitate și cu respectarea principiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, iar scopul urmărit este proporțional cu ingerința în acest drept, astfel că nu au fost încălcate art. 30 din Constituție, art. 10 CEDO și nici art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE.

Nu în ultimul rând, referitor la argumentele recurentului conform cărora, în situații similare, intimatul-pârât a apreciat că alți actori politici au publicat materiale publicitare politice ce se încadrează în limitele libertății de exprimare, Înalta Curte reține că, în mod corect, aceste susțineri nu au fost luate în considerare de judecătorul fondului, având în vedere că instanța nu a fost învestită cu analiza legalității și temeiniciei respectivelor decizii, iar intimatul pârât are posibilitatea să aprecieze, de la caz la caz, dacă materialul publicat are sau nu un caracter ilegal, în funcție de datele concrete specifice fiecărei situații.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea cor