ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22.03.2022, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C22-1228/29.08.2022 și a Rezoluției nr. 22-2245/27.07.2022 a Inspectorului judiciar al Inspecției Judiciare, secția Procurori, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de către acesta.

Prin sentința civilă nr. 229 din data de 9 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive, precum și a obligării părții adverse la plata chletuielilor de judecată.

În susținerea cererii de recurs, a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22.03.2022, a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C22 - 1228/29.08.2022, prin care s-a clasat sesizarea formulată la data de 20.06.2022 prin Rezoluția nr. 22 - 2245/27.07.2022 a Inspectorului judiciar al Inspecției Judiciare, secția Procurori, împotriva căreia a depus plângere înregistrată la Inspecția Judiciară sub nr. C22- 1228/19.08.2022, prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea Rezoluției de clasare a Inspectorului Șef prin care s-a clasat sesizarea privind conduita necorespunzătoare a procurorilor, identificați de Inspectorul Judiciar, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, județul Neamț, motivat de faptul că soluționarea sesizării adresate Inspecției Judiciare, secția pentru Procurori este tributară unei analize formale, inspectorul judiciar omițând să verifice toate aspectele sesizate. În motivarea contestației, a arătat că, la data de 20.06.2022, a formulat un memoriu prin care a sesizat o serie de aspecte în legătură cu unele dosare penale instrumentate de magistrați din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, precum și faptul că, în calitate de președinte al Asociației de proprietari MICx, a inițiat o serie de acțiuni civile și plângeri penale.

A mai arătat că sunt îndeplinite cumulativ toate criteriile de admisibilitate prevăzute de legiuitor prin care este protejat interesul public și interesul justițiabilului, apelând astfel la forța coercitivă a statului în vederea creării unei stări de echilibru în aflarea adevărului și dispunerea unor soluții juste, pe bază de probatorii irecuzabile în dosarele menționate în contestație, care să fie legale și temeinice.

Recurentul-reclamant a arătat instanței de fond care sunt elementele concrete in baza cărora a formulat plângerile din dosarele menționate în contestație, pentru a respecta toate condițiile privind competența materială și teritorială a organelor judiciare desemnate cu anchetele penale, indicând în același timp elemente probatorii concrete care să concure la admiterea plângerilor penale, însă analiza acestor aspecte, sesizate Inspecției Judiciare, secția pentru Procurori, Inspectorului Judiciar și ulterior Inspectorului-Șef al Inspecției Judiciare, a fost făcută formal, neexistând nicio intenție reală de a fi soluționate în mod corect/obiectiv. Această concluzie rezultă din faptul că Inspecția Judiciară, în motivarea soluției de respingere a plângerii, a reținut că nu ar avea competența necesară întrucât orice dosar instrumentat trebuie verificat sub aspectul legalității și temeiniciei unei soluții doar de către organul ierarhic superior competent în a soluționa calea/căile de atac.

În continuare, recurentul-reclamant a prezentat pe larg situația de fapt, respectiv motivele care au stat la baza contestației formulate.

A mai arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamantul a considerat irelevant faptul că a fost instituită starea de urgență și alertă pe teritoriul României, aspect total neadevărat. Referirea sa în legătura cu dosarul penal nr. x/2021 a fost făcută pentru a evidenția modul în care a fost gestionat acest dosar care impunea chiar și în condițiile Pandemiei cu SARS COV- 2 măsuri excepționale din partea organelor de urmărire și cercetare penală pentru a nu pierde momentul operativ si fiabilitatea probelor, aspect care în mod cert poate fi imputat acestora sub aspectul abaterii disciplinare, ori neglijență în serviciu, purtare abuzivă față de părțile civile în cadrul audierilor din dosar de către organele de poliție judiciară aflate sub supravegherea procurorului de caz. Așadar, nu trebuiau primite apărările părții adverse potrivit cărora în condițiile Pandemiei cu SARS-COV2, dosarele trebuiau prioritizate, având prioritate doar cele cu masuri preventive. În opinia sa, astfel de argumente nu pot fi uzate în apărare de partea intimată Inspecția Judiciară, secția pentru procurori, întrucât excedează cauzei pendinte, fiind contrare și străine acestuia în sensul art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privesc aspectele referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor penale nr. 598/P/2022, nr. 628/P/2022, nr. 629/P/2022 și nr. 271/P/2022, instanța de fond a apreciat ca au fost analizate argumentele învederate în contestație, menținând opinia formală a inspectorul de caz și faptul că reclamantul a formulat sesizarea disciplinară invocând tergiversarea cauzei după 5, respectiv 6 luni de la formularea plângerilor penale, durată a procedurii penale ce nu poate fi apreciată ca excesivă având în vedere că nici contestația împotriva tergiversării procesului nu poate fi formulată mai devreme de 1 an.

Recurentul-reclamant a mai prezentat și o serie de elemente noi care scot în evidență lipsa celerității și tergiversarea în cauze care trebuiau prioritizate, respectiv elemente ce vizează situația de fapt, astfel cum rezultă din cuprinsul dosarul de recurs.

A mai precizat că, în dovedirea susținerilor la instanța de fond, a depus înscrisuri și că temeinicia acestor susțineri se sprijină pregnant pe faptul că legea trebuie imperios interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, respectând cu strictețe însuși fundamentul acesteia, realizându-se în consecința un echilibru al "armelor" și luând in considerare nu numai interesul celor care interpretează și aplică legea, dar și interesul justitiabilului nedreptățit ori abuzat.

În opinia sa, sentința recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal cu încălcarea normelor de drept material și este nelegală, întrucât nu corespunde în mod minuțios probelor administrate, iar faptele și împrejurările reținute nu reflectă adevărul complet. Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu este corect și amplu argumentată în fapt și în drept, existând o totală contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de fond problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și necoerent susținută de considerente ce se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv.

Apreciază că hotărârea este superficial motivată, instanța de fond preluând argumentele Inspecției Judiciare în motivarea hotărârii. Împrejurarea că instanța de fond a ajuns la aceeași concluzie formală a Inspecției Judiciară echivalează cu o nemotivare. De altfel, instanța de fond nu a argumentat de ce Inspecția Judiciară a procedat incorect și superficial atunci când a valorificat doar argumente în favoarea apărărilor magistraților procurori identificați în prezenta cauza, răstălmăcind fondul problemei și oferind astfel în baza unui raționament logico-juridic formal acele elemente contradictorii care sunt străine cauzei.

În finalul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că prin drept material se înțelege legea scrisă care stabilește drepturile, îndatoririle și obligațiile cetățenilor și ale organismelor colective, inclusiv a instituțiilor de forță ale statului cu privire la ordinea publică, respectiv sistemul de reguli care reglementează comportamentul cetățenilor țării dar și a instituțiilor statului ca subiecte abstracte de drept reprezentate de persoane care la rândul lor au statutul de cetățeni ai acestei țări. Dreptul material (de exemplu, legi speciale de organizare și funcționare a instituțiilor statului cu atribuții în justiție: Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii), este codificat în statut, dar poate fi găsit și în dreptul comun. Dreptul material se ocupă de fondul cauzei ajutând în apărarea unei persoane de procedurile judiciare care sunt corecte in fondul lor ori ar putea crea aparențe de legalitate, dar care pot genera prin aplicare, grave abuzuri de drept! Este acea parte a sistemului juridic care face diferența între conduita corectă și cea greșita și personifică ideea ca în cazul pendinte (în susținere probatoriul din dosarul cauzei). Consideră că acele manifestări neloiale față de lege și dreptul la apărare împotriva abuzurilor de orice natură, a cetățenilor în general, a celor care sunt chemați/sesizați prin statut și lege să apere valorile supreme consacrate de Constituția României pot fi considerate abateri disciplinare. Or, toți cetățenii sunt obligați la respectarea legii materiale, recurentul-reclamant făcând distincția între dreptul material și dreptul procesual.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 229 din data de 9 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat și argumente ce țin de fondul cauzei, care constituie, în fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere doar criticile care sunt de natură a susține cazurile de casare invocate, întrucât o reiterare a susținerilor formulate în fața instanței de fond, fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate, nu îndeplinește cerința calificării acesteia drept critici în recurs.

Examinând, în continuare, sentința primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea sa, întrucât aceasta respectă standardele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Trebuie precizat faptul că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, conform textului de lege anterior menționat, are în vedere prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Or, din analiza hotărârii atacate rezultă că motivarea acesteia corespunde limitelor legale trasate de sus indicatele prevederi, instanța de fond examinând modul de realizare a verificărilor prealabile întreprinse de Inspecția Judiciară și exercitând controlul de legalitate din perspectiva prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, motivarea fiind raportată la situația concretă invocată în cauză.

Totodată, Înalta Curte reamintește că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Din această perspectivă, prezintă relevanță și argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

De asemenea, susținerile recurentului-reclamant, prin care aceasta afirmă că prima instanță ar fi preluat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să atragă incidența, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispozițiile sus indicatului motiv de recurs, câtă vreme, din cuprinsul sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt și de drept ale cauzei, dar și susținerile tuturor părților. Dacă argumentele și probele administrate de către intimată au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluției pronunțate.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susțineri privind nemotivarea sau preluarea argumentelor părții adverse, recurentul-reclamant și-a declarat nemulțumirea față de concluzia instanței, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidență a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește caracterul contradictoriu, precum și pretinsul caracter străin de natura cauzei a considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs a fost invocat de către recurentul-reclamant pur formal, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate concrete cu privire la acest aspect.

Instanța de control judiciar apreciază raționamentul expus de judecătorul fondului ca fiind unul consecvent, lipsit de contradictorialitate, neputându-se identifica argumente care să indice spre concluzii opuse sau spre soluții antagonice.

Înalta Curte mai observă că recurentul-reclamant a apreciat ca fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și ca urmare a invocării de către partea intimată Inspecția Judiciară, secția pentru procurori a unor argumente pretins străine și contrare cauzei pendinte. Or, Înalta Curte amintește că motivele de recurs trebuie să vizeze sentința recurată și nu apărările părții adverse formulate în fața primei instanțe, astfel că nu pot fi primite aceste critici.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 § 1 din Convenția EDO, motiv pentru care ca respinge canefondate criticile recurentului subsumate cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la examinarea sentinței atacate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a limitat la a reitera parțial argumentația din fond cu privire la situația de fapt, precum și la a defini, din perspectiva sa, dreptul material, fără a aduce critici efective de nelegalitate sentinței recurate, respectiv fără a indica norma de drept material pretins încălcată de către instanța de fond și maniera în care acea normă a fost încălcată.

În acest context, Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", recursul nereprezentând o cale devolutivă de atac. Astfel, instanța de recurs este învestită cu analiza exclusiv a conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raționamentul juridic al instanței de fond și nu indică norma de drept material pretins încălcată, instanța de control judiciar nu poate proceda la examinarea acestui motiv de casare. Simpla nemulțumire a recurentului-reclamant față de concluzia instanței de fond sau față de soluțiile pronunțate de către magistrații care au făcut obiectul sesizării Inspecției Judiciare nu constituie argumente suficiente de natură a conduce la reformarea sentinței recurate.

Recurentul-reclamant a reluat și motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, criticând maniera în care au fost soluționate plângerile penale ce au făcut obiectul contestației adresate Inspecției Judiciare, deși acesta a indicat elementele probatorii concrete care să concure la admiterea acelor plângeri.

Or, astfel cum a reținut și instanța de fond, instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea care face obiectul prezentului dosar, nu este una disciplinară, neavând competența de a stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiții României). Verificările pe care aceasta este chemată să le realizeze asupra rezoluțiilor de clasare și a rezoluțiilor inspectorului șef vizează doar examinarea legalității acestora, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului și, în consecință, dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 65 alin. (3) din același act normativ).

Înalta Curte subliniază că nemulțumirile recurentului-reclamant față de soluțiile pronunțate de magistrații reclamați pot fi supuse exclusiv controlului judiciar exercitat în cadrul căilor de atac și nu controlului administrativ, neputând fi puse în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești prin intermediul verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară. Aceasta nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanțe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității instanței de judecată, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulțumită de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul/judecătorii au interpretat și aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluționării cauzei. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului independenței judecătorului, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziției constituționale potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte mai observă că, prin motivele de recurs, reclamantul a invocat faptul că motivarea instanței de fond nu corespunde probelor administrate în dosar și este lipsită de temei juridic.

Trebuie subliniat că modalitatea de administrare și de apreciere a probatoriului administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale incidente, reprezintă atributul instanței de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 și 211 din C. proc. civ.. Astfel, interpretarea unor probe contrar așteptărilor reclamantului nu poate constitui un motiv de casare în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Faptul că recurentul nu este de acord cu interpretarea dată probelor administrate în cauză și prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu înseamnă și că argumentele reținute de către instanța de fond nu ar fi corecte.

Mai mult decât atât, interpretarea și evaluarea probelor administrate de către instanța de fond este o operațiune ce se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se poate cenzura în recurs.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material.

În raport de astfel de considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant A., va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 229 din data de 9 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.