ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1884/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 septembrie 2022 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Vadu – Crișului, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10260/30.05.2022 emisă de pârâtă, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Vadu Crișului, înscris în C.F (inițial) nr. 131 Vadu Crișului și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii conform legislației speciale pentru imobilul de mai sus.

Prin sentința nr. 23 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Vadu Crișului, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat Decizia nr. 10260/30.05.2022, emisă de pârâtă cu privire la respingerea cererilor de retrocedare depuse în legătură cu imobilul teren cu nr. topo x înscris inițial în CF nr. x Vadu Crișului;

(iii) a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului teren cu nr. topo. x înscris inițial în CF nr. x Vadu Crișului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000;

(iv) a respins restul pretențiilor formulate;

(v) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 23 din 26 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susține că sentința atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 coroborate cu art. 13 și 28 din Decretul nr. 177/1948.

Instanța de fond a apreciat eronat că imobilul în litigiu a fost preluat la data de 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Arată că imobilul nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, era necesar să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive, condiție neîndeplinită în speță, raportat la conținutul înscrierilor din cărțile funciare, din care rezultă că imobilul a fost transcris în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Vadu Crișului, în baza Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

În opinia recurentei-pârâte, este greșită și interpretarea pe care instanța de fond a dat-o excepției prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 358/1948, pornind de la ideea eronată că toată averea fostului cult greco-catolic ar fi fost preluată de Statul Român, astfel că averea preluată de actualele parohii ortodoxe de la cultul greco-catolic ar aparține Statului Român.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, au arătat că motivele de recurs de la paragraful I sunt nefondate, în condițiile în care au făcut dovada existenței în proprietate a terenului în litigiu la momentul preluării abuzive, prin proba cea mai veridică, respectiv copia CF nr. x Vadu Crișului. Astfel, potrivit înscrierii primare de sub BI din CF x Vadu Crișului, imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a Parohiei Greco- Catolică Vadu Crișului până la momentul desființării Bisericii Greco- Catolice prin Decretul nr. 358/1948. Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, atât înainte de perioada de referință (06.03.1945-22. 12.1989) prevăzută de Oug nr. 94/2000, cât și a momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948 (deci, în interiorul perioadei de referință), acet imobil identificat cu nr. topo x Vadu Crișului, se afla în patrimoniul Parohiei Română Unită cu Roma, Greco- Catolică Vadu Crișului.

Referitor la criticile de la paragraful II din cererea de recurs, consideră că acestea sunt nefondate, deoarece au un caracter formal; practic recurenta nu a arătat niciun motiv concret de nelegalitate.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de a i se acorda un alt termen de executare a obligațiilor stabilite conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, intimate consideră cererea inadmisibilă, deoarece dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 devin aplicabile exclusiv în faza executării, iar nu în etapa judiciară.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatele-reclamante au supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. 10260/30.05.2022 emisă de autoritatea intimată prin care s-a respins cererea de acordare a unor măsuri compensatorii pentru imobilul teren intravilan identificat cu nr. topo. x Vadu Crișului, înscris în C.F (inițial) nr. 131 Vadu Crișului.

Soluționând cauza, Curtea de apel a găsit întemeiate motivele de nelegalitate invocate, reținând în esență, că intimatele-reclamante au făcut dovada existenței dreptului lor de proprietate și a preluării abuzive a imobilului teren, fără justă despăgubire, fiind îndreptățită la acordarea măsurilor compensatorii, potrivit Legii nr. 165/2013, motiv pentru care a anulat decizia contestată, obligând pârâta să soluționeze pe fond cererea de retrocedare a imobilului.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

O primă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-pârâtă considerând că nu este îndeplinită condiția preluării imobilului în litigiu de către Statul Român din patrimoniul intimatelor-reclamante, nefiind demonstrată legătura juridică dintre reclamante și proprietarul tabular al imobilului solicitat.

Critica este nefondată în raport de textul de lege amintit și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte constată că prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței atacate că imobilul în litigiu ar fi fost preluat la data de 17.02.1967. Această mențiune din motivele de recurs ale Comisiei pârâte este străină de situația dedusă judecății și de materialul probator administrat în cauză, cum se va arăta în cele ce urmează.

Pentru aprecierea incidenței, în speță, a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în evidențele tabulare, iar din astfel de înscrieri rezultă că primul proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară a imobilului în litigiu a fost cultul greco-catolic.

Mai exact, din conținutul cărții funciare nr. x Vadu Crișului, astfel cum a fost tradusă, respectiv al mențiunilor cuprinse sub B 1, rezultă că imobilul teren cu nr. topo x, înscris sub A III. 1, se afla în proprietatea Bisericii Greco Catolice Vadu Crișului la data deschiderii cărții funciare.

Ulterior, acest imobil a fost abnotat din CF x Vadu Crișului și transcris în CF x Vadu Crișului în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Vadu Crișului, în temeiul Decretului nr. 358/1948, potrivit încheierii CF nr. x (înscrise sub B4 din CF x Vadu Crișului).

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate în patrimoniul Statului Român, iar prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 permit ca parte din averea preluată să fie menținută în patrimoniul statului, iar parte atribuită Bisericii Ortodoxe Române.

Instanța de recurs reține că, la momentul atribuirii imobilului Parohiei Ortodoxe Române Vadu Crișului, Biserica Ortodoxă Română era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul înscris în cartea funciară nr. x Vadu Crișului sub nr. top. x a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziții contraveneau art. 10 din Constituția de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. Așadar, în cauză s-a făcut și dovada unei deposedări abuzive a solicitantei, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanță că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit și în cadrul ședinței de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal ai Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțând o soluție de principiu în sensul că: "Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din același text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul ca imobilul solicitat spre restituire a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menționate de lege, pentru a se putea dispune retrocedarea.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit de instanța de control judiciar. Dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În realitate, prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, Statul Român a desființat în întregime cultul greco-catolic și a confiscat în totalitate patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, s-a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși Statul Român, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente.

Or, câtă vreme art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice, o eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic, deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcționeze.

În fine, în ceea ce privește solicitarea recurentei de a i se acorda un alt termen de executare a obligațiilor stabilite conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs constată, în acord cu intimatele-reclamante, că cerere este inadmisibilă, câtă vreme dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 devin aplicabile exclusiv în faza executării sentinței, iar nu în această etapă procesuală.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, constatând că nu au fost expuse critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 23 din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Oradea– secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 3 aprilie 2024 prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.