ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2025

Ședința publică din data de 12 martie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Casa Națională De Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Prahova, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Ploiești, a solicitat:

I. obligarea B., Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat de a recalcula și plăti, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor de a finanța plata sumei din pensia privată ce i se cuvine (Pilon II) corespunzătoare contribuțiilor aferente sumelor încasate de reclamanta cu titlu de drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești și datei la care trebuiau virate în contul de pensii, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data de 26.01.2023 (data revendicării de către mine a Fondului de Pensii) și până Ia data plății efective;

II. în situația în care se va dovedi că pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Ploiești nu au virat contribuțiile către bugetul de stat sau deși au fost făcute aceste viramente Casa Națională de Pensii Publice respectiv Casa Județeană de Pensii Prahova nu au redirecționat contribuția de asigurări sociale aferentă sumelor achitate mie în baza hotărârilor judecătorești ce le dețin către fondul privat de pensii, să obligați aceste pârâte la virarea contribuțiilor cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente și de a suporta în solidar, alături de prima pârâtă plata despăgubirilor corespunzătoare din pensia privată (PILON II) actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data dc 26.01.2023 (data revendicării de către mine a Fondului de Pensii) și până la data plății efective;

III. obligarea pârâtelor de a vira, redirecționa contribuțiile, respectiv finanța și plăti pensia privată corespunzătoare drepturilor cu caracter salarial ce decurg din hotărârile judecătorești deținute și neachitate până în prezent datorită legislației care dispune eșalonarea datoriei instituțiilor de stat.

Prin sentința civilă nr. 1304 pronunțată la data de 13.11.2024, Tribunalul Prahova – secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal .

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta formulează pretenții cu privire la contribuțiile de asigurări sociale care i-au fost reținute la sursă, acțiunea se circumscrie contenciosului administrativ și fiscal, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De aceea, a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantei, în esență, în sensul că ar fi vorba despre un litigiu de muncă și asigurări sociale.

Reține în continuae instanța că, reclamanta a solicitat obligarea unei autorități publice centrale, astfel că declinarea se va face în favoarea curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu cum solicitase pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., adică nu în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ si fiscal.

În concluzie, față de aspectul că reclamanta are domiciliul în mun. Ploiești, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată la data de 20.12.2024 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2024.

Prin sentința nr. 27 din 28 ianuarie 2025, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în favoarea secției I civile a Tribunalului Prahova (complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale).

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul la ICCJ - SCAF pentru soluționarea conflictului.

Reținând că cererea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 și nici prin alte legi speciale, pentru ca astfel, instanța de contencios administrativ să fie competentă în a soluționa acțiunea.

Conform dispozițiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 266 și urm. din Codul Muncii, tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

De asemenea, în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 129-130 din Legea nr. 360/2023.

Conchide instanța în sensul că, față de prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, se constată că prezenta cauză este de competența în primă instanță a secției specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale din cadrul tribunalului, motiv pentru care instanța inițial sesizată de reclamantă este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Prahova – secția I civilă (complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale).

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Însă, din actele și lucrările dosarului rezultă că, în fapt, potrivit cererii de chemare în judecată și precizărilor (note scrise) formulate la prima instanță sesizată, reclamanta (judecător pensionar, cf. Decretului nr. 1248/16.11.2022) susține că în contul acesteia de pensie privată au fost virate doar sumele aferente salariului lunar, nu și cele care erau achitate eșalonat cu titlu de drepturi salariale restante, conform titlurilor executorii pe care le deține.

În raport de această situație de fapt, a considerat reclamanta că pârâta Casa Națională de Pensii Publice nu a calculat corect procentul care trebuia virat la fondul de pensii.

O altă situație de fapt invocată de reclamantă este reprezentată de lipsa sumelor cu titlu de contribuție la Pilonul II aferente anilor anteriori promovării reclamantei la ÎCCJ (iunie 2019). Din analiza acestei situații rezultă că reclamanta consideră că pârâta Curtea de Apel Ploiești nu a făcut dovada depunerii declarațiilor și virării contribuțiilor de asigurări sociale.

De asemenea, reclamanta a susținut că nu au fost declarate și virate contribuțiile aferente titlurilor executorii plătire eșalonat de către fostul angajator- Curtea de Apel Ploiești, în perioada 2019-2014, cu toate că au fost încasate drepturi salariale restante substanțiale.

Totodată, s-a arătat că în fișa participantului la Pilonul II depusă de CNPP nu apar nici contribuțiile aferente sumelor de 221554 RON încasată la 29.12.2023 și 46786 RON încasată la data de 12.07.2024 de la ÎCCJ.

În ceea ce privește raportul juridic litigios cu B. reclamanta a invocat drepturile de care beneficiază în temeiul prevederilor art. 135, art. 137 din Legea nr. 411/2004, precum și Norma nr. 27/2017 dată în aplicarea Legii nr. 411/2004.

Este de menționat, pe de o parte, că litigiul de față nu vizează în mod strict aplicarea prevederilor Legii nr. 411/2004.

Trebuie observat și faptul că în prezenta cauză nu este contestat un act administrativ fiscal sau unul administrativ tipic sau asimilat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) și c)/1 din Legea nr. 554/2004, nefiind invocat niciun pretins refuz nejustificat de soluționare a unei cereri de autoritatea pârâtă, iar între părți nu există un raport juridic fiscal/administrativ.

Or, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).

Pe de altă parte, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) si art. 8 din Legea nr. 554/2004, având in vedere ca în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicita anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se vireze în mod corect contribuțiile de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat ori cotele de contribuție aferente fondului de pensii administrat privat.

În condițiile în care în cauză se pune în discuție dreptul la pensie privată, valoarea sa netă, și nu acordarea vreunor despăgubiri în temeiul art. 8, 9 din Legea 554/2004 sau art. 19 din același act normativ este mai mult decât evident că instanța de contencios administrativ nu este competentă de o manieră neechivocă și evidentă să soluționeze asemenea litigii.

Ca atare, cererea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 și nici prin alte legi speciale, pentru ca astfel, instanța de contencios administrativ să fie competentă în a soluționa acțiunea.

Asadar, competența materială de soluționare a cauzei se determină în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 266 și urm. din Codul Muncii, tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

De asemenea, în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 129-130 din Legea nr. 360/2023.

Văzând și disp. art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, se constată că prezenta cauză este de competența în primă instanță a secției specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale din cadrul tribunalului, motiv pentru care instanța inițial sesizată de reclamantă este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă (complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Prahova, B. a unui fond de pensii administrat privat S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Ploiești în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.