ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2025

Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la 08.03.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. au solicitat: 1. Revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 6245/C din 30.12.2021, emis de Ministerul Justiției, respectiv a art. 4 din actul administrativ, în sensul stabilirii indemnizației de încadrare începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivel maxim aflat în plată, unitare la nivelul întregului sistem judiciar, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

Revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 6245/C din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Revocarea în parte a Ordinului nr. 6245/C din 30.12.2021, respectiv a art. 4 din ordin, în sensul înlăturării prevederilor care limitează plata drepturilor salariate doar la cei care dețin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

Revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 6245/C.din 30.12.2021 emis dc Ministerul Justiției, respectiv stabilirea coeficientului de multiplicare 19 și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, dar și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, din perspectiva discrepanței generate de inechitatea aplicăriii acestui coeficient exclusiv magistraților procurori din structurile menționate, omițându-se faptul că aceste cauze sunt soluționate la nivel de tribunale și curți de apel, potrivit competenței și există hotărâri judecătorești definitive în acest sens.

Realizarea efectivă, exclusiv pe această cale, a unei veritabile salarizări unitare tuturor magistraților judecători de la judecătorii, tribunale și curți de apel, în concordanță cu drepturile salariate acordate judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiției potrivit Ordinului nr. 221/26.10.2020 a Președintei ICCJ; magistraților judecători și procurori în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii potrivit Dispoziției Secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2.04.2021; magistraților judecători și procurori în cadrul Inspecției Judiciare potrivit Ordinului nr. 143/28.12.2020 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare; magistraților procurori potrivit Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021, pus în aplicare prin Ordinul nr. 2400 din 27.12.2021, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 2.2. La 14.12.2022, ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. au formulat cerere de intervenție principală în baza art. 61 C. proc. civ. 2. Hotărârea atacată Prin sentința nr. 2111 din 20 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca inadmisibilă, și a respins cererile de intervenție principale formulate de către intervenienții ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., ca inadmisibile. 3. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 al acestei decizii, au declarat recurs reclamanții și intervenienții, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a continua judecata acțiunii și a cererilor de intervenție. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor procedurale care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ, prima instanță apreciind, în mod greșit, că acțiunea este inadmisibilă. În dezvoltarea acestei critici, recurenții au arătat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ, stipulând că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, or, obiectul acțiunii reclamanților nu este răspunsul la plângerea prealabilă, ci ordinul atacat, respectiv anularea acestuia și obligarea la acordarea drepturilor ce se cuvin reclamanților. Totodată, au precizat că, în cauză, nu este aplicabil art. 7 din anexa V a Legii 153/2017. Recurenții au susținut că aceste prevederi sunt aplicabile doar ordinelor individuale de salarizare care se comunică individual, situație în care termenul de 20 de zile curge de la data comunicării. Reclamanților nu li s-a comunicat individual ordinul atacat. Mai mult, judecătorilor pensionari nu li se pot emite ordine individuale pentru perioada ulterioară datei pensionarii, ci, în temeiul ordinului general, doar adeverințe care se înaintează Casei Naționale de Pensii în vederea actualizării pensiilor. Reclamanții inițiali au efectuat procedura prealabilă prin plângerea adresată Ministerului Justiției la care s-a primit răspunsul ministerului, astfel că acțiunea are obiectul prevăzut de art. 8 din Legea 554/2004, iar prima instanță a apreciat greșit că este inadmisibilă, întrucât nu se solicită și anularea răspunsului primit la plângerea prealabilă. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de fond a apreciat greșit că răspunsul ministerului la plângerea prealabilă ar avea forma deciziei prevăzute de art. 7 alin. (2) din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, acesta constituie neechivoc răspunsul la plângerea prealabilă reglementat de art. 7 din L 554/2004. În cauză, Ministerul Justiției nu a emis o decizie, iar actul nu numai că nu se intitulează "decizie", nu are datele necesare pentru a identifica organele de conducere altele decât emitentul ordinului ce au soluționat contestațiile, dar nici nu indică prin conținut ca s-ar fi soluționat contestația . Mai mult, actul nu are elementele necesare pentru a fi calificat ca obiect al acțiunii, respectiv nu conține elemente esențiale care să creeze convingerea că acesta este actul care se atacă în justiție, nu are indicată calea de atac, termenul în care se atacă, instanța la care se atacă. Or, în aceste condiții, prima instanță a apreciat greșit că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, respingând acțiunea ca inadmisibilă. Cum Ministerul de Justiție nu a emis decizia în condițiile Legii nr. 153/2017, nu se poate invoca excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților prin lipsa obiectului de anulare a deciziei care nu există. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. 4.2. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă. II. Soluția instanței de recurs. Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma susținerilor părților și a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază recursul de față ca fondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Înalta Curte urmează a analiza concomitent motivele de recurs invocate de recurenți, răspunzând criticilor identice prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă. Prin cererea de chemare în judecată, recurenții au solicitat anularea Ordinului nr. 6245/C din 30.12.2021, emis de Ministerul Justiției, respectiv a art. 4 din actul administrativ, în sensul stabilirii indemnizației de încadrare începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, precum și în sensul înlăturării prevederilor care limitează plata drepturilor salariate doar la cei care dețin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON; anularea art. 1 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; precum și stabilirea coeficientului de multiplicare 19 și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, dar și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că obiectul controlului de legalitate al instanței este reprezentat de hotărârea organului vizat de art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII, Anexa V, respectiv actul administrativ al Ministerului Justiției prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor sale salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale. Or, prima instanță a reținut că reclamanții nu au învestit instanța cu controlul de legalitate a adresei nr. x/2022, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021, ci au înțeles să conteste, exclusiv, actul de stabilire a drepturilor salariale, respectiv ordinul emis de Ministrul Justiției, menționat în precedent. În acest context, Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, "prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice". Iar conform alin. (2) al aceluiași text de lege, "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București". În cauză, Înalta Curte constată că, din înscrisurile de la dosar, precum și din considerentele sentinței recurate, rezultă că reclamanții au formulat contestație împotriva actului administrativ (Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021), iar Ministerul Justiției a soluționat contestația prin adresa nr. x/2022, fără a se emite o decizie sau o hotărâre care să se încadreze stricto sensu în prevederile art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017. Așa fiind, instanța de control apreciază că este excesiv să se considere că acțiunea este inadmisibilă doar pentru că recurenții-reclamanți nu au precizat expres că au înțeles să conteste și adresa nr. x/2022, emisă de Ministerul Justiției în soluționarea contestației. În plus, se reține că acțiunea nu a vizat modul de stabilire a drepturilor salariale pentru fiecare reclamant în parte, prin ordine care li se adresează direct, ci un ordin prin care Ministrul Justiției a stabilit că salarizarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari, se va face, începând cu 31 decembrie 2021, cu luarea în considerare a valoarii de referință de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017. Față de acestea, Înalta Curte conchide că este nelegală soluția primei instanțe de a respinge acțiunea, ca inadmisibilă, fără a intra în soluționarea fondului, fiind întrunite, astfel, condițiile prevăzute de art. 496 și urm. din C. proc. civ. pentru casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea fondului. PENTRU ACESTE MOTIVE,