ÎCCJ, decizie (scj.ro #230231)

Acțiune în angajarea răspunderii nelimitate a asociatului pentru dizolvarea fără lichidare și radierea societății debitoare. Caracterul enumerării din cuprinsul art. 237

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Dizolvarea, fuziunea și divizarea societăților. Dizolvarea societăților

Index alfabetic: Acțiune în răspundere

Societate cu răspundere limitată

Dizolvarea societății

Radierea societății

Abuz de drept

Legea nr. 31/1990, art. 61, art. 62, art. 235 alin. (1), art. 237

1

alin. (3)-(4), art. 270

1

C. civ., art. 15, art. 1353

O.U.G. nr. 116/2009, art. 6

Prevederile art. 237

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990 reglementează înlăturarea protecției acordate asociaților care beneficiază de răspundere limitată, în limita aportului la capitalul social, în cazul în care asociații abuzează de acest beneficiu și de personalitatea juridică distinctă a societății comerciale, în frauda creditorilor sociali.

Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 237

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rezultă că exemplele menționate vizează cazurile cele mai relevante de abuz, respectiv confuzia de patrimonii și abuzul de bunurile sau creditul societății. Folosirea sintagmei „în special atunci când” justifică interpretarea, potrivit căreia enumerarea este exemplificativă, fiind posibilă identificarea și a altor cazuri în care asociatul abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale în frauda creditorilor.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestei norme de drept material, atunci când a considerat că enumerarea cazurilor în care răspunderea asociatului devine nelimitată este limitativă.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 680 din 8 aprilie 2025

I.

Cadrul procesual și soluția primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2022, sub nr. x/85/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.:

(i) să se constate îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii pârâtelor ca urmare a dizolvării și radierii societății debitoare D. S.R.L. în mod fraudulos, iar, pe cale de consecință,

(ii) să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 46.444,2 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 232/23.04.2012, datorată reclamantei ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/833/2015,

(iii) să se dispună obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere calculate asupra acestui debit restant de la data scadenței și până la data plății efective,

(iv) să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a avansat în cadrul dosarului nr. x/833/2015,

(v) să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1349, art. 1357 C. civ. și ale art. 237

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, privind abuzul de răspunderea limitată și de personalitatea juridică distinctă a societății comerciale debitoare.

Prin Sentința civilă nr. 395/C din 11 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumelor de 46.444,2 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 232 din 23.04.2012, 78.119,14 lei reprezentând penalități de întârziere, 5.539,63 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 358/2018, 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 180/2019.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 14.097,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a respins în rest cererea de chemare în judecată.

II.

Soluția instanței de apel

Împotriva sentinței de primă instanță au declarat apel pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., prin care au solicitat admiterea apelului, pe cale de consecință, respingerea în întregime a acțiunii introductive și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și reclamanta A. S.R.L., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 253 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 395/C/11.10.2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2022, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu  cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.

A respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 395/C/11.10.2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2022.

A obligat apelanta-intimată A. S.R.L. la plata către B. S.R.L. și C. S.R.L. a  sumei de 1854 lei cu titlu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru.

A obligat apelanta-intimată A. S.R.L. la plata, pentru fiecare dintre pârâtele-apelante B. S.R.L. și C. S.R.L., a sumei de 4000 lei, cu  titlu de  cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu de avocat.

III.

Judecata în recurs

Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 237

1

alin. (2)-(4) din Legea nr. 31/1990, pe de o parte, considerând că situațiile privind răspunderea nelimitată a asociatului, prevăzute de acest articol, ar avea caracter exemplificativ și nu limitativ, iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit că asociatul a abuzat de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății.

Contrar opiniei instanței de apel, recurenta susține că ipotezele prevăzute de art. 237

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 au caracter exemplificativ, pe baza interpretării gramaticale a textului legal, dar și a jurisprudenței naționale.

Recurenta a mai arătat că a dovedit că pârâtele au săvârșit o faptă ilicită în frauda creditoarei, respectiv un abuz, constând în dizolvarea fără lichidare și radierea societății debitoare D. S.R.L., ceea ce a pus-o în imposibilitate de a-și executa obligațiile la care fusese obligată prin hotărâre judecătorească.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 61-62 din Legea nr. 31/1990 și art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, întrucât remediile procesuale reglementate de aceste texte legale (opoziția la dizolvare și plângerea împotriva încheierii de radiere) nu sunt obligatorii, ci facultative, și nu reprezintă o condiție prealabilă pentru exercitarea unei acțiuni având ca obiect angajarea răspunderii nelimitate a asociatului.

În fine, recurenta a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 și a pct. 331 din Reglementările contabile din 2014 privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1802/2014, referitor la neintroducerea creanței recurentei în evidența contabilă a societății debitoare D. S.R.L. și la declarația expertului contabil E., folosită de intimați în procedura de radiere a societății debitoare.

În ce privește soluția de respingere a cererii de apel formulate de reclamantă, aceasta a susținut că este nelegală, din moment ce instanța de apel a admis în mod greșit apelul pârâtelor.

3.

Analiza motivelor de casare

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cele două interpretări fiind adoptate în mod neunitar de instanțele de fond.

Potrivit art. 237

1

alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, „asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. Răspunderea asociatului devine nelimitată în condițiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile”.

Normele legale anterior citate reglementează înlăturarea protecției acordate asociaților care beneficiază de răspundere limitată, în limita aportului la capitalul social, în cazul în care asociații abuzează de acest beneficiu și de personalitatea juridică distinctă a societății comerciale, în frauda creditorilor sociali. Textul este o aplicație specială a abuzului de drept reglementat la nivel de principiu prin art. 15 C. civ.: „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”.

În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 237

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestei norme de drept material, atunci când a considerat că enumerarea cazurilor în care răspunderea asociatului devine nelimitată este limitativă.

Din interpretarea gramaticală a textului rezultă că exemplele menționate vizează cazurile cele mai relevante de abuz, respectiv confuzia de patrimonii și abuzul de bunurile sau creditul societății. Folosirea sintagmei „

în special atunci când”

justifică interpretarea primei instanțe, potrivit căreia

enumerarea este exemplificativă

, fiind posibilă identificarea și a altor cazuri în care asociatul abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale în frauda creditorilor.

Potrivit normei legale ce a constituit temeiul dizolvării fără lichidare a societății debitoare D. S.R.L., asociații pot hotărî, odată cu dizolvarea. și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Astfel, potrivit susținerilor reclamantei, abuzul de drept al asociaților constă în dizolvarea societății cu evitarea procedurii de lichidare și în lipsa regularizării pasivului social în acord cu creditorii, pentru ca, după radierea societății debitoare, activul patrimonial să revină asociaților. În ipoteza inexistenței unui asemenea activ, această modalitate de dizolvare fără lichidare a făcut inaplicabile dispozițiile care impuneau inițierea deschiderii procedurii de insolvență (art. 270

1

din Legea nr. 31/1990).

Întrucât fapta ilicită se circumscrie exercitării dreptului asociaților la adoptarea hotărârii de dizolvare fără lichidare a societății, pentru antrenarea răspunderii nelimitate a asociaților este necesar a se stabili, în circumstanțele cauzei și pe baza probatoriului administrat, dacă asociații și-au exercitat dreptul în mod abuziv, contrar bunei-credințe (art. 1353 C. civ.).

Aceste remedii procesuale aflate la îndemâna creditorului puteau împiedica producerea prejudiciului, încetarea personalității juridice a societății debitoare, însă nu reprezintă o condiție prealabilă pentru exercitarea unei acțiuni având ca obiect angajarea răspunderii nelimitate a asociatului.

Dincolo de faptul că aceste acțiuni nu impun cerința dovedirii abuzului de drept ca în cazul acțiunii întemeiate pe art. 237

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, trebuie precizat că inadmisibilitatea unui demers în justiție pe motivul neexercitării altor căi prevăzute de lege trebuie să rezulte în mod expres sau neîndoielnic din normele incidente. Or, radierea definitivă a societății debitoare în condițiile art. 235 din Legea nr. 31/1990 nu poate acoperi un eventual abuz al asociaților în eludarea procedurii de lichidare cu scopul fraudării creditorilor sociali.