ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă a fost înregistrat, la 2 aprilie 2024, sub nr. x/325/2023, recursul declarat de recurentul A împotriva încheierii din 29 martie 2024, precum și a deciziei nr.75 din 4 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Timiș – Secția I civilă.
Prin decizia nr.145 din 21 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a admis excepția nulității, invocată din oficiu, și a constatat nul recursul declarat de recurentul A împotriva încheierii din 29 martie 2024 și a deciziei nr.75 din 4 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Timiș – Secția I civilă în dosarul nr. x/325/2023.
Recursul
Împotriva deciziei nr.145 din 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a declarat recurs recurentul A, invocând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 41, art. 45 și art. 135 C. proc. civ.
Apărările formulate
Legal citată, cu un exemplar al cererii de recurs, intimata nu a depus întâmpinare.
Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin rezoluția de primire a dosarului din 4 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate.
Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ.
Prin rezoluția din 23 octombrie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 27 februarie 2025, cu citarea părților.
La acest termen de judecată, constatând că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea recursului, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de netimbrare și a rămas, cu prioritate, în pronunțare asupra acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.”
Conform art. 24 alin. (2) din același act normativ, „În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei”.
Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, „reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.”
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.” Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.
În cauza pendinte, prin rezoluția din 4 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a stabilit că recurentul datorează, pentru soluționarea recursului pendinte, o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.
Adresa emisă în acest sens la 5 septembrie 2024 a fost comunicată recurentului la 12 septembrie 2024, potrivit dovezii de înmânare aflate la fila 12 în dosarul de recurs.
Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ, recurentul neînțelegând să uzeze de aceste proceduri conform dispozițiilor legale menționate.
Constatând că recurentul nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 27 februarie 2025, dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 și reținând că cererea de recurs nu îndeplinește una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității de alin. (3) al aceluiași articol, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 145 din 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 145 din 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.