ÎCCJ, Decizia nr. 42/2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Hotărârea instanței disciplinare

Prin hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Curții de Apel București, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Lega nr. 303/2004), a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), i) și t) teza I și a II-a din Legea nr. 303/2004 și a respins în rest acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

În motivare, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I și teza a II-a din Legea nr. 303/2004, secția pentru judecători a considerat că situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză a condus la concluzia că pârâtul judecător a încălcat, cu știință, prevederile procesual penale vizând adoptarea, în ședință publică, a măsurilor privind judecarea cauzei în apel, ca urmare a deliberării în complet colegial, respectiv prevederile art. 283 alin. (2) și art. 420 alin. (5) raportat la art. 98 lit. d) și art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen.

Astfel, la termenul de judecată din 10 ianuarie 2018, în dosarul x/2015 al Curții de Apel București, prin încălcarea prevederilor art. 283 alin. (2) din C. proc. pen., menționate ca atare în încheierea de ședință, care sancționează cu amendă judiciară de la 250 RON la 5.000 RON "lipsa nejustificată a martorului, precum și a persoanei vătămate, părții civile sau părții civilmente responsabile, chemate să dea declarații, sau părăsirea, fără permisiune ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiate", pârâtul judecător a aplicat amenda judiciară în cuantum de 5.000 RON organului de poliție, pentru neexecutarea mandatului de aducere a unui martor.

Deși nu face parte din măsurile ce pot fi dispuse doar de președintele de complet pentru a asigura poliția ședinței de judecată, aplicarea respectivei amenzi judiciare a fost dispusă doar de pârâtul judecător, fără a delibera anterior cu celălalt membru al completului și fără a apela la completul de divergență, în condițiile în care judecătorul B. s-a opus în mod explicit și motivat.

Mai mult, din conduita adoptată de pârâtul judecător reiese refuzul explicit al acestuia de a delibera în complet colegial, cu domnul judecător B., impunându-i colegului de complet să ia cuvântul "în ordine" și acordându-i-l ultimul, după procurorul de ședință și apărătorii inculpaților, punctul de vedere al celui de-al doilea membru al completului fiind consemnat la solicitarea expresă și insistentă a acestuia.

De asemenea, la termenul de judecată din 28 februarie 2018, în dosarul x/2014 al Curții de Apel București, prin încălcarea art. 420 alin. (5) raportat la art. 98 lit. d) și art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., referitoare la încuviințarea probei cu înscrisuri de către instanța de apel, deși prezida un complet colegial, pârâtul judecător a pus în discuție, din oficiu, precizând că inițiativa îi aparține, măsura suplimentării probatoriului în cauză, cu anumite înscrisuri ce urmau a fi solicitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fără să fi deliberat cu colegul sau de apel și fără să precizeze ce anume date conțin înscrisurile respective și pe cine privesc, înregistrarea audio și transcrierea acesteia relevând aspectele anterior menționate.

În privința laturii subiective, s-a apreciat că forma de vinovăție a relei-credințe a pârâtului în exercitarea funcției rezultă din modul în care a procedat și scopul pentru care a înțeles să administreze proba cu înscrisuri, respectiv fără să se consulte anterior cu colegul său de complet și fără să precizeze în mod clar pe cine privesc acele înscrisuri și ce se tinde a fi dovedit cu ele, pentru a induce ideea că imparțialitatea celuilalt judecător din compunerea completului este afectată.

În ce privește fapta de a refuza să delibereze în complet colegial cu privire la aplicarea amenzii judiciare organului de poliție pentru neexecutarea mandatului de aducere al unui martorului, secția a reținut forma de vinovăție a gravei neglijențe.

Sub acest aspect, s-a constatat că pârâtul judecător a susținut în cadrul apărărilor sale că amendarea organului de poliție pentru neîndeplinirea mandatului de aducere este una din măsurile ce pot fi dispuse doar de președintele de complet pentru a asigura poliția ședinței de judecată, susținere care este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 284 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora amenda se aplică de "instanța de judecată prin încheiere".

Prin urmare, pârâtul a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, dispozițiile art. 283 alin. (2) din C. proc. pen., aplicând amenda judiciară fără să fi deliberat anterior cu celălalt membru al completului referitor la luarea acestei măsuri, consecința acestei fapte fiind gravă, având în vedere că a fost încălcat principiul colegialității ce guvernează soluționarea cauzelor în apel.

Câtă vreme răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare, principiu din care rezultă că nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, cele două acțiuni anterior expuse nu se pot circumscrie și conținutului constitutiv al abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și c) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește fapta de a formula opinie concurentă în două dosare referitor la motivele pentru care au fost admise cererile de abținere, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, neexistând probe din care să rezulte că domnul judecător a încălcat secretul deliberării.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a argumentat că faptele reținute în sarcina pârâtului judecător, confirmate de probele administrate în cauză, se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care acesta o deține, fiind de natură a afecta prestigiul justiției.

Astfel, prin atitudinea adoptată în dosarul nr. x/2015, în calitate de membru al completului de apel condus de colegul său, când, în contextul stabilirii următorului termen de judecată și a numărului martorilor de audiat, și-a exprimat în mod explicit și public nemulțumirea cu privire la durata audierii unui martor, iar, după stabilirea unui singur martor de audiat la termenul următor și a termenului de judecată, magistratul a părăsit sala de ședință, lăsându-l pe colegul său singur în sală, au fost încălcate normele de conduită ce se impun a fi respectate de către judecător în timpul ședinței de judecată.

Această atitudine a avut un potențial de afectare a prestigiului funcției de magistrat și al justiției, ca valoare socială ocrotită de lege, în condițiile în care obligația de rezervă a magistraților presupune, prin însăși natura sa, moderație și reținere.

De asemenea, modalitatea de interpelare a procurorului în ședința de judecată, de către judecătorul A., precum și susținerea unui dialog cu procurorul fără relevanță juridică, ci doar cu intenția de a evidenția eventualele greșeli de drept material sau procesual ale procurorului se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În ce privește atitudinea adoptată de pârât față de martorul audiat la termenul din 15 martie 2018, s-a reținut că acesta nu a folosit expresii inadecvate ori de natură a leza demnitatea martorului, astfel încât, având în vedere și circumstanțele care au generat dialogul în sala de ședință, faptul că pârâtul judecător a folosit un ton mai ridicat nu poate atrage în mod automat răspunderea disciplinară a acestuia, motiv pentru care nu va fi reținută în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtului judecător în săvârșirea faptei, sub forma intenției indirecte, este dovedită și rezultă din modul în care acesta a înțeles să se comporte, în mod public, cu reprezentantul parchetului, precum și cu colegul său de complet, iar urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, s-a constatat că pârâtul judecător a omis să se abțină de la soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorul B. la 2 și 8 martie 2018, deși avea această îndatorire.

Faptul că pârâtul judecător trebuia să se abțină rezultă din modul în care acesta a pus în discuție în ședința publică din 28 februarie 2018, în dosarul nr. x/2014, atașarea înscrisurilor provenind din dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, modul eliptic de prezentare a acestora, accentuat prin refuzul de a da lămuririle solicitate de colegul său de complet de apel.

În al doilea rând, astfel cum reiese din chiar cererile de abținere formulate la 2 martie 2018 în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015 ale Curții de Apel București, judecătorul B. s-a referit în motivarea acestora punctual la antepronunțarea judecătorului A., la conduita inadecvată a acestuia față de petent în unele ședințe publice de judecată, precum și la modul în care acesta a procedat în ședința din 28 februarie 2018 în dosarul nr. x/2014, de natură a acredita ideea lipsei sale de imparțialitate și a face presiuni asupra sa, în vederea ajungerii la soluția dorită, atașând în susținere sesizarea formulată la 2 martie 2018.

În cererile de abținere formulate la 8 martie 2018, în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016 ale Curții de Apel București, judecătorul B. a invocat existența unui incident cu judecătorul A., de notorietate la nivelul instanței, susținând că acesta a fost declanșat de suspiciunea pârâtului cu privire la lipsa garanțiilor de independență și imparțialitate ale petentului, aspecte care au fost sesizate conducerii instanței, cu consecința afectării unei colaborări loiale, care să ajute la buna înfăptuire a actului de justiție.

Prin urmare, pârâtul judecător, pus fiind în situația de a se pronunța asupra unor motive de abținere generate de propria conduită și modalitate de exercitare a funcției de judecător, care îl vizau în mod direct și indiferent de admisibilitatea și/sau temeinicia ori netemeinicia acestora, avea obligația de a asigura o judecata obiectivă și imparțială a cererilor de abținere, iar singurul mijloc procedural prevăzut de lege era formularea unei declarații de abținere, urmând ca instanța de judecată să verifice situația concretă și să stabilească, în condițiile art. 64 din C. proc. pen., existența sau inexistența unei atingeri aduse imparțialității sau aparenței de imparțialitate a magistratului respectiv.

Poziția judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă, condiție încălcată de pârâtul judecător A., atât timp cât tocmai aparența unei relații conflictuale dezvoltate și obiectivate în ședințele de judecată susmenționate, culminând cu cea din 28 februarie 2018, cu judecătorul care s-a abținut, a dat naștere unei îndoieli legitime cu privire la respectarea obligației de imparțialitate.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtului judecător A. în săvârșirea faptei, sub forma intenției, este dovedită și rezultă fără echivoc din faptul că, deși acesta a determinat formularea cererilor de abținere, nu numai că a participat la admiterea acestora în complete de divergență, ci a exprimat și opinii concurente, respectiv separate, în motivarea cărora și-a făcut apărări proprii față de aspectele invocate de petent, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, iar urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca serviciu public în apărarea ordinii de drept.

Împrejurarea că judecătorul B. a sesizat președintelui Colegiului de conducere al Curții de Apel București aspectele invocate și ulterior în cererile de abținere din 2 martie 2018, iar organul colegial, în raport cu competențele prevăzute de lege, nu a dispus vreo măsură concretă, nu este de natură a-l exonera de răspundere pe pârât, atât timp cât ambele sesizări au fost înaintate Inspecției Judiciare, pe cale administrativă, spre competentă soluționare.

Totodată, Hotărârea nr. 53 din 14 martie 2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, emisă în baza Notei de fundamentare întocmită de vicepreședintele instanței responsabil cu activitatea secțiilor penale, nu a validat retroactiv participarea acestuia la soluționarea cererilor de abținere, iar dispozițiile art. 67 alin. (2) teza a doua din C. proc. pen. declară inadmisibilă doar recuzarea judecătorului sau a procurorului, astfel încât nu pot fi făcute distincții acolo unde legea nu distinge, rezultând că obligația de abținere subzistă și atunci când asupra judecătorului chemat a soluționa cererea de abținere planează o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea îi este afectată.

De asemenea, apărarea potrivit căreia nici judecătorul B. nu ar fi înțeles să se abțină de la soluționarea cererii de abținere formulate de pârâtul judecător A. în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, fără a se fi sesizat din oficiu Inspecția Judiciară, nu poate fi primită, având în vedere că instanța disciplinară este sesizată în prezenta cauză cu faptele săvârșite de pârâtul judecător A..

Faptul că ulterior soluționării cererilor de abținere formulate de judecătorul B. au fost respinse atât cererea de recuzare a pârâtului formulată de procurorul de ședință în dosarul nr. x/2014, cât și cererile de abținere formulate de pârât în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015 ale Curții de Apel București, ca urmare a începerii cercetării disciplinare, nu are relevanță, atâta timp cât cercetarea disciplinară are un alt obiect, respectiv încălcarea de către pârâtul judecător A. a obligației de a se abține de la soluționarea unor cereri de abținere, iar nu încălcarea obligației de a se abține de la fondul cauzei.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru a constata existența acesteia, întrucât expresiile și sintagmele folosite de pârâtul judecător în cuprinsul motivării opiniilor concurente și care au fost evidențiate de Inspecția Judiciară nu au avut caracter defăimător, denigrator sau șicanator la adresa unor persoane sau instituții, ci reprezintă modul special în care pârâtul judecător a înțeles să își argumenteze soluția pronunțată în cauză, eventualele aprecieri "personale" considerate de Inspecția Judiciară ca excedând motivării propriu-zise putând fi avute în vedere la momentul evaluării activității judecătorului.

Chiar dacă, la motivarea hotărârii, pârâtul judecător a utilizat pe alocuri un stil mai mult literar, prin folosirea termenilor cu sens figurat, acest fapt nu poate constitui prin el însuși o abatere disciplinară, putând fi sancționat de comisia de evaluare în procedura de evaluare a activității judecătorului.

De asemenea, instanța disciplinară a reținut că stilul de motivare a unei hotărâri judecătorești nu este prevăzut de niciun act normativ și nu poate fi cenzurat în orice situație. Așadar, nu poate fi reținută susținerea în sensul că pârâtul judecător, prin afirmațiile din cuprinsul hotărârii, a afectat prestigiul justiției de vreme ce acestea nu au avut un caracter general, ci au fost formulate în contextul îndeplinirii atribuțiilor judiciare cu referire la un caz anume.

De asemenea, atitudinea și conduita unui judecător care, cu ocazia analizării aspectelor invocate în cuprinsul unei cereri de abținere cu a cărui judecată a fost învestit, utilizează anumite expresii în dezvoltarea argumentelor reținute pentru înlăturarea aspectelor considerate netemeinice, nu lezează încrederea publicului în integritatea corpului judiciar.

II. Recursurile declarate împotriva hotărârii instanței disciplinare

Recursul declarat de pârâtul A.

Pârâtul A. a declarat recurs în baza art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019 și încheierilor de ședință din 3 octombrie 2018, 17 octombrie 2018, 24 octombrie 2018, 28 noiembrie 2018, 16 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 și 4 martie 2019, pronunțate de secția pentru judecători a CSM în dosarul nr. x/2018, solicitând admiterea recursului și, în principal, respingerea acțiunii disciplinare, ca prescrisă, iar, în subsidiar, reținerea cauzei pentru rejudecarea în fond a acțiunii disciplinare, cu consecința respingerii acesteia, ca nefondată, sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), formulând criticile arătate în continuare.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ.

Hotărârea și încheierile atacate au fost pronunțate cu încălcarea art. 396 alin. (1) și art. 43 alin. (1) și (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ., aplicabile în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 a fost pronunțată după aproximativ 50 de zile de la închiderea dezbaterilor și după 4 amânări de pronunțare dispuse prin încheierile din 16 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 și 4 martie 2019, cu încălcarea art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de amânare fiind reprezentat de imposibilitatea ajungerii la o soluție favorabilă reclamantei Inspecția Judiciară din cauza divergențelor de opinie dintre membrii secției pentru judecători în materie disciplinară și particularităților cauzei.

După dezbaterile care au avut loc la 16 ianuarie 2019, dar înainte de adoptarea Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, trei dintre membrii instanței disciplinare au devenit incompatibili, întrucât, prin hotărârile adoptate în luna februarie 2019 de adunările generale ale judecătorilor Curților de Apel Brașov și Pitești, precum și prin hotărârea adoptată la 5 martie 2019 de Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Cluj, s-a declanșat procedura de revocare din funcția de membru al CSM a judecătorilor C., D. și E., iar, potrivit art. 55 din Legea nr. 317/2004, această procedură presupune efectuarea unor verificări și a unui raport de către Inspecția Judiciară, care are calitatea de reclamant în dosarul nr. x/2018. În același sens, se invocă faptul că, la 1 martie 2019, persoanele respective au avut o întâlnire restrânsă cu inspectorul-șef al Inspecției Judiciare. Astfel, cei trei membri ai secției pentru judecători în materie disciplinară se aflau, la data pronunțării Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, în situațiile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ., imparțialitatea lor fiind afectată în condițiile arătate.

Mai susține recurentul că, pe tot parcursul judecării dosarului nr. x/2018, judecătorul F., care era suspus verificărilor prealabile și cercetării disciplinare, s-a aflat în situațiile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ., dovadă fiind faptul că Inspecția Judiciară l-a recuzat pe judecătorul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, motivat de faptul că magistratul făcea obiectul unor verificări efectuate de Inspecția Judiciară.

Recurentul mai susține că, întrucât este judecător la Curtea de Apel București, judecătorul F. s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât era parte în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul acestei curți de apel.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Încheierile de ședință din 3 și 17 octombrie 2018, prin care s-au respins excepțiile invocate cu privire la nelegalitatea cercetării disciplinare, și Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 și încheierile din 24 octombrie 2018, 28 noiembrie 2018, 16 și 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 și 4 martie 2019 sunt lovite de nulitate absoluta datorita nerespectării principiilor legalității și imparțialității prevăzute de art. 6 din Convenție, art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 6 și 7 din C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) și art. 68 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.

Prin hotărârea și încheierile atacate, secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus măsuri și a soluționat acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară privind pretinse abateri disciplinare săvârșite în exercitarea funcției de judecător în cauza nr. 2283/3/2015, aflată încă, la momentul respectiv, pe rolul Curții de Apel București, în care ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI) au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), cu sprijinul de specialitate al SRI, în condițiile în care, prin protocoalele încheiate cu SRI, CSM și Inspecția Judiciară s-au angajat să coopereze în scopul înlăturării faptelor care pot afecta înfăptuirea justiției și în scopul prevenirii și combaterii abaterilor disciplinare ale magistraților.

Prin încheierea protocoalelor respective cu încălcarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Legii nr. 182/2002 privind informațiile secret de stat, Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații și art. 7 alin. (1) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, CSM și Inspecția Judiciară au permis SRI să se angajeze în identificarea, prevenirea și combaterea abaterilor disciplinare ale magistraților, astfel încât nu mai puteau realiza o cercetare disciplinară și o judecată independentă și imparțială cu privire la modul în care a judecat cauza nr. 2283/3/2015.

Prin prisma protocoalelor menționate, recurentul critică încheierea din 17 octombrie 2018, prin care au fost respinse excepțiile cu privire la nulitatea cercetării disciplinare pentru încălcarea principiilor imparțialității și repartizării aleatorii prevăzute de art. 47 și art. 68 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, întrucât înlocuirea inspectorului judiciar G., căruia i-a fost repartizată aleatoriu lucrarea, pentru motivul că este finul unui avocat al unui inculpat dintr-un dosar aflat în instrumentarea recurentului, nu este susținută de niciun înscris. Astfel, încălcând principiul repartizării aleatorii, inspectorul-șef, semnatar al protocolului încheiat cu SRI, a desemnat în cauza disciplinară pe inspector judiciar H., care a derulat o cercetare disciplinară cu rea-credință, fără respectarea principiilor legalității și imparțialității, cu scopul de a-l înlătura din cauza nr. 2283/3/2015, în care era implicat SRI. Totodată, se susține că inspectorul judiciar și inspectorul-șef au dat dovadă de rea-credință, întrucât au solicitat CSM, la 15 iunie 2018, să dispună suspendarea sa din funcție, anterior efectuării primului act de cercetare disciplinară la 21 iunie 2018, cu încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora în cadrul cercetării disciplinare sunt stabilite faptele și împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției și să se verifice apărările judecătorului cercetat. În acest context, recurentul afirmă că inspectorul judiciar și inspectorul-șef aveau deja opinia formată, astfel încât actele de cercetare disciplinară au fost efectuate cu rea-credință, în numai 3 zile lucrătoare consecutive, având doar caracter formal și pro causa, fiind menite să asigure admiterea cererii de suspendare și înlăturarea sa de la judecata cauzei nr. 2283/3/2015.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018, a fost respinsă, fără motivare, excepția nulității cercetării disciplinare determinată de încălcarea de către inspectorul judiciar a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât inspectorul judiciar nu a cercetat aspectele sesizate cu privire la activitatea judecătorului B. despre care, în memoriile depuse în lucrarea nr. x/2018, se afirmă că reprezintă abateri disciplinare în legătură cu abaterile ce formează obiectul prezentei cauze.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare ocrotit de art. 6 raportat la art. 22 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenție. Sub acest aspect, se arată că hotărârea se bazează, într-o manieră semnificativă, pe procesul-verbal de ascultare a numitului I., fost judecător, care nu a perceput personal evenimentele, nu a depus jurământ, nu a fost audiat de secția pentru judecători în materie disciplinară, iar pârâtul nu a avut posibilitatea de a-i adresa nemijlocit întrebări, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 319 alin. (1) și (9), art. 321 alin. (3), art. 323 și art. 324 din C. proc. civ. și dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil ocrotit de art. 6 din Convenție.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 și încheierile atacate încalcă dispozițiile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 6 din Convenție și la Decizia nr. 33/2018 a Curții Constituționale, întrucât au fost motivate de Biroul grefa secțiilor din cadrul CSM. În susținere, se invocă jurisprudența CEDO în cauzele Mellors împotriva Regatului Unit, P.K. împotriva Finlandei, Cutean împotriva României și Cerovsek și Bozicnik împotriva Sloveniei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea și încheierile atacate au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 85 din C. proc. civ., întrucât, din dosarul nr. x/2018, lipsește dovada calității de reprezentant al reclamantei Inspecția Judiciară, neexistând nicio împuternicire dată de inspectorul-șef inspectorului judiciar H. pentru a susține acțiunea disciplinară în fața secției. Astfel, în mod nelegal, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul susține și că inspectorul-șef a fost numit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, supusă controlului Curții Constituționale.

În dezvoltarea criticilor din recurs, prin concluziile scrise, înregistrate la dosar la 10 februarie 2022, recurentul A. invocă nulitatea Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019 și a încheierilor de ședință din 3, 17 și 24 octombrie 2018, 28 noiembrie 2018, 16 și 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 și 4 martie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018, pentru nelegala reprezentare a reclamantei Inspecția Judiciară.

Se arată că, având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, dispozițiile O.U.G. nr. 77/2018 privind numirea interimară a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nu se mai pot aplica, fiind contrare dreptului Uniunii Europene, iar toate actele emise de inspectorul-șef (Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare ori actele de numire în funcție a unor inspectori selectați în acest temei, inclusiv inspectorul-șef) în perioada interimatului (05.09.2018-14.05.2019) sunt nule.

Pentru aceste argumente, recurentul solicită să se constate că, în perioada exercitării interimatului funcției în temeiul O.U.G. nr. 77/2018, inspectorul-șef nu putea reprezenta legal Inspecția Judiciară la termenele din dosarul nr. x/2018, iar nulitatea Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019 este determinată și de nulitatea rezoluției de clasare nr. x/2018/28.09.2018 avizată de inspectorul-șef în perioada interimatului.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost dată cu încălcarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, care prevede că aplicarea sancțiunii disciplinare nu se poate face mai târziu de 6 luni de la data săvârșiri faptei. În acest sens, recurentul arată că faptele imputate au fost săvârșite la 14 noiembrie 2017, 10 ianuarie 2018, 28 februarie 2018 și 15 martie 2018, iar sancțiunea disciplinară a fost aplicată prin hotărârea pronunțată la 6 martie 2019, cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, dispoziție aplicabilă în condițiile în care legislația specială privind răspunderea magistraților nu prevede un termen maxim sau un termen de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Sub acest aspect, se arată că, în cauza nr. 36889/18, CEDO a întrebat România dacă se poate considera că legislația internă nu a prevăzut o perioadă de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, întrucât, în caz afirmativ, principiul securității juridice și art. 6 par. 1 din Convenție, nu poate fi considerat respectat (mutatis mutandis, Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei nr. 21722/11). Dacă s-ar accepta ideea că legislația nu a prevăzut o perioadă de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, ar însemna că răspunderea disciplinară a magistraților este imprescriptibilă, cu încălcarea principiul securității juridice și art. 6 par. 1 din Convenție, în condițiile în care CEDO a reținut prescriptibilitatea răspunderii disciplinare a magistraților prin Hotărârea Volkov împotriva Ucraina (par. 135-137), în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 71/1999 și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia secției de contencios administrativ și fiscal nr. 1107 din 1 martie 2012).

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a unor încheieri definitive pronunțate în cauzele penale nr. 39243/3/2014, nr. 2283/3/2015 și nr. 2257/2/2017 ale Curții de Apel București, prin care au fost respinse cererile de abținere pe care le-a formulat și s-a constatat că, în privința sa, nu există niciun caz de incompatibilitate, astfel că nu avea obligația de a se abține. În același sens, recurentul susține că, în condițiile în care, la 2 martie 2018, judecătorul B. formulase o petiție adresată Colegiului de conducere al Curții de Apel București, nici prin Nota din 14 martie 2018 a vicepreședintelui Curții de Apel București care răspunde de secțiile penale și nici prin Hotărârea nr. 53 din 14 martie 2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București nu a fost semnalată în privința sa o situație incompatibilitate, rea-credință sau vreun pericol pe care l-ar fi reprezentat pentru actul de justiție.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004

Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 și art. 64 și art. 66 alin. (1) din C. proc. pen.

Contrar celor reținute în hotărârea atacată, în sensul art. 66 alin. (1) din C. proc. pen., incompatibilitatea trebuie să vizeze soluționarea cauzei (rezolvarea chestiunilor privitoare la existența faptei penale, a vinovăției sau a nevinovăției făptuitorului), iar nu simple aspecte procesuale ale acesteia, incompatibilitatea fiind definită ca imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, spre a nu influența caracterul echitabil al procesului penal.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

Instanța disciplinară a reținut în mod nelegal săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Chestiunea pusă în discuție la termenul din 28 februarie 2018 în cauza nr. 39243/3/2014 este identică celei puse în discuție de reclamanta Inspecția Judiciară în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, în care l-a recuzat pe judecătorul cauzei, pentru motivul că imparțialitatea îi este afectată deoarece face obiectul unor verificări efectuate de Inspecția Judiciară care era, în același timp, parte în procesul cu care judecătorul recuzat era învestit.

Contrar celor reținute de instanța disciplinară, nu este întrunită latura obiectivă a abaterii disciplinare, întrucât, în calitate de președinte de complet, avea, potrivit art. 357 și art. 374 din C. proc. pen., dreptul de a pune în discuția părților orice chestiune, inclusiv pe aceea reprezentată de necesitatea suplimentarii probatoriului. De asemenea, contrar celor reținute în hotărârea atacată, recurentul argumentează că nu a încălcat art. 420 alin. (5) raportat la art. 98 lit. d) și art. 97 alin. (2) din C. proc. pen., privind deliberarea în complet colegial, întrucât, așa cum reiese din înregistrarea și transcrierea ședinței de judecată din 28 februarie 2018 în dosarul nr. x/2014, l-a întrebat pe judecătorul B. dacă este de acord cu suplimentarea probei cu înscrisuri în sensul atașării minutei încheierii nr. 128 din 26 februarie 2018, pronunțată de secția penala a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, iar acesta a fost de acord. Alegația că, la 28 februarie 2018, judecătorul B. nu cunoștea încheierea menționată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care fusese desființată Ordonanța nr. 85/P/2017 din 11 iulie 2017, nu poate fi reținută, nefiind dovedită. În plus, se afirmă că ordonanța îi fusese comunicată judecătorului B. de către parchet, iar soluția instanței supreme era de notorietate în mediul juridic, fiind publicată pe portalul instanței încă din 26 februarie 2018. Din declarația judecătoarei J., rezultă că nu recurentul a fost incompatibil, nedemn sau de rea-credință în cauza nr. 39243/3/2014, ci chiar judecătorul B..

Prin punerea în discuție a necesității suplimentării probatoriului, recurentul argumentează că nu a fost de rea-credință, întrucât se impunea ca participanții procesuali să cunoască situația în care se afla judecătorul B., starea sa de incompatibilitate era evidentă, iar măsura pusă în discuție a fost apreciată utilă de avocații părților și de procuror.

Înregistrarea și transcrierea ședinței de judecată dovedesc faptul că nu a folosit vreun termen jignitor, nu a făcut aprecieri cu privire la vinovăția vreunei persoane și nu a acționat cu rea-credință.

În susținere, recurentul formulează critici cu privire la conduita judecătorului B. și subliniază faptul că, prin încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de procuror împotriva sa, cerere întemeiată pe aspectele menționate în declarația de abținere formulată de judecătorul B., iar, prin încheierea din 20 iunie 2018, pronunțată în același dosar, a fost respinsă cererea sa de abținere, apreciindu-se că nu a avut o conduită lipsită de imparțialitate.

În ceea ce privește faptul că, la termenul din 10 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2015, în calitate de președinte de complet, a aplicat amenda judiciară polițiștilor care nu executaseră mandatul de aducere a unui martor, recurentul arată că, dacă încheierea prin care a fost aplicată amenda judiciară ar fi fost nelegală, ar fi fost atacată de reprezentantul DNA, care avea obligația să vegheze la respectarea legii în faza de judecată.

Contrar celor reținute în hotărârea atacată, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât prin aplicarea amenzii judiciare nu au fost nesocotite din culpa, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept procesual, magistratul exercitând atribuțiile președintelui de complet prevăzute de art. 357 alin. (1) și art. 359 alin. (1) din C. proc. pen.

Se arată că, întrucât nu fusese executat mandatul de aducere a martorului citat pentru termenul din 10 ianuarie 2018, procurorul DNA a solicitat aplicarea amenzii judiciare pentru organul de poliție care nu l-a pus în executare, conform art. 283 alin. (1) lit. b) și art. 283 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., iar judecătorul a dispus aplicarea amenzii, conform art. 357 alin. (1) și art. 359 alin. (1) din C. proc. pen.

Recurentul critică opoziția și conduita judecătorului B. față de măsura dispusă, susținând că este contrară legii și a avut doar scopul de a-i submina autoritatea în conducerea ședinței de judecată.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea recurată în mod nelegal s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 cu privire la presupusa fapta de trânti ușa, comisă la termenul de judecată din 14 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015.

Printr-o primă critică, se arată că nu există nicio mențiune în rezoluția de efectuare a cercetării disciplinare cu privire la fapta imputată, astfel că este nelegală exercitarea acțiunii disciplinare și sancțiunea aplicată.

Printr-o a doua critică, se susține că nu au fost audiați martori care să confirme acuzația că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, și-ar fi exprimat explicit nemulțumirea față de durata de peste 4 ore, în care judecătorul B. a audiat un singur martor și că ar fi părăsit sala înainte de terminarea ședinței de judecată, trântind ușa. Din înregistrarea ședinței de judecată, rezultă că nu a avut vreo atitudine nedemnă, iar explicațiile date au fost însușite de judecătorul B., care a dispus măsuri în consecință pentru termenul următor, din decembrie 2017.

Printr-o altă critică se arată că nu există vreo persoana care să confirme faptul că l-a văzut trântind ușa.

În context, recurentul formulează critici cu privire la conduita judecătorului B. în alte situații, cât și cu privire la ședința de judecată din 14 noiembrie 2017.

Cu privire la fapta constând în conduita față de procurorul de ședință, recurentul argumentează că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aproba prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1027/2012, întrucât această faptă nu este menționată în sesizările adresate Inspecției Judiciare de petentul B., iar inspectorul judiciar nu a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la această faptă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cadrul unei a doua critici, se afirmă că, în ceea ce privește fapta din 15 martie 2018, hotărârea recurată a fost cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 67 alin. (4) și (5) din C. proc. pen.. Sub acest aspect, recurentul susține că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 67 alin. (4) și (5) din C. proc. pen., întrucât procurorul nu a arătat niciun motiv de recuzare, astfel că judecătorul a fost nevoit să întrebe motivele și termenul formulării cererii de recuzare. Totodată, se arată că, prin încheierea din 15 martie 2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de procuror. În context, recurentul formulează acuzații cu privire la faptul că judecătorul B. a formulat cu rea-credință cererea de abținere din 2 martie 2018, în dosarul nr. x/2014.

În cadrul unei alte critici, recurentul susține că hotărârea recurată este contradictorie. În acest sens, se susține că, deși acțiunea disciplinară a fost exercitată și pentru modul în care l-a abordat pe martor, în aceeași ședință din 15 martie 2018, în dosarul nr. x/2014, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deși față de martorul respectiv a folosit același ton și aceleași cuvinte neofensatoare folosite și față de procurorul de ședință, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Sub aspectul laturii subiective, în mod greșit s-a reținut că fapta imputată a fost săvârșită cu intenție, prevăzând rezultatul faptei, respectiv afectarea încrederii participanților la proces în actul de justiție. Contrar celor reținute de instanța disciplinară, recurentul susține că a consolidat încrederea în actul de justiție, întrucât reprezentanții mass-media au apreciat pozitiv atitudinea sa și l-au criticat pe judecătorul B., iar procurorul de ședință, inculpații și avocații nu l-au recuzat și au afirmat că au încredere în el.

În concluzie, recurentul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor prevăzute de art. 99 lit. c), i) sau t) din Legea nr. 303/2004, dovadă fiind faptul că în ultimii 2 ani a fost recuzat o singură dată, nu a avut nicio restanță în ultimii 5 ani, valoarea sa profesională este incontestabilă, fiind singurul procuror din România care a devenit judecător în urma unui examen organizat la nivel național în 2008, la care s-a clasat pe prima poziție, și a obținut numai calificativul "foarte bine" la evaluările profesionale.

Recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a solicitat admiterea recursului declarat de Inspecția Judiciară, casarea Hotărârii 9J din 6 martie 2019 a secției pentru judecători în materie disciplinară a C.S.M. și reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ., iar, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva domnului judecător A., de la Curtea de Apel București și pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, astfel cum aceasta a fost reținută în acțiune, cu consecința reindividualizării sancțiunii disciplinare și aplicarea unei sancțiuni mai aspre, din cele prevăzute de art. 100 din actul normativ anterior menționat, raportat și la faptele care se circumscriu acestei abateri disciplinare, precum și la conduita pe care acesta a manifestat-o pe parcursul soluționării acțiunii disciplinare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că printr-o motivare ce vine în contradicție cu considerentele de fapt și de drept reținute în argumentarea soluției de admitere a acțiunii disciplinare în privința abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, secția a apreciat în mod greșit că expresiile, sintagmele folosite de pârâtul judecător în cuprinsul motivării opiniilor concurente nu ar fi avut caracter defăimător, denigrator sau șicanator la adresa unor persoane sau instituții și că judecătorul nu ar fi afectat prestigiul justiției de vreme ce aceste afirmații nu au avut un caracter general, ci au fost formulate în contextul îndeplinirii atribuțiilor jurisdicționale cu referire la un caz anume.

Pe cale de consecință, s-a considerat că hotărârea a fost dată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța disciplinară ignorând, pe de o parte, că obiectul judecății l-a constituit, în cauză, numai fapta culpabilă, respectiv conduita magistratului în contextul îndeplinirii obligației legale de redactare a hotărârilor judecătorești, aspect ce nu putea fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de acesta, iar pe de altă parte, că nu s-a avut în vedere considerentele logico-juridice ce au fundamentat opiniile concurente, respectiv separate exprimate de judecătorul pârât, ci anumite expresii folosite de acesta, care au evidențiat încălcarea obligațiilor specifice funcției, în modalitatea care să îi atragă răspunderea disciplinară potrivit textului legal susmenționat.

III. Excepția nelegalei compuneri a completului de judecată

Recurentul A. a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată (dosar nr. x/2019, filele x) raportat la nerespectarea art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, solicitând sesizarea CJUE, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrebări care derivă din nelegalitatea, invocată pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 179 din 20 decembrie 2018, nr. 2 din 3 ianuarie 2019 și nr. 4 din 3 ianuarie 2019.

Se susține că nelegalitatea hotărârilor respectivă derivă, conform principiului de drept qoud nullum est, nullum producit effectum, din nelegalitatea, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a Hotărârilor secției pentru judecători a CSM nr. 1367/2018 și nr. 1535/2018, adoptate cu încălcarea competențelor CSM, cu imixtiunea acestei autorități în activitatea instanței supreme și cu încălcarea art. 32 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, conform cărora completurile de 5 judecători sunt compuse din judecători specializați, hotărârile fiind nule, întrucât au fost adoptate pentru aducerea la îndeplinire a Deciziei nr. 385/2018 a Curții Constituționale, dată cu exces de putere, prin încălcarea competenței instanței de contencios constituțional și cu încălcarea independenței judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât a dispus tragerea la sorți a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 207/2018.

Pentru aceste argumente, recurentul-pârât susține că este legală și temeinică Hotărârea anterioară, nr. 89/2018, a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că "dispozițiile art. 32 Legea nr. 304/2004 (...) cu referire la activitatea Completelor de 5 Judecători, (...) sunt norme de organizare ce vizează formațiuni de judecată cu reglementare specifică, constituite la începutul fiecărui an și, în absența unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019".

IV. Considerentele Înaltei Curți

În ceea ce privește excepția nelegalei compuneri a completului de judecată

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

În esență, recurentul-pârât susține că nelegalitatea compunerii completului de judecată derivă din nelegalitatea, invocată în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 179 din 20 decembrie 2018 (prin care au fost stabilite măsuri pentru organizarea tragerii la sorți a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019), nr. 2 din 3 ianuarie 2019 (prin care au fost stabilite compunerea și listele de permanență ale completurilor de 5 judecători pentru anul 2019, rezultate în urma tragerii la sorți din 3 ianuarie 2019) și nr. 4 din 3 ianuarie 2019 (prin care au fost stabilite reguli de funcționare a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 în compunerea rezultată în urma tragerii la sorți din 3 ianuarie 2019).

Se argumentează de către recurentul-pârât că nelegalitatea hotărârilor menționate ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este, conform principiului qoud nullum est, nullum producit effectum, consecința nelegalității Hotărârilor secției pentru judecători a CSM nr. 1367/2018 și nr. 1535/2018, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, determinată de adoptarea cu exces de putere, cu încălcarea competenței legale și a independenței judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018, prin care s-a stabilit că "revine Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în baza prerogativelor sale constituționale și legale [art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituție, precum și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii], obligația de a identifica soluțiile la nivel de principiu cu privire la legala compunere a completurilor de judecată și de a asigura punerea lor în aplicare" (par. 196).

Potrivit raționamentului propus de recurentul-pârât în succesiunea excepțiilor de nelegalitate invocate, nelegalitatea actelor administrative criticate ar deriva din nelegalitatea unei decizii a Curții Constituționale, ceea ce ar însemna că, finalmente, în soluționarea excepției nelegalei compuneri a completului de judecată, instanța ar urma să analizeze, pe calea excepțiilor de nelegalitate invocate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unei decizii a instanței de contencios constituțional.

Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale (...) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", iar, în prezent, în sistemul român de drept nu este recunoscută niciuneia dintre puterile statului competența de a analiza conformitatea unei hotărâri a instanței de contencios constituțional, conformitate care se raportează exclusiv la legislația constituțională, garantul supremației Constituției fiind, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională.

Pentru considerentele expuse, constatând faptul că, așa cum se arată inclusiv î