ÎCCJ, Decizia nr. 300/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 300/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 4 octombrie 2021
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare
Prin Decizia nr. 187 din 10 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 22 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Pentru pronunțarea soluției sus-menționate, instanța supremă a reținut considerentele de mai jos.
Raportat la data declanșării litigiului între părți, 30 septembrie 2011, s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.
În acest sens sunt dispozițiile noului C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 24 - Legea aplicabilă proceselor noi
Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Art. 25 - Legea aplicabilă proceselor în curs
(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
(…)
Art. 27 - Legea aplicabilă hotărârilor
Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Instana supremă a reținut că, în speță, hotărârea recurată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
Hotărârea atacată cu contestația în anulare este Decizia nr. 850 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1079 R din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
Instanța de recurs a constatat că în cauză, întrucât recursul poartă asupra unei hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului, Decizia nr. 1322 din 10 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în contestație în anulare, nu mai poate face obiectul recursului.
Prin urmare, hotărârile pronunțate în recurs, indiferent de soluția adoptată, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, fiind, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., irevocabile.
Decizia nr. 46 din 22 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, recurată în cauză, este pronunțată în recurs și, deci, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., fiind irevocabilă, iar recursul formulat împotriva acesteia inadmisibil.
Contestația în anulare
Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus, a formulat contestație în anulare recurenta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. de la 1865 - "recursul a fost respins fără să cerceteze motivele de casare" -, prin care solicită admiterea contestației în anulare și soluționarea fondului recursului formulat în cadrul dosarului nr. x/2021
Contestatorul critică hotărârea atacată pentru necercetarea, de către instanța de recurs, a următoarelor motive de casare, pe care susține că le-a invocat în fața instanței de recurs: 1) încălcarea art. 21 din Constituția României (nulitate de ordine publică), prin respingerea recursului pe baza unui act declarat și probat ca fiind fals, invocând norme de drept legale, dar neaplicabile prin consecința dizolvării microîntreprinderii de cercetare A. S.R.L., care este contrară Constituției și dreptului Uniunii Europene; 2) nejudecarea, cu prioritate, a excepției de procedură de ordine publică pentru nulitatea de ordine publică a hotărârii nr. 1950/26.10.2011, care ar constitui obiectul și fondul recursului; 3) norma aplicată prezentei cauze, prin consecința dizolvării microîntreprinderii de cercetare-dezvoltare-invocare românească, A. S.R.L., este contrară dispozițiilor Constituției; 4) neconformitatea dizolvării societății A. S.R.L. cu normele de drept ale Uniunii Europene, încălcarea art. 148 din Constituție; 5) dizolvarea microîntrerpinderii românești de cercetare-inovare, contrar Constituției și legilor aplicabile, încalcă, în plus, dreptul fundamental al celor doi asociați fondatori la libertatea de a desfășura activitatea de cercetare, pe baza liberei inițiative, drept garantat prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În contextul prezentării a diverse dosare soluționate de instanțele judecătorești, în care contestatoarea a avut calitatea de parte, aceasta din urmă își exprimă nemulțumirea cu privire la modalitatea de soluționare a acestor dosare, fără a aduce critici concrete cu privire la hotărârea atacată.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de contestatoare, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, după cum se va arăta în continuare.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezenta contestație în anulare a fost exercitată împotriva Deciziei nr. 187 din 10 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 22 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Pentru a pronunța soluția mai sus-menționată, instanța supremă a reținut, în mod corect, faptul că hotărârile pronunțate în recurs, indiferent de soluția adoptată, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, fiind, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., irevocabile.
Astfel, dat fiind faptul că Decizia nr. 46 din 22 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, recurată în cadrul dosarului nr. x/2021, a fost pronunțată în recurs și, prin urmare, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul formulat împotriva acesteia a fost respins, în mod legal, ca inadmisibil.
Înalta Curte reține faptul că instanța de recurs a procedat în mod corect, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, soluționând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului formulat în cauză, excepție de procedură, peremptorie, care, în caz de admitere, face inutilă, în tot, cercetarea altor excepții, precum și a fondului cauzei.
Prin urmare, dat fiind faptul că, în cauză, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva Deciziei nr. 46 din 22 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nu avea posibilitatea examinării motivelor de casare invocate de recurentă, așa cum pretinde, în mod nefondat, contestatoarea din prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reține, așadar, că hotărârea atacată cu contestație în anulare este legală, iar criticile formulate de contestatoare sunt nefondate.
Față de cele prezentate, în temeiul prevederilor art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Decizie nr. 187 din 10 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.