ÎCCJ, Decizia nr. 268/2022

Ședința publică din data de 5 decembrie 2022

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1077 din 10 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 398/D/2020 din 18 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei civile menționate la pct. 1, A. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.

Recurentul consideră că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv prevederile art. 430 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Mai arată că, în mod greșit, instanța de revizuire a stabilit că cele două acțiuni analizate nu au legătură, excluzând astfel aplicarea efectelor puterii de lucru judecat.

Recurentul susține că ambele hotărâri se referă la aceeași situație dedusă judecății, respectiv stabilirea dreptului de pensie pentru recurent. Arată că cele două acțiuni sunt doar în aparență diferite; în cauză existând identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți. Astfel, recurentul consideră că acest fapt obliga instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare și influențând chestiunea litigioasă dedusă judecății. Așadar, apreciază că instanța de revizuire nu a valorificat efectul pozitiv al lucrului de judecat, prin urmare, în speță, recursul este admisibil.

Casa Județeană de Pensii Bacău a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul A. ca nefondat.

Intimata învederează că instanța de fond a analizat pe larg incidența și modul cum au fost aplicate dispozițiilor art. 430 si art. 431 din C. proc. civ. în judecarea cererii de revizuire fundamentă de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, nu se poate afirma că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din punctul de vedere al intimatei hotărârea instanței de revizuire este legală și temeinică deoarece au fost avute în vedere soluțiile pronunțate in dosarele civile nr. x/2016 și nr. y/2020 Cele două dosare au avut la bază contestațiile îndreptate împotriva a două decizii de pensie distincte. Astfel, în dosarul civil nr. x/2016 a fost analizată contestația îndreptată împotriva deciziei de pensie nr. 11189 din 03 iunie 2013 cât și a hotărârii Casei Naționale de Pensii Publice nr. 5771 din 30 mai 2016. Soluția instanței de judecată a fost consemnată în decizia civilă nr. 625 din 25 iunie 2018. În dosarul civil nr. x/2020 a fost judecată contestația îndreptată împotriva deciziei de pensie nr. 241223 din 15 aprilie 2020, soluția instanței de apel fiind consemnată în sentința civilă nr. 398 din 18 septembrie 2020. Având în vedere aceste aspecte, deoarece cele două dosare sunt diferite, în mod întemeiat a fost respinsă cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentului cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la neaplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se observă că textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Se reține că prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză și părți.

Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința expresă și neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legislatorul nu a făcut-o.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii - cea din urmă - să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, aceste considerente să tranșeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecății.

Având în vedere aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de revizuire a concluzionat că cerințele enumerate mai sus nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretinse a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, deoarece se contestă documente diferite, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesive avute în vedere de instanțele de judecată.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de revizuire, că în condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea.

Astfel, pe de o parte, în cauza finalizată cu decizia nr. 625 din 25 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, recurentul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 15771 din 30 mai 2016 prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. R11189/03.06.2013, contestatorul solicitând acordarea retroactivă a pensiei cuvenite din data de 27 martie 2013, dată la care a solicitat pensionarea cu cererea înregistrată sub nr. x.

În această cauză, instanța de apel a admis apelul reclamantului A. și a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii contestației, reținându-se că reclamantul a prestat activitate încadrată în grupa a II-a de muncă, conform adeverinței nr. x din 31 octombrie 2014, coroborat cu punctul 34 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 și H.G. nr. 1223/20.11.1990, prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă a personalului care este în activitate și care a lucrat la locurile de muncă nocive, grele sau periculoase inclusiv la unitățile de deservire a șantierelor de construcții montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier.

Pe de altă parte, în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 398/D/2020 din 18 septembrie 2020 a Tribunalul Bacău, secția I civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 203 din 19 martie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 241223 din data de 15 aprilie 2020 privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă.

În această cauză, instanța a respins contestația formulată de A., soluție menținută de instanța de apel în mod definitiv. S-a reținut că prin decizia nr. 241223 emisă la 15 aprilie 2020 s-a procedat la revizuirea drepturilor de pensie ale contestatorului, s-au stabilit drepturi de pensie în cuantum de 1.098 RON, acestea fiind stabilite începând cu data de 27 martie 2013 și s-a redus vârsta de pensionare cu 6 ani și 6 luni ca urmare a condițiilor de muncă. Totodată, s-a constatat că prin decizia civilă nr. 625 din 25 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, s-a dispus valorificarea adeverinței nr. x din 31 octombrie 2014 emisă de societatea B. S.R.L. începând cu data de 27 martie 2013. De asemenea, s-a reținut că din buletinul de calcul depus la dosar a rezultat că, în situația contestatorului, a fost valorificată solicitarea de a fi luată în calcul grupa a II-a de muncă pentru perioada 1.09.1971-1.04.2001, reținându-se că drepturile de pensie revizuite se acordă începând cu data de 27 martie 2013.

Având în vedere analiza comparativă a celor două litigii, Înalta Curte, în acord cu instanța de revizuire, constată că cele două litigii au fundament diferit, respectiv documente succesiv eliberate cu numere de înregistrare și date diferite de întocmire, respectiv Hotărârea nr. 15771 din 30 mai 2016 prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. R11189 emisă la 03 iunie 2013, pe de o parte și Decizia nr. 241223 din data de 15 aprilie 2020, pe de altă parte, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanțele de judecată.

Prin urmare, în speță, contrar susținerilor recurentului, instanța a stabilit în mod întemeiat că nu este îndeplinită condiția hotărârilor definitive potrivnice, deoarece elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni civile sunt diferite, și nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 431 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1077 din 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2022.