ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2021

HOTĂRÂRE
01.02.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 26/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 1 februarie 2021

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2363 din 8 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020.

La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, și anume cu dispozițiile art. 148 din C. proc. civ. conform cărora:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

Semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul actului procedural de învestire a instanței, pe care l-a semnat.

Sancțiunea prevăzută pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) din C. proc. civ., precum și a oricăruia dintre documentele la care se referă art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. este, conform prevederilor alin. (3) ale aceluiași articol, nulitatea.

Art. 174 din C. proc. civ. definește noțiunea de nulitate ca fiind acea sancțiune care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Art. 175 în alin. (2) din C. proc. civ. stabilește că, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Legiuitorul a reglementat, însă, și obligația instanței de a pune în vedere părții că are posibilitatea, ca într-un anumit termen, de a îndrepta neregularitățile actului de procedură. Astfel, art. 177 din C. proc. civ. prevede că ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Astfel, lipsa semnăturii în cazul cererii de chemare în judecată este sancționată cu nulitatea, potrivit art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., dar aceasta poate fi acoperită în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este în instanță, acesta va semna cererea chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

Pentru acoperirea lipsei semnăturii în cazul cererii de apel, sancționată cu nulitatea, conform art. 470 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ., textul art. 470 alin. (3) din C. proc. civ. trimite expres la dispozițiile art. 196 alin. (2) din același cod, iar, potrivit art. 494 din C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secțiunea care reglementează recursul.

Din reglementările legale amintite reiese că cererea de recurs trebuie semnată personal de către parte, de către mandatarul părții, de către avocat sau consilierul juridic, fie olograf, fie printr-o semnătură electronică în condițiile prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

În situația în care cererea de recurs nu este semnată, instanța are obligația de a acorda părții posibilitatea de a semna cererea de recurs, sub sancțiunea anulării acesteia, ca nesemnată.

În cauza de față, cererea de recurs formulată de A. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020, nu a fost semnată de parte, fiind transmisă prin poșta electronică.

Prin citația primită la 13.01.2020, recurentului i s-a învederat că cererea de recurs nu este semnată și că are obligația de a o semna, sub sancțiunea anulării cererii. La datele de 16 ianuarie 2020, 31 ianuarie 2020 și 20 februarie 2020, prin e-mail, recurentul a depus note scrise, de asemenea nesemnate, prin care a comunicat instanței faptul că toate căile de atac din dosar sunt semnate.

Prin urmare, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației legale de depunere la dosarul cauzei a unui exemplar semnat al cererii și nici nu s-a prezentat personal pentru a semna cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din C. proc. civ., urmează a anula recursul declarat de A..

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2363 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 45/2020
Ședința publică din data de 24 februarie 2020 Asupra căii de atac de față, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul recursului Prin decizia civilă nr. 143 din 27 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 ju
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 128/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul recursului Prin Decizia nr. 46 din 24 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - C
ÎCCJ 2021-02-01
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 27/2021
Ședința publică din data de 1 februarie 2021 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Hotărârea ce formează obiectul căii de atac exercitate Prin încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată în dos
ÎCCJ 2021-09-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4353/2021
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura
ÎCCJ 2020-02-24
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 46/2020
Ședința publică din data de 24 februarie 2020 Asupra căii de atac de față, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul recursului Prin încheierea din 7 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de
Sursă