ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 852/2024

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra contestațiilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în baza disp. art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A. , dispusă prin încheierea din data de 23.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024, măsură pe care o menține.

În baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului A., formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Pentru a dispune astfel, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, precum și cererile acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară, Curtea de Apel București a reținut că prin rechizitorul nr. x din data de 10.07.2024, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Infracțiunilor de Terorism și a Criminalității Informatice, înregistrat pe rolul instanței la data de 10.07.2024 sub nr. x/2024, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de trădare, în formă continuată, faptă prev. de art. 394 C. pen. alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., precum și disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea completării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. de art. 342 C. pen.

În esență, în actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, în intervalul noiembrie 2022- aprilie 2024 a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând N.A.T.O. amplasate în zona municipiului Tulcea, acționând prin colectarea de informații cu caracter militar de interes pentru statul rus și prin efectuarea de fotografii privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă în zona de graniță a României cu Ucraina, pe care le-a transmis - inclusiv în timp real - în cuprinsul unor conversații prin mesaje tip text, purtate prin intermediul aplicației B., la datele de 06.11.2022, 17.03.2024 și 16.04.2024 (transmise către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federației Ruse în România) și 30.03.2023, 11.06.2023 și 15.10.2023 (transmise către D., viceconsul în cadrul secției Consulare a Federației Ruse în România), astfel aducând atingere atât intereselor naționale de securitate, cât și ale unor parteneri N.A.T.O.

Prin ordonanța din data de 22.05.2024 s-a dispus reținerea inculpatului A., pe o durată de 24 ore, începând de la data de 23.05.2024, ora 00:55, până la data de 24.05.2024, ora 00:55.

La data de 23.05.2024, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024 și până la data de 21.06.2024, inclusiv.

Prin încheierea din data de 18.06.2024, Curtea de Apel București a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.06.2024 și până la data de 21.07.2024, inclusiv. .

Prin încheierea din data de 15.07.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.1, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A..

Prin încheierea din data de 06.08.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.2, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A., măsură ce urmează să expire de drept la data de 04.08.2024.

Prin încheierea din data de 28.08.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A..

Prin încheierea din data de 24.09.2024, pronunțată de judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A..

Prin încheierea din data de 01.11.2024, instanța de fond, examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, în raport de dispozițiile legale incidente și având în vedere situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței și probele administrate în faza de urmărire penală, Curtea de Apel București a apreciat că și la acest moment procesual se mențin temeiurile în baza cărora s-a dispus față de A. măsura arestului preventiv, astfel încât aceasta se impune a fi menținută în continuare, în raport de scopul măsurilor preventive, definit de dispozițiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen., prevederi care se coroborează și cu disp. art. 223 alin. (2) C. proc. pen.

În esență, s-a constatat că în cauză, există suficiente probe, care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și de asemenea s-a apreciat perspectiva criteriilor enunțate de art. 223 alin. (2) teza ultima C. proc. pen., luând în considerare și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale precum și jurisprudența Curții de la Strasbourg, faptul că, gravitatea faptei dobândește o valoare predominată pentru aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică și justifică menținerea în arest preventiv a inculpatului, privarea de libertate a acestuia fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în raport de gravitatea faptelor presupus săvârșite, atât abstractă, rezultând din limitele de pedeapsă prevăzute de lege (pedeapsa de la 10 la 20 de ani) și din natura valorilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte (relațiile sociale care vizează securitatea națională), cât și concretă, decurgând din modalitatea de comitere a acesteia, anterior expusă.

S-a precizat că gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (trădare), raportat la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarația acestuia de recunoaștere a faptei, demonstrează în continuare proporționalitatea măsurii arestului preventiv, fiind totodată avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului.

S-a menționat că din modul în care se presupune în mod rezonabil că s-au desfășurat evenimentele rezultă un grad semnificativ de pericol social al inculpatului, sens în care s-a apreciat că interesul general prevalează interesului personal al inculpatului, întrucât "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (CEDO, Labita c. Italiei).

Pe cale de consecință, s-a apreciat că datele ce caracterizează persoana inculpatului, deși aparent favorabile (integrat în societate, necunoscut cu antecedente penale, are venituri, o locuință în municipiul Ploiești, iar din caracterizările depuse la dosar reiese faptul că se înțelege bine cu familia, este educat, iubitor de oameni, civilizat, respectuos, calm, harnic și devotat) nu sunt suficiente pentru a determina lăsarea în libertate a inculpatului, cel puțin la acest moment procesual, nicio altă măsură preventivă neputând să înlăture starea de pericol pentru ordinea publică prezentată de inculpat. Astfel, s-a considerat că revocarea sau luarea unei alte măsuri mai puțin restrictive, astfel cum a solicitat apărarea, nu ar putea răspunde scopului măsurilor preventive, atâta vreme cât această măsură nu poate asigura supravegherea permanentă a conduitei inculpatului.

Prima instanță a constatat totodată, în ceea ce privește durata măsurii preventive, faptul că, în cauză, nu s-a depășit termenul rezonabil reglementat de art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale acesta arestat preventiv din data de 23.05.2024.

A concluzionat judecătorul fondului că măsura preventivă își păstrează caracterul necesar față de asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și proporțional față de gravitatea acuzației aduse împotriva inculpatului și susținută de materialul probator administrat la momentul de față, cu respectarea prezumției de nevinovăție a inculpatului, sens în care în baza disp. art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A., menținând măsura preventivă și totodată, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului, formulată prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

*******

Împotriva încheierii de ședință din data de 01.11.2024 a Curții de Apel București, secția I penală a formulat contestație inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12.11.2024, fiind stabilit termen de judecată la data de 19.11.2024.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, contestatorul inculpat, prin apărător din oficiu, a solicitat în esență admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, solicitând a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta are un domiciliu stabil în Tulcea, nu este cunoscut cu antecedente penale, a dat declarații ample în fața anchetatorilor, își recunoaște vinovăția, uzând de procedura simplificată, nu impietează buna desfășurare a procesului penal, considerând astfel că o măsură mai puțin restrictivă, respectiv măsura arestului la domiciliu, satisface exigențele art. 202 din C. proc. pen.

Examinând contestația formulată de inculpatul A., Înalta Curte reține următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 10.07.2024, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Infracțiunilor de Terorism și a Criminalității Informatice, pentru comiterea infracțiunii de trădare, în formă continuată, faptă prev. de art. 394 C. pen. alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., prin aceleași rechizitoriu dispunându-se totodată, disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea completării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. de art. 342 C. pen.

Prin actul de sesizare, în esență, în fapt, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, în intervalul noiembrie 2022 - aprilie 2024 a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând N.A.T.O. amplasate în zona municipiului Tulcea, acționând prin colectarea de informații cu caracter militar de interes pentru statul rus și prin efectuarea de fotografii privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă în zona de graniță a României cu Ucraina, pe care le-a transmis - inclusiv în timp real - în cuprinsul unor conversații prin mesaje tip text, purtate prin intermediul aplicației B., la datele de 06.11.2022, 17.03.2024 și 16.04.2024 (transmise către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federației Ruse în România) și 30.03.2023, 11.06.2023 și 15.10.2023 (transmise către D., viceconsul în cadrul secției Consulare a Federației Ruse în România), astfel aducând atingere atât intereselor naționale de securitate, cât și ale unor parteneri N.A.T.O.

Sub aspectul măsurii preventive în discuție, istoricul cauzei relevă faptul că inculpatul A. a fost reținut începând de la data de 23.05.2024, prin ordonanța procurorului pe o durată de 24 ore, iar la data de 23.05.2024, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024 și până la data de 21.06.2024, inclusiv, măsură ce a fost prelungită prin încheierea din data de 18.06.2024 și de asemenea, prin încheierile din 15.07.2024, 06.08.2024, 28.08.2024, 24.09.2024 precum și prin încheierea contestată în cauză, pronunțată la data de 01.12.2024, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A., fiind menținută măsura arestului preventiv prin încheierile anterior menționate.

Astfel, prin încheierea constată, pronunțată la data de 01.11.2024, Curtea de Apel București, în etapa judecării pe fond a cauzei, a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive dispuse în cauză în privința inculpatului A., menținând această măsură pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii atacate și de asemenea, a fost respinsă cererea apărării de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, ca nefondată.

În acord cu cele reținute de instanța de fond prin încheierea contestată în cauză, analizând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului instituită în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că la acest moment procesual nu au intervenit elemente noi de natură să modifice concluzia la care s-a ajuns la momentul luării măsurii preventive, din probele existente rezultând indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este judecat, astfel cum se impune în art. 202 alin. (1) teza I din C. proc. pen.

Înalta Curte reamintește că potrivit art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni."

Potrivit alin. (3) al art. 202 din C. proc. pen., "orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia".

Potrivit art. 242 alin. (2) din C. proc. pen. măsura preventivă se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.

Din coroborarea acestor texte rezultă că înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai ușoară poate avea loc dacă scopul măsurilor preventive poate fi asigurat prin luarea măsurii preventive mai puțin restrictive.

Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, așa cum s-a solicitat în cauză, se dispune în situația în care temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive s-au schimbat, fiind îndeplinite dispozițiile art. 218 din C. proc. pen. și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, se constată că măsura este necesară și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. a săvârșit infracțiuni dintre cele prevăzute de art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv o infracțiune contra securității naționale prevăzută de C. pen., acesta fiind cercetat în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, în formă continuată, prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și de asemenea, în raport de gravitatea faptei deduse judecății, modul și circumstanțele de comitere, impun în continuare privarea de libertate a acestuia, fiind totodată, în mod corect menținută măsura preventivă a arestului și respinsă cererea de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară.

Înalta Curte constată că în cauză materialul probator administrat până în prezent și care a stat la baza soluției de trimitere în judecată a inculpatului A. nu relevă intervenția unor elemente noi, care să pună în discuție caracterul rezonabil al suspiciunii implicării lui în activitățile presupus ilicite ce fac obiectul judecății, suspiciune pe care s-a grefat luarea și, ulterior, menținerea măsurii preventive față de acesta.

Astfel, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că în privința inculpatului A. există în cauză suficiente indicii temeinice relevate de probele dosarului care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, relevante în acest sens fiind procesele-verbale de investigații în mediul online, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, procesele-verbale de redare a aspectelor rezultate în urma punerii în executare a măsurii supravegherii video, audio și prin fotografiere, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare și corporale, procesul-verbal de acces la sisteme informatice, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice, procesele-verbale de analiză a materialelor rezultate în urma perchezițiilor informatice, declarațiile martorilor E. și F., adresă-răspuns emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Generală de Informații a Apărării și declarațiile inculpatului prin care a recunoscut săvârșirea faptei.

Totodată, în urma evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, se constată că privarea contestatorului inculpat de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum și necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte reține de asemenea că cerința proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului A. este realizată și în acest stadiu al procedurii, notând că, măsura preventivă a arestului sub imperiul căreia se află inculpatul se află, în mod evident, într-un raport de proporționalitate cu gravitatea prezumată a faptei pentru care a fost trimis în judecată (pentru comiterea infracțiunii de trădare, în formă continuată, prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.), sens în care Înalta Curte apreciază că menținerea acestei măsuri preventive garantează adecvat derularea în bune condiții a procesului penal.

Pe de altă parte, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat (la data de 23.05.2024) nu este de natură a determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condițiile menținerii acestei măsuri, având în vedere, în ansamblu, atât evoluția cercetării judecătorești, cauza aflându-se pe rolul instanței de fond, cât și necesitatea desfășurării în condiții normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al măsurii preventive în discuție, care, totodată, răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, durata arestării preventive (de 6 luni) nefiind excesivă prin raportare la elementele anterior menționate.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, în condițiile în care cauza se află în primă instanță, privarea de libertate a inculpatului A. fiind așadar necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere, în principal, faptele grave de care este acuzat inculpatul din prezenta cauză, (trădarare în formă continuată).

Cel puțin în acest moment, continuarea privării de libertate se justifică, întrucât există indicii concrete, care demonstrează o cerință veritabilă de interes public, ce prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra respectării libertății individuale. Gravitatea deosebită a acuzațiilor aduse inculpatului și reacția societății la săvârșirea unor astfel de fapte justifică detenția provizorie a acestuia.

În ceea ce privește susținerea apărării în sensul că în timpul scurs de la momentul luării măsurii arestului preventiv inculpatul A. a conștientizat gravitatea faptei, a recunoscut acuzația și a colaborat cu organele de cercetare, nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiunea gravă cercetată cum este cea din prezenta cauză.

Deopotrivă, în ceea ce privește solicitarea apărării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru a da posibilitatea inculpatului să fie alături de familie, Înalta Curte, în considerarea aspectelor anterior expuse, apreciază că, cel puțin la acest moment și în raport de toate circumstanțele particulare ale cauzei, o altă măsură preventivă ar fi insuficientă pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, buna desfășurare a procesului penal impunând menținerea în continuare a stării de arest.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, nu identifică vreun motiv întemeiat pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară, ci apreciază că întregul material probator administrat, impune privarea de libertate, în continuare, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 202 din C. proc. pen.

De asemenea, se apreciază că nici circumstanțele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului A. (acesta menționând că are un domiciliu stabil alături de viitoarea sa soție, de fiul lor și de mama sa, având o viață de familie stabilă, că nu are un trecut infracțional, a fost o persoană echilibrată în societate, subliniind faptul că regretă ceea ce s-a întâmplat, că a colaborat cu organele judiciare, că a recunoscut fapta, pe care o regretă, etc, solicitând astfel să i se dea posibilitatea de a fi alături de familie), nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesității privării acestuia de libertate, ci în raport cu semnificația profund antisocială a faptelor deduse judecății, măsura arestării preventive apare ca fiind, încă, singura măsură care poate asigura un just echilibru între protejarea interesului public și respectarea drepturilor individuale ale acuzatului.

Înalta Curte mai subliniază că se impune o reacție fermă din partea organelor judiciare față de cei bănuiți a fi autorii unor fapte cu un impact social negativ foarte puternic, intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracționalitate fiind necesară atât pentru prezervarea ordinii publice, cât și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită fapte similare.

În acest sens, instanța are în vedere că inculpatul A. este acuzat de fapte grave, de trădare, în cauză prin presupusa faptă ce face obiectul cercetărilor reținându-se că acesta, în intervalul noiembrie 2022 - aprilie 2024, a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând N.A.T.O., acționând prin colectarea de informații cu caracter militar de interes pentru statul rus și prin efectuarea de fotografii privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă în zona de graniță a României cu Ucraina, pe care le-a transmis către C., secretar III în cadrul Ambasadei Federației Ruse în România și către către D., viceconsul în cadrul secției Consulare a Federației Ruse în România, aducând atingere atât intereselor naționale de securitate, cât și ale unor parteneri N.A.T.O.

În ceea ce privește caracterul actual al pericolului pentru ordinea publică, Înalta Curte notează că, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, ecoul faptelor antisociale se diminuează, cu toate acestea, în aprecierea instanței ecoul social al acuzațiilor subzistă din perspectiva sentimentului de neîncredere în instituțiile statului care este dator să reacționeze, inclusiv prin menținerea unei măsuri preventive dintre cele mai drastice cum este arestul preventiv față de persoane ce se prezumă a fi autorii unor fapte grave cum este cea din prezenta cauză.

În contextul celor prezentate, față de gravitatea acuzațiilor penale, circumstanțele în care se presupune că s-au petrecut faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, constatând că legătura de cauzalitate între trimiterea acestuia în judecată și detenție nu s-a rupt o dată cu trecerea timpului, iar durata măsurii este rezonabilă.

Totodată, în raport de criteriile analizate anterior, se apreciază că o altă măsură preventivă, respectiv arestul la domiciliu așa cum a solicitat contestatorul, nu este de natură a asigura atingerea scopurilor prevăzute de art. 202 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 01 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, acesta va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 01 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.