ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 811/2025

HOTĂRÂRE

26.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 811/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 26 martie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Roman în 16.02.2021, sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată în 05.03.2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, a formulat contestație la executare împotriva Anunțurilor privind vânzarea bunurilor imobile/ansamblu de imobile nr. 25321/28.01.2021 și nr. 26026/01.03.2021, emise de organul de executare silită în dosarul de executare nr. x, solicitând anularea acestora și încetarea executării silite împotriva bunurilor imobile aflate în proprietatea sa, respectiv suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 260-262, art. 229 și art. 233 alin. (1) pct. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv dispozițiile art. 712-720 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1354/14.06.2021, Judecătoria Roman a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

A reținut instanța incidența prevederilor art. 651 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar cum sediul contestatoarei este situat în municipiul Iași, str. x, jud. Iași, revine Judecătoriei Iași, ca instanță de executare, competența de soluționare a prezentei pricini.

Prin sentința nr. 10316/2021 din 08.10.2021, Judecătoria Iași, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că, în speță, contestatoarea a înțeles să investească, cu soluționarea prezentului dosar, Judecătoria Roman, în circumscripția căreia se află imobilul supus urmăririi silite, instanță căreia îi revine competența de a soluționa contestația la executare, conform dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 116 din același cod.

Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Roman.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenței teritoriale a instanței de executare, în soluționarea unei contestații la executare, Judecătoria Roman făcând aplicarea dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la sediul contestatoarei, în timp ce Judecătoria Iași a făcut aplicarea prevederilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., față de locul situării imobilului supus urmăririi silite.

În speță, imobilul obiect al executării silite în raport cu care s-a formulat prezenta contestație la executare este situat în localitatea Roman, județul Neamț, cererea formulată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 260-art. 262 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind o contestație la executare fiscală, procedură judiciară care nu prevede etapa încuviințării executării.

Regula, în această materie, este cea stabilită de prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația se introduce la instanța de executare, instanță care, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cu toate acestea, dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. statuează că, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în cirucumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Prin urmare, textul legal instituie o competență teritorială alternativă în cazul unei situații particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, iar acest bun imobil se află situat în circumscripția teritorială a unei alte curți de apel decât cea în raza căreia se află instanța de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de față, sunt deopotrivă competente, în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., atât Judecătoria Iași, ca instanță de la sediul contestatoarei, A., în acord cu precizările contestatoarei din 05.03.2010), din municipiul Iași, județul Iași (instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași), dar și Judecătoria Roman, ca instanță de la locul situării imobilului obiect al executării silite (localitate care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Bacău), fiind întrunită cerința legală obligatorie a situării celor două judecătorii, ambele competente, în circumscripția unor curți de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menționat.

În această situație își găsesc aplicarea prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, în cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Roman, contestatoarea a ales între cele două instanțe deopotrivă competente și a stabilit, astfel, definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se situează imobilul urmărit silit, conform dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, Judecătoria Roman, astfel învestită, nu mai putea invoca din oficiu necompetența sa teritorială și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman.