ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1696/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1696/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adițională formulată în data de 15 octombrie 2021 în cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Iași, secția civilă, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimații B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanțelor Publice, contestație împotriva executării silite și a actelor de executare emise de BEJ C., precum și împotriva încheierii nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2021, prin care a fost încuviințată executarea silită; a mai solicitat contestatoarea și suspendarea executării silite derulate în dosarul de executare nr. 43/2021 al BEJ C. până la soluționarea contestației la executare, precum și suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite.

În fapt, a arătat că executarea silită a fost încuviințată de către o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial, având în vedere că sediul debitoarei era, la data încuviințării executării silite, în circumscripția Judecătoriei Iași.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 651 alin. (1) și art. 712-720 din același cod.

Prin încheierea din 28 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, instanța a dispus disjungerea cererii adiționale privind contestația la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2021 al BEJ C., cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A..

Prin sentința civilă nr. 593/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Roman.

În motivare, această instanță a reținut că prin încheierea nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunțată de Judecătoria Roman, în dosarul nr. x/2021, a fost încuviințată executarea silită a debitoarei prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului rezultat din titlul executoriu, respectiv preluarea imobilului situat în Roman, jud. Neamț.

Instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 712 alin. (1) și art. 714 C. proc. civ., dar și a art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) din același cod, arătând că această din urmă prevedere legală consacră principiul unicității instanței de executare care presupune că odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite ca urmare a caracterului imperativ al normei de la art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Conchizând, această instanță a apreciat că, în speță, competența de soluționare a contestației la executare este în favoarea instanței de executare, respectiv Judecătoria Roman.

Învestită prin declinare, Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 1452 din 09 iunie 2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași, ca instanță competentă să judece fondul, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, raportat la faptul că în speță nu există pluralitate de debitori, debitorul fiind contestatoarea A., cu sediul în jud. Iași.

A mai precizat că rațiunea pronunțării recursului în interesul legii nu presupune schimbarea dispozițiilor procesual civile ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită în toate cazurile, doar pentru faptul că o instanță a încuviințat executarea silită, ci strict în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., atunci când există pluralitate de debitori, existând astfel mai multe instanțe deopotrivă competente.

Chiar în condițiile pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Roman, instanța reține că sediul debitorului este în jud. Iași, sediul procesual ales neavând relevanță sub aspectul aplicării art. 651 C. proc. civ.

S-a mai reținut că Judecătoria Iași a pronunțat încheierea din 11 noiembrie 2021, prin care a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanțelor Publice și B., atrăgându-și astfel competența de soluționare a cauzei.

În acest sens, această instanță a reținut incidența în cauză a deciziei nr. 27/06.12.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022), prin care s-a stabilit faptul că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluționeze cauza pe fond, trebuie să pronunțe o soluție de declinare a competenței în favoarea instanței de executare.

De asemenea, instanța a făcut referire la dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cereririle adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120, iar cererea ce face obiectul cauzei reprezintă o cerere adițională formulată în dosarul x/2021, ce a fost disjunsă și înregistrată pe rolul aceluiași complet, așa cum s-a reținut prin încheierea din 28.10.2021.

Concluzionând, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Iași.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Iași și Judecătoria Roman.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea adițională disjunsă din dosarul nr. x/2021 reprezentând contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanțelor Publice, împotriva executării silite și a actelor de executare emise de BEJ C., precum și împotriva încheierii nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2021, prin care a fost încuviințată executarea silită, contestatoarea solicitând, totodată, și suspendarea executării silite derulată în dosarul de executare nr. 43/2021 al BEJ C. până la soluționarea contestației la executare, precum și suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Iași și Judecătoria Roman și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima făcând aplicarea dispozițiilor art. 712 și art. 714 alin. (1) coroborate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și reținând principiul unicității instanței de executare, iar Judecătoria Roman făcând aplicarea Deciziei nr. 27/06.12.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Se constată însă că art. 714 alin. (2) C. proc. civ. stabilește o regulă specială de competență, derogatorie, în funcție de modalitatea de executare aleasă cu prilejul executării silite pentru soluționarea contestației la executare.

Astfel, deși potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, în materia predării silite a imobilelor art. 714 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului."

Rezultă că această ultimă prevedere legală instituie o normă de competență teritorială alternativă pentru soluționarea contestației la executare, în ipoteza în care imobilul urmărit silit este situat în raza teritorială a unei alte curți de apel decât cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului.

Or, în speță domiciliul debitorului este situat în Iași, așadar în circumscripția Curții de Apel Iași, iar imobilul este situat în Roman, în circumscripția Curții de Apel Bacău, astfel că alegerea între cele două instanțe deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare aparține contestatorului debitor.

Întrucât în cauza dedusă judecății contestatoarea a înțeles să învestească Judecătoria Iași cu soluționarea contestației la executare, exprimându-și astfel dreptul de opțiune, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Iași.

De altfel, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, prin încheierea din 28 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, instanța a dispus disjungerea cererii adiționale privind contestația la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2021 al BEJ C., cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, sub nr. x/2021.

Totodată, se reține că prin încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A..

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că "instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluționeze cauza pe fond, trebuie să pronunțe o soluție de declinare a competenței în favoarea instanței de executare."

În speță, Judecătoria Iași a apreciat, prin încheiere interlocutorie, că este competentă să soluționeze cererea de suspendare provizorie a executării silite, însă, la momentul soluționării contestației la executare în cadrul căreia a fost formulată cererea de suspendare provizorie, a declinat competența de soluționare a cauzei, invocând principiul unicității instanței de executare.

Din analiza contestației la executare se constată deopotrivă faptul că, prin cererea formulată, contestatoarea a criticat însăși încheierea de încuviințare a executării silite, susținând că a fost pronunțată, în opinia sa, de o instanță necompetentă teritorial, raportat la sediul debitorului care se află în municipiul Iași.

În atare condiții, cum cererea de suspendare provizorie a executării silite a fost soluționată de Judecătoria Iași, instanță care pentru soluționarea unei astfel de cereri avea obligația să își verifice competența, precum și faptul că sediul debitorului este în Iași, jud. Iași, se reține că instanța competentă să judece contestația la executare este instanța de la sediul debitorului, respectiv Judecătoria Iași.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.