ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1513/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la 28 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuțional x/2019, precum și a executării silite înseși, admiterea cererii de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare și admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate în dosarul de executare silită nr. x/2019.

Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 261 din 15 ianuarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a decide astfel, a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului.

A mai reținut că, în cadrul dosarului de executare, calitatea de debitori o au Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediile în raza teritorială a Judecătoriei Suceava și sectorului 5 București, astfel că ambele instanțe au deopotrivă competența de a soluționa contestația la executare în virtutea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. Însă, în lipsa unor dispoziții exprese, devin aplicabile prin analogie prevederile art. 112 alin. (1) și 116 C. proc. civ., pe baza cărora alegerea de competență aparține reclamantului (în speță executorului judecătoresc ce a sesizat instanța de executare conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit normelor de competență în vigoare la data formulării cererii de încuviințare a executării silite (art. 127 C. proc. civ.) și, raportat la calitatea creditorului (procuror), Judecătoria Iași a devenit instanță de executare, fiind instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția curții de apel învecinate celei în care își desfășoară activitatea creditorul și care, de altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

În concluzie, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Iași, instanță de același grad cu cea de la sediul debitorului - Judecătoria Suceava și aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Judecătoria Suceava, față de alegerea de competență făcută de executorul judecătoresc prin sesizarea instanței cu cererea de încuviințare a executării silite.

La termenul de judecată din 16 martie 2021, Judecătoria Iași a luat act de reunirea dosarului nr. x/2020 privind pe contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, având ca obiect "contestație la executare", la prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 4179 din 13 aprilie 2021, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat contestația la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției, s-a raportat la prevederile art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1)

C. proc. civ. și a reținut că, prin contestațiile la executare silită adresate Judecătoriei Sectorului 5 București la 28.08.2020 (dosar nr. x/2020) și 03.09.2020 (dosar nr. x/2020), debitorii contestatori Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 850/E/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc B..

În aplicarea prevederilor anterior evocate, a apreciat că instanța de executare este cea de la sediul debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție, respectiv contestatorul din prezenta cauză.

De asemenea, cum în pricina de față nu se mai pune în discuție aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la calitatea pe care creditoarea o are în acest dosar (respectiv intimat), devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din același cod, norme de competență teritorială cu caracter imperativ.

Întrucât cei doi debitori au înțeles să introducă contestația la executare la instanța din circumscripția sediului unuia dintre aceștia, în speță Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Judecătoria sectorului 5 București este instanță de executare, contestatorii având dreptul de a sesiza această instanță.

Pe de altă parte, nu prezintă relevanță faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită prin încheierea din 21 februarie 2020 în dosarul nr. x/2019, atât timp cât instanța de executare este determinată de sediul debitorului, iar nu de instanța ce încuviințează executarea silită.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 5 București, pentru considerentele ce succed:

Prin contestațiile la executare silită adresate Judecătoriei Sectorului 5 București, la 28.08.2020, în dosarul nr. x/2020 și la 03.09.2020, în dosarul nr. x/2020, debitorii contestatori Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au solicitat instanței anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 850/E/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc B..

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) din același cod prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Având în vedere că ambii debitori contestatori Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au, la data sesizării organului de executare, sediile în București, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria sectorului 5 București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.