ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1785/2021

HOTĂRÂRE

23.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1785/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 19 august 2020, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de Biroul executorului judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 858/E/2019, solicitând anularea actelor de executare și a executării silite, întoarcerea executării silite, restabilirea situației anterioare, precum și suspendarea executării silite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 139 din 12 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Instanța a reținut că noțiunea de instanță de executare este determinată prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Luând în considerare pluralitatea de debitori, executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Suceava cu o cerere de încuviințare a executării silite pentru toți debitorii (unii dintre ei având sediul în județul Suceava, iar unii dintre ei având sediul în București, sector 5), având în vedere prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea din 9 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Suceava în cadrul dosarului nr. x/2020, s-a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2019 împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - P.Î.C.C.J. și Tribunalul Suceava.

Deși a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, în considerente, instanța a arătat că revine Judecătoriei Suceava competența de soluționare a contestației la executare, deoarece această instanță a reținut calitatea sa de instanță de executare la momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

III. Hotărârea Judecătoriei Iași:

Prin sentința civilă nr. 5714 din 19 mai 2021, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și a constatat existența conflictului negativ de competență.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a reținut că executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Suceava cu o cerere de încuviințare a executării silite pentru toți debitorii, iar prin încheierea din 9 iunie 2020 pronunțată de către Judecătoria Suceava în cadrul dosarului nr. x/2020 a fost încuviințată executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2019 împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - P.Î.C.C.J. și Tribunalul Suceava.

A arătat că, deși Judecătoria Sectorului 5 București a motivat că va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a declinat-o în realitate Judecătoriei Iași.

Totodată, a apreciat că Judecătoria Iași este în mod evident necompetentă din punct de vedere teritorial, astfel că nu poate declina la rândul ei prezenta cauza Judecătoriei Suceava, deoarece ar efectua un act procesual lovit de nulitate, singurul remediu procesual fiind declinarea la instanța care din eroare a trimis prezenta cauza la Judecătoria Iași.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5462/CS din 9 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019 s-a încuviințat executarea silită a debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - P.Î.C.C.J. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1403 din 22 noiembrie 2007, așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava și sentința nr. 1192 din 20 mai 2009, așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - P.Î.C.C.J. și Tribunalul Suceava.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenței să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de această normă, astfel că pronunțarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită nu poate atrage, în situația de față, competența aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului-contestator Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.