ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2025

Contestația la executare Prin cererea înregistrată la 2 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Brăila sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Făurei.

Hotărârea pronunțată asupra cererii de reexaminare Prin încheierea nr. 633 din 17 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, Judecătoria Brăila a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 274 din 18 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023.1 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii civile nr. 633 din 17 mai 2024, pronunțate de Judecătoria Brăila, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Făurei.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin încheierea din 30 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a suspendat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., pentru lipsa părților legal citate, judecata recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 18 septembrie 2024 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Făurei.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva încheierii din 30 octombrie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2023.1 de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs reclamantul A. și recurenta B.. În prima parte a cererii de recurs (paginile 1-13), recurenții au redat numeroase considerații teoretice privind exercitarea unor căi extraordinare de atac. În continuare, au expus motivele unei cereri de chemare în judecată și ale unei plângeri penale. Începând cu pagina 20 a cererii de recurs, recurentul-reclamant a menționat că a formulat mai multe plângeri penale, care fac obiectul unor dosare de corupție, soluționate nefavorabil de magistrați care s-au comportat abuziv, ceea ce a condus la creșterea cheltuielilor de judecată suportate. Prin urmare, deoarece i-au fost încălcate drepturile reglementate de art. 6 și art. 10 din lege, a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților. Recurenții au mai arătat că din dosarele aflate pe rolul instanțelor, inclusiv al instanței supreme, au fost furate documente depuse în probațiune. Totodată, au menționat că soluționarea dosarelor a fost tergiversată, motiv pentru care solicită restituirea cheltuielilor de judecată. Au apreciat ca necesară restructurarea art. 99, art. 95, art. 94 și art. 991 C. pen., întrucât persoanele care lucrează infracțional efectuează acte de corupție, (înșelăciune, dare și luare de mită - art. 334 C. pen.). Recurenții au solicitat admiterea cererii, obligarea celor vinovați la plata daunelor morale și materiale în sumă de 297.000.000 € fiecare, atât pe latura civilă, cât și pe cea latura penală, precum și tragerea acestora la răspundere. Recurenții nu au indicat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în care se încadrează criticile expuse.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Făurei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece măsura suspendării este legală și temeinică, față de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din dispozițiile legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Principala condiție a legalității dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate conduce la casarea unei hotărâri judecătorești. Motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele hotărârii atacate și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a contura nelegalitatea hotărârii atacate și să permită, astfel, exercitarea controlului judiciar extraordinar al instanței de recurs. Verificând în concret respectarea exigențelor legale, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a declarat recurs împotriva încheierii pronunțate la 30 octombrie 2024 de Curtea de Apel Galați, prin care a fost dispusă suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a lipsei părților la termenul de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când niciuna dintre părți nu se înfățișează la termen și nici nu cerut judecarea cauzei în lipsă, iar, potrivit art. 489 alin. (1) din același cod, recursul trebuie motivat prin indicarea expresă a unuia sau mai multora dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Controlul legalității unei astfel de încheieri este, așadar, limitat la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru suspendarea judecății. Or, din examinarea cererii de recurs, rezultă că recurentul-reclamant s-a rezumat la formularea unor afirmații generale și nemulțumiri personale, fără legătură cu soluția supusă recursului, fără a invoca în mod concret vreun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Mai exact, acesta a formulat critici privind activitatea unor magistrați în alte cauze, a invocat existența unor plângeri penale și a solicitat plata unor despăgubiri de ordin moral și material, fără a stabili legătura acestor aspecte cu legalitatea încheierii atacate și fără a arăta în ce mod ar fi incident vreunul dintre motivele de recurs reglementate de lege. Susținerile referitoare la presupuse fapte de corupție ale unor magistrați, la existența unor plângeri penale sau la pretinse abateri disciplinare și infracționale ale unor persoane nu reprezintă critici de legalitate care să poată fi analizate pe calea recursului, fiind străine obiectului și naturii acestui demers procesual. Nici afirmațiile privind pretinsa sustragere a unor documente de la dosar ori tergiversarea soluționării cauzelor nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate, iar simpla nemulțumire față de soluțiile pronunțate nu poate echivala cu motivarea cererii de recurs în sensul exigențelor impuse de lege. Recurentul-reclamant ar fi trebuit să indice toate argumentele de drept pentru care apreciază că suspendarea a fost dispusă nelegal, întrucât dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră clară și structurată este indispensabilă pentru exercitarea efectivă a controlului judiciar și pentru asigurarea unei minime discipline procesuale. Această cerință este, de altfel, conformă cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că părțile au obligația să-și formuleze pretențiile în mod clar, neechivoc și rezonabil structurat (Hotărârea din 28 martie 2000, Janquie și Le Dun contra Franței). În conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod, constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv aceea a anulării căii de atac promovate de reclamantul A.. Analizând excepția inadmisibilității recursului declarat de B. în raport cu dispozițiile art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele în conformitate cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare: Dispozițiile art. 458 C. proc. civ. reglementează subiectele căilor de atac, stipulând următoarele: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane." Așadar, regula generală este aceea că hotărârea se atacă doar de către părțile litigante, iar alte organe sau persoane nu au legitimare procesuală în ceea ce privește exercitarea căilor de atac în litigiile la care nu au fost sau devenit parte în instanța a cărei hotărâre se atacă, dacă legea nu prevede altfel. Verificând legitimarea procesuală a recurentei în raport cu judecata în etapa procesuală anterioară, Înalta Curte constată că B. nu a avut calitatea de parte în litigiul pendinte. În acest sens, se observă că prin încheierea din 30 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 274 din 18 septembrie 2024 a Tribunalului Brăila, părți în cauză fiind doar recurentul A. și intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Făurei. Prin urmare, raportat la cadrul procesual stabilit în cauză, se constată că recurenta B. nu a avut calitatea de parte în litigiul în care a fost pronunțată hotărârea recurată și nici nu este incidentă excepția prevăzută de art. 458 teza finală C. proc. civ., motiv pentru care aceasta nu justifică legitimare procesuală în declararea căii de atac, recursul fiind inadmisibil.