ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 5 ianuarie 2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, după radierea B. S.R.L., reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile:

- teren intravilan în suprafața de 1.666 mp (din măsurători, 1.689 mp), situat în com. Afumați, Șoseaua București-Urziceni nr. 85, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Afumați;

- teren intravilan în suprafața de 1.490 mp (din măsurători, 1.434 mp), situat în com. Afumați, Șoseaua București-Urziceni nr. 49, jud. Ilfov, parcelele 4505, 4506, având nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Afumați;

- teren intravilan în suprafața de 1.116 mp (din măsurători, 1.114 mp), situat în com. Afumați, Șoseaua București-Urziceni nr. 85, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Afumați.

La data de 11 aprilie 2022, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 908 din 15 iunie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 1704 din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 908 din data de 15 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a admis cererea. A constatat că reclamantul este proprietar asupra următoarelor bunuri:

- teren intravilan în suprafață de 1.666 mp (1.688,70 mp din măsurători), situat în com. Afumați, tarlaua x, 105, parcelele 404, 406, Șos. București-Urziceni, nr. 85, jud. Ilfov, nr. cad. x, intabulat în C.F. nr. x Afumați;

- teren intravilan în suprafață de 1.494 mp (1.434 mp din măsurători) situat în com. Afumați, Șos. București-Urziceni, nr. 49, parcela x, 4506, jud. Ilfov, nr. cad. x, intabulat în C.F. nr. x Afumați;

- teren intravilan în suprafață de 1.116 mp (1.114 mp din măsurători), situat în com. Afumați, Șos. x, jud. Ilfov, nr. cad. x, intabulat în C.F. nr. x Afumați.

Împotriva deciziei civile nr. 1704A din 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, după prezentarea unui scurt istoric al litigiului, recurentul arată că, la pronunțarea soluției, nu s-a ținut cont că, prin sentința civilă nr. 2380 din 19 aprilie 2018, Tribunalul București a dispus radierea B. S.R.L. din evidențele O.N.R.C., în baza dispozițiilor art. 132 alin. (2) și ale art. 135 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar hotărârea a rămas definitivă, nefiind recurată. Prin urmare, intimatul A. avea atunci posibilitatea să solicite instanței să se pronunțe și pe repartizarea patrimoniului social, însă a rămas în pasivitate, iar bunurile au intrat în proprietatea privată a statului, fiind considerate abandonate.

În opinia sa, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 359/2004 și ale art. 477 din C. civ. coroborate cu cele ale art. 25 din Legea nr. 213/1998 care reglementează situația juridică a bunurilor abandonate. Raportat la aceste prevederi legale, imobilele care fac obiect al prezentei cauze sunt, în prezent, în proprietatea privată a statului.

Recurentul arată că judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu, a căror valorificare să asigure recuperarea creanțelor, astfel că a dispus radierea acesteia. Dacă respectivele creanțe ar fi fost recuperate în întregime, intimatul avea la dispoziție acțiunea întemeiată pe prevederile art. 133 din Legea nr. 85/2006 și nu o acțiune în constatare.

În consecință, acesta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar, pe fond, respingerea acțiunii formulate de intimatul A..

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 6 februarie 2025 pentru soluționarea recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1704 A din 20 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1704A din 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care s-a admis apelul formulat de reclamantul A., s-a schimbat în tot sentința instanței de fond și s-a constatat că acesta este proprietar asupra celor trei imobile în litigiu.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, critică decizia menționată, afirmând că este rezultatul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente.

În primul rând, acesta susține că bunurile persoanei juridice, după radiere, se consideră a fi bunuri abandonate și intră în proprietatea privată a statului, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 359/2004 și ale art. 477 din C. civ. coroborate cu cele ale art. 25 din Legea nr. 213/1998.

Această afirmație este nefondată.

Potrivit premiselor factuale stabilite de instanțele devolutive, care nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, intimatul A. a fost unic asociat al B. S.R.L., care a dobândit în proprietate cele trei imobile ce fac obiectul prezentei cauze, potrivit contractelor de vânzare- cumpărare autentificate sub nr. x din 11 martie 2008 de BNP C., nr. 3214 din 15 mai 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov și, respectiv, nr. 1837 din 23 martie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.

Față de societatea sus-menționată s-a deschis procedura insolvenței, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2009. Pentru acoperirea debitelor, s-a încercat valorificarea imobilelor, fără vreo finalitate, însă asociatul unic a încheiat o convenție de plată și a achitat datoria restantă. Prin urmare, prin sentința civilă nr. 2380 din 19 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a aprobat raportul final al lichidatorului și a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din Registrul Comerțului. În cuprinsul acestei hotărâri, s-a reținut că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu, a căror valorificare să asigure recuperarea creanțelor.

Întrucât situația juridică a celor trei imobile era incertă, fostul asociat unic al societății radiate, respectiv A. a învestit instanța cu prezenta acțiune în constatarea calității sale de proprietar asupra acestora. Admiterea demersului său judiciar, de către instanța de apel, a determinat promovarea prezentei căi extraordinare de atac.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, susține că, în concepția legiuitorului, bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului dobândesc regimul juridic de bunuri abandonate, intrând în patrimoniul statului, și, în sprijinul acestui argument, citează dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice.

Înalta Curte reține, însă, pe de o parte, că dispoziția legală vizează dizolvarea de drept a unei societăți și efectele acestei proceduri, iar, pe de altă parte, că raționamentul pe care recurentul și-a fundamentat critica ignoră apariția în dreptul pozitiv, anterior deschiderii procedurii insolvenței societății B. S.R.L., a unei modificări legislative incidente în privința regimul juridic al acestor tipuri de bunuri.

Astfel, în forma sa inițială, de care se prevalează recurentul, art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 avea următorul conținut: "Bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului, în condițiile alin. (5) și (6), se consideră bunuri abandonate".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 360 din 21 septembrie 2006 pentru modificarea art. 31 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, textul de lege prevede că "Bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului, în condițiile alin. (5), revin asociaților."

Suplimentar, Înalta Curte reține că dispoziția legală care fundamentează calea de atac a recursului, art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 360/2006, a făcut obiect al unei excepții de neconstituționalitate, admisă prin Decizia Curții Constituționale nr. 382/2019, (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 10 iulie 2019).

În motivarea acestei decizii se arată că, Curtea constată, însă, că opțiunea legiuitorului de a califica bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice ca fiind bunuri abandonate nu este o măsură necesară atingerii scopului menționat, ci, dimpotrivă, reprezintă o măsură disproporționată care depășește cadrul constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Curtea apreciază că scopul urmărit de legiuitor putea fi atins prin atribuirea asociaților/acționarilor societății dizolvate a bunurilor rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului, în acest sens, fiind, de altfel, și prevederile art. 237 alin. (13) din Legea societăților nr. 31/1990, potrivit cărora "Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8)-(10), le revin acționarilor/asociaților". În acest context, Curtea reține că de vreme ce scopul legiuitorului, constând în sancționarea persoanei juridice pentru nerespectarea reglementărilor specifice aplicabile în sfera activității sale economice, putea fi atins prin modalitatea mai sus menționată, măsura trecerii acestor bunuri în proprietatea privată a statului este una excesivă, ducând la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între drepturile și interesele în concurs, respectiv interesul statului de lua măsurile necesare în vederea fluidizării și simplificării procedurilor, precum și a asigurării transparenței în mediul de afaceri, deci a desfășurării în condiții optime a activității economice, pe de o parte, și dreptul de proprietate al persoanei juridice, pe de altă parte. (par. 32) […]

Așa fiind, Curtea constată că atribuirea regimului de bunuri abandonate ca sancțiune pentru lipsa de diligență a persoanei juridice reprezintă o măsură care depășește limitele a ceea ce este necesar pentru atingerea scopului avut în vedere, iar măsura legislativă adoptată de legiuitor este una de natură a deturna scopul pe care acesta și-a propus să-l realizeze, respectiv responsabilizarea sau disciplinarea persoanei juridice. Nu se mai poate vorbi deci despre un scop legitim, ci se pune problema îmbogățirii fără justă cauză a statului, această măsură nefiind motivată de interesul sau de utilitatea publică, ci echivalează cu o confiscare a patrimoniului persoanei juridice, consecința fiind suprimarea dreptului de proprietate al persoanei juridice și, implicit, al asociaților acesteia. (par. 34)"

Prin urmare, dispoziția legală avută în vedere de recurent în justificarea căii extraordinare de atac nu este aplicabilă în cauza dedusă judecății care vizează o altă situație juridică și, chiar dacă incidența sa ar fi susținută în considerarea principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, este de reținut că norma legală fusese modificată anterior deschiderii procedurii de insolvență a societății comerciale în speță și, ulterior, a fost declarată neconstituțională față de faptul că încalcă dreptul de proprietate al foștilor asociați ai societăților comerciale aflate în aceeași situație.

În considerarea acestor argumente, nici dispozițiile art. 477 din C. civ. și nici cele ale art. 25 din Legea nr. 213/1998 nu pot fi avute în vedere în analiza legalității deciziei supuse controlului judiciar.

În consecință, în mod corect instanța de apel a stabilit că sunt incidente raportului juridic dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006, în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței, potrivit cărora:

"Dacă creanțele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de închidere a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat: a) chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toți asociații persoanei juridice sau persoana fizică, după caz, solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social".

Înalta Curte reține, în consecință, că, în considerarea acestei dispoziții legale, cele trei imobile au revenit de drept în proprietatea intimatului A., fost unic asociat al B. S.R.L.

În al doilea rând, recurentul susține nelegalitatea deciziei recurate prin prisma statuărilor judecătorului sindic, care a reținut, în cuprinsul sentinței civile nr. 2380 din 19 aprilie 2018 a Tribunalului București, secția a VII-a, răamasă definitivă, că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu, astfel că datoriile nu au fost complet acoperite, dispunându-se radierea acesteia.

Nici această critică, circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu este fondat.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorului sindic operează doar în limitele a ceea ce a făcut obiectul judecății, în conformitate cu atribuțiile conferite de dispozițiile Legii nr. 85/2006 (act normativ incident în raport de situația din prezenta cauză), atribuții care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Prin urmare, în speță, deși judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare nu mai are bunuri a căror valorificare să asigure respectarea creanțelor, o astfel de statuare nu poate determina constatarea nelegalității soluției la care s-a oprit instanța de apel întrucât circumstanțele în care a produs efecte această apreciere s-au modificat, situația factuală dedusă prezentei judecăți nefiind aceeași.

Curtea de Apel București a constatat, pe baza probatoriilor administrate, că au fost plătite, integral, creanțele înscrise în tabloul definitiv, atingându-se, astfel, scopul prevăzut de Legea nr. 85/2006, acela al recuperării datoriilor de către creditori. În consecință, în mod corect, a stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 133 lit. a) din același act normativ și nu dispozițiile legale invocate de pârât. Totodată, a avut în vedere faptul că cele reținute de judecătorul sindic prin sentința evocată nu înlătură buna credință a reclamantului, față de natura juridică a bunurilor, încercarea de valorificare a lor și acoperirea integrală a creanțelor din fonduri proprii.

În consecință, nici aceste susțineri, prin care se invocă o nesocotire a celor statuate de judecătorul sindic, nu sunt apte să atragă casarea deciziei recurate.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1704 A din 20 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1704 A din 20 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.