ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/197, la data de 8.04.2013, pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanții Comuna Tărlungeni, Primarul Comunei Tărlungeni și Consiliul Local Tărlungeni, prin reprezentant convențional avocat A., au chemat în judecată pârâții Regia Națională a Pădurilor - B. - Direcția Silvică Brașov - și Ocolul Silvic Teliu, solicitând instanței ca, în urma probelor care se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să instituie în sarcina părților pârâte obligația de a le lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 221 ha de teren, înscrisă în cărțile funciare nr. x Zizin, nr. 11949 Zizin și nr. 1948 Zizin.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 131/S din data de 4 iulie 2016 a Tribunalului Brașov, a fost admisă, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Tărlungeni, reprezentată legal de primar, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor "B.", prin Direcția Silvică Brașov și, în consecință: - s-a instituit în sarcina pârâtei obligația de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 221 ha din imobilele înscrise în cărțile funciare nr. x Zizin, nr. 1949 Zizin și nr. 1948 Zizin, astfel cum aceasta a fost determinată prin raportul de expertiză nr. x din data de 20 noiembrie 2015, întocmit de inginer-expert C. și prin documentația cadastrală aferentă acestui raport de expertiză, ce a fost recepționată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. x din data de 22 iunie 2016, ce fac parte integrantă din sentință.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 366/Ap din data de 23 februarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererile de apel formulate de către apelantul-intervenient în nume propriu Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și apelanta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor "B.", prin Direcția Silvică Brașov, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Comuna Tărlungeni, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 13l/S din data de 4 iulie 2016 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel au declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor "B." prin Direcția Silvică Brașov și intervenientul în nume propriu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor "B." Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esență, recurenta-pârâtă a susținut că, deși a făcut cunoscut instanței de apel că prin hotărârea nr. 148 din data de 13 septembrie 2005 a Comisiei Județene Brașov, municipiului Brașov i s-a reconstituit titlul de proprietate pentru suprafața de 1584,57 ha fond forestier (din terenul inclus în Amenajamentul silvic al Ocolului silvic Teliu), din care suprafața de 122,1 ha coincide cu suprafața revendicată, Curtea, fără să cerceteze faptul că suprafața de 122 ha fond forestier este în posesia municipiului Brașov, a constatat că acest aspect nu rezultă din probele administrate în cauză. Instanța de apel s-a aflat în eroare și nu a observat că din suprafața totală de 570,79 ha, intimata-reclamantă posedă și folosește 200,4 ha ca fond forestier, 149,38 ha ca pășune, iar 122 ha sunt în posesia municipiului Brașov. Există o diferență de 99 ha, iar această suprafață face obiectul dosarului nr. x/2013, "fond funciar", aflat pe rolul Judecătoriei Brașov, din care a fost disjuns prezentul dosar. Dacă intimatei-reclamante i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața din actele de proprietate depuse, aceasta este îndreptățită să fie pusă în posesie cu aceste suprafețe din aceeași categorie de folosință și anume pășune și nu pădure, însă pe calea și procedura legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate. Totodată, acțiunea, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, întrucât trebuia urmată procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare. A invocat în fața instanței de apel că în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. 33 din data de 9 iunie 2008, prin care concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă nu este prevăzut expres în legea specială, însă instanța de apel a arătat că acest aspect nu poate fi reținut de vreme ce intimata-reclamantă a urmat procedura, însă nu a observat că procedura nu este finalizată, prin punerea în posesie a întregii suprafețe validate. Cu privire la motivul de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că atât instanța de fond cât și cea de apel în mod nejustificat au făcut doar aplicarea dispozițiilor art. 863 și art. 555 C. civ., în ceea ce privește modul de dobândire a fondului forestier, fără să țină cont de dispozițiile speciale în domeniu. Instanța de apel a interpretat greșit documentele depuse în faza apelului, deși rezulta în mod clar că la momentul confiscării abuzive terenurile erau incluse în fondul forestier și erau formate din arborete de peste 80 ani, astfel că nu exista posibilitatea ca Statul român să naționalizeze aceste suprafețe ca pășuni. S-a dispus lăsarea în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe proprietate publică a statului, fără să se observe că natura de drept public a acestora este dată de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/2008 coroborate cu prevederile Legii nr. 213/1998, anexa 1 pct. 4. Titlul statului este mai bine caracterizat, statul beneficiind de prezumția privilegiată a fericitului posesor, iar dispozițiile art. 16 din Decretul-lege nr. 115/1938 statuează că statul nu este obligat să-și înscrie imobilele în cărțile funciare, imobilele care aparțin domeniului public înscriindu-se numai în registrele speciale. Instanța de apel în mod greșit a considerat că nu poate fi primită critica pe care a formulat-o cu privire necomunicarea de către instanța de fond a raportului de expertiză refăcut întrucât nu a indicat vătămarea care s-a produs. Vătămarea pe care a suferit-o constă în lipsa posibilității formulării unor obiecțiuni la raportul de expertiză refăcut, prin care s-a produs un prejudiciu ce constă în contravaloarea celor 221 ha fond forestier. Recursul promovat de recurentul-intervenient în nume propriu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov Recurentul-intervenient în nume propriu solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 13 l/S din data de 4 iulie 2016 pronunțate de Tribunalul Brașov, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată precizate de reclamanta Comuna Tărlungeni prin primar, admiterii cererii de intervenție formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra pădurii în suprafață de 221 ha în contradictoriu cu Comuna Tărlungeni prin primar. Să se respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.925 RON, reprezentând onorariu de expert în sarcina Regiei Naționale a Pădurilor "B." prin Direcția Silvică Brașov acordate la fond și a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON în apel. De asemenea, solicită a se menține dispozițiile de anulare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Comuna Tărlungeni în contradictoriu cu pârâtul Ocolul Silvic Teliu, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestui pârât; de anulare a cererii de chemare în judecată a reclamantului Consiliul Local al Comunei Teliu în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor "B.", ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestui reclamant și respingerea cererii de chemare în judecată formulate de primarul Comunei Tărlungeni în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor "B.", ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală. În dezvoltarea motivelor de recurs, susține că intimata-reclamantă Comuna Tărlungeni nu face dovada că pădurea revendicată în suprafață de 221 ha a fost restituită acesteia de către Comisia Județeană Brașov de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constituită în cadrul Instituției Prefectului Județului Brașov, conform dispozițiilor din Legea nr. 1/2000, Legea nr. 18/1991, precum și din Legea nr. 169/1997. Față de dispozițiile legii speciale invocate, intimata-reclamantă trebuia să depună la dosarul cauzei împreună cu titlul de proprietate asupra pădurilor în suprafață de 221 ha emis de Comisia Județeană Brașov de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și schița amplasament a terenului forestier și procesul-verbal de punere în posesie asupra pădurii. Drumurile forestiere, construcțiile și terenurile aferente acestora fac parte din domeniul public al statului în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu referire la pct. I nr. 4 din Anexa cuprinzând Lista cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituția României, prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 861 C. civ., bunurile care fac parte din proprietatea publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile; ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. Pădurile în litigiu sunt declarate de lege (în mod expres de prevederile art. 5 din Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 213/1998) ca făcând parte din domeniul public al statului, ele nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate și nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. Făcând trimitere la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și la cele ale Legii nr. 204/1947, arată că terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe de teren intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice. Suprafețele de pădure au fost incluse în amenajamentul silvic cu ocazia naționalizării pădurilor care s-a realizat prin efectul Constituției din 1948 și al legilor ulterioare. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au încălcat normele de drept material invocate anterior și au reținut că Statul român nu a fost în măsură să probeze că pădurea de 221 ha constituie obiectul material al dreptului de proprietate publică, drept care să fi fost dobândit în unul dintre modurile reglementate de art. 863 C. civ., deși a invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate publică, legea. Partea adversă nu a uzat de procedura specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor, instituită de legile fondului funciar și în consecință, nu mai poate promova pe calea dreptului comun o acțiune în revendicare a acestor imobile. Din decizia nr. 202 din data de 16 mai 1991 emisă de Prefectura județului Brașov și din hotărârea nr. 61 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Brașov, rezultă că s-au restituit terenuri pășune și fâneață și nu pădure. Decizia nr. 202/1991 emisă de Prefectura județului Brașov, în ceea ce privește suprafața de 221 ha de pădure, nu poate produce un transfer al dreptului de proprietate de la Statul român la Comuna Tărlungeni și nici nu poate constitui titlul de proprietate pentru intimata-reclamantă, fiind încălcate dispozițiile art. 40 din Legea nr. 18/1991, iar extrasele de carte funciară nu pot face dovada dreptului de proprietate asupra pădurii atât timp cât acestea nu au respectat legile speciale din domeniul fondului funciar. Raportul de expertiză întocmit în cauză este neconcludent, nepertinent și inutil cauzei, în lipsa unui tabel parcelar care să cuprindă terenul reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991. Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 26.925 RON, reprezentând onorariul de expert pus în sarcina Regiei Naționale a Pădurilor "B." prin Direcția Silvică Brașov, acordate la fond, consideră că acestea sunt nelegale întrucât intimata-reclamantă este în culpă pentru nedepunerea tabelului parcelar cu parcelele reconstituite.

Apărările formulate în cauză Învestită cu soluționarea căilor de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la comunicarea cererilor motivate de recurs, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele nr. x, 34 și 57 din dosarul de recurs. La data de 6 iunie 2017, în termen legal, recurentul-intervenient în nume propriu Statul Român a depus întâmpinare cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă prin care a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat. În termen legal, la data de 20 iunie 2017, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice. Întâmpinările formulate în cauză au fost comunicate, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele nr. x, 140, 117 și 118 din dosarul de recurs. Recurenta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor "B." a depus în termen legal, la data de 5 iulie 2017, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Comuna Tărlungeni, reiterând susținerile din cererea de recurs și combătând apărările recurentei-pârâte. Recurentul-intervenient în nume propriu Statul Român nu a depus răspuns la întâmpinare în termen legal (până la data de 17 iulie 2017). Față de cele arătate, s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, fiind întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 05 decembrie 2017, completul de filtru a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor - B. prin Direcția Silvică Brașov împotriva deciziei civile nr. 366/Ap din data de 23 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2014. A admis în principiu recursul declarat de intervenientul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleiași decizii. A fixat termen de judecată la data de 13 februarie 2018, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 13 februarie 2018 a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către recurentul-intervenient Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, de recurenta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - B. prin Direcția Silvică Brașov și de intimata-reclamantă Comuna Târlungeni, prin Primar, pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de intervenție accesorie formulate de intimatul Municipiul Brașov prin Primar, la data de 09.02.2018. A fost amânată judecarea cauzei și s-a fixat termen de judecată la data de 27 martie 2018. La termenul din 27 martie 2018, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie, iar în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata recursului declarat de intervenientul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei civile nr. 366/Ap din data de 23 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov. Prin rezoluție s-a acordat termen de judecată în ședința publică din 05 martie 2024, ca urmare a cererii de repunere pe rol a cauzei, formulate de Statul Român reprezentat legal prin Ministerul Finanțelor. Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a definitivării litigiului în raport de care a intervenit suspendarea judecății prezentului recurs, fiind depuse la dosar hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2018, hotărâri în raport de care părțile recurente au invocat excepția autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, iar intimata reclamantă și-a prezentat propriile apărări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, la fel ca și cererea de intervenție accesorie, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele sale de recurs, recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a arătat între altele, că intimata reclamantă nu a făcut dovada cu înscrisuri că este proprietara imobilului revendicat, precizând în această direcție, că intimata reclamantă nu a realizat proba faptului că pădurea în suprafață de 221 ha i-ar fi fost restituită de către Comisia Județeană Brașov de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform legilor funciare. A mai arătat și că intimata reclamantă nu a uzat de procedura specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor, instituită de legile fondului funciar. De asemenea, a considerat și că Decizia nr. 202/1991 emisă de Prefectul Județului Brașov nu este aptă să producă un transfer al dreptului de proprietate de la Statul Român la Comuna Tărlungeni în ce privește suprafața de pădure de 221 hectare și nici nu poate constitui titlu de proprietate pentru intimată. Înalta Curte constată că prin astfel de critici din cererea de recurs precum cele sintetizate supra, recurentul intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov înțelege să combată practic, statuarea instanței de apel din cadrul deciziei recurate, relativă justificării dreptului de proprietate invocat de reclamantă, prin prisma titlului de proprietate exhibat de această parte procesuală în susținerea cererii de revendicare prezente, reprezentat de Hotărârea nr. 61/1991 emisă de Comisia Județeană Brașov pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 și Decizia nr. 202/1991 a Prefecturii Județului Brașov. Înalta Curte mai notează relevant în aceeași direcție, că ulterior rezolvării definitive a procesului civil nr. 3175/197/2018 până la a cărui soluționare judecata prezentului recurs a fost suspendată, recurentul intervenient, precum și recurenta Regia Națională a Pădurilor - B., Direcția Silvică Brașov au invocat în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind incident și art. 432 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, a unor chestiuni litigioase dezlegate prin considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în respectivul dosar, referitoare la același titlu de proprietate exhibat, intimata reclamantă formulând la rândul său, apărări inclusiv în această privință. Procedând în acest context la analiza criticilor de recurs formulate enunțate, Înalta Curte notează că într-adevăr, în cuprinsul cererii de chemare în judecată precizate, reclamanta intimată a indicat faptul că "Prin Hotărârea nr. 61/1991 emisă de Comisia Județeană Brașov pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 și prin Decizia nr. 202/1991 a Prefecturii Județului Brașov, subscrisei, Comuna Tărlungeni, i-a fost reconstituit în baza Legii 18/1991 dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren cuprinse în Anexa 16, în care a fost inclusă și suprafața de 570,78 ha înscrisă în CF x Zizin, CF x Zizin și CF x Zizin" . Prin decizia civilă recurată, curtea de apel a reținut că "astfel cum a reținut și instanța de fond, terenurile în litigiu sunt intabulate pe numele intimatei reclamante, căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Hotărârii nr. 61/1991 a Comisiei Județene Brașov și Deciziei nr. 202/1991 a Prefecturii Brașov, ambele acte fiind emise în temeiul prevederilor L. nr. 18/1991. (...) Referitor la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, curtea nu poate reține o astfel de apărare de vreme ce intimata reclamantă a urmat procedura L. nr. 18/1991 și a obținut titlurile de proprietate menționate anterior și care au fost emise tocmai în temeiul acestei legi speciale. (...) Chiar dacă este adevărat că prin Constituția din anul 1948 toate pădurile au fost naționalizate, totuși prin edictarea L. nr. 18/1991 s-a urmărit tocmai înlăturarea abuzurilor săvârșite în regimul anterior, iar actele de proprietate al intimatei reclamante au fost emise în baza acestui act normativ special și nu au fost desființate până în prezent. (...) Pe de altă parte, chiar Decizia nr. 202/1991 a Prefecturii Brașov care constituie titlul de proprietate al reclamantei, a fost emisă în temeiul prevederilor L. nr. 18/1991 și se prezumă că a respectat prevederile acestui act normativ, de vreme ce nu a fost desființat până la data pronunțării prezentei decizii. (...) Reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate s-a făcut în temeiul prevederilor art. 32 și art. 40 din L. nr. 18/1991 - forma în vigoare la data emiterii actelor respective, iar art. 29 din H.G. nr. 131/1991 stabilea că terenurile provenite din fostele izlazuri comunale treceau în proprietatea privată a comunelor prin decizia prefecturii, aceasta fiind procedura urmată la data emiterii Hotărârii nr. 61/1991 a Comisiei Județene Brașov și Deciziei nr. 202/1991 a Prefecturii Brașov. (...) De asemenea, o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nu se mai putea formula în baza L. nr. 1/2000 sau a legilor ulterioare de vreme ce intimata reclamantă avea deja un titlu de proprietate emis anterior și în baza căruia și-a intabulat și dreptul de proprietate în cartea funciară. Totodată, amplasamentul terenurilor reconstituite în temeiul L. nr. 18/1991 în favoarea reclamantei a fost stabilit prin intermediul raportului de expertiză tehnică efectuat în fața instanței de fond, iar reclamanta este și intabulată ca proprietar asupra imobilelor revendicate, tocmai în baza titlurilor de proprietate emise în temeiul L. nr. 18/1991" (paginile 7 - 8 ale deciziei recurate). Or, Înalta Curte constată că în faza procesuală a recursului, a fost soluționat definitiv dosarul nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, dosar în care părți procesuale au fost și părțile prezente, fiind pronunțată de către Judecătoria Brașov sentința civilă nr. 4470/10.05.2023, definitivă prin decizia civilă nr. 1307/18.12.2023 a Tribunalului Brașov. În cadrul respectivului dosar, "prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.12.2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, Regia Națională a Pădurilor - B. prin Direcția Silvică Brașov a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană Brașov de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constituită în cadrul Prefecturii Brașov și a Comunei Tărlungeni, nulitatea absolută a Deciziei nr. 202/16/05.1991 emisă de Prefectura Județului Brașov și a Hotărârii nr. 61/1991 emisă de Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legii nr. 18/1991 precum și a actelor juridice ce au fost emise în baza acestora emise de către pârâta 1 pentru pârâta 2 pentru suprafața de 221 ha fond forestier înscris în Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Teliu, Unitatea de Protecție I Vama Buzăului, unitățile amenajistice 222-248" (extras citat din sentința civilă nr. 4470/2023 - filele x și urm. dosar recurs). Recurentul prezent Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Municipiul Brașov prin primar au formulat în cadrul acelui litigiu cereri de intervenție principală. În cuprinsul considerentelor sentinței civile enunțate prin care s-au respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție principale formulate de intervenienți, s-a arătat că "Instanța constată că din cuprinsul cărților funciare analizate rezultă că pârâta UAT Comuna Tărlungeni este înscrisă în aceste cărți funciare în baza unor acte ce nu fac obiectul prezentei judecăți, respectiv Adresa nr. x din 15.09.1960, emisă de Sfatul Popular Tărlungeni, precum și a procesului-verbal din 25.04.1960, Adresa nr. x din 19.10.1960 și procesele-verbale din 30.01.1925 și 19.05.1925, proces-verbal, adeverință nr. x/21.05.2009 eliberată de Primăria Comunei Tărlungeni, conform act nr. 3770/1993 și act nr. 37734/2009 . În acest din urmă sens instanța reține că potrivit această ultimă înscriere s-a realizat prin încheierea notariatului de Stat Județean Brașov din dosar nr. x/18.03.1993 unde s-au reținut ca acte care au stat la baza înscrierii procesul-verbal al Ministerului Agriculturii și Domeniilor - Casa Centrală - Cooperației și Împroprietăririi Sătenilor - Direcția Cadastrului și a Lucrărilor Tehnice, precum și procesul-verbal încheiat la data de 14.05.1925 depus la dosar " (pagina 16 a sentinței civile nr. x/2023 - filele x și urm. dosar recurs). Potrivit cuprinsului respectivei sentințe civile, cărțile funciare avute în vedere în cadrul considerentelor sale sunt cele regăsite și în prezentul litigiu. Înalta Curte constată, în pofida susținerilor intimatei reclamante privind chestiunea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, susțineri formulate atât verbal la termenul de judecată din 14.05.2024, cât și în scris, în cadrul concluziilor depuse la dosar la data de 22.05.2024, că aceste statuări ale Judecătoriei Brașov - fie ele privite în mod izolat, fie în mod sistematic, în ansamblul motivării respectivei hotărâri judecătorești, inclusiv prin raportare la obiectul și cauza concrete ale respectivei cereri de chemare în judecată - ilustrează în mod categoric, inechivoc, că instanța de fond respectivă a apreciat că înscrierea dreptului de proprietate al intimatei reclamante în cărțile funciare s-a realizat în temeiul unor alte acte juridice decât cele emise în procedura Legii nr. 18/1991 menționate anterior. Este adevărat că Judecătoria Brașov și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată respective pe mai multe argumente, unele dintre ele citate de intimata reclamantă în prezentul dosar în cadrul prezentării punctului său de vedere asupra chestiunii autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, însă, lecturând cuprinsul sentinței civile nr. 4470/2023, nu se poate contesta coexistența și a acestor argumente determinate, tranșante și inechivoce, citate supra de prezenta instanță de recurs, argumente care au justificat deopotrivă hotărârea adoptată de instanța respectivă și care, pe cale de consecință, nu pot fi catalogate ca fiind trunchiate sau scoase din context. De altfel, însăși instanța de control judiciar din respectivul dosar, Tribunalul Brașov, a confirmat în mod expres că aceste statuări expuse supra au fost realizate de instanța de fond în cadrul sentinței civile nr. 4470/2023. Astfel, prin decizia civilă definitivă nr. 1307/2023, prin care s-au respins ca nefondate apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 4470/10.05.2023 a Judecătoriei Brașov, Tribunalul Brașov a arătat: "În ceea ce privește apelurile formulate de AJFP Brașov pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor și RNP B. prin Direcția Silvică Brașov, Tribunalul reține că motivul determinant care a condus la respingerea acțiunii și a cererii de intervenție a fost acela că nu s-a făcut dovada că există identitate între suprafața de 1564 ha din Decizia 202/1991 emisă de Prefectura Jud. Brașov și suprafața din cele 3 cărți funciare arătate în acțiune. Instanța de fond a constatat că înscrierile din cele 3 cărți funciare sunt făcute în baza unor acte ce nu fac obiectul cercetării judecătorești, acte și adrese din anul 1960, procese-verbale din 1925, acte din 1993 și 2009 care nu au nici o legătură cu actele atacate în prezenta cauză (...)" (decizia civilă nr. 1307/2023 a Tribunalului Brașov - filele x și urm. dosar recurs prezent). Tot potrivnic apărărilor intimatei reclamante formulate în privința chestiunii autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, Înalta Curte constată că Tribunalul Brașov, prin decizia sa de apel definitivă pronunțată, a confirmat statuările judecătoriei din sentința civilă nr. 4470/2023, redate de prezenta instanță de recurs prin citat. Astfel, Tribunalul Brașov, ca instanță de apel, a circumscris în cadrul hotărârii sale definitive de apel, dreptul de proprietate invocat de intimata Comuna Tărlungeni, unor alte acte juridice decât Decizia nr. 202/16.05.1991 emisă de Prefectura Județului Brașov și Hotărârea nr. 61/1991 a Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiv: "- Procesul-verbal al Comisiei de Ocol pentru împroprietărire Brașov, din data de 30.01.1925 prin care s-a dispus în baza hotărârii comisiunii judecătorești de împroprietărire nr. 112/1923 împroprietărirea comunei Zizin, în prezent sat Zizin - comuna Târlungeni, a comunei Purcăreni, în prezent sat Purcăreni - comuna Târlungeni și a comunei Târlungeni cu terenurile ce formează obiectul acestui litigiu. - Procesul-verbal din data de 25.04.1960 încheiat de Comitetul Executiv al Sfatului al Orașului Stalin și Sfatul Popular al Comunei Târlungeni. - Încheierile nr. 2046/1960 și 2306/1960 ale Tribunalului Popular al Orașului Stalin prin care se dispune intabularea în CF a dreptului de proprietate ca urmare a împroprietăririi comunelor. - Protocoalele încheiate între Ocolul Silvic Brașov și Primăria Târlungeni din data de 10.02 și 15.02.1990 prin care terenurile au fost predate Comunei Târlungeni", (paginile 17 - 18 din decizia civilă nr. 1307/2023), marea majoritate a acestor alte acte juridice indicate fiind cele menționate și în cadrul sentinței civile nr. 4470/2023. Înalta Curte constată așadar, în temeiul celor expuse supra, că tribunalul și-a însușit în mod expres în cadrul deciziei sale de apel, constatarea instanței de fond din cadrul sentinței civile nr. 4470/2023 asupra înscrierii dreptului de proprietate invocat de reclamantă în cărțile funciare în temeiul altor acte juridice decât cele emise în procedura Legii nr. 18/1991. Drept urmare, intimata reclamantă prezentă nu poate susține cu succes faptul că, sub acest aspect, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4470/2023 a Judecătoriei Brașov ar fi una doar provizorie, în sensul dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. Tot în temeiul celor ilustrate în paragrafele precedente, Înalta Curte observă că în structura motivării deciziei sale civile nr. 1307/2023, Tribunalul Brașov a realizat constatarea expusă privind fundamentul distinct al dreptului de proprietate evocat de intimata Comuna Tărlungeni, în mod independent de aspectul punerii sau nu în executare a actelor juridice emise în procedura legii funciare, astfel încât dezbaterea statuărilor concrete ale Tribunalului Brașov asupra acestui din urmă aspect enunțat - dezbatere invocată de asemenea, de intimata reclamantă prezentă în apărările sale circumscrise chestiunii autorității de lucru judecat - este nerelevantă (și ca atare, superfluă) în raport de constatarea analizată în prezent. Restul apărărilor formulate de intimata reclamantă în privința chestiunii autorității de lucru judecat (precum ar fi cele legate de invocata confirmare în cadrul dosarului civil nr. x/2018, a dreptului său de proprietate asupra imobilului litigios în temeiul actelor juridice diferite evidențiate în decizia nr. 1307/2023 sau cele relative invocatei atestări în cadrul aceluiași dosar rezolvat definitiv, a inexistenței vreunui drept de proprietate al pârâților recurenți asupra imobilului) vizează elemente subsecvente din cadrul silogismului juridic presupus de acțiunea în revendicare, silogism al cărui punct de plecare îl reprezintă din punct de vedere logico - juridic exhibarea valabilă de către reclamant a titlului de proprietate de care se prevalează. Continuând, Înalta Curte observă așadar, că toate considerentele citate din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2018, considerente care au justificat, fundamentat, soluțiile pronunțate de respectivele instanțe de judecată, statuează în mod definitiv și de o manieră tranșantă, inechivocă, faptul că înscrierea dreptului de proprietate al intimatei reclamante în cele trei cărți funciare vechi, CF x Zizin, CF x Zizin și CF x Zizin, nu s-a realizat în baza actelor emise în beneficiul intimatei reclamante în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv Decizia nr. 202/16/05.1991 a Prefecturii Județului Brașov și Hotărârea nr. 61/1991 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 18/1991, ci în baza unor acte juridice distincte. Din această perspectivă și văzând și prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", rezultă că statuarea expusă a instanței de apel din prezentul litigiu, în sensul că întabularea dreptului de proprietate al intimatei reclamante Comuna Tărlungeni în cadrul celor trei cărți funciare s-ar fi realizat în temeiul titlurilor de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991, contrazice în mod flagrant statuarea contrară din cadrul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul nr. 3175/197/2018 soluționat definitiv, determinând așadar, constatarea încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". Așadar, întrucât elementul de debut al algoritmului juridic presupus de cererea de revendicare formulată de intimata reclamantă - algoritm reglementat de art. 563 C. civ., fie și amendat potrivit art. 858 și urm. C. civ. - este infirmat de statuarea contrară din litigiul definitiv soluționat anterior, rezultă că în cauza pendinte, grupul de critici din recurs, expus în partea de început a prezentelor considerente, grup privitor în esență, la fundamentarea eronată de către instanța de apel a dreptului de proprietate al intimatei reclamante înscris în cărțile funciare pe actele juridice emise în temeiul legilor funciare, este fondat. Acest caracter juridic al grupului de critici de recurs a fost dobândit ca urmare a survenitei încălcări de către instanța de apel a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv evidențiate anterior, fapt de natură a atrage în privința calificării lor juridice, incidența dispozițiilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ. ("Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") și nu a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. indicat prin cererea de recurs formulată de recurentul intervenient, această operațiune juridică de reîncadrare fiind permisă instanței de recurs de prevederile art. 489 C. proc. civ.. Așa cum s-a ilustrat deja, atât intimata reclamantă, cât și recurenții și-au expus punctul de vedere inclusiv asupra incidenței în cauză a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv în raport de considerentele soluției definitive pronunțate în cadrul litigiului nr. 3175/197/2018, instanța de recurs acordând în mod expres cuvântul părților procesuale prezente asupra acestui aspect, în cadrul dezbaterilor recursului și cererii de intervenție accesorie, desfășurate la termenul de judecată din 14.05.2024. Efectul încălcării autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, conform celor ilustrate supra, este invalidarea statuării instanței de apel asupra fundamentului (dreptului de proprietate al intimatei reclamante înscris în cărțile funciare) invocat de reclamantă și reținut ca incident de către curtea de apel. În acest context expus, devine inutilă verificarea în continuare, prin prisma celorlalte critici din recursul formulat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, evident și a apărărilor contrapuse lor de intimata reclamantă sau a susținerilor celorlalte părți procesuale, a operațiunilor juridice subsecvente realizate de către curtea de apel în cadrul algoritmului juridic presupus de acțiunea în revendicare formulată, atât timp cât premisa acestui algoritm juridic a fost invalidată, potrivit celor anterior expuse. Tot pe cale de consecință, devine inutilă la acest moment procesual și analiza restului apărărilor intimatei reclamante realizate în privința chestiunii autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul nr. 3175/197/2018, rest menționat supra în prezenta decizie. Concluzia se impune întrucât și acest rest vizează tot aspecte subsecvente celui primar, decisiv, deja analizat, din cadrul algoritmului juridic presupus de acțiunea în revendicare. Tot acest ansamblu expus de critici, respectiv apărări urmează însă, a fi evaluate de către instanța de apel, în rejudecarea cauzei, laolaltă cu susținerile contrapuse lor de către celelalte părți procesuale ale cauzei, toate acestea evident dacă eventuale impedimente de ordin juridic prealabile nu vor împiedica instanța de rejudecare să procedeze la realizarea unei atare evaluări. Pe cale de consecință a tuturor argumentelor ilustrate, Înalta Curte constată că se impune în temeiul art. 488 pct. 7 C. proc. civ. în referire la art. 497 C. proc. civ., admiterea prezentului recurs, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, urmând ca instanța de rejudecare să procedeze la rejudecarea cauzei, cu respectarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv anterior enunțate, reglementate de art. 430 C. proc. civ. în referire la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Pe cale de consecință a soluției care se impune în prezenta cauză în referire la recursul declarat de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, potrivit considerentelor ilustrate, rezultă că inclusiv cererea de intervenție accesorie formulată în recurs de către intervenientul Municipiul Brașov, prin Primar, evident în limitele în care ea a fost admisă în principiu de Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul de judecată din data de 27.03.2025, este fondată. Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat, va casa decizia civilă și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.