SECȚIUNEA ARSLANER [1]c. TURCIA (solicitarea nr. 23903/02) HOTĂRÂREA acestei versiuni a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 12 iulie 2007. STRASBURG 24 mai 2007 DEFINITIVF 24/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Arslaner [2] c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și dl Elens-Passos, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 23903/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Mehmet Arslaner, reclamanta, a sesizat Curtea la 26 iunie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Sekip Ensari și Murat Ensari, avocați la 1, reclamantul se plânge în special de întârzierea acordată de stat în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratorii insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. La 3 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE Reclamantul, Mehmet Arslaner, este un resortisant turc, născut în 1963 și rezident în Antakya. La 22 noiembrie 1993, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Karayollar La 20 aprilie 1998, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a indemnizațiilor de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Dörtyol. La 25 iunie 1998, Tribunalul i-a acordat o despăgubire suplimentară de 21 463 114 400 TRL, însoțită de o dobândă moratoriu simplă la rata de 50 % începând cu 20 aprilie 1998. 10. Hotărârea a formulat un recurs în casation. 11. La 23 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată de prima instanță. 12. La 2 mai 2000, Hotărârea a plătit indemnizațiile suplimentare de expropriere reclamantului, însoțită de un interes moratoriu simplu de 50% între 20 aprilie 1998 și 2 mai 2000. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea din 23 septembrie 1998, Aka c. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., p. 2674 2676, § 17-25). Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu a exercitat în mod corespunzător acțiunea pusă la dispoziția acestora prin art. 105 din Codul obligațiilor. 15. Reclamantul contestă această teză. 16. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Aka (citată la §§ 34-37). Ea nu percepe niciun motiv de a se depărta de la concluzia sa anterioară. 17. Prin urmare, Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Akkuș, menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de inadmisibilitate. II. PE FOND În ceea ce privește presupusa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 18. Reclamantul se plânge de o depreciere a indemnizațiilor suplimentare plătite cu întârziere de către administrația expropriantă, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia și invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea hotărârile citate anterior, Akkuș, §§ 30-31, și Aka, § 51). 20. În cazul de față, Curtea constată că, în observațiile sale, guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne se datorează numai administrației expropriante, care i-a cauzat astfel proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie realizat între cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 21. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește presupusa încălcare a articolului 6 din Convenția 22. Pe baza acelorași fapte, recurentul se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolului 6 din convenție. 23. Având în vedere concluzia formulată la punctul 21 de mai sus, Curtea nu consideră necesară examinarea acestei chestiuni separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material suferit ca urmare a plății întârziate a indemnizațiilor suplimentare de expropriere. El solicită 68 670 de dolari americani (USD) în acest sens. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkus (citată anterior, §§ 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului ca daune materiale 10 500 EUR (EUR) cheltuieli și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul nu a formulat nicio cerere specifică pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate în fața Curții. 29. În aceste circumstanțe, Curtea nu consideră necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că nu este necesar să se examineze separat motivul întemeiat pe art. 6 din convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 10 500 EUR (zece mii cinci sute EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 24 mai 2007 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. F. Eens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte [1] Numele de familie al reclamantului a fost scris în scris
[1]
c. TURQUIE
(Requête n
o
23903/02)
ARRÊT
Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 12 juillet 2007.
24 mai 2007
24/08/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Arslaner
[2]
c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
A.B. Baka,
M
mes
juges,
et de M
me
F.
Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3
mai 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
23903/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mehmet Arslaner
1
(«
le requérant
»), a saisi la Cour le 26 juin 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
es
Sekip Ensari et Murat Ensari, avocats à İskenderun. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Invoquant les articles 6 de la Convention et 1
du Protocole n
o
1, le requérant se plaint notamment du retard pris par l'Etat dans le paiement des indemnités complémentaires d'expropriation, assorties d'intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie.
4.
Le 3 mars 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant, M. Mehmet Arslaner
1
, est un ressortissant turc, né en 1963 et résidant à Antakya.
6.
Le 22 novembre 1993, la Direction générale des routes nationales (
Karayolları Genel Müdürlügü
, ci-après «
Direction
») expropria le requérant de son terrain afin d'y construire une autoroute.
7.
La commission d'expert de Hatay évalua la valeur du bien à 5
596
640
000
livres turques (TRL). Ce montant fut versé au requérant le 20
mars 1998.
8.
Le 20 avril 1998, le requérant introduisit un recours en augmentation des indemnités d'expropriation auprès du tribunal de grande instance de Dörtyol.
9.
Le tribunal lui accorda, le 25 juin 1998, une indemnité complémentaire de 21
463
114 400 TRL, assortie d'un intérêt moratoire simple au taux de 50 % à compter du 20
avril 1998.
10.
La Direction forma un pourvoi en cassation.
11.
Le 23 novembre 1998, la Cour de cassation confirma l'arrêt rendu par la première instance.
12.
Le 2 mai 2000, la Direction paya les indemnités complémentaires d'expropriation au requérant, assorties d'un intérêt moratoire simple de 50
% entre le 20 avril 1998 et le 2
mai 2000.
II.
13.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d'expropriation, voir les arrêts
Akkuș c. Turquie
(arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16), et
Aka c.
Turquie
(arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§
17-25).
I.
14.
Le Gouvernement soutient que le requérant n'a pas épuisé, comme l'exige l'article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d'avoir correctement exercé le recours mis à leur disposition par l'article 105 du code des obligations.
15.
Le requérant conteste cette thèse.
16.
La Cour rappelle qu'elle a rejeté une exception semblable dans l'affaire
Aka
(précité, §§ 34-37). Elle n'aperçoit aucun motif de se départir de sa précédente conclusion.
17.
Partant, la Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș,
précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
II.
A.
Quant à la violation alléguée de l'article 1 du Protocole n
o
1
18.
Le requérant se plaint d'une dépréciation des indemnités complémentaires versées avec retard par l'administration expropriante, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
19.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir les arrêts précités,
Akkuș
, §§ 30-31, et
Aka
, §§
50
‑
51).
20.
En l'espèce elle note que, dans ses observations, le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes n'est imputable qu'à l'administration expropriante, qui a ainsi fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de son bien. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant être réalisé entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
21.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
B.
Quant à la violation alléguée de l'article 6 de la Convention
22.
Se basant sur les mêmes faits, le requérant se plaint également d'une violation de l'article 6 de la Convention.
23.
Eu égard à la conclusion formulée au paragraphe 21 ci-dessus, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de cette disposition.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
25.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel subi en raison du paiement tardif des indemnités complémentaires d'expropriation. Il réclame 68
670 dollars américains (USD) à ce titre.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkus
(précité, §§
35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 10
500 euros (EUR) au requérant.
B.
Frais et dépens
28.
Le requérant n'a formulé aucune demande spécifique pour le remboursement des frais et dépens encourus devant la Cour.
29.
Dans ces circonstances, la Cour n'estime pas nécessaire de lui octroyer une somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 6 de la Convention
;
4.
Dit
,
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 10
500 EUR (dix mille cinq cents euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 mai 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
lens-Passos
Greffière adjointe
Présidente
[1]
Le nom de famille du requérant était libellé «
Aslaner
».
[2]
Rectifié le 12 juillet 2007. Le nom de famille du requérant était libellé «
Aslaner
».