AFFAIRE YALMAN ET TURKMEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

24.05.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YALMAN ET TURKMEN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA YALMAN ȘI TÜRKMEN c. TURCIA (solicitarea nr. 23914/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 mai 2007 DEFINITIVF 24/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Yalman și Türkmen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și dl Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 23914/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Naile Yalman și domnul Mehmet Türkmen ( Sekip Ensari și Murat Ensari, avocați la (1) Reclamanții s-au plâns în special de întârzierea acordată de stat în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratorii insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. La 3 iunie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Naile Yalman și Mehmet Türkmen sunt cetățeni turci, născuți în 1932 și 1928 și locuiți în Această sumă a fost plătită reclamanților la 25 octombrie 1996; la 14 noiembrie 1996, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a indemnizațiilor de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Iskenderun și, în cele din urmă, instanța a acordat reclamanților, la 3 iulie 1998, o indemnizație suplimentară de 4 621 860. La data de 16 octombrie 1996. 10. Hotărârea a formulat un recurs în casation. 11. La 21 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată de prima instanță. 12. La 13 aprilie 2000, Hotărârea a plătit indemnizațiile suplimentare de expropriere către solicitanți, însoțită de un simplu interes moratoriu de 30% și 50 de procente. % între 16 octombrie 1996 și 13 aprilie 2000. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16), și Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). În conformitate cu art. 35 din Convenție, guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne, din cauza faptului că nu au exercitat în mod corespunzător acțiunea pusă la dispoziția lor prin art. 105 din Codul de obligații. 15. Reclamanții contestă această teză. 16. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauză. Aka (citată anterior, §§ 34-37). Ea nu percepe niciun motiv de a se depărta de la concluzia sa anterioară. 17. Prin urmare, Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de inadmisibilitate. II. PE FOND În ceea ce privește presupusa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 18. Reclamanții se plâng de o depreciere a indemnizațiilor suplimentare plătite cu întârziere de administrația expropriantă, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, §§ 30-31, și Aka, citată anterior, §§ 50-51). 20. În cazul de față, Curtea constată că, în observațiile sale, guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne se datorează numai administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 21. În ceea ce privește presupusa încălcare a articolului 6 din Convenția 22. Pe baza acelorași fapte, reclamanții se plâng, de asemenea, de o încălcare a articolului 6 din convenție. 23. Având în vedere concluzia formulată la punctul 21 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material suferit ca urmare a plății întârziate a indemnizațiilor suplimentare de expropriere și solicită Curții să le acorde o sumă fără a o număra. De asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 10 000 EUR. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkus (citată la punctul 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților ca prejudiciu material 6 500 EUR în comun. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. De asemenea, reclamanții solicită 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 29. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu și-au ventilat pretențiile în măsura în care nu au furnizat un număr de cont al activității efectuate de avocatul lor și nici nu au justificat toate cheltuielile pretinse angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamanții au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze la o valoare forfetară de 1 000 EUR. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATEA Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că nu este necesar să se examineze separat motivul întemeiat pe art. 6 din convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 6 500 EUR (șase mii cinci sute EUR) pentru daune materiale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 24 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. F. E Lens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte