SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GÜRGEN c. TURCIA (solicitarea nr. 61737/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 iunie 2007 DEFINIF 14/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 2 din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Gürgen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, mea E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Berro-Lefèvre, judecători, domnul S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2007, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61737/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, Erol Osman Gürgen a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 22 decembrie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Reclamantul este reprezentat de dl E. Erkan, avocat la Afyon. (1) din Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea în special de întârzierea pe care l-a luat statul în plata despăgubirilor suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia. La 24 septembrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 3 din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. În urma cutremurului care a avut loc în regiunea Dinar în 1995, a expropriat un bun imobil al reclamantului în vederea renovării regiunii. Administrația i-a alocat 3 600 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 2 EUR (EUR) pe metru pătrat al terenului său cu titlu de expropriere. La data de 28 aprilie 1997, Tribunalul i-a acordat o despăgubire suplimentară de 411 600 000 TRL (aproximativ 220 EUR), cu dobânzi moratoare la rata legală începând cu 25 mai 1996. La 23 iunie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și a respins cererea de rectificare formulată de reclamant la 10 septembrie 1997. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 10. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, menționat anterior) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că instanța trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; aceasta constată într-adevăr că nu se confruntă cu niciun motiv de neachitare. II. PE FONDUL 12. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea hotărârile citate anterior Akkuș, p. 1310, § 30-31, și Aka, p. 2682, § 50-51). În cazul de față, Comisia observă că, în observațiile sale, Comisia a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea în plata unei despăgubiri suplimentare acordate de instanțele interne nu este imputată decât administrației expropriante, care i-a făcut astfel proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 14. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 15. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul acordat în acest scop, deși, prin scrisoarea din 8 februarie 2005, atenția sa a fost atrasă asupra termenilor articolului 60 1 și a articolului 2 din Regulamentul de procedură al Curții. Prin urmare, Curtea consideră că nu este cazul să se acorde o sumă în această privință (Wilekens c. Belgia 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003) și În conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Module Președinte
TROISIÈME SECTION
GÜRGEN c. TURQUIE
(Requête n
o
61737/00)
ARRÊT
14 juin 2007
14/09/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44
§
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Gürgen c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
M
me
juges,
et
de
Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mai 2007,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouvent une requête (n
o
61737/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Erol
Osman Gürgen, («
le requérant
»), avait saisi la Cour européenne des Droits de l’Homme («
la Cour
»), le 22 décembre 1999, en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2
Le requérant est représenté par M
e
le
Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaignait notamment du retard pris par l’État dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation, assorties d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
4.
Le 24 septembre 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29
§
3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.
I.
5.
Le ministère de l’Aménagement du Territoire («
l’administration
») expropria un bien immeuble du requérant à la suite du tremblement de terre ayant eu lieu dans la région de Dinar en 1995, en vue du réaménagement de la région. L’administration lui alloua 3
600
000 livres turques (TRL) (soit environ 2 euros (EUR)) par mètre carré de son terrain à titre d’indemnité d’expropriation.
6.
Le requérant introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Dinar.
7.
Le 28 avril 1997, le tribunal lui accorda une indemnité complémentaire de 411
600
000 TRL, (environ 220 EUR), assortie des intérêts moratoires au taux légal à compter du 25 mai 1996.
8.
Le 23 juin 1997, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance et rejeta la demande en rectification formée par le requérant le 10 septembre 1997.
9.
L’administration effectua le versement de l’indemnité en deux temps. Le 20 avril 1999, elle versa 411
600
000 TRL, et le 19 juillet 1999, elle paya 466
137
000 TRL (environ 474 EUR au total).
II.
10.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts
Akkuș c.
Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23
septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
11.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș,
précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet qu’elle ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
II.
12.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir les arrêts précités
Akkuș
, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, p.
2682, §§ 50-51).
13.
En l’espèce elle note que, dans ses observations, le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convainquant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes n’est imputable qu’à l’administration expropriante, qui a ainsi fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
14.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
15.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage, frais et dépenses
16.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable dans le délai qui lui avait été imparti à cet effet bien que, par la lettre du 8
février 2005, son attention fût attirée sur les termes de l’article 60
§
1 et 2 du règlement de la Cour. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme en la matière (
Willekens c.
Belgique
,
n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003, et
Roobaert c. Belgique
, n
o
52231/99, §
24, 29 juillet 2004).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 juin 2007 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président