ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 303/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.840/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.130/86/2024 și de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 210/90/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâtul a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizărilor, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor conexate privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 1.130/86/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2013, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013), ale art. 13 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 34/2009), ale art. XI alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023), asimilarea drepturilor salariale ale personalului Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (Oficiul) cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor implică, pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024), stabilirea drepturilor salariale ale personalului Oficiului la nivelul salariilor de bază pentru funcții similare din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2024 cu nr. 2.840/1/2024.

La data de 10 ianuarie 2025 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 3.063/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 210/90/2024, cu privire la următoarea problemă de drept: În interpretarea art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013, ținând seama și de principiile egalității și nediscriminării prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), precum și de art. 39 alin. (1) și (4) din aceeași lege, personalul din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc este îndreptățit la egalizarea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit pentru personalul din cadrul Ministerului Finanțelor sau al celorlalte instituții aflate în subordinea acestuia, pentru aceeași/același funcție/grad/treaptă/gradație? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 " Art. 11. - (...) (7) Drepturile salariale ale personalului Oficiului se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 " Art. XI. - (1) Având în vedere prevederile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se elimină inechitățile, discriminările și/sau discrepanțele de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești. (2) În înțelesul alin. (1), prin sistemul finanțelor publice se înțelege Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate acesteia și Autoritatea Vamală Română. (...)"

Legea-cadru nr. 153/2017 " Art. 39. - Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 1.130/86/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 martie 2024 cu nr. 1.130/86/2024, reclamanții-funcționari publici au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să emită pe numele fiecărui reclamant ordin de reîncadrare salarială, privind alinierea drepturilor salariale la nivelul maxim al funcțiilor similare din cadrul sistemului finanțelor publice, adică al Ministerului Finanțelor și al instituțiilor subordonate, respectiv al organelor de specialitate ale administrației publice centrale care funcționează în subordinea acestui minister (salariul de bază la nivel maxim, cu recalcularea sporurilor raportat la salariul de bază la nivel maxim), cu plata diferențelor de drepturi între cele cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori procedurii prealabile înregistrate la data de 16 februarie 2024, la zi și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobândă legală penalizatoare de la scadența fiecărui venit salarial, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Serviciul Teritorial Nord-Est.

Invocând deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, și nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, reclamanții au susținut că principiile nediscriminării și egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, cu condiția ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale, iar nu restrânsă la sfera unor anumiți destinatari ai legii.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor - ordonator terțiar de credite, fără a face parte din sfera de reglementare a dispozițiilor art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013, care nominalizează expres și limitativ instituțiile publice care beneficiază de aceste prevederi.

Alinierea drepturilor salariale, egalizarea salariilor la nivelul celor majorate prin hotărâri judecătorești pentru funcționarii publici din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice s-a putut realiza în cazul salariaților din cadrul instituțiilor unde existau diferențe salariale datorate pronunțării unor hotărâri judecătorești (la nivelul Oficiului neexistând nicio hotărâre judecătorească în acest sens) și numai după ce o altă instanță de judecată a dispus măsura de egalizare a salariilor, conducătorii instituțiilor publice neavând posibilitatea emiterii unor acte administrative individuale de salarizare în lipsa unui act normativ sau a unei hotărâri judecătorești definitive.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, tribunalul a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunțată la 20 noiembrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 210/90/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția a II-a civilă cu nr. 210/90/2024, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la egalizarea salariului reclamantului cu salariul la nivelul maxim stabilit în celelalte instituții aflate în subordinea Ministerului Finanțelor, pentru aceeași/același funcție/grad/treaptă/gradație, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești definitive, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2023, actualizate cu rata inflației până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale dintre salariul încasat de reclamant și salariul ce urmează a fi stabilit, începând cu data de 6 octombrie 2023, și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest - Direcția Generală de Supraveghere și Control, ocupând funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5.

Deși Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se află în subordinea Ministerului Finanțelor, personalul acestei instituții nu a beneficiat de aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023.

Prin Sentința civilă nr. 303 din 23 aprilie 2024, Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor, a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că beneficiază de egalizarea salariilor cu salariul maxim aflat în plată, ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, doar autoritățile și instituțiile ce fac parte din sistemul finanțelor publice, astfel cum este definit de lege. Chiar dacă Oficiul Național pentru Jocuri cu Noroc este o unitate subordonată Ministerului Finanțelor, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 prevede fără echivoc componența sistemului finanțelor publice, din care nu face parte și Oficiul, astfel că egalizarea salariilor se va face exclusiv în cadrul entităților menționate la art. XI alin. (2) din ordonanța de urgență.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând critici încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. XI alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 și ale art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013.

La termenul de judecată din 7 noiembrie 2024, Curtea a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunțată la 15 noiembrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor A. Dosarul nr. 1.130/86/2024

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării și că din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese că intenția legiuitorului a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigiile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Fiind o dispoziție imperativă, instanța învestită cu judecarea procesului nu este în măsură să analizeze dacă problema dedusă judecății este o veritabilă problemă de drept supusă interpretărilor diferite, ci trebuie să verifice doar ca respectiva problemă de drept să nu fi fost dezlegată printr-un recurs în interesul legii sau să fi făcut deja obiectul unei hotărâri prealabile. B. Dosarul nr. 210/90/2024

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, cauza privește drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, intrând în domeniul de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2004; soluționarea pe fond a recursului depinde de problema de drept a cărei lămurire se cere, respectiv de chestiunea de a stabili dacă asimilarea pe care o face dispoziția legală menționată între drepturile salariale ale personalului Oficiului și cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor permite primei categorii de personal să se prevaleze de o dispoziție legală instituită în favoarea celei de-a doua, și anume de art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023.

Dificultatea chestiunii de drept rezidă în aceea că aplicabilitatea art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 este expres limitată la personalul din cadrul instituțiilor enumerate la alin. (2) al aceluiași articol, iar o altă dispoziție legală, și anume art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013, anterioară celor două menționate, prevede stabilirea prin asimilare a drepturilor salariale ale personalului Oficiului cu cele ale Ministerului Finanțelor.

Problema de drept nu a fost anterior dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii. De asemenea, completul nu a identificat o jurisprudență a celorlalte instanțe privind această problemă de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile și-au exprimat punctele de vedere asupra chestiunii de drept prin cererile și apărările făcute în fața instanțelor de judecată. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept A. Dosarul nr. 1.130/86/2024

Completul de judecată al instanței de trimitere nu și-a exprimat poziția cu privire la chestiunea de drept. B. Dosarul nr. 210/90/2024

Instanța sesizată cu soluționarea recursului a constatat că interpretarea strictă a dispozițiilor art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 ar conduce la concluzia că "înlăturarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial" ivite ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, prevăzută de primul alineat, are loc doar în cadrul instituțiilor expres menționate la alineatul al doilea, între care nu se numără și Oficiul. Necesitatea unei interpretări restrictive a textului s-ar impune, din perspectiva caracterului de excepție al normei interpretate, aceasta instituind, așa cum prevede expres în cuprinsul său, o derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cu toate acestea, nu se poate face abstracție de faptul că, deși Oficiul a funcționat inițial în subordinea Guvernului, de la înființarea sa, până la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2020 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019), când a trecut în subordinea Ministerului Finanțelor, totuși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 a prevăzut că drepturile salariale ale personalului Oficiului se stabilesc "prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice" [art. 11 alin. (7)].

Legea-cadru nr. 153/2017 prevede în art. 6 lit. b) și c) principiile egalității și nediscriminării, iar alin. (1) și (4) ale art. 39 din aceeași lege prevăd dreptul personalului salarizat potrivit acestei legi de a i se stabili nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în anumite condiții.

În acest context, adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2023, prin care se tinde la eliminarea discriminărilor salariale ivite ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătorești în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al structurilor subordonate acesteia, precum și al Autorității Vamale Române, dă naștere unei probleme de drept pe care instanța o apreciază ca fiind reală, susceptibilă de a primi interpretări divergente, în sensul de a stabili dacă, în temeiul art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013, ținând cont și de subordonarea Oficiului față de Ministerul Finanțelor, sfera de aplicare a dispoziției prevăzute la art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 include și personalul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice din care a rezultat existența unei orientări jurisprudențiale cvasiunanime.

Astfel, instanțele au apreciat că asimilarea prevăzută de art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 are în vedere doar stabilirea drepturilor salariale ale personalului Oficiului în baza acelorași dispoziții legale, iar nu și stabilirea drepturilor salariale la același nivel cu cel al funcționarilor publici din Ministerul Finanțelor.

Înainte de modificarea dispusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 nu s-ar putea stabili salariile de bază ale personalului din cadrul Oficiului la nivelul salariilor de bază pentru funcții similare din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile în care nu exista o asemenea prevedere, iar Oficiul funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii.

În acest sens au pronunțat hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vaslui.

În sens contrar au formulat opinii teoretice neargumentate Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și Tribunalul Brașov.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (...), soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că: "În interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (...), stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național."

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 (...), stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale."

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a reținut că: " 86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 (...), nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală». 87. În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia. (...) 89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. (...)" IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor legale a căror dezlegare se solicită, din perspectiva vizată de sesizare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, precum și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții de admisibilitate, se constată că procesele în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale personalului din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc la nivelul salariilor de bază pentru funcții similare din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv egalizarea drepturilor salariale ale aceluiași personal la nivel maxim stabilit pentru personalul din cadrul Ministerului Finanțelor sau al celorlalte instituții aflate în subordinea acestuia.

În consecință, pretențiile deduse judecății se circumscriu stabilirii și/sau plății drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile în care reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care soluționează cauzele în primă instanță, respectiv în calea de atac.

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Se constată că există legătura celor două chestiuni de drept semnalate cu soluționarea fondului cauzelor, în condițiile în care, prin cererile de chemare în judecată, reclamanții solicită, în esență, reîncadrarea/egalizarea salarială la nivelul maxim al funcțiilor similare din sistemul finanțelor publice, adică al Ministerului Finanțelor și al instituțiilor subordonate, pentru aceeași/același funcție/grad/treaptă/gradație, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești definitive.

Întrebările cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu îndeplinesc însă condiția de a releva existența unei veritabile chestiuni de drept.

Cu referire la existența unei chestiuni de drept, în absența definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept", această cerință este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Noua reglementare reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudența consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția judecătorilor asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste repere, se constată că instanța de trimitere nu a prezentat în primul dosar, nr. 1.130/86/2024, nici posibilele interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita și nici măcar punctul său de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă interpretării, neputându-se astfel decela care este dilema instanței, nefiind suficient ca aceasta să rezulte doar din întrebarea adresată pe calea acestui mecanism prejudicial.

De asemenea, nu rezultă că ar exista dificultăți reale de interpretare a dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării, încheierea de sesizare neconținând o justificare a modului în care chestiunea de drept în discuție ar putea, în realitate, să susțină potențialul textelor de lege de a genera practică neunitară și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu.

Relevantă este, sub acest aspect, însăși jurisprudența transmisă de instanțele naționale, expusă la capitolul VII din prezenta decizie, care ilustrează orientarea cvasiunanimă a practicii judiciare.

Este adevărat că există și două opinii teoretice opuse practicii judiciare, transmise de Tribunalul Teleorman și Tribunalul Brașov, dar care nu prezintă nicio argumentație de susținere, prima instanță făcând doar o trimitere generică la decizii ale Curții Constituționale a României și Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în cadrul mecanismelor formale de unificare, fără legătură cu chestiunea de drept invocată, iar cea de-a doua instanță apreciind că Agenția Națională de Administrare Fiscală este o structură subordonată Ministerului Finanțelor și relevantă din perspectiva salarizării, aspect insuficient pentru justificarea opiniei contrare practicii unitare.

Așadar, dată fiind inexistența unei veritabile dificultăți a chestiunii de drept supuse analizei, aspect relevat de o practică judiciară cu caracter unitar și de absența exprimării în încheierea de sesizare a unui dubiu sau dificultăți de interpretare a dispozițiilor legale, îi revine instanței de trimitere sarcina de a observa, pe de o parte, aplicarea în timp a normelor legale incidente și, pe de altă parte, de a proceda la interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a acestora, atribuții care nu pot fi transferate instanței supreme în cadrul mecanismului prejudicial.

De asemenea, tot instanței de trimitere îi revine rolul de a observa că norma specială limitează câmpul de aplicare al normei generale ori de câte ori are dispoziții exprese, derogatorii, aceasta din urmă rămânând aplicabilă și putând întregi dispozițiile normei speciale atunci când ele sunt incomplete sau, după caz, nu reglementează deloc anumite aspecte ale materiei.

În acest sens, dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statuează că "reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri".

Reiterând, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente și de interpretare și aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

În concluzie, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește, cu referire la prima întrebare, condiția de admisibilitate vizând existența unei veritabile chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ceea ce privește sesizarea ce face obiectul Dosarului nr. 3.063/1/2024 se constată în prealabil că dilema instanței de trimitere nu este legată neapărat de procesul de egalizare la nivel maxim a drepturilor salariale ale personalului din cadrul Oficiului, cât de instituția în raport cu care se realizează această egalizare: Ministerul Finanțelor, respectiv celelalte instituții aflate în subordinea acestuia, pentru aceeași/același funcție/grad/treaptă/gradație.

Dubiul de interpretare și aparenta dificultate a instanței de trimitere în a-și însuși una dintre variantele decelate ca atare în actul de sesizare ar putea fi surmontate printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, pe baza metodelor curente de interpretare gramaticală, logică, teleologică și sistematică, în consens și cu reperele jurisprudențiale reflectate în hotărârile atașate răspunsurilor înaintate de curțile de apel, menționate la capitolul VII, strict cu privire la chestiunea de drept în discuție, care sunt unanime în a statua că beneficiază de egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, doar autoritățile și instituțiile ce fac parte din sistemul finanțelor publice, astfel cum este definit în actul normativ.

Totodată, instanțele au statuat că asimilarea drepturilor salariale ale personalului din cadrul Oficiului cu drepturile salariale ale funcționarilor din cadrul Ministerului Finanțelor se referă la stabilirea drepturilor salariale în baza acelorași dispoziții legale, fiind un mecanism tehnic, specific, prevăzut într-un act normativ concret.

Prin această asimilare, personalul din cadrul Oficiului este salarizat nu în mod independent, printr-o grilă proprie de salarizare, ci prin compararea acestuia cu funcțiile similare din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor.

Asimilarea nu este automată, ci se face analizând, în mod corespunzător, atribuțiile, responsabilitățile, vechimea, gradul profesional și studiile necesare pentru funcțiile comparate.

Scopul asimilării este de a asigura o coerență salarială și de a plasa personalul Oficiului la un nivel de remunerare similar cu cel al instituției în subordinea căreia se află, recunoscând un nivel comparabil de complexitate a muncii.

Punctele de vedere teoretice transmise de unele instanțe nu au avut la bază o argumentare suficientă pentru a convinge că există într-adevăr un potențial de practică neunitară.

Instanța de trimitere va trebui să aibă în vedere, pentru clarificarea situației salarizării personalului din cadrul Oficiului, evoluția reglementărilor legale cu privire la subordonare, salarizare și modul de înființare de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2013, până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024, urmând a se observa că această structură a fost inițial înființată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului României, aspect modificat ulterior prin art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019, în sensul trecerii acestuia în subordinea Ministerului Finanțelor.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013, "Personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc format din funcționari publici se preia prin transfer în interesul serviciului în condițiile legii, în cadrul Oficiului, începând cu data de 15 aprilie 2013 și își păstrează toate drepturile deținute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență", iar, potrivit art. 11 alin. (7) din forma inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2013, "Drepturile salariale ale personalului Oficiului se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice".

Așadar, personalul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc era plătit prin asimilare cu personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor, chiar și în perioada în care Oficiul se afla în subordinea Guvernului (2013-2019).

În cazul de față, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, aptă să declanșeze mecanismul de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare, fiind necesară doar realizarea unui raționament judiciar, prin analiza sistematică, teleologică și gramaticală a textelor relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării.

Pornind de la interpretarea acestor dispoziții legale, vor fi avute ulterior în vedere și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor formale de unificare a practicii judiciare, prin care au fost lămurite pe deplin, prin decizii obligatorii, chestiunile de drept relevante referitoare la salarizarea la nivel maxim, care vor fi aplicate corespunzător.

Faptul că statuările relevante se regăsesc în cuprinsul mai multor decizii pronunțate de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este de natură să schimbe concluzia anterior reținută, întrucât nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și nici art. 519 din Codul de procedură civilă nu impun ca statuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să se regăsească în cuprinsul unui singur act jurisdicțional.

Reținând, pentru argumentele expuse, neconformitatea sesizării, pentru neîndeplinirea condiției existenței unei chestiuni veritabile de drept, se impune respingerea ca inadmisibilă și a celei de a doua sesizări formulate în dosarul conexat.