ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat,

În baza lucrărilor și actelor dosarului:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 88 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (3) și (10) C. proc. pen., cu referire la art. 80 - 82 C. pen., s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., divorțat, are în întreținere doi copii minori, fără antecedente penale, studii superioare, ocupație - registrator la OCPI Dolj, stagiul militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului un avertisment.

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., fiind obligat inculpatul către partea civilă B. la plata sumei de 100 RON, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul urmăririi penale (100 RON), al procedurii de cameră preliminară (100 RON) și al judecății (100 RON).

Prima instanță a reținut următoarele, în fapt, că, în seara zilei de 19 septembrie 2016, în jurul orelor 19:00, inculpatul A. s-a întâlnit cu partea civilă B. în fața blocului în care locuia fosta sa soție, martora C., și, cunoscând faptul cei doi aveau o relație amoroasă, inculpatul a făcut mai multe fotografii cu telefonul mobil, cu intenția de a le folosi într-un proces privind reîncredințarea celor doi copii minori rezultați în urma căsătoriei cu martora C. Partea civilă i-a cerut să nu-l mai fotografieze, între cei doi intervenind o altercație în cadrul căreia s-au împins reciproc. În acest context, inculpatul i-a aplicat părții civile lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform actelor medicale.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului din data de 19 septembrie 2016, așa cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În fața instanței de judecată, inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 374 - 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecată să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală, cererea acestuia urmând a fi admisă.

Față de probele administrate în faza de urmărire penală, prima instanță a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A., urmând ca acesta să răspundă penal. În acest sens, s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv.

În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei, prima instanță a apreciat că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, s-a reținut că trebuie efectuată o justă adecvare a criteriilor generale prevăzute în art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei (în cauză, leziunile suferite de persoana vătămată necesitând un număr mic de îngrijiri medicale pentru vindecare), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, conduita sa după săvârșirea faptei, atitudinea procesuală sinceră și cooperantă, vârsta, situația familială și socială.

S-a reținut că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanța în aplicarea unui tratament sancționator atenuat.

Astfel, s-a reținut că în privința inculpatului nu se poate ignora că aceasta este încadrat în muncă, având profesia de avocat, în prezent exercitând funcția de registrator la OCPI Dolj, are doi copii minori în întreținere, regretând săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei au atestat că infracțiunea pentru care este judecat, în prezent, inculpatul constituie un incident izolat, având în vedere și împrejurările în care a fost comisă pe fondul relațiilor tensionate cu fosta soție.

S-a mai reținut conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii din prezentul dosar, reliefată prin lipsa antecedentelor penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.

Materialul probator administrat în cauză nu a evidențiat că inculpatul a mai fost confruntat cu infracțiuni de același gen; dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ținând de starea emoțională pe fondul căreia a comis fapta.

Așadar, prima instanță, reținând că infracțiunea comisă de inculpat este un fapt izolat, fără șanse de revenire în câmpul infracțional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrat în societate, având un comportament adecvat și constatând faptul că în speță nu sunt regăsite niciuna dintre condițiile negative prevăzute în art. 80 alin. (2) C. pen., a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În consecință, a dispus față de inculpatul A. renunțarea la aplicarea pedepsei și, în baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului un avertisment și l-a atenționat asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, prima instanță a reținut că evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare ale judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. În acest sens, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, prima instanță a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, suma de 3.000 de RON pentru partea civilă, reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceasta, motiv pentru care a admis în parte acțiunea civilă formulată și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 3000 RON, reprezentând daune morale.

Cu privire la daunele materiale, s-a reținut că suma de 100 RON solicitată de partea civilă cu acest titlu este pe deplin justificată, motiv pentru care a dispus obligarea inculpatului și la plata acestei sume.

Împotriva hotărârii instanței de fond, inculpatul A. a declarat apel.

La termenul din 10 octombrie 2019, prezentându-se după finalul ședinței de judecată și al dezbaterilor, inculpatul a depus o cerere de repunere a cauzei pe rol.

Analizând prioritar cererea de repunere a cauzei pe rol, instanța de control judiciar constată că este nefondată, având în vedere că, în prezentul dosar, s-au acordat trei termene de judecată în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător ales de către apelant și nu sunt incidente prevederile art. 395 C. proc. pen.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat, în principal, desființarea sentinței penale atacate și încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, întrucât este incidentă o cauză de împiedicare a acțiunii penale - non bis in idem, precum și lăsarea nesoluționată a laturii civile.

În subsidiar, a solicitat desființarea parțială a sentinței atacate, în sensul diminuării cuantumului acordat cu titlu de daune morale, apreciind că suma de 3000 RON este nejustificat de mare și nesusținută de probatoriu.

Examinând motivul de apel invocat de apelantul inculpat A. prin care solicită încetarea procesului penal, motivat de dubla sa sancționare pentru aceeași faptă, respectiv penal și contravențional, instanța de control judiciar constată că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele motive:

Analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind pronunțată urmare efectuării unei activități complete de probațiune, în condițiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, aceasta reprezentând unicul rezultat impus de probele obținute și administrate legal, interpretate și apreciate corect și care conferă certitudinea aflării adevărului privitor la toate aspectele obiectului probațiunii.

Analizând apelul exercitat în acest cadru procesual, se constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă incidența unei cauze de împiedicare a exercitării acțiunii penale.

Susținerea inculpatului referitoare la încălcarea principiului non bis in idem nu este întemeiată.

Astfel, din actele dosarului, se constată că inculpatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 RON, pentru provocare și participare la scandal, în baza art. 2 din Legea nr. 61/1991, în luna septembrie 2016, acesta susținând că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, manifestările de natură a provoca scandal public se referă inclusiv la lovirea fără motiv, pe stradă, a unei persoane.

În prezenta cauză, în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în seara zilei de 19 septembrie 2016, inculpatul A. i-a aplicat părții civile lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, prin hotărârea atacată dispunându-se renunțarea la aplicarea pedepsei.

Pentru a-și găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeași faptă (elementul idem) cu privire la aceeași persoană.

Pentru a fi aplicabilă garanția instituită de principiul non bis in idem, ambele proceduri trebuie desfășurate în urma formulării unei "acuzații în materie penală". Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul "procedură penală" folosit în cadrul art. 4 din Protocolul 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor "acuzație în materie penală" și "pedeapsă" care sunt prevăzute de art. 6 și 7 din Convenție.

Principiul non bis in idem se opune cumulului a două "pedepse" în sensul art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, nu există un impediment sub acest aspect atunci când cumulul se aplică între sancțiuni penale și disciplinare sau între sancțiunea penală și răspunderea civilă delictuală.

Or, așa cum se constată din actele dosarului, inculpatul a fost sancționat contravențional înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive de către o instanță investită cu acuzația penală, iar obiectul sancțiunii a constat în provocarea de scandal în locuri publice, iar nu pentru lovirea unei persoane, faptă distinctă ce face obiectul prezentei cauze penale.

Pentru aceste considerente, instanța de control judiciar constată că nu se impune încetarea procesului penal.

În ce privește a doua critică a apărării, în sensul stabilirii unui cuantum mare și nejustificat al daunelor morale, se constată că nu este întemeiată.

Înalta Curte reține că, prin lege nu au fost stabilite expres criterii obiective, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în concret, prin raportare la împrejurările cauzei. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de persoana vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Examinând decizia atacată se reține că instanța de fond, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Toate aceste aspecte circumstanțiate situației particulare din speță au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de partea civilă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

Procesat de GGC - NN