ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2025

Asupra recursul dedus judecății, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2017, la 20 septembrie 2018, reclamanții A, B și C, prin mandatar D, au solicitat instanței obligarea pârâtei Societatea Națională a Sării S.A. la repararea prejudiciului cauzat reclamanților, constând în contravaloarea cuantumului chiriei lunare neîncasate, de 7672 euro/lună, calculată începând cu data de 1.01.2015 și până la data pronunțării de către instanță a unei hotărâri definitive, pentru imobilul proprietatea reclamanților, format din parter si 3 etaje, situat în București, Calea (...), sector 1.

Prin încheierea din 22 iunie 2018, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2017**.

Sentința Tribunalului București, Secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții A, B și C, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării S.A.

Decizia Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 687A din 4 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A împotriva sentinței civile nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin decizia civilă nr. 2537 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 687A din 4 mai 2022 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă; a fost casată decizia atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Decizia Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, în rejudecare

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă sub nr. x/3/2017***.

Prin decizia civilă nr. 329A din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă A împotriva sentinței civile nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Națională a Sării S.A. și intimații reclamanți B și C.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a declarat recurs, neîntemeiat în drept, reclamanta A.

Recurenta susține că prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul rolului activ al instanței.

Învederează că instanța de apel nu a reținut corect situația de fapt și a ignorat susținerile din cererea de chemare în judecată și întâmpinare, precum și înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că în anul 2009, data achiziționării imobilului, acesta nu era înscris în lista imobilelor cu risc seismic, întrucât pârâta a ascuns situația reală, despre care avea cunoștință încă din anul 2001, când a fost întocmit un raport de expertiză.

Cu referire la înscrisurile depuse la dosar, arată că a făcut dovada faptului că starea avansată de degradare a clădirii și imposibilitatea de exploatare a acesteia sunt imputabile pârâtei, toate demersurile pentru consolidarea clădirii fiind efectuate exclusiv de recurentă, deși obligația legală în acest sens aparținea și pârâtei.

Instanța de apel a reținut greșit, cu titlu de acțiuni ale pârâtei, aspecte neconcretizate în fapt și chiar ilegale, anterioare perioadei pentru care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale. În acest sens, arată că nu constituie un demers serios împrejurarea că pârâta și-a exprimat intenția de a oferta pe reclamantă cu suma de 500.000 euro pentru a cumpăra imobilul, întrucât această ofertă nu a fost confirmată de AGA, iar mandatul acordat d-nei D, de a lucra în interesul pârâtei, nu a fost acceptat de recurentă, fiind în dezacord cu legislația care guvernează competențele în conducerea unei societăți comerciale.

În aprecierea probatoriilor, curtea de apel a ignorat demersurile legale concretizate în notificări și cereri de chemare în judecată, formulate de reclamantă, însă a dat eficiență unui înscris reprezentat de o corespondență prin email, transmis anterior perioadei pentru care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale și anterior punerii în întârziere a pârâtei cu privire la inacțiunea sa în respectarea obligațiilor ce incumbă proprietarului unui imobil cu risc seismic I.

Instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul prevăzut de art. 1349 C. civ., al imposibilității valorificării economice a imobilului, fiind evidentă existența faptei ilicite cauzate de lipsa de întreținere a imobilului, degradarea acestuia fiind imputabilă pârâtei.

Prin decizia recurată a fost nesocotit tot probatoriul administrat, instanța de apel înlăturând, în mod nejustificat, înscrisurile care dovedesc că cele două subsoluri au fost inundate și pârâta nu a întreținut partea sa din imobil. Recurenta afirmă că starea de degradare a părții de clădire aflate în proprietatea exclusivă a pârâtei nu a fost negată de aceasta nici prin întâmpinarea formulată, nici în cadrul probei cu interogatoriu. În aceste condiții, nu se poate reține teza instanței, potrivit căreia nu s-a făcut dovada inundării celor două subsoluri, respectiv că această situație de fapt a condus la degradarea clădirii într-o asemenea manieră încât pericolul de prăbușire este unul iminent.

Mai arată că instanța de apel a reținut greșit că nu există legătură de cauzalitate între fapta imputată pârâtei și prejudiciu întrucât cauza imposibilității valorificării economice a imobilului este fapta ilicită constând în lipsa de întreținere a acestuia.

Susține că oferta de cumpărare a părții de clădire proprietatea pârâtei nu o poate absolvi pe aceasta de obligațiile sale legale cu privire la urgența luării unor măsuri pentru consolidarea imobilului.

Învederează că prejudiciul constând în lipsa de folosință a imobilului este cert, iar expertul desemnat în cauză trebuia să cuantifice această lipsă de folosință prin raportare la o clădire consolidată și pusă în valoare. Arată că prin raportul de expertiză s-a reținut că nu există o valoare a lipsei de folosință pentru perioada 4.02.2016-5.12.2017, având în vedere încadrarea în clasa I de risc seismic, însă expertul nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 50/1991 cu privire la acordul tuturor proprietarilor construcției, având scopul obținerii autorizațiilor legale pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, în vederea reducerii riscului seismic, și nici faptul că acordul pârâtei, dat pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, a fost autentificat la 5 decembrie 2017.

Apreciază că, în evaluarea prejudiciului, nu poate fi opusă recurentei situația construcției, generată chiar de fapta ilicită a pârâtei, săvârșită cu vinovăție, prin nerespectarea obligațiilor ce îi incumbau, potrivit art. 2 din Legea nr. 282/2015 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 20/1994 vizând proiectarea lucrărilor de intervenție și execuția acestor lucrări.

Consideră că sunt neîntemeiate concluziile raportului de expertiză din varianta 2, potrivit cărora contravaloarea lipsei de folosință este de 118.063 euro, dacă instanța consideră că proprietarii ar fi trebuit să se conformeze dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din O.G. nr. 20/1994, și arată că toate acțiunile necesare și legale pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, în vederea reducerii riscului seismic al construcțiilor, sunt în sarcina proprietarilor acestor construcții.

Susține că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1349 C. civ., pârâta urmând a fi obligată la repararea prejudiciului întrucât niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe, astfel cum prevede art. 15 C. civ.

Învederează că fapta ilicită a pârâtei este aceea de a nu se îngriji de bunul deținut în proprietate, aducând, astfel, atingere dreptului de folosință al recurentei care nu a mai putut culege fructele bunului. Relativ la vinovăție, arată că înscrisurile anexate dovedesc demersurile efectuate de recurentă. Apreciază că prejudiciul este cert, în cuantum de 7672 euro/lunar, sumă pe care recurenta o încasa cu titlu de chirie până la dezafectarea clădirii, iar raportul de cauzalitate rezultă din inacțiunea pârâtei.

Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata Societatea Națională a Sării S.A. a susținut că recurenta nu a indicat normele de drept material încălcate de instanța de apel.

Pe fondul recursului, a învederat că, din probele administrate, reclamanta A nu a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ.

Relativ la solicitarea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, susține că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., iar, în măsura în care se va face dovada existenței și întinderii acestora cheltuieli, solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din același act normativ.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă este declarat în termen procedural, este admisibil, iar criticile formulate de reclamanta A, în măsura în care nu se referă la situația de fapt și probele administrate, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, s-a reținut că recurenta nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru stabilite în această fază procesuală, la dosar fiind depusă copia dovezii plății taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acesteia în recurs, în primul ciclu procesual.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Intimata a formulat un punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a invocat excepția de netimbrare a recursului.

Prin rezoluția din 13 noiembrie 2024, a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția de netimbrare a recursului și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, a cărei analiză este prioritară față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.”

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, „reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.”

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.” Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din 19 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, a stabilit că, pentru soluționarea recursului, recurenta A datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 5718,28 lei, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa comunicată recurentei la 9 iulie 2024 (fila 24), a fost adus la cunoștința acesteia cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum și faptul că are obligația depunerii acesteia, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat.

Prin aceeași rezoluție, i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ.

Înalta Curte constată că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5784 lei, stabilită în sarcina sa în recurs, în primul ciclu procesual, nefiind făcută dovada îndeplinirii obligației legale privind plata taxei judiciare de timbru pentru soluționarea recursului în acest ciclu procesual.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă”.

Înalta Curte, reținând că nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de

reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2025.