ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 315/2023

HOTĂRÂRE
25.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 315/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., s-a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulate de Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava împotriva sentinței penale nr. 35 din 20.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă la data de 27 aprilie 2022, prin necontestare. În temeiul art. 275 alin. (3), (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 340 RON reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava. În temeiul art. 273 alin. (4), art. 275 alin. (3) C. proc. pen., suma de 44,82 RON, reprezentând contravaloare traducere se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către traducător B. S.R.L..

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 28.10.2022, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, sub nr. x/2022, contestația la executare formulată de Biroul executări penale împotriva sentinței penale nr. 35 din 20.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă la data de 27 aprilie 2022, prin necontestare.

S-a susținut că prin sentința penală sus-menționată, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării numitului A..

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a admis cererea de extrădare formulată de Parchetul General al Republicii Ucraina.

S-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile din Republica Ucraina a numitului A. în vederea cercetării pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor de către o persoană membru de familie, prevăzută art. 152 par. 3 din C. pen. al Republicii Ucraina.

S-a constatat că persoana extrădată A. nu a renunțat la regula specialității.

În baza art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei extrădate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (starea de război declarată în Ucraina), dar nu mai mult de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a dispus arestarea persoanei extrădate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

În baza art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării pe numele persoanei extrădate A., mandat de arestare care va fi pus în executare la data încetării motivelor care au stat la baza amânării predării.

S-a revocat măsura arestării provizorii luată față de persoana extrădată A. și s-a dispus punerea de îndată în liberate a persoanei extrădate A., de sub puterea mandatului de arestare nr. x/02.01.2022 emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1/02.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, dacă nu este reținută, arestată sau deținută în altă cauză.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a constatat că persoana extrădată A. a fost reținută pentru 24 de ore prin ordonanța din 02.01.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu începere de la 02.01.2022, ora 01:00, și arestată provizoriu, de la data de 02.01.2022 la zi.

S-a reținut că împrejurarea specială care a determinat amânarea predării persoanei extrădate A. (starea de război declarată în Ucraina) nu a încetat, motiv pentru care la data de 27 iulie 2022, la 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus extrădarea, Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a comunicat către I.P.J. Suceava - Serviciul Investigații Criminale copia sentinței penale nr. 35 din 20.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția penală și cauze cu minori, rămasă definitivă la data de 27 aprilie 2022, prin necontestare, două exemplare ale mandatului de arestare nr. x din 27.04.2022 emis de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori pe numele persoanei extrădate A., în baza sentinței penale sus-menționate, în vederea punerii în executare.

La data de 14 iunie 2022, Biroul Național Interpol, prin adresa nr. x emisă la 09.06.2022, a informat instanța că potrivit bazei de date a I.G.P.F., numitul A. a ieșit din România la data de 21.04.2022 prin C., la granița cu Republica Moldova cu auto cu auto VAZ cu nr. x, mașină înmatriculată în Rep. Moldova, pașaport nr. x.

La data de 17 octombrie 2022, Compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a solicitat I.P.J. Suceava - Serviciul Investigații Criminale să efectueze verificări și să comunice instanței care este stadiul punerii în executare a mandatului de arestare nr. x din 27 aprilie 2022 emis de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cum minori în dosarul nr. x/2022 pe numele persoanei extrădate A., în baza sentinței penale anterior menționate.

Cu adresa din 19.10.2022, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani - Serviciul de Investigații Criminale a informat instanța că s-au efectuat verificări stabilind că, numitul A. este cetățean moldovean, fără domiciliu sau reședință în România, că nu i s-a acordat dreptul de azil în România și nu beneficiază de statutul de refugiat pe teritoriul statului român. De asemenea, au înaintat adresa din 24.08.2022 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră referitoare la intrările/ieșirile în/din România a numitului A. și din care reiese că la data de 21.04.2022, acesta a ieșit din România, prin C. cu auto VAZ cu nr. x, mașină înmatriculată în Rep. Moldova, pașaport nr. x și nu mai figurează de atunci cu alte intrări în țară.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face "când se ivește vreo împiedicare la executare".

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate și față de relațiile comunicate de către I.P.J. Botoșani - SIC, MAI - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din care rezultă că numitul A. nu se află pe teritoriul României, neputând fi pus în executare mandatul de arestare nr. x din 27 aprilie 2022 emis de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cum minori în dosarul nr. x/2022 pe numele persoanei extrădate A. în vederea extrădării, s-a solicitat admiterea contestației la executare împotriva sentinței penale nr. 35 din 20.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă la data de 27 aprilie 2022, prin necontestare, prin care s-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile din Republica Ucraina a numitului A. și să se constate că există o împiedicare la executarea acestei hotărâri, dispunând totodată anularea mandatului de arestare nr. x din 27 aprilie 2022 emis de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cum minori, în dosarul nr. x/2022, pe numele persoanei extrădate A., în vederea extrădării.

În drept, s-au invocat disp. art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57. Conform art. 58 alin. (3) din același act normativ, în cazul amânării predării persoanei extrădate, instanța emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării, care va intra în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. Odată cu încetarea cauzei ce a motivat amânarea predării, în sarcina autorităților române de executare a mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării se reactivează obligația de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare străine.

În speță, s-a constatat că această obligație nu poate fi executată, la prezentul moment, prin apariția unei imposibilități de predare motivată de sustragerea persoanei solicitate de la punerea în executare a mandatului de arestare în vederea predării. Astfel, aceasta a ieșit din România la data de 21.04.2022 prin C., la granița cu Republica Moldova cu auto VAZ cu nr. x, mașină înmatriculată în Rep. Moldova, pașaport nr. x, fără a reveni pe teritoriul României până în prezent.

S-a subliniat faptul că imposibilitatea de executare a misiunii de predare/preluare a persoanei solicitate este determinată de o împrejurare independentă de voința autorităților statului de executare, respectiv ale statului emitent, situație în care nu poate fi imputată acestora.

Ca urmare a pronunțării unei hotărâri de admitere a cererii de extrădare și de amânare a predării în baza dispozițiilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus, totodată, revocarea măsurii arestării provizorii luate față de persoana solicitată. Însă, până la încetarea motivelor care au determinat amânarea predării, persoana solicitată nu este supusă niciunei restricții, măsuri de supraveghere sau măsuri preventive restrictive sau privative de libertate, care să preîntâmpine riscul de fugă a acesteia, întrucât nu există prevederi legale care să permită luarea unor astfel de măsuri.

S-a reținut că din actele și lucrările dosarului a rezultat că persoana solicitată nu a putut fi localizată pe teritoriul României și nici nu are domiciliul sau reședința în țară, ceea ce determină o imposibilitate a predării dincolo de termenul limită de 3 luni pentru care s-a dispus amânarea predării, însă s-a apreciat că acest motiv, care a stat la baza promovării prezentei căi de atac, nu poate fi considerată o împiedicare la executarea dispoziției de predare, în accepțiunea dată acestei expresii de prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., ci constituie doar motiv de întârziere a executării, deoarece cauza care l-a determinat nu are caracter definitiv, existând posibilitatea revenirii persoanei solicitate pe teritoriul României.

Este real că prin incidentul ivit se ajunge la o neexecutare a mandatului și care ar putea dura mai mult timp, însă Legea nr. 302/2004, ca lege specială, nu prevede posibilitatea ca asupra executării mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării să se intervină după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, scopul ei fiind legat de necesitatea executării cererii de extrădare, conform art. 52 alin. (3) din lege.

Față de considerentele de mai sus, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Curții de Apel Suceava.

Împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2022, fiind fixat termen aleatoriu la data de 25 aprilie 2023.

Apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestației și în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., anularea mandatului de executare, având în vedere că acesta nu se mai află pe teritoriul României și nu mai este posibilă predarea către autoritățile din Ucraina.

Examinând contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 35 din 20 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării numitului A.. În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de extrădare formulată de Parchetul General al Republicii Ucraina și s-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile din Republica Ucraina a numitului A. în vederea cercetării pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor de către o persoană membru de familie, prevăzută art. 152 par. 3 din C. pen. al Republicii Ucraina. În baza art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei extrădate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (starea de război declarată în Ucraina), dar nu mai mult de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii și s-a dispus arestarea persoanei extrădate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. S-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării pe numele persoanei extrădate A., s-a revocat măsura arestării provizorii luată față de persoana extrădată A. și s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate A., de sub puterea mandatului de arestare nr. x/02.01.2022 emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1/02.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, dacă nu este reținută, arestată sau deținută în altă cauză.

La data de 14 iunie 2022, Biroul Național Interpol, prin adresa nr. x emisă la 09.06.2022, a informat instanța că potrivit bazei de date a I.G.P.F., numitul A. a ieșit din România la data de 21.04.2022 prin C., la granița cu Republica Moldova cu auto VAZ cu nr. x, mașină înmatriculată în Rep. Moldova, pașaport nr x.

Având în vedere contestația formulată, Înalta Curte reține că împrejurarea anterior menționată nu constituie o împiedicare la executare, în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua C. proc. pen., având în vedere că împrejurarea specială care a determinat amânarea predării persoanei extrădate A., respectiv starea de război din Ucraina nu a încetat la 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus extrădarea. Totodată, faptul că persoana solicitată nu a fost localizată pe teritoriul României nu constituie o cauză de împiedicare, ci un motiv de întârziere a extrădării.

Astfel, dacă această obligație nu poate fi executată la prezentul moment, prin apariția unei imposibilități de predare motivată de sustragerea persoanei solicitate de la punerea în executare a mandatului de arestare în vederea predării, imposibilitatea de executare a misiunii de predare/preluare a persoanei solicitate fiind determinată de o împrejurare independentă de voința autorităților statului de executare, această situație în care nu poate fi imputată acestora și nu echivalează cu o împiedicare la executare.

Așadar, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod judicios situația juridică a persoanei solicitate, având în vedere informațiile aflate la dosarul cauzei, precum și faptul că dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu prevăd posibilitatea ca asupra executării mandatului de arestare provizorie să se intervină după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, scopul acesteia fiind legat de necesitatea executării cererii de extrădare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 333/2025
Ședința publică din data de 07 mai 2025 Deliberând asupra admisibilității contestației formulate în cauză, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din data de 05 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și
ÎCCJ 2023-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 317/2023
Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 36 din data de 22 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023, constată următo
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 09 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul
ÎCCJ 2024-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 132/2024
Ședința publică din data de 15 februarie 2024 Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată: Prin sentința penală nr. 99 din data de 25 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Sucea
ÎCCJ 2023-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 302/2023
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 19 din 17 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar
Sursă