ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 pronunțată la data de 02.03.2021, printre altele, Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9, alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, și spălare de bani, prevăzută de art. 23, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 33 din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 153.775 RON, reprezentând fructele civile dobândite prin spălarea banilor.

A constatat că inculpatul A. a achitat pe parcursul procesului penal o parte a prejudiciului cauzat părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș (pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca), respectiv suma de 227.970 RON (224.710 RON + 3260 RON).

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi și penalități aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș (pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menținut măsura sechestrului asigurător, conform dispozitivului.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Satul Român prin ANAF și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 51/02.03.2021 a Tribunalului Maramureș, a desființat în parte hotărârea apelată și, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal început față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, înlăturând consecințele condamnării, respectiv a aplicării pedepselor cu închisoarea, a celor complementare și accesorii.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A menținut dispozițiile instanței de fond privind obligarea inculpatului la plata sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi și penalități aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș (pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca).

A înlăturat dispozițiile instanței de fond privind menținerea măsurii sechestrului asigurator dispusă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș prin ordonanța din 03.04.2017 și prin ordonanța din data de 24.04.2017 .

A înlăturat dispozițiile instanței de fond privind confiscarea specială a sumei de 153.775 RON, reprezentând fructe civile dobândite prin spălarea banilor.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă în dosarul penal nr. x/2010 al DNA prin ordonanțele din data de 08.12.2015 până la concurența sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi și penalități aferente.

A menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond în măsura în care nu contraveneau prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș (pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca) declarat împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., a obligat pe partea civilă la plata sumei de 500 RON reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului, restul rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în perioada aprilie - mai 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al PF A., a înregistrat în contabilitatea PF A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON, din care TVA în sumă de 1.405.050 RON, și factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON, din care TVA în sumă de 950.000 RON, precum și 7 chitanțe fiscale fictive, provenind de la S.C. B. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit și al deducerii nelegale de TVA, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârșirii faptei), din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat și suma de 2.363.025 RON reprezintă TVA dedus nelegal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 5 din C. pen.

Cu toate acestea, în esență, instanța de control judiciar a constatat că, la data de 9 iunie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și a reținut că de la data publicării sale, această decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanțe atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituțională a tranșat în mod explicit natura juridică a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând și consecințele asociate pronunțării deciziei anterior amintite, în lipsa intervenției active a legiuitorului: absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

A mai reținut curtea de apel că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au natura unei legi penale substanțiale suspuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din C. pen. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

În concret, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 11 ani.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, termenul general de prescripție a răspunderii penale în cazul acestei infracțiuni (alin. (1) și (3) este de 10 ani, iar cel special, prevăzut de art. 124 din C. pen. 1969 este de 15 ani, începe să curgă de la data ultimei acțiuni (mai 2008) și se împlinește în mai 2023 (ulterior pronunțării prezentei decizii).

Infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data pronunțării prezentei decizii, este pedepsită cu închisoarea de la 9 la 15 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale în cazul acestei infracțiuni este de 10 ani care începe să curgă de la data ultimei acțiuni (mai 2008).

Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanelor acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

În esență, curtea de apel a apreciat că, în aplicarea mitior lex, Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 - când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 - nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Astfel, s-a reținut că până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte.

În prezenta cauză, s-a constatat că legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) în ceea ce privește instituția prescripției și s-a reținut că din luna mai 2008 a început să curgă termenul general de 10 ani al prescripției răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termen împlinit în luna mai 2018, anterior soluționării prezentului apel.

Împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat, la data de 10 februarie 2023, recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj.

În motivarea cererii de recurs în casație, făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, coroborat cu Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, procurorul a apreciat, în esență, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislației și continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

În consecință, în aplicarea acestui raționament juridic și având în vedere că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995), procurorul a apreciat că nu este posibilă examinarea cursului prescripției răspunderii penale doar prin prisma termenului general al prescripției răspunderii penale, ci examinarea trebuie făcută și prin raportare la instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale prevăzută de dispozițiile art. 155 alin. (1) din noul C. pen., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018.

A mai arătat procurorul că, în considerente, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. A mai constatat Curtea că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative.

În fine, s-a mai arătat că instanța de contencios constituțional a subliniat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale, astfel încât termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.

Conchizând, făcând trimitere la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, procurorul a susținut că, în toate cazurile, legea a prevăzut expres că au efect întreruptiv de prescripție actele care se comunică învinuitului sau inculpatului și a arătat următoarele: prin procesul-verbal din 2.04.2015 au fost aduse la cunoștința suspectului A. acuzațiile, încadrarea juridică, drepturile și obligațiile procesuale; prin ordonanța din 2.04.2015 a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A.; prin procesul-verbal din 2.04.2015 au fost aduse la cunoștința inculpatului A. acuzațiile, încadrarea juridică, drepturile și obligațiile procesuale; prin ordonanța din 2 aprilie 2015 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul A., pe o durată de 60 zile, respectiv din 2.04.2015 până în 31.05.2015, măsură care a fost prelungită în mod repetat, ultima prelungire fiind dispusă prin ordonanța din 18 noiembrie 2015, pe o durată de 60 zile, respectiv din 28.11.2015 până la 26.01.2016.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a treia din C. proc. pen., a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 04.05.2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

Deopotrivă, Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație. Așadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casație și care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecință, completările aduse cererii de recurs în casație în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de parchet prin cererea introductivă care se circumscriu cazului de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada aprilie - mai 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al PF A., a înregistrat în contabilitatea PF A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON, din care TVA în sumă de 1.405.050 RON, și factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON, din care TVA în sumă de 950.000 RON, precum și 7 chitanțe fiscale fictive, provenind de la S.C. B. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit și al deducerii nelegale de TVA, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârșirii faptei), din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat și suma de 2.363.025 RON reprezintă TVA dedus nelegal, fapte ce se circumscriu infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 5 din C. pen.

Curtea de Apel Cluj a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, iar în absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripție s-a împlinit în luna mai 2018, anterior pronunțării deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj.

Examinând critica formulată de Ministerul Public în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., inclusiv ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 5 din C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., de 10 ani și a început să curgă în luna mai 2008, data săvârșirii ultimului act material din conținutul infracțiunii de referință.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în luna mai 2018, pentru infracțiunea ce a făcut obiectul acuzației penale.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2023.