ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din data de 04 mai 2022 a Curții Militare de Apel București, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul A., împotriva Hătârârii nr. 1 pronunțată de Tribunalul Poporului București la data de 22 mai 1945, în dosarul nr. x/1945.

Pentru a dispune astfel, Curtea Militară de Apel București a reținut că prin cererea formulată, petentul A. a solicitat revizuirea hotărârii nr. 1 din 22 mai 1945 pronunțată de Tribunalul Poporului București în dosarul penal nr. x/1945, prin care tatăl său - A. a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată ulterior de B. în pedeapsa cu detențiunea pe viață, să se constate și să fie înlăturate erorile judiciare și efectele hotărârii, iar în rejudecare să se dispună achitarea, precum și înlăturarea măsurilor complementare, de confiscare a averii. A mai solicitat introducerea în cauză a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea s-a reținut că, în motivarea cererii de revizuire s-a arătat, în esență, că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu s-au cunoscut la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, respectiv:

- ordinul de zi din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul - locotentent C.;

- declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin locotenent - colonel D. cu privire la înlăturarea acuzațiilor aduse A.;

- Decretul emis în 1950 prin care cei întemnițați la Aiud, printre care și A., au fost reabilitați din punct de vedere militar și social;

- Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Președintele României, E..

S-a mai arătat că revizuentul a menționat că hotărârea de condamnare a fost una politică, iar probatoriul administrat în cauză nu a fost analizat și în favoarea inculpatului, nefiind atașate ordinul de zi și declarația Consiliului de Miniștri prin care A. a fost exonerat de orice răspundere în urma analizei făcute de Comisia Aliată, în acest sens, arătând că la data 23 septembrie 1944 s-a dat un ordin de zi de către generalul - locotenent C. prin care au fost citate pentru fapte de arme excepționale trupele române aflate sub comanda generalului de corp de armată A., respectiv primirea ofensivei germane și ungare, acoperirea trupelor roșii, avansul spre Câmpia Ungariei, cucerirea orașului Arad și alte fapte care confirmau bunătatea și corectitudinea generalului A., probitatea sa morală, ireproșabilă, pe front și în societate.

Potrivit afirmațiilor expuse de petent, acest ordin de zi contrazice hotărârea de condamnare nr. 1 din 22 mai 1945, împrejurare față de care se impune atașarea acestuia la dosarul cauzei, pentru că dovedește netemeinicia sentinței de condamnare.

S-a precizat că din documentele depuse și mărturiile celor care l-au cunoscut pe A. sau care au fost întemnițați cu acesta rezultă aspecte care pot determina următoarele concluzii:

- încălcarea principiilor de drept la acel moment, față de lipsa de echitate a procedurilor și lipsirea inculpaților de garanții rezonabile privind dreptul la apărare;

- lipsa de imparțialitate a instanțelor, tribunale ale poporului sau instanțe obișnuite;

- lipsa a două grade de jurisdicție și pronunțarea condamnărilor prin hotărâri rămase definitive ulterior adoptării Constituției Republicii Populare Române, după anul 1948.

Petentul a considerat că se impune revizuirea sentinței, deoarece nu există dovezi clare care să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă că A. a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat, el neluptând niciodată pe Frontul de Răsărit, iar prezența sa la Odesa a fost pentru a restabili ordinea și pentru a stabili cauza exploziei. A. nu a dat niciun ordin de exterminare a populației din Odessa, dimpotrivă, a ajutat la întoarcerea populației în respectivul oraș.

În probațiune, revizuentul a solicitat:

- atașarea dosarului penal nr. x/1945; înaintarea unei adrese către Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S) pentru a comunica, în copie certificată, dosarul de fond penal x (F.P x/București);

- înaintarea unei adrese către Monitorul Oficial al României pentru a comunica M.O nr. 123 din 2 iunie 1045;

- înaintarea unei adrese către Arhivele Naționale ale Statului pentru a comunica, în copie certificată, ordinul de zi aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar x/1944, la fila x și lista prin care A. a fost înlăturat ca fiind criminal de război, anterior arestării lui;

- încuviințarea probei testimoniale cu audierea unui martor vizând situația de fapt;

- încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și art. 456 din C. proc. pen.

Totodată, instanța a arătat că la data de 26.06.2020, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a transmis instanței, în format electronic (4 DVD-uri-12171 file), dosarul din fondul penal x(F.P. x/București)/50 volume, care îl privește pe A..

Prin sentința penală nr. 11 pronunțată la data de 08 octombrie 2020, Curtea Militară de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.. Totodată, a fost obligat petentul la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a mai reținut că, împotriva acestei sentințe, revizuientul A. a formulat apel, calea de atac fiind admisă prin decizia penală nr. 149/A pronunțată la data de 18 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința desființării sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea Militară de Apel București, instanța supremă constatând că, limitând controlul de admisibilitate a cererii de revizuire exclusiv la examinarea condiției prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., Curtea Militară de Apel București a concluzionat asupra neîndeplinirii acestei exigențe și, prin aceasta, asupra inadmisibilității cererii, fără a decela, însă, cu exactitate, temeiurile de fapt invocate de petentul A. în susținerea cererii și nici motivele pentru care acestea nu sunt concordante temeiului de drept invocat.

În acest context, s-a apreciat că verificarea îndeplinirii condiției anterior menționate presupunea tocmai evaluarea concretă și efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină cererea de revizuire, redate anterior, din perspectiva aptitudinii acestora de a se circumscrie cazului de revizuire invocat de petentul A., astfel cum se dispune prin art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv, de a constitui fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, necunoscute la soluționarea cauzei în care a fost judecat tatăl revizuientului, care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare dispusă față de acesta.

În absența unei atare evaluări, instanța de control a considerat că demersul analitic al primei instanțe a avut un caracter pur formal, motiv de nelegalitate care impunea reformarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în condițiile deplinei respectări a dispozițiilor legale precizate, în vederea garantării drepturilor apelantului revizuent la un dublu grad de jurisdicție, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța de apel a mai constatat că nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză efectivă a admisibilității cererii de revizuire direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera, astfel privarea participanților la proces de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii, incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

Totodată, instanța de apel a reținut și că existența motivului de trimitere spre rejudecare anterior menționat ar face superfluă examinarea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a celorlalte aspecte invocate în apel, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei.

În rejudecare, Curtea Militară de Apel București a constatat că prin Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945 pronunțată de Tribunalul Poporului București, în dosarul penal nr. x/1945, cu privire la generalul Corp de Armată în rezervă A. s-a dispus condamnarea acestuia pentru crima de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război, constând în faptul de a fi ordonat acte de teroare, cruzime și de suprimare asupra populației din teritoriile în care s-a purtat războiul și de a fi ordonat represiuni colective din motive rasiale asupra populației civile din Odesa, fapte prevăzute de art. 2 lit. d) și e) și pedepsite conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/1945, să sufere pedeapsa cu moartea.

S-a ordonat confiscarea întregii averi a numitului, cu titlul de despăgubiri în folosul Statului, considerându-se în patrimoniul său și toate bunurile înstrăinate după 23 august 1944, precum și cele dobândite pe numele soției sale, a descendenților săi după data de 6 septembrie 1940, cu excepția celor pe care aceștia le-au dobândit prin succesiune.

Ca situație de fapt, Tribunalul Poporului București a reținut că, în ziua de 22 octombrie 1941, la orele 17

35

, în urma unei explozii, a fost aruncată în aer clădirea în care se afla instalat Comandamentul Militar Român din Odesa, în explozie murind generalul F., comandantul Diviziei 10 Infanterie și un număr de 88 de subofițeri și ostași români și germani. Imediat după explozie, s-a crezut de către supraviețuitorii ieșiți din clădirea dărâmată, cât și de către ceilalți comandanți români aflați la Odesa, că în explozie a murit și generalul G., comandantul secund al diviziei. În aceste împrejurări, colonelul H., cel mai mare în grad, și-a asumat comanda diviziei care în mod automat, după legile militare, îi revenea lui, prin dispariția superiorilor săi.

După circa o oră, la locul exploziei a apărut generalul G., despre care se crezuse că a murit în explozie și acesta luând comanda diviziei, a dispus măsurile de represalii.

Armata a 4-a căreia i se raportase despre explozie, apreciind că comandantul militar al Odesei este depășit de evenimente și că generalul G. este panicat, a trimis la Odesa pe A. pentru a lua masurile dictate de împrejurări în vederea stabilirii unui post de comandă nou pentru Divizia a 10-a infanterie, cât și pentru a reorganiza și supraveghea dispozitivul operativ al diviziei a 10-a Infanterie, deoarece comandamentul armatei a 4-a aprecia că generalul G. este depășit de evenimente, mai ales că raportase că are intenția de a muta comandamentul diviziei din Odesa. Aceste fapte cât și misiunea generalului A. se stabilesc printre altele și prin depozițiile pe care generalul I. și generalul J., martori în apărare, le-au depus în fața instanței.

A. a sosit în Odesa în dimineața zilei de 23 octombrie și primul său drum este la ruina fostului comandament unde se petrecuse explozia, unde s-a întâlnut cu generalul G. care i-a raportat situația, cât și măsurile pe care le-a luat.

În conformitate cu legile militare s-a stabilit că, prin prezența în Odesa a generalului A., în mod automat, generalul G. a căzut în situația de subordonat al generalului A..

Informat asupra măsurilor luate de generalul G., A. și-a manifestat nemulțumirea, apreciind că G. nu a procedat cu destulă energie și nu a dat proporții prea întinse represaliilor pe care, după mentalitatea lor, le justificau explozia de la comandament, A. manifestându-și în mod expres nemulțumirea pentru insuficiența măsurilor luate de G., afirmând că sunt niște lași, niște fricoși, iar până la acea oră Odesa trebuia întoarsă pe dos. Acuzatul A. l-a cheamat la el pe căpitanul K., ofițerul cifrator al diviziei a 10-a infanterie și îi înmânează ordinul pentru a-l descifra.

De asemenea, a reținut că, din declarațiile martorilor rezultă că ordinul a fost descifrat pe loc în prezența generalului A., generalului G. și generalului L. și imediat, după ce s-a luat cunoștință de conținut, a fost ars. Căpitanul K. nu își amintește precis care ar fi fost conținutul ordinului, însă afirmă cu certitudine că el se referea la măsuri de represalii. A., la interogatoriul luat în timpul instrucției, cât și în ședință, declară că este posibil să i se fi înmânat un asemenea ordin, dar că a băgat ordinul în buzunar și nu i-a dat nicio urmare.

Acuzatul A. a susținut că în timpul șederii sale la Odesa, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie 1941, nu a făcut altceva decât să își aducă la îndeplinire misiunea sa militară cu caracter operativ și nu a avut niciun amestec în executarea represaliilor, căci represaliile militare se ordonaseră de către M. și s-au executat afară de el, fără participarea lui într-un sens sau altul. A recunoscut că nu a luat nicio măsură pentru a împiedica represaliile, susținând că nu avea această calitate.

Susținerile acuzatului apar cu totul neverosimile, deoarece nu este de crezut că este contrar, atât regulamentelor cât, și uzului militar ca ofițerul cel mai mare în grad aflat într-o garnizoană și venit special cu misiunea de a liniști lucrurile așa cum singur susține, să nu fi avut niciun amestec în executarea și organizarea masacrelor de la Odesa. Această prezumție este întărită și de dovada administrată de martorul maior N. care, precum s-a arătat, l-a auzit pe acuzat exprimându-și nemulțumirea față de măsurile luate de coacuzatul G. și pe care l-a auzit spunând că A. le socotea insuficiente. De asemenea, este dovedit prin același martor că acuzatul locotenent colonel O., care s-a sinucis în clipa când armatele sovietice au intrat în țară și care a avut un rol important de executat a măsurilor de represalii, s-a prezentat personal generalului A., oferindu-se benevol să execute represaliile cu batalionul pe care-l comanda. Deci, este stabilit că A. este organizatorul represaliilor făcute la Odesa, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie 1941 și că el este acela care a dat un stil mai mare represaliilor începute de generalul G., în seara zilei de 22 octombrie 1941. Dar, în această privință există și probe scrise și proba de neînlăturat este raportul generalului J., Șef al Marelui Cartier General la data de 11 noiembrie 1941, către Președinția Consiliului de Miniștri, în care spune textual:

"Sub supravegherea generalului A. s-a executat represaliile ordonate.".

Față de toate aceste probe prin care vina generalului A. este stabilită, acuzatul înțelege să își facă apărarea în dezbaterile ce s-au făcut în ședință, arătând că el nu a avut nicio vină și că represaliile fiind ordonate de către comandantul de căpetenie a armatei, au fost executate de către organele în subordine și că el nu a avut nicio calitate de a participa la ele, într-un sens sau altul. Cu toate acestea, acuzatul în memoriul de apărare pe care îl înaintează Tribunalului Poporului, scrise printre altele: "Astfel că dacă Legea nr. 312/1945 socotește criminal de război pe cel care nu respectă regulile dreptului internațional, ar fi imposibil ca pentru o regulă de drept internațional, cum sunt represaliile militare în timp de război să prevadă vreo pedeapsă. S-ar fi ajuns la acest non sens că legiuitorul nesocotind regulile dreptului internațional, să prevadă în același timp pedepse pentru cei care le calcă."

Se observă din această apărare pe care acuzatul A. și-o formulează în scris, că el singur își dă seama că față de probele administrate în cauză, Tribunalul Poporului îl va socoti vinovat de masacrele de la Odesa și dându-și seama de aceasta, încearcă să își facă și ultima apărare susținându-și părerea că represaliile și desigur pe acelea pe care el le-a organizat, sunt juste și conforme dreptului internațional.

În această privință sunt de făcut următoarele obiecțiuni:

În primul rând, așa zisele represalii de la Odesa, care în realitate nu au fost decât masacre odioase, izvorâte din ura de rasă și din concepții fasciste care stăpâneau în totul mentalitatea conducătorilor militari organizatori și executanți ai masacrelor, nu pot fi cu nimic justificate, prin aceea că în fapt s-a dovedit și stabilit că explozia provocată de la comandamentul militar din Odesa era un fapt de ordin militar, organizat de militari și un fapt pe care războiul îl cunoaște în mod curent, or, așa zisele represalii nu s-au îndreptat contra forțelor militare inamice, ci în contra populației civile care nu avea nicio vină și niciun amestec în acest fapt militar.

Fără a se cunoaște originea și cauza exploziei, se pornește la represalii, iar A. preconizează această organizare de masacru și îi dă o extindere cât mai mare, deși dacă ar fi judecat cauzele exploziei, ar fi trebuit să nu intensifice, ci să ia măsuri de încetare a omorurilor care secerau populația pașnică și prin nimic vinovată.

Venirea lui A. în Odesa a însemnat amplificarea crimelor începute de G., cu o zi mai înainte, ajungându-se la masacre care constituie adevărate viziuni de apocalipsă și în care și-au pierdut viața prin împușcare, omorâre, prin grenade și ardere de vii, peste 25.000 locuitori ai Odesei, așa după cum este stabilit prin copiile de la dosar.

Nu poate constitui o apărare nici ordinul primit de la Președinția Consiliului de Miniștri care ordona executarea a 200 de locuitori pentru fiecare ofițer mort în explozie și a câte 100 locuitori pentru fiecare grad inferior mort în aceeași explozie, chiar dacă acest ordin ar fi fost legal, ceea ce acuzatul A. știa că nu este cazul, el nu poate fi apărat nici prin aceea că a executat un ordin, deoarece și în această situație a depășit crimele ce i s-ar fi ordonat cu zeci de mii de vieți omenești, sacrificate în afara ordinelor primite .

S-a stabilit în cursul instrucției și în cursul dezbaterilor din ședința publică, că în masacrele de la Odesa au căzut victime mai ales localnicii evrei ai acestui oraș.

Din aceasta se vede că represaliile, dincolo de orice justificare, au drept cauză de prim ordin și motive rasiale.

Prin decizia nr. 733/29.05.1945 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse motivele ordinare ale recurenților A. și alții (dosar nr. x/1945), dispunându-se trimiterea la Secțiile Unite a dosarului pentru judecarea motivelor de neconstituționalitate ale recurenților.

Prin decizia nr. 15/31.05.1945 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite au fost respinse recursurile de neconstituționalitate făcute de A. și alții împotriva sentinței nr. 1/1945 a Tribunalului Poporului din București.

Analizând lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea Militară de Apel a constatat că cererea de revizuire este formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., în susținerea acestei cereri au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen.

Totuși, instanța a constatat că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, astfel că a apreciat că în cauză nu este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., considerent pentru care curtea, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., constatând neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la alin. (3) al art. 459 din C. proc. pen. a respins această cerere de revizuire, ca inadmisibilă.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în susținerea cererii de revizuire petentul a invocat cazul de revizuire reglementat prin dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Astfel, s-a arătat că faptele sau împrejurările noi pe care petentul a înțeles să le invoce în cauză constau în:

- ordinul de zi din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul - locotentent C.;

- declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin locotenent -colonel D. cu privire la înlăturarea acuzațiilor aduse A.;

- Decretul nr. 421 din 1950;

- Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995;

- Monitorul Oficial al României nr. 123 din 2 iunie 1045;

- ordinul de zi aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar x/1944, la fila x și lista prin care A. a fost înlăturat ca fiind criminal de război, anterior arestării lui;

- declarația unui martor, respectiv a martorului P. cu privire la situația fapt;

- probe cu înscrisuri.

Din analiza faptelor și împrejurărilor invocate de petent, instanța a constatat că acestea nu conduc în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În continuarea argumentării s-a arătat că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, care a fost pronunțată în cauză.

Curtea a mai constatat că, prin ordinul de zi din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul - locotentent C. nu au fost avute în vedere aspecte care privesc faptele pentru care tatăl revizuientului a fost condamnat prin sentința a cărei revizuire se solicită în cauza de față, ci sunt apreciate calitățile militare de care a dispus autorul petentului în calitate de comandant al trupelor române angrenate în operațiunile militare executate pentru eliberarea României și a Ungariei de trupele fasciste, calități indiscutabile și în opinia Curții.

De asemenea, s-a reținut cu referire la declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major, despre care petentul a arătat că au fost înlăturate acuzațiile aduse A., că și acest înscris privește o recunoaștere a calităților generalului A., precum și un îndemn adresat altor persoane asupra cărora planau acuzații asemănătoare să ajute forțele militare sovietice.

Totodată, curtea a constatat că prin acest înscris nu s-a realizat o amnistie sau grațiere a faptelor penale pentru săvârșirea cărora tatăl petentului a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, astfel că nu poate fi utilizat ca probă a unei fapte sau împrejurări de natura celor prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În ceea ce privește Decretul nr. 421 din 1950, Curtea Militară de Apel București a constatat că prin acest act normativ s-a dispus grațierea unor pedepse și amnistierea unor infracțiuni, însă nu servește la asigurarea finalității pe care legiuitorul a avut-o în vedere prin adoptarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

De asemenea, curtea a constatat că, prin Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 a fost acordat drapelul de luptă unei structuri militare care purta numele autorului revizuientului, însă nici acest act normativ nu poate asigura finalitatea arătată la alineatul precedent.

Nici Monitorul Oficial al României nr. 123 din 2 iunie 1045 nu conține elemente de fapt care pot fi încadrate în dispozițiile art. 97 din C. proc. pen.

Referitor la Ordinul de zi aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar nr. x/1944, la fila x și lista prin care A. a fost înlăturat ca fiind criminal de război, anterior arestării lui, deși au fost desfășurate toate demersurile posibile din partea Curții, astfel cum rezultă din adresele comunicate la dosarul cauzei de către Statul Major al Apărării - Arhivele Militare Naționale Române, aceste înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei, astfel că nu a fost posibilă analiza lor.

Referitor la declarația martorului P., curtea a constatat că această declarație este preluată din surse extrajudiciare, fiind ulterioară pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere în cauza de față, cuprinde și referiri la faptele pentru care autorul petentului a fost condamnat prin hotărârea mai sus arătată, însă prin această declarație nu sunt relevate aspecte pe care martorul în cauză le-a perceput direct, personal, privitoare la ordinele prin care s-a dispus executarea represaliilor împotriva populației civile din Odesa, ci doar aspecte de care martorul a luat cunoștință chiar de la autorul inculpatului, fiind lipsite de relevanță probatorie demersurile ulterioare represaliilor, cum sunt cele prin care populației supusă represaliilor i s-a permis revenirea în orașul Odesa. Prin urmare, nici această declarație nu poate fi calificată ca fiind o probă prin care este constatată o faptă sau împrejurare care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Cu privire la proba cu înscrisuri invocată de petent în susținerea cererii de revizuire, curtea constată că petentul a depus la dosarul cauzei mai multe lucrări cu caracter istoric și jurnalistic, însă nici din conținutul acestora nu rezultă fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Curtea a constatat că în motivarea cererii de revizuire petentul invocă și aspecte care privesc nelegalitatea procedurii judiciare finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită în cauza de față, însă aceste aspecte nu se pot încadra în unul dintre motivele de revizuire reglementate prin dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că a apreciat că nu se impune analiza acestora.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța a constatat că motivele invocate de către revizuentul A. nu constituie fapte sau împrejurări noi, care să permită redeschiderea procedurilor penale, neîncadrându-se în vreunul dintre cazurile pe care le are în vedere art. 453 din C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuientul A., prin apărător ales.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 10 iunie 2022, fiind stabilit termen la data de 29 septembrie 2022, când instanța a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudență și doctrină s-a reținut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, iar, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea conflictului juridic de drept penal și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curții Constituționale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiționări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Reglementând procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, art. 459 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (3), că în această etapă instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă acelorași căi de atac ca și cea la care se referă revizuirea [art. 459 alin. (5) și (7) din C. proc. pen..].

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuentul a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, motiv pentru care, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.. Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că revizuentul a invocat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea.

Înalta Curte reține că, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra, fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009 și Pravednaya împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Analizând, în raport cu aceste considerații teoretice, cererea formulată, se apreciază că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuentul A. nu a invocat împrejurări noi, în sensul mai sus menționat, ci a adus critici hotărârilor judecătorești de condamnare. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuientul a invocat ordinul de zi din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul - locotentent C., declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin locotenent-.colonel D. cu privire la înlăturarea acuzațiilor aduse A., Decretul nr. 421 din 1950, Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 Monitorul Oficial al României nr. 123 din 2 iunie 1045,ordinul de zi aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar x/1944, la fila x și lista prin care A. a fost înlăturat ca fiind criminal de război, anterior arestării lui, declarația martorului P. cu privire la situația de fapt și proba cu înscrisuri, invocând, de asemenea lipsa de incriminare a faptei pentru care autorul său a fost condamnat.

Înalta Curte mai reține că instanța de fond a analizat punctual toate solicitările revizuentului reținând, cu referire la înscrisurile invocate că, prin ordinul de zi din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul - locotentent C. au fost appreciate calitătile militare ale autorului pententului, declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major privește o recunoaștere a calităților generalului A., nefiind realizată o amnistie sau grațiere a faptelor pentru care autorul petentului a fost condamnat.

Cu referire la celelalte înscrisuri menționate în cuprinsul cererii de revizuire, precum și la declarația martorului P., Curtea Militară de Apel București a apreciat că acestea nu pot fi considerate probe efective, potrivit art. 97 din C. proc. pen.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că revizuientul a invocat aspecte probatorii care nu nu sunt apte a determina o soluție diametral opusă pentru a justifica o afectare a stabilității raporturilor juridice născute prin hotărârea pronunțată, câtă vreme probele invocate nu ar avea forța răsturnării probatoriului administrat în dovedirea soluției de condamnare.

Cu privire la critica apărării vizând lipsa de imparțialitate a judecătorului fondului, instanța de apel consideră că aceste motive ale apelantului revizuent nu se circumscrie cazului de revizuire și nu pot fi analizate în cauza de față.

Nu în ultimul rând, petentul a invocat lipsa de incriminare a faptelor pentru care autorul său a fost condamnat. Cu referire la această critică, Înalta Curte amintește că revizuirea se deosebește de celelalte căi extraordinare de atac, prin aceea că temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei, ci din aspecte exterioare acestuia, pe care instanța nu le-a avut în vedere la judecata anterioară, motiv pentru care considerațiile apelantului revizuent referitoare la dezincriminarea faptei sau lipsa de incrimnare a acesteia la momnetul condamnării, nu se circumscriu niciunui caz de revizuire prevăzut de art. 453 din C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 4 din data de 4 mai 2022 a Curții Militare de Apel București.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 4 din data de 4 mai 2022 a Curții Militare de Apel București.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2022.