ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 11 din data de 8 octombrie 2020 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A., dispunându-se obligarea revizuentului la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea transmisă Curții Militare de Apel București la data de 03.04.2020, petentul A. a solicitat revizuirea Hotărârii nr. 1 din 22 mai 1945, pronunțată de Tribunalul Poporului București în Dosarul penal nr. x/1945 - prin care tatăl său, generalul A., a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată ulterior, de B., în pedeapsa cu detențiunea pe viață, constatarea și înlăturarea erorilor judiciare și a efectelor hotărârii, în sensul dispunerii achitării antecesorului său, precum și a înlăturării măsurilor complementare de confiscare a averii acestuia.

Totodată, a solicitat introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În argumentarea cererii, petentul a arătat că, în speță, este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii atacate, acestea constând în:

"Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C.; declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin care locotenent-colonel D. cu privire la înlăturarea acuzațiilor aduse generalului A.; Decretul emis în 1950 prin care cei întemnițați la Aiud, printre care și generalului A., au fost reabilitați din punct de vedere militar și social; Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Președintele României, E..

A mai arătat că hotărârea de condamnare a generalului A. a fost una politică, iar probatoriul administrat în cauză nu a fost analizat și în favoarea acestuia, nefiind atașate ordinul de zi și declarația Consiliului de Miniștri prin care generalul A. a fost exonerat de orice răspundere în urma analizei făcute de Comisia Aliată.

În acest sens, a menționat că, la data 23 septembrie 1944, s-a dat un "Ordin de zi" al generalului-locotenent C. în care sunt citate pentru fapte de arme excepționale trupele române aflate sub comanda generalului A., respectiv primirea ofensivei germane și ungare, acoperirea "trupelor roșii", avansul spre Câmpia Ungariei, cucerirea orașului Arad și alte fapte, aspecte care confirmau bunătatea și corectitudinea generalului A., probitatea sa morală, ireproșabilă, pe front și în societate. Acest "Ordin de zi" contrazice hotărârea de condamnare nr. 1 din 22 mai 1945, împrejurare față de care se impune atașarea lui la dosarul de revizuire, întrucât dovedește netemeinicia sentinței anterior menționate.

A mai arătat că, din documentele depuse și mărturiile celor care l-au cunoscut pe generalul A. sau care au fost întemnițați cu acesta, rezultă aspecte care pot determina următoarele concluzii: încălcarea principiilor de drept aplicabile la acel moment, raportat la lipsa de echitate a procedurilor și lipsirea inculpaților de garanții rezonabile privind dreptul la apărare; lipsa de imparțialitate a instanțelor, tribunale ale poporului sau instanțe obișnuite; lipsa a două grade de jurisdicție și pronunțarea condamnărilor prin hotărâri rămase definitive ulterior adoptării Constituției Republicii Populare Române, după anul 1948.

Pentru aceste considerente, petentul A. a solicitat revizuirea sentinței atacate, arătând că nu există dovezi clare care să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că generalul A. a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat, întrucât acesta nu a luptat niciodată pe Frontul de Răsărit, iar prezența sa la Odesa a avut drept unic scop restabilirea ordinii și determinarea cauzei exploziei din 1941, generalul neemițând niciun ordin de exterminare a populației din acest oraș, ci, dimpotrivă, ajutând la întoarcerea acesteia în localitatea de referință.

În probațiune, revizuentul a solicitat: atașarea Dosarului penal nr. x/1945 al Tribunalului Poporului București; emiterea unei adrese către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), în vederea comunicării, în copie certificată, a dosarului de fond penal x; emiterea unei adrese către Monitorul Oficial al României în vederea comunicării M.Of. nr. 123/2.06.1945; emiterea unei adrese către Arhivele Naționale ale Statului în vederea comunicării, în copie certificată, a "Ordinului de Zi" aflat în dosarul fond Casa Regală, Diverse, dosar x/1944, la fila x și a listei prin care generalul A. a fost înlăturat din categoria criminalilor de război, anterior arestării lui; încuviințarea probei testimoniale cu audierea unui martor vizând situația de fapt; încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și art. 456 C. proc. pen.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții Militare de Apel București, la data de 03.04.2020, sub nr. x/2020.

La data de 26.06.2020, urmare diligențelor Curții Militare de Apel București, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a transmis instanței, în format electronic (4 DVD-uri -12171 file), dosarul din fondul penal x/50 volume, care îl privește pe generalul A..

După închiderea dezbaterilor la data de 24 septembrie 2020, în termenul de amânare a pronunțării, prin intermediul poștei electronice, la dosarul cauzei a fost trimisă o cerere, nesemnată, prin care revizuentul solicita să se ia act de faptul că renunță la judecată.

Instanța a constatat că această cerere nu poate să producă efecte întrucât a fost formulată după închiderea dezbaterilor și nu poartă o semnătură electronică care să ateste faptul că documentul aparține revizuentului.

În acest context, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea Militară de Apel București a reținut că, prin Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945, pronunțată de Tribunalul Poporului București în Dosarul penal nr. x/1945, s-a dispus condamnarea Generalului Corp de Armată în rezervă A. la pedeapsa cu moartea pentru crima de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război, constând în faptul că "ar fi ordonat acte de teroare, cruzime și de suprimare asupra populației din teritoriile în care s-a purtat războiul și de a fi ordonat represiuni colective din motive rasiale asupra populației civile din Odesa", fapte prevăzute de art. 2 lit. d) și c) din Legea nr. 312/1945 și pedepsite conf. art. 3 alin. (2) din același act normativ.

Totodată, s-a dispus confiscarea întregii averi a condamnatului, cu titlul de despăgubiri în folosul statului, considerându-se în patrimoniul acestuia și toate bunurile înstrăinate după data de 23 august 1944, precum și cele dobândite, pe numele soției și a descendenților săi, după data de 6 septembrie 1940, cu excepția celor pe care aceștia le-au dobândit prin succesiune.

În hotărâre s-a reținut următoarea situație de fapt: "În ziua de 22 octombrie 1941, la orele 17:35, în urma unei explozii, este aruncată în aer clădirea în care se afla instalat Comandamentul Militar Român din Odesa. În această explozie moare generalul F., comandantul Diviziei 10 Infanterie și un număr de 88 de subofițeri și ostași români și germani. Imediat după explozie, se crede de către supraviețuitorii ieșiți din clădirea dărâmată, cât și de către ceilalți comandanți români aflați la Odesa, că în explozie a murit și generalul G., comandantul secund al diviziei. În aceste împrejurări, colonelul H., cel mai mare în grad, își asumă comanda diviziei care în mod automat, după legile militare, îi revenea lui, prin dispariția superiorilor săi.

După circa o oră, la locul exploziei apare generalul G., despre care se crezuse că a murit în explozie și acesta luând comanda diviziei, ia măsurile de represalii așa după cum se va vedea în arătarea faptelor ce sunt imputate acestuia.

Armata a 4-a căreia i se raportase despre explozie, apreciind că comandantul militar al Odesei este depășit de evenimente și că generalul G. este panicat, trimite la Odesa pe generalul A. pentru a lua măsurile dictate de împrejurări în vederea stabilirii unui post de comandă nou pentru Divizia a 10-a infanterie, cât și pentru a reorganiza și supraveghea dispozitivul operativ al Diviziei a 10-a Infanterie, deoarece comandamentul armatei a 4-a aprecia că generalul G. este depășit de evenimente, mai ales că raportase că are intenția de a muta comandamentul diviziei din Odesa. Aceste fapte cât și misiunea generalului A. se stabilesc printre altele și prin depozițiile pe care generalul I. și generalul J., martori în apărare, le-au depus în fața instanței.

Generalul A. sosește în Odesa în dimineața zilei de 23 octombrie și primul său drum este la ruina fostului comandament unde se petrecuse explozia. Aici el întâlnește pe generalul G. care-i va fi raportat situația cât și măsurile pe care le-a luat.

În conformitate cu legile militare este stabilit că, prin prezența în Odesa a generalului A., în mod automat, generalul G. a căzut în situația de subordonat al generalului A..

Informat asupra măsurilor luate de generalul G., generalul A. își manifestă nemulțumirea, apreciind că G. nu a procedat cu destulă energie și nu a dat proporții prea întinse represaliilor pe care, după mentalitatea lor, le justificau explozia de la comandament.

Generalul A. își manifestă în mod expres nemulțumirea pentru "insuficiența " măsurilor luate de G., "sunteți niște Iași, niște fricoși, până la această oră Odesa trebuia întoarsă pe dos" (depoziția martorului K.).

Este de prezumat că generalul G. a raportat generalului A. ce măsuri de represalii a luat și că acesta din urmă le-a socotit blajine, hotărând a da o întindere mai mare represaliilor pe care generalul G. le începuse în ajun. La scurt timp după această dispoziție în care generalul A. își manifestă nemulțumirea, se prezintă la el un ofițer care îi aduce un ordin cifrat de la Poșta centrală a Odesei.

Acuzatul A. cheamă la el pe L., ofițerul cifrator al Diviziei a 10-a infanterie și îi înmânează ordinul pentru a-l descifra.

Din declarațiile martorilor rezultă că ordinul a fost descifrat pe loc în prezența generalului A., generalului G. și generalului N. și imediat, după ce s-a luat cunoștință de conținut, a fost ars. L. nu își amintește precis care ar fi fost conținutul ordinului, însă afirmă cu certitudine că el se referea la măsuri de represalii. Generalul A., la interogatoriul luat în timpul instrucției, cât și în ședință, declară că este posibil să i se fi înmânat un asemenea ordin, dar că a băgat ordinul în buzunar și nu i-a dat nicio urmare.

Acuzatul A. susține că în timpul șederii sale la Odesa, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie 1941, nu a făcut altceva decât să își aducă la îndeplinire misiunea sa militară cu caracter operativ și nu a avut niciun amestec în executarea represaliilor, căci represaliile militare se ordonaseră de către Mareșalul Q. și s-au executat afară de el, fără participarea lui într-un sens sau altul. Recunoaște că nu a luat nicio măsură pentru a împiedica represaliile, susține că nu avea această calitate.

Susținerile acuzatului apar cu totul neverosimile, deoarece nu este de crezut că este contrar atât regulamentelor cât și uzului militar ca ofițerul cel mai mare în grad aflat într-o garnizoană și venit special cu misiunea de a liniști lucrurile așa cum singur susține, să nu fi avut niciun amestec în executarea și organizarea masacrelor de la Odesa. Această prezumție este întărită și de dovada administrată de martorul maior K. care, precum s-a arătat, l-a auzit pe acuzat exprimându-și nemulțumirea față de măsurile luate de coacuzatul G. și pe care l-a auzit spunând că A. le socotea insuficiente. De asemenea, este dovedit prin același martor că acuzatul lt.colonel O., care s-a sinucis în clipa când armatele sovietice au intrat în țară și care a avut un rol important de executat a măsurilor de represalii, s-a prezentat personal generalului A., oferindu-se benevol să execute represaliile cu batalionul pe care-l comanda. Deci, este stabilit că generalul A. este organizatorul represaliilor făcute la Odesa, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie 1941 și că el este acela care a dat un stil mai mare represaliilor începute de generalul G., în seara zile de 22 octombrie 1941. Dar, în această privință există și probe scrise și proba de neînlăturat este raportul generalului J., Șef al Marelui Cartier General la data de 11 noiembrie 1941, către Președinția Consiliului de Miniștri, în care spune textual:" sub supravegherea generalului A. s-au executat represaliile ordonate.".

S-a mai reținut că "față de toate aceste probe prin care vina generalului A. este stabilită, acuzatul înțelege să își facă apărarea în dezbaterile ce s-au făcut în ședință arătând că el nu a avut nicio vină și că represaliile fiind ordonate de către comandantul de căpetenie al armatei, au fost executate de către organele în subordine și că el nu a avut nicio calitate de a participa la ele, într-un sens sau altul. Cu toate acestea, acuzatul în memoriul de apărare pe care îl înaintează Tribunalului Poporului, scrie printre altele: "Astfel că dacă Legea nr. 312/1945 socotește criminal de război pe cel care nu respectă regulile dreptului internațional, ar fi imposibil ca pentru o regulă de drept internațional, cum sunt represaliile militare în timp de război să prevadă vreo pedeapsă. S-ar fi ajuns la acest non sens că legiuitorul nesocotind regulile dreptului internațional, să prevadă în același timp pedepse pentru cei care le calcă."

Se observă din această apărare pe care acuzatul A. și-o formulează în scris, că el singur își dă seama că față de probele administrate în cauză, Tribunalul Poporului îl va socoti vinovat de masacrele de la Odesa și dându-și seama de aceasta, încearcă să își facă și ultima apărare susținându-și părerea că represaliile și desigur pe acelea pe care el le-a organizat, sunt juste și conforme dreptului internațional.

În această privință sunt de făcut următoarele obiecțiuni:

În primul rând, așa zisele represalii de la Odesa, care în realitate nu au fost decât masacre odioase, izvorâte din ura de rasă și din concepții fasciste care stăpâneau în totul mentalitatea conducătorilor militari organizatori și executanți ai masacrelor, nu pot fi cu nimic justificate, prin aceea că în fapt s-a dovedit și stabilit că explozia provocată de la comandamentul militar din Odesa era un fapt de ordin militar, organizat de militari și un fapt pe care războiul îl cunoaște în mod curent, or, așa zisele represalii nu s-au îndreptat contra forțelor militare inamice, ci în contra populației civile care nu avea nicio vină și niciun amestec în acest fapt militar.

Fără a se cunoaște originea și cauza exploziei, se pornește la represalii, iar generalul A. preconizează această organizare de masacru și îi dă o extindere cât mai mare, deși dacă ar fi judecat cauzele exploziei, ar fi trebuit să nu intensifice, ci să ia măsuri de încetare a omorurilor care secerau populația pașnică și prin nimic vinovată.

Venirea lui A. în Odesa a însemnat amplificarea crimelor începute de G., cu o zi mai înainte, ajungându-se la masacre care constituie adevărate viziuni de apocalipsă și în care și-au pierdut viața prin împușcare, omorâre, prin grenade și ardere de vii, peste 25.000 locuitori ai Odesei, așa după cum este stabilit prin copiile de la dosar.

Nu poate constitui o apărare nici ordinul primit de la Președinția Consiliului de Miniștri care ordona executarea a 200 de locuitori pentru fiecare ofițer mort în explozie și a câte 100 locuitori pentru fiecare grad inferior mort în aceeași explozie, chiar dacă acest ordin ar fi fost legal, ceea ce acuzatul A. știa că nu este cazul, el nu poate fi apărat nici prin aceea că a executat un ordin, deoarece și în această situație a depășit crimele ce i s-ar fi ordonat cu zeci de mii de vieți omenești, sacrificate în afara ordinelor primite.

S-a stabilit în cursul instrucției și în cursul dezbaterilor din ședința publică, că în masacrele de la Odesa au căzut victime mai ales localnicii evrei ai acestui oraș.

Din aceasta se vede că represaliile, dincolo de orice justificare, au drept cauză de prim ordin și motive rasiale."

Prin Decizia nr. 733 din 29 mai 1945 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse motivele ordinare ale recurenților A. și alții (Dosar nr. x/1945), dispunându-se trimiterea la Secțiile Unite a dosarului pentru judecarea motivelor de neconstituționalitate invocate de recurenți.

Prin Decizia nr. 15 din 31 mai 1945 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, au fost respinse recursurile de neconstituționalitate făcute de A. și alții împotriva Sentinței nr. 1/1945 a Tribunalului Poporului din București.

Raportat la aceste rețineri, evaluând cererea de revizuire cu care a fost învestită, Curtea Militară de Apel București a notat că, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., cu ocazia examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța verifică dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, urmând ca în situația în care instanța constată neîndeplinirea acestei condiții, să dispună respingerea cererii ca inadmisibilă.

A mai notat că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că presupune, pe de o parte, descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, impune condiția ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, supusă revizuirii.

Ca urmare, a concluzionat că în revizuire nu se poate realiza o reapreciere a probelor deja administrate sau o completare a probatoriului administrat în fața instanței de fond, pentru a se dovedi aceleași împrejurări avute deja în vedere cu ocazia soluționării cauzei.

Aplicând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Curtea Militară de Apel București a reținut că motivele invocate de revizuentul A. în cererea formulată nu se circumscriu noțiunii de fapte sau împrejurări noi, care să permită redeschiderea procedurilor penale, acestea neîncadrându-se în vreuna dintre situațiile prev. de art. 453 C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A..

****

Împotriva acestei hotărâri, la data de 19 octombrie 2020, în termen legal, a declarat apel revizuentul A..

În motivarea apelului (detaliată la dosarul de apel, și completată prin memoriul aflat la filele x din același dosar) revizuentul a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, susținând, în esență, că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., întrucât instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, fără a verifica, în condițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., dacă aspectele și mijloacele de probă invocate în susținerea acesteia sunt apte a conduce la stabilirea existenței temeiului de drept invocat, respectiv, cel prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acest sens a arătat că, în susținerea cererii de revizuire a invocat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în care a fost pronunțată hotărârea atacată și care dovedesc, cu prisosință, atât netemeinicia acesteia, cât și caracterul său profund politic, respectiv: "Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C.; declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin Locotenent-colonel D. cu privire la înlăturarea acuzațiilor aduse generalului A.; declarația primarului Odesei, P., care a susținut că generalul A. nu se face vinovat de represiunile care au avut loc la Odesa în anul 1941; Decretul emis în 1950 prin care cei întemnițați la Aiud, printre care și generalului A., au fost reabilitați din punct de vedere militar și social; Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Președintele României, E..

A mai arătat că, fără a proceda la o minimă evaluare a acestor aspecte și a aptitudinii lor de a conduce la stabilirea existenței temeiului legal prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Hotărârii nr. 1 din 22 mai 1945, pronunțată de Tribunalul Poporului București în Dosarul penal nr. x/1945. Această hotărâre este însă, în mod evident, lipsită de temeinicie, întrucât, raportat la mijlocele de probă depuse în prezenta procedură, soluția de condamnare a generalului A. nu se fundamentează pe dovezi clare care să probeze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzatul a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat.

Deopotrivă, este nelegală, întrucât soluția de condamnare a generalului A. a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 312/1945, care nu erau în vigoare la data săvârșirii presupuselor fapte ce au făcut obiectul acuzațiilor aduse acestuia, iar întreaga procedură s-a desfășurat cu încălcarea principiilor fundamentale de drept vizând echitatea procedurilor, dreptul la apărare al acuzatului, imparțialitatea instanțelor și dreptul la două grade de jurisdicție.

A mai arătat că, raportat la contextul socio-istoric în care a avut loc procesul generalului A., condamnarea acestuia a avut și un profund caracter politic, împrejurare recunoscută ca atare după anul 1989, când generalul a fost reabilitat militar și repus în drepturi.

În raport cu aceste argumente, invocând și lipsa de motivare a hotărârii apelate, raportat la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii sale de renunțare la judecată, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea Militară de Apel București.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

La termenele din 15 ianuarie 2021 și 26 februarie 2021, cauza a fost amânată, la solicitarea apărătorului ales al apelantului revizuent, în vederea clarificării asistenței juridice a părții și, respectiv, a verificării suporților optici atașați la dosarul cauzei și depunerii actelor apreciate ca relevante sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

La solicitarea apărătorului ales al apelantului revizuent, la termenele din 26 februarie 2021, 9 aprilie 2021 și, respectiv, 18 mai 2021, a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la filele x și, respectiv, 109 ale dosarului de apel, precum și cu cele opisate în volumele I înscrisuri (408 file) și II înscrisuri (376 file) ale dosarului de apel (create în urma ședinței din 9 aprilie 2021).

De menționat că, având în vederea Hotărârea Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 51 din 27 aprilie 2021 și planificarea ședințelor de judecată pe luna mai 2021 ale Secției penale a instanței supreme, prin rezoluția din 29 aprilie 2021 a președintelui completului de judecată, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen., s-a preschimbat termenul din 21 mai 2021 la data de 18 mai 2021.

La termenul de dezbateri din 18 mai 2021, apărarea apelantului revizuent a susținut lapidar motivele scrise de apel, făcând trimitere la argumentele detaliat expuse în scris.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public de la același termen au fost detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat apelul revizuentului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii evaluării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Așadar, în cadrul acestei proceduri prealabile, instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității ei, respectiv, al îndeplinirii condițiilor de formă în care poate fi exercitată, referitoare la: formularea în termenul legal prev. de art. 457 C. proc. pen. și de către una dintre persoanele prev. de art. 455 C. proc. pen., cărora legea le recunoaște o astfel de vocație (lit. a); motivarea în scris, cu indicarea cazurilor de revizuire și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază cererea, conform art. 456 alin. (2) C. proc. pen., și atașarea, conform art. 456 alin. (3) C. proc. pen., a înscrisurilor invocate în susținerea ei (lit. b) și c); inexistența unei cereri de revizuire anterioare fundamentată pe aceleași fapte și mijloace de probă, care a fost judecată definitiv (lit. d).

Deopotrivă, în condițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanța verifică existența concordanței dintre cazurile de revizuire invocate, prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., motivele pe care se sprijină acestea și dovezile sau probele invocate în susținerea lor.

În fine, instanța verifică, după caz, și dacă revizuentul a completat cererea de revizuire, în condițiile art. 456 alin. (4) C. proc. pen. (lit. f).

În urma acestei evaluări, dacă instanța constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., o respinge, ca inadmisibilă, conform art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

În contextul acestor considerații teoretice, raportându-se la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții Militare de Apel București la data de 3 aprilie 2020, completată prin memoriul depus la termenul din 24 septembrie 2020, petentul A. a solicitat revizuirea parțială a Hotărârii nr. 1 din data de 22 mai 1945, pronunțată de Tribunalul Poporului București în Dosarul penal nr. x/1945, prin care tatăl său, generalul A., a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, comutată ulterior, de B., în pedeapsa cu detențiunea pe viață, constatarea și înlăturarea erorilor judiciare și a efectelor hotărârii, în sensul dispunerii achitării antecesorului său, precum și a înlăturării măsurilor complementare de confiscare a averii acestuia.

În argumentarea cererii, întemeiată, în drept, pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul a arătat, în esență, că "Ordinul de zi" din data de 23 septembrie 1944 emis de generalul-locotenent C., în care trupele române aflate sub comanda generalului A. sunt citate pentru fapte de arme excepționale, și declarația din 8 martie 1945 dată de Marele Stat Major prin Locotenent-colonel D., prin care au fost înlăturate acuzațiile aduse generalului A., urmate de Decretul din 1950 "prin care cei întemnițați la Aiud la închisoare pe viață, printre care și generalul A., au fost reabilitați din punct de vedere militar și social", dar și de Decretul nr. 222 din 3 iulie 1995 emis de Președintele României, E., prin care s-a acordat drapelul de luptă Corpului 1 Armată "General A.", constituie fapte sau împrejurări noi, în condițiile textului de lege precitat, care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a tatălui său și care dovedesc evidenta netemeinicie a acesteia.

În același sens, a arătat că nevinovăția generalului A. rezultă și din declarația primarului orașului Odesa, care a relatat că acesta nu a fost implicat în represaliile din 1941, ci, dimpotrivă, a ajutat la salvarea cetățenilor orașului; mărturia B. din 1917; consemnările făcute de mama sa și alte documente.

Deopotrivă, a susținut că, datorită contextului socio-istoric în care a avut loc, respectiv, după momentul 23 august 1944, când politica de conducere a statului român a fost puternic influențată de noul aliat, reprezentat de Uniunea Sovietică, procesul generalului A. a avut un puternic caracter politic, împrejurare recunoscută ca atare după anul 1989 și care a avut ca efect repunerea acestuia în drepturile civile, prin succesorii săi.

Astfel învestită, procedând, în condițiile art. 459 C. proc. pen., la evaluarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Curtea Militară de Apel București a respins-o, ca inadmisibilă, cu argumentarea că "motivele invocate de revizuentul A. în cererea formulată nu se circumscriu noțiunii de fapte sau împrejurări noi, care să permită redeschiderea procedurilor penale, acestea neîncadrându-se în vreuna dintre situațiile prev. de art. 453 C. proc. pen.".

Aceste considerente relevă faptul că, limitând controlul de admisibilitate a cererii de revizuire exclusiv la examinarea condiției prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., prima instanță a concluzionat asupra neîndeplinirii acestei exigențe și, prin aceasta, asupra inadmisibilității cererii, fără a decela, însă, cu exactitate, temeiurile de fapt invocate de petentul A. în susținerea cererii și nici motivele pentru care acestea nu sunt concordante temeiului de drept invocat.

Or, verificarea îndeplinirii condiției anterior menționate presupunea tocmai evaluarea concretă și efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină cererea de revizuire, redate anterior, din perspectiva aptitudinii acestora de a se circumscrie cazului de revizuire invocat de petentul A. - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv, de a constitui fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, necunoscute la soluționarea cauzei în care a fost judecat tatăl revizuentului, care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare dispusă față de acesta.

În absența unei atare evaluări, demersul analitic al primei instanțe are un caracter pur formal, motiv de nelegalitate care impune reformarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în condițiile deplinei respectări a dispozițiilor legale precitate, în vederea garantării drepturilor apelantului revizuent la un dublu grad de jurisdicție, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, notează că instanța de apel nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză efectivă a admisibilității cererii de revizuire direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanților la proces de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

Totodată, reține că existența motivului de trimitere spre rejudecare anterior menționat face superfluă examinarea, de către Înalta Curte, a celorlalte aspecte invocate în apel, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei.

Pentru considerentele prezentate, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 11 din data de 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Va desființa sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea Militară de Apel București, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanță să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 459 C. proc. pen. și să analizeze în mod efectiv admisibilitatea cererii de revizuire, urmând a avea în vedere și celelalte aspecte invocate în apel de revizuent și de Ministerul Public.

În contextul soluției astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 11 din data de 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea Militară de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - GV