Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2020

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1776 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1924 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019. 2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat cale de atac revizuentul A., înregistrată la 16 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți Prin rezoluția din 11 ianuarie 2021 i s-a pus în vedere lui A. să precizeze calea de atac pe care înțelege să o exercite împotriva deciziei nr. 1776 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în sensul dacă aceasta este un recurs sau o altă cale extraordinară de atac și să o timbreze în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013. Prin notele scrise depuse la 1 februarie 2021, revizuentul A. a dezvoltat, pe larg, istoricul cauzei, menționând că prezenta cale de atac reprezintă recurs declarat împotriva ultimei hotărâri date în litigiu, anume decizia nr. 1776/2020 a decizia nr. 1776 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Prin rezoluția din 8 martie 2021, a fost fixat termen de judecată la 25 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării competenței secției I civile în soluționarea căii de atac. La termenul din 25 martie 2021, având în vedere precizările depuse de A. la 1 februarie 2021, Înalta Curte, a invocat, din oficiu, aspectul soluționării cauzei de către Completul de 5 Judecători, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) teza finală C. proc. civ.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "(1) Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor pronunțate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege. (2) Completurile de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători." Potrivit art. 513 alin. (6) C. proc.

civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători." Conform precizărilor depuse de revizuent la 1 februarie 2021, obiectul căii de atac deduse judecății îl reprezintă cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 1776 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1924 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, în speță, este atacată cu recurs o decizie a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționată o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conform textelor legale menționate mai sus, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competența Completului de 5 Judecători în materie civilă în soluționarea anumitor căi de atac, a făcut-o în mod expres și limitativ (spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2) C. proc. civ.), ipoteza dedusă judecății fiind reglementată de art. 513 alin. (6) teza finală C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (6) teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va trimite cererea de recurs formulată de A. împotriva deciziei nr. 1776 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în vederea soluționării Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

D E C I D E Trimite cererea de recurs formulată de A. împotriva deciziei nr. 1776 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în vederea soluționării Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2023
Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 853 din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017. I.5. Dec
ÎCCJ 2021-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a for
ÎCCJ 2020-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2020
Ședința publică din data de 24 septembrie 2020 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1924 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fos
ÎCCJ 2020-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2020
Ședința publică din data de 21 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea recurată Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în baza
ÎCCJ 2021-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2021
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11 iunie 2019 în cadrul dosarului nr. x
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă