Decizia nr. 6/2025 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 442/1/2025 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 442/1/2025 este constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum și cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunțate de instanțele judecătorești, raportul întocmit de judecătorii-raportori și punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Mariana Constantinescu, președintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, expunând orientările jurisprudențiale identificate de autorul sesizării, arată că procurorul general apreciază ca fiind în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare, potrivit căreia judecarea de către curțile de apel a contestațiilor formulate împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor (Comisia), constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-au soluționat cereri de compensație financiară sau cereri privind acordarea unui avans din aceasta, se face în complet specific apelului, format din doi judecători, cu citarea contestatorului (victimei) și participarea procurorului, iar soluționarea contestației se face prin decizie, care este definitivă.

În argumentarea punctului său de vedere a susținut că hotărârea pronunțată de această comisie nu constituie un act administrativ-jurisdicțional; comisia prevăzută de art. 28 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare, este o formațiune jurisdicțională din cadrul instanței judecătorești; contestația prevăzută de art. 31 alin. (6) din aceeași lege nu este o acțiune directă, ci continuă procesul jurisdicțional inițiat în fața Comisiei, astfel încât intră în sfera procedurii necontencioase.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea sesizării cu recurs în interesul legii, formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, și pronunțarea unei hotărâri de unificare a practicii.

Membrii completului întreabă cum receptează procurorul general norma introdusă prin Legea nr. 272/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, respectiv dacă, pe viitor, jurisdicția va fi privită tot ca o jurisdicție civilă și cum se va reflecta asupra dezlegării date prin prezenta decizie.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin arată că toate hotărârile judecătorești transmise de instanțele naționale în cauza de față sunt pronunțate înaintea modificării intervenite prin Legea nr. 272/2024 și apreciază că o asemenea discuție nu ar fi utilă dezlegării pendinte.

Președintele completului declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

La data de 20 februarie 2025, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii, vizând următoarea problemă de drept: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 211/2004), astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 272/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor (Legea nr. 272/2024) : - contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din unul, doi sau trei judecători? - ce reguli de procedură sunt aplicabile judecății contestației anterior menționate, regulile din apel, din recurs sau cele prevăzute de art. 31 alin. (1)-(3) din Legea nr. 211/2004?

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25 februarie 2025, formându-se Dosarul nr. 442/1/2025, cu termen de soluționare la 26 mai 2025. II. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov rezultă că problema de drept ce a creat practica judiciară divergentă vizează, în esență, procedura de judecată în calea de atac declarată împotriva hotărârilor prin care o comisie formată din doi judecători de la tribunal soluționează cererile de acordare a compensațiilor financiare sau a unui avans din acestea, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 211/2004, în condițiile în care acest act normativ cu caracter special nu reglementează niciun aspect de procedură privind judecata căii de atac a contestației, care se soluționează de către curtea de apel. III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale: Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare " Art. 28. - (1) Cererea de compensație financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima și se soluționează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituite în fiecare tribunal. (2) Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor este alcătuită din cel puțin 2 judecători specializați în materie penală, desemnați pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului. (3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, și un număr egal de judecători supleanți ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor. (4) Judecătorii supleanți prevăzuți la alin. (3) participă la soluționarea cererilor de compensații financiare în cazul imposibilității de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor. (5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor este asigurat de unul sau mai mulți grefieri, desemnați de președintele tribunalului." " Art. 30. - (1) Victima poate solicita Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor un avans din compensația financiară, în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe țară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul. (2) Avansul se poate solicita prin cererea de compensație financiară sau printr-o cerere separată, care poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală și cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensație. Dispozițiile art. 29 se aplică în mod corespunzător în cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în care se menționează și stadiul procedurii judiciare. (3) Avansul din compensația financiară se acordă victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului României, dacă victima este cetățean român sau străin care locuiește legal în România și procesul penal se desfășoară în România. (4) Cererea victimei privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în termen de 30 de zile de la data solicitării, de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor. (...)" " Art. 31. - (1) Cererea de compensație financiară și cererea privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în camera de consiliu, cu citarea victimei. (2) Participarea procurorului este obligatorie. (3) În vederea soluționării cererii, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente și să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluționarea cererii. (4) Soluționând cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor în complet format din doi judecători poate pronunța, prin hotărâre, una dintre următoarele soluții: a) admite cererea și stabilește cuantumul compensației financiare sau, după caz, al avansului din aceasta; b) respinge cererea dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea compensației financiare sau, după caz, a avansului din aceasta. (5) Hotărârea prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei. (6) Hotărârea poate fi atacată cu contestație la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare." IV. Examenul practicii judiciare

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a arătat că pe rolul curții s-au aflat și se mai află contestații formulate împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea cererilor de acordare a compensațiilor financiare sau a unui avans din acestea, de către comisiile special constituite la nivelul Tribunalului Brașov și al Tribunalului Covasna, în baza Legii nr. 211/2004.

Dacă în ceea ce privește aceste comisii în lege se arată că sunt formate din cel puțin 2 judecători specializați în materie penală, precum și că cererea se soluționează cu citarea victimei, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin hotărâre, și că se pot administra orice probe, pentru judecata căii de atac a contestației nici noul act normativ nu clarifică niciunul dintre elementele care conturează procedura de judecată aplicabilă.

Această împrejurare generează dificultăți în practică, deoarece terminologia adoptată pentru calea de atac reglementată nu se regăsește nici în Codul de procedură civilă și nici în Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară (Legea nr. 304/2022), pentru o situație similară.

Pe de altă parte, căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă sunt de mai multe feluri, iar judecata fiecăreia prezintă un anumit specific.

Nu în ultimul rând, este de remarcat faptul că, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 prevedea calea de atac a recursului ["(6) Hotărârea poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare."].

În jurisprudența Curții de Apel Brașov, identificată anterior adoptării Legii nr. 272/2024, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, s-a judecat în ședință publică, în complet format din trei judecători, cu citarea victimei și cu participarea procurorului, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 211/2004; contestația a fost soluționată printr-o hotărâre denumită decizie, cu privire la care s-a apreciat că este definitivă.

Verificând jurisprudența instanțelor naționale, s-a constatat existența unei practici neunitare, fiind identificate în acest sens hotărâri definitive pronunțate de alte curți de apel, din analiza cărora rezultă că în problema juridică anterior expusă s-au conturat trei opinii jurisprudențiale.

Astfel, într-o primă orientare s-a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 211/2004, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din trei judecători; judecata contestației se realizează în ședință publică, cu citarea victimei și cu participarea procurorului; hotărârea care se pronunță în contestație este decizie; hotărârea pronunțată în calea de atac în discuție este definitivă.

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 211/2004, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din doi judecători; judecata contestației se realizează în ședință publică, cu citarea victimei și cu participarea procurorului; hotărârea care se pronunță în contestație este decizie; hotărârea pronunțată în calea de atac în discuție este definitivă.

Într-o a treia orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 211/2004, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format dintr-un singur judecător; judecata contestației se realizează în ședință publică, cu citarea victimei și cu participarea procurorului; sunt aplicabile regulile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru judecata în primă instanță; hotărârea care se pronunță în contestație este sentință; hotărârea pronunțată în calea de atac în discuție este definitivă.

În ceea ce privește regulile de procedură, exceptând cea de-a treia ipoteză, nu s-a putut identifica, din analiza hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, dacă au fost aplicate regulile specifice apelului sau cele ce caracterizează recursul [exemplu: inadmisibilitatea administrării altor probe în afară de înscrisuri, încadrarea motivelor invocate de parte în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sub sancțiunea nulității]. V. Opinia titularului sesizării - Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a apreciat că, întrucât problemele de drept expuse au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, este necesar ca, printr-o decizie obligatorie, să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, astfel încât, fiind îndeplinite dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă și ale art. 18 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022, se impune exercitarea atribuțiilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru promovarea unui recurs în interesul legii. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că este în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială, potrivit căreia judecarea de către curțile de apel a contestațiilor formulate împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-au soluționat cereri de compensație financiară sau cereri privind acordarea unui avans din aceasta, se face în complet format din doi judecători, în ședință publică, cu citarea contestatorului (victimei) și participarea procurorului, iar soluționarea contestației se face prin decizie, care este definitivă.

În argumentarea acestui punct de vedere, procurorul general a arătat că hotărârea pronunțată de această comisie nu constituie un act administrativ-jurisdicțional în sensul definițiilor conținute de art. 2 alin. (1) lit. d) și e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), întrucât natura jurisdicțională a activității Comisiei și faptul că hotărârea pronunțată de aceasta prezintă caracterul de hotărâre judecătorească se opun unei atari calificări.

Prin urmare, în considerarea naturii juridice a Comisiei prevăzute de art. 28 din Legea nr. 211/2004, aceea de formațiune jurisdicțională din cadrul instanței judecătorești, contestația prevăzută de art. 31 alin. (6) din aceeași lege nu este o acțiune directă, nu inițiază un nou proces, ci continuă procesul jurisdicțional inițiat în fața Comisiei, având ca scop verificarea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate. În consecință, această cerere intră în domeniul de aplicare a procedurii necontencioase, astfel cum este enunțat în art. 527 din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea sistemică și teleologică a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, în contextul tuturor celorlalte prevederi din cuprinsul acestei legi, precum și din cuprinsul Codului de procedură civilă rezultă în mod clar că legiuitorul a avut intenția de a înlocui calea de atac a recursului și alte căi de atac asimilabile recursului cu calea de atac a apelului, respectiv cu alte căi de atac asimilabile apelului, cum este cazul contestației prevăzute de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004.

În concluzie, procurorul general a apreciat că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 272/2024, contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet specific apelului, format din doi judecători; regulile de procedură aplicabile judecării contestației anterior menționate sunt regulile judecării apelului în procedura necontencioasă, prevăzute de art. 534 din Codul de procedură civilă, completate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 211/2004. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu a fost sesizată cu excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor legale a căror interpretare se solicită. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel prin care au fost soluționate contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile constituite în cadrul tribunalelor pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni (deciziile nr. 1.456 din 23 iunie 2021, nr. 1.748 din 5 octombrie 2022, nr. 1.185 din 24 aprilie 2024).

În esență, s-a reținut că, dată fiind materia specifică pe care se grefează litigiul dedus judecății, regimul căilor de atac este cel prevăzut de legea specială - Legea nr. 211/2004 -, fără posibilitatea completării sau adăugării altor căi de atac. Legea specială, care reglementează compensațiile financiare acordate victimelor infracțiunilor, nu prevede o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, astfel încât această hotărâre este definitivă. Conform art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitor la legalitatea căilor de atac, o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Față de aceste prevederi legale, decizia pronunțată de curtea de apel asupra contestației reglementate de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 nu este supusă recursului. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. În afară de căile de atac prevăzute de lege, părțile nu se pot folosi de alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Îi revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică, care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, și, implicit, și a căilor de atac. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condițiile regularității învestirii, au apreciat că, în cazul contestației formulate împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, calea de atac se judecă în complet format din doi judecători, după regulile specifice judecării căii de atac a apelului din procedurile necontencioase. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: X.1. Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Sesizarea cu recurs în interesul legii întrunește condițiile de admisibilitate descrise în cuprinsul art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, fiind formulată de unul dintre titularii legali ai mecanismului de unificare a practicii judiciare, respectiv Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov. Sesizarea este privitoare la o problemă de drept reală, care este legată de regulile procedurale aplicabile contestației formulate împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituită la nivelul tribunalelor, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta și a cărei reglementare se regăsește în cuprinsul art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004.

Astfel, se solicită o statuare cu valoare obligatorie și în scopul unificării jurisprudenței instanțelor în privința determinării numărului de judecători care fac parte din completul ce judecă contestația, dacă acesta trebuie să fie compus din unul, doi sau trei judecători, și, de asemenea, în privința determinării regulilor de procedură aplicabile judecății acestei contestații, dacă pot fi cele specifice apelului, recursului ori cele prevăzute în cuprinsul art. 31 alin. (1)-(3) din Legea nr. 211/2004.

Chestiunea de drept este reală și a fost determinată de caracterul lacunar, eliptic al normei supuse interpretării și care s-a accentuat odată cu modificarea adusă variantei inițiale a textului art. 31 alin. (6) din lege - care stabilea că "Hotărârea poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare" - prin art. 49 din titlul IV "Modificarea și completarea unor legi speciale" al Legii nr. 76/2012, în contextul armonizării fondului legislativ existent cu prevederile noului Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 134/2010), prin prevederea în sensul că "Hotărârea poate fi atacată cu contestație la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare", ceea ce a condus la apariția unei instituții procesuale sui generis, inedită în peisajul căilor de atac specifice procedurii civile, și a unei jurisprudențe neunitare a instanțelor sub aspectul abordării procesuale a acesteia, în absența conturării prin norme pozitive a regimului său juridic.

Sesizarea a fost însoțită de hotărâri judecătorești definitive care provin toate de la secțiile civile ale mai multor curți de apel (aceste litigii fiind considerate civile și judecate în acest regim juridic) și care relevă interpretarea și aplicarea diferite date prevederii cuprinse în art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, conturându-se trei curente jurisprudențiale: - primul, care ilustrează o compunere a completului în trei judecători și aplicarea unor reguli de soluționare a contestației caracterizate prin judecarea acesteia în ședință publică, cu citarea victimei și cu participarea procurorului, prin decizie care are caracter definitiv; - al doilea, care ilustrează o compunere a completului în doi judecători și aplicarea unor reguli de soluționare a contestației caracterizate prin judecarea acesteia în ședință publică, cu citarea victimei și cu participarea procurorului, prin decizie care este definitivă; - al treilea, care ilustrează o compunere a completului într-un singur judecător, specific soluționării unei acțiuni directe de primă instanță, cu aplicarea unor reguli de soluționare a contestației caracterizate prin judecarea acesteia cu citarea victimei și cu participarea procurorului, prin sentință civilă care are caracter definitiv.

Este nerelevant sub aspectul admisibilității sesizării faptul că prin niciuna dintre hotărârile comunicate nu este realizată în mod explicit o analiză/interpretare asupra dispoziției legale care interesează prezenta dezlegare, nici sub aspectul compunerii completului de judecată și nici sub aspectul regulilor de procedură aplicabile contestației, fiind indiscutabil că instanțele care au soluționat aceste cauze au avut viziuni diferite asupra înțelesului și aplicării normei art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, relevate de compunerea diferită a completurilor din cadrul curților de apel, în unul, doi sau trei judecători, aspect care a influențat și s-a reflectat în determinarea diferită a naturii juridice a căii de atac ori a regulilor de procedură ce au fost aplicate acesteia, corespunzător regulilor de judecată în primă instanță, în apel sau în recurs.

Or, așa cum s-a statuat deja în jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 25 iunie 2021 (paragraful 50), lipsa unei deliberări explicite asupra unei probleme de drept nu semnifică faptul că această deliberare nu există, ci că, în realitate, la momentul constituirii completului problema de drept era tranșată, deci epuizată sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor legale apreciate ca incidente. Prin aceeași decizie s-a mai reținut în paragraful 51 că "aspectul privitor la alcătuirea instanței reprezintă o veritabilă măsură jurisdicțională, adoptată în interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, reiese și din valența pe care legiuitorul i-o dă acestui element al judecății atunci când sancționează încălcarea respectivelor dispoziții legale, exempli gratia prin instituirea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă ori prin instituirea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, în ambele cazuri compunerea completului neformând obiectul unei dezlegări exprese a instanței de judecată cu privire la temeiul juridic incident". X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Soluționarea pe fond a problemelor supuse atenției pe calea prezentului recurs în interesul legii presupune o scurtă evocare a domeniului de reglementare al capitolului V "Acordarea de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni" al Legii nr. 211/2004 și, mai departe, un recurs la principiile și regulile de drept comun incidente materiei reglementate pentru corecta determinare a regimului juridic aplicabil "contestației" prevăzute de art. 31 alin. (6) din același act normativ.

Mecanismul juridic instituit de legiuitor pentru a face posibilă acordarea de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni, descris în cuprinsul art. 28, art. 31 alin. (1) și (2), art. 32 și 33 din Legea nr. 211/2004, în elementele sale esențiale, presupune: - formularea unei cereri de compensație financiară ori a uneia de acordare a unui avans din această compensație, adresată Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor din cadrul tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază victima. Cererea se soluționează în cameră de consiliu, cu citarea victimei și cu participarea obligatorie a procurorului [art. 28 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 211/2004]; - Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor are obligația de a informa organul de urmărire penală sau instanța învestită cu judecarea infracțiunii ori, după caz, instanța care judecă acțiunea civilă cu privire la cererea de compensație financiară ori cu privire la cererea de acordare a unui avans din compensația financiară (art. 32 din Legea nr. 211/2004); - fondurile necesare pentru asigurarea compensației financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracțiunilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției, plata sumelor către victimele infracțiunilor fiind realizată prin compartimentele financiare ale tribunalelor în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârilor prin care acestea au fost acordate; statul, prin Ministerul Justiției, se subrogă în drepturile victimei pentru drepturile plătite acesteia, iar creanța statului privind sumele plătite victimei cu titlu de avans din compensația financiară este asigurată prin măsurile asigurătorii, care se dispun obligatoriu în procesul penal (art. 33 din Legea nr. 211/2004).

Mai trebuie precizat că, fără a fi străină pronunțării unor soluții izolate în jurisdicția penală (ce datează din faza incipientă a aplicării acestei legi), Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, instituită prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 211/2004, a fost receptată în doctrină, după modelul său francez, drept o jurisdicție civilă 1 , arătându-se că "cererile întemeiate pe dispozițiile capitolului V din Legea nr. 211/2004 au trăsăturile specifice acțiunilor civile în justiție". 1 În acest sens, I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 332, Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2019, n. 203, p. 188; I. Retca, Natura juridică a hotărârii pronunțate de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor - Revista Dreptul nr. 9/2007.

În sfârșit, așa cum s-a menționat în analiza admisibilității recursului în interesul legii, jurisprudența anexată sesizării ilustrează soluționarea contestației reglementate prin dispozițiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 exclusiv la nivelul secțiilor civile ale curților de apel.

Deși ultima modificare legislativă adusă, prin Legea nr. 272/2024, art. 28 alin. (2) din legea de bază, în sensul în care menționează că alcătuirea Comisiei se face cu cel puțin doi judecători specializați în materie penală desemnați de adunarea generală a judecătorilor tribunalului pentru o perioadă de trei ani, pare să indice o schimbare a viziunii legiuitorului asupra naturii juridice a Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, este prematur a se susține/a documenta la acest moment o atare modificare, mai ales că nu este reflectată în nicio soluție jurisprudențială dintre cele care au stat la baza sesizării cu recurs în interesul legii. Având în vedere că divergența de jurisprudență s-a ivit în legătură cu procedura de judecată a contestației ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunțate de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, în reglementarea inițială sub care aceasta funcționa ca jurisdicție civilă, se înțelege că prezentele dezlegări sunt destinate să uniformizeze activitatea acestui tip de jurisdicție, observându-se și că cea mai recentă hotărâre din jurisprudența divergentă datează din martie 2024, în timp ce legea modificatoare menționată a intrat în vigoare în noiembrie 2024.

Acestea fiind stabilite, devine de interes enunțarea art. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile sale fiind aplicabile chiar și altor materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. De asemenea, prezintă relevanță dispoziția de principiu a art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care stabilește că, atunci când o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, aceasta va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.

Așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 31 coroborat cu cele ale art. 28 ale legii, activitatea Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor ori pentru acordarea unui avans din aceasta este una jurisdicțională întrucât Comisia, în complet format din doi judecători, soluționează cererea în cameră de consiliu, cu citarea victimei, în prezența procurorului, a cărui participare este obligatorie; în vederea soluționării cererii, Comisia poate să audieze persoane, să solicite documente, să administreze orice alte probe pe care le consideră utile, iar în final pronunță una dintre soluțiile menționate în cuprinsul alin. (4) al art. 31, prin adoptarea unei hotărâri care se comunică victimei și care este atacabilă pe calea contestației la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Așadar, în pofida denumirii sale, care ar putea sugera că este vorba despre un organism administrativ ori administrativ-jurisdicțional, activitatea Comisiei este una care se desfășoară după toate regulile specifice activității jurisdicționale, ce include administrarea și evaluarea de probe, pe baza analizei cărora Comisia "spune dreptul", soluționând cauza în fond printr-o hotărâre judecătorească.

Comisia prevăzută de art. 28 din lege este organizată și își desfășoară activitatea în sistemul instanțelor judecătorești, nefiind altceva decât o structură jurisdicțională specială, un complet de doi judecători [desemnați, prin derogare de la dispozițiile art. 57 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2022, de adunarea generală a judecătorilor tribunalelor, pe durata unei perioade de trei ani], așadar, o instanță de judecată, în sensul restrâns al termenului, care acționează în vederea soluționării cererilor de compensație financiară ori a celor privind acordarea unui avans din compensația financiară formulate de victimele infracțiunilor. Comisia desfășoară o activitate de judecată propriu-zisă, soluționând o cerere - de acordare a compensației financiare ori de acordare a unui avans din aceasta - cu plenitudine de jurisdicție, în primă instanță.

Prin constituirea unui complet de judecată în număr de doi judecători, care realizează o judecată de primă instanță a cererilor pe care le reglementează art. 28 și 30 din lege, dispozițiile art. 31 coroborat cu cele ale art. 28 din același act normativ derogă și de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, care instituie regula completului format dintr-un singur judecător pentru cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului sau curții de apel.

Hotărârea prin care Comisia soluționează aceste cereri are toate însușirile unei hotărâri judecătorești, fiind un act jurisdicțional prin care are loc aplicarea dreptului la o situație de fapt determinată, supus comunicării către titularul cererii și, mai departe, susceptibil de a fi atacat pe calea specială a contestației.

Activitatea Comisiei se circumscrie, deci, competențelor instanțelor judecătorești, fiind vorba de o competență specială în cazul său, care este guvernată de principiile fundamentale ale procesului civil, așa cum sunt statuate de Codul de procedură civilă.

Pe baza celor anterior prezentate se impune o primă concluzie, anume că, pornind de la natura juridică a Comisiei reglementate de art. 28 din Legea nr. 211/2004 - aceea de formațiune jurisdicțională din cadrul instanțelor judecătorești (tribunalelor), iar nu de organ administrativ ori cu atribuții administrativ-jurisdicționale, care judecă în primă instanță o cerere de acordare a compensației financiare victimei unei infracțiuni ori de acordare a unui avans din aceasta -, contestația prevăzută de art. 31 alin. (6) din aceeași lege nu constituie o acțiune directă, așa după cum a fost tratată în cea de-a treia orientare jurisprudențială, pentru a putea fi judecată de curtea de apel în complet de unic judecător. Calea contestației exercitate împotriva hotărârii pe care o pronunță, în temeiul art. 31 alin. (4) din lege, Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor (în alte cuvinte, completul de doi judecători al tribunalului, constituit în baza art. 28 din lege) nu inițiază un nou proces, ci îl continuă pe cel constituit în fața Comisiei, la cererea victimei infracțiunii, fiind vorba despre o veritabilă cale de atac, despre o altă etapă procesuală a litigiului, una în care se supune controlului judiciar al instanței superioare hotărârea pronunțată.

Modul de concepere a mecanismului de acordare a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni și cele câteva elemente procedurale descrise în cuprinsul art. 31 al legii după care se soluționează o atare cerere - în cameră de consiliu, cu citarea doar a victimei, în lipsa oricărei posibile contradictorialități în raport cu făptuitorul/suspectul/inculpatul și/sau partea responsabilă civilmente -, precum și plata sumelor stabilite în favoarea victimelor infracțiunilor cu titlu de compensație financiară ori de avans din aceasta, din fondurile alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției, care se avansează prin compartimentele financiare ale tribunalelor, conturează trăsăturile specifice unei proceduri grațioase, necontencioase în privința cadrului legal analizat.

Astfel, trăsăturile esențiale și specifice procedurilor necontencioase date de absența unui conflict, a unui litigiu, în care sesizarea judecătorului nu urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, intervenția instanței fiind necesară doar pentru exercitarea unui control asupra a ceea ce persoana solicită să realizeze, se verifică în cazul procedurii instituite pentru soluționarea cererilor de compensație financiară ori a celor privind acordarea unui avans din aceasta.

Prin urmare, o a doua concluzie este aceea că dreptul comun al acestei proceduri speciale reglementate în cuprinsul art. 31 din Legea nr. 211/2004 se regăsește în dispozițiile art. 527 și următoarele din titlul I cartea a III-a din Codul de procedură civilă, dedicate procedurii necontencioase judiciare.

Sunt, din acest punct de vedere, de interes prevederile art. 536 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dispozițiile care reglementează procedura necontencioasă se completează cu cele de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii, și, de asemenea, cele ale alin. (2) ale aceluiași articol, care stipulează că materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse acestor dispoziții, care se vor completa cu cele ale prezentei cărți.

În absența oricărei reglementări legale a regimului juridic al căii de atac a contestației prevăzute de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, concluzia nu poate fi decât aceea a unei căi de atac ordinare, devolutive, care supune hotărârea primei instanțe atât unui control în legalitate, cât și de temeinicie, având, deci, o fizionomie similară căii de atac a apelului din procedura judiciară de drept comun.

Aceasta întrucât, potrivit reglementării noului Cod de procedură civilă, recursul a fost consacrat ca o cale extraordinară de atac, atât prin raportare la obiectul său, cât și prin raportare la motivele îngăduite pentru care este supusă instanței de recurs competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că această cale de atac trebuie să fie expres nominalizată de legiuitor pentru a putea discuta despre existența ei, neputând fi dedusă pe cale implicită ori din tăcerea legii. Pe cale de consecință, orice echivalență între calea de atac a contestației reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 și calea de atac a recursului este exclusă.

De altfel, acest regim procesual - de cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă - al căii de atac speciale a contestației se armonizează cu dreptul comun al procedurilor necontencioase, respectiv cu prevederile art. 534 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care consacră calea de atac a apelului împotriva încheierilor prin care se soluționează cererile formulate în regimul procedurilor necontencioase de drept comun.

Concluzia se verifică și din perspectivă istorică, observându-se că actuala contestație a înlocuit recursul pe care art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 l-a reglementat în forma sa inițială, de până la modificarea adusă prin Legea nr. 76/2012. Astfel, calea de atac a recursului anterior reglementată era cea aflată sub regimul art. 304 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii de primă instanță, având, așadar, tipologia unui recurs total devolutiv, similar căii de atac a apelului.

Deoarece această tipologie a fost cu totul eliminată ori înlocuită cu apelul, ca singura cale de control judiciar devolutivă, sub regimul noului Cod de procedură civilă (în acest sens fiind și dispozițiile art. 7 și 9 din Legea nr. 76/2012) și din nevoia de armonizare a legislației existente cu noua reglementare procesual-civilă, legiuitorul a intervenit expres în materiile speciale reglementate de Codul de procedură civilă, înlocuind recursul cu apelul, ceea ce s-a întâmplat inclusiv în privința căii de atac prevăzute în procedurile necontencioase de drept comun.

Întrucât, pentru motivele arătate, calea de atac a contestației prevăzută în cuprinsul art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004, ce a înlocuit calea de atac a recursului devolutiv aflat sub regimul de reglementare al art. 304 1 din Codul de procedură civilă din 1865, existent în corpul normei până în anul 2012, are o fizionomie juridică similară căii de atac a apelului (singura care diferă fiind denumirea), și întrucât, potrivit art. 59 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 304/2022, apelurile se judecă în complet de doi judecători, completul de judecată al curții de apel care soluționează contestația trebuie format din doi judecători.

Acest aspect, reflectat în cea de-a doua orientare jurisprudențială, concordă cu natura necontencioasă a procedurii în care se soluționează cererile victimelor infracțiunilor pentru acordarea compensației financiare sau a unui avans din aceasta și cu concepția de ansamblu a noului Cod de procedură civilă în privința căilor de atac din procesul civil, în timp ce cea dintâi orientare jurisprudențială pare a menține reflexul constituirii completului de judecată în trei judecători, specific reglementării anterioare pe care a cunoscut-o art. 31 alin. (6) din lege, în care calea de atac era recursul. Acesta este, de altfel, singurul element dintre cele de ordin procedural care evocă aplicarea regulilor specifice recursului în privința contestației, în cea dintâi orientare jurisprudențială, care nu a relevat însă și o limitare a controlului judiciar la motivele ori probele îngăduite în calea de atac a recursului.

Mai departe, sub aspectul regulilor de procedură aplicabile judecății căii de atac speciale a contestației, ce poate fi exercitată împotriva hotărârii Comisiei, trebuie ținut seama de faptul că aceasta conservă natura necontencioasă a procedurii de primă instanță. De aceea, regulile de procedură sunt cele date de specificul procedurii necontencioase după care se judecă în primă instanță astfel de cereri, judecata sa urmând să aibă loc cu citarea victimei și, desigur, cu participarea obligatorie a procurorului, întrucât obligativitatea prevăzută de lege a participării procurorului la un anume proces se menține și în calea de atac.

Pentru aspectele nereglementate în procedura necontencioasă specială, dispozițiile art. 31 alin. (6) din lege se completează, așa cum s-a specificat anterior, cu dispozițiile procedurii necontencioase de drept comun din Codul de procedură civilă [art. 536 alin. (2)], astfel că judecata contestației trebuie să se desfășoare în cameră de consiliu, iar nu în ședință publică, față de norma completatoare a art. 534 alin. (5) din Codul de procedură civilă, care stabilește că apelul - văzut drept calea de atac în procedurile necontencioase de drept comun echivalent al contestației din prezenta analiză - se judecă în cameră de consiliu.

În sfârșit, așa cum s-a apreciat în mod unanim în jurisprudența anexată sesizării cu recurs în interesul legii și fără a constitui, din acest motiv, o chestiune necesar a fi tranșată în mod expres și cu titlu obligatoriu, soluționarea contestației se realizează pe cale de decizie care este definitivă, așa cum, de altfel, s-a stabilit și în jurisprudența de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,