ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2323/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la 31 octombrie 2018, sub nr. x/122/2018, reclamanta A S.R.L., în faliment, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată societatea pârâtă la plata debitului restant în cuantum de 30.534,72 lei reprezentând servicii de pază și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 334.297,77 lei ca urmare a neachitării facturilor fiscale emise în temeiul contractului nr. 128 din 1 iulie 2014, actualizate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 37/2020 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Giurgiu – Secția Civilă a admis a admis în parte cererea formulată de reclamanta A S.R.L., în faliment, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.534,72 lei, reprezentând contravaloarea serviciului prestat, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 779 din 17 mai 2022, Curtea de Apel București– Secția a VI-a Civilă a respins apelul formulat de pârâta B S.R.L., ca nefondat, a admis apelul introdus de reclamanta A S.R.L. prin lichidator judiciar C I.P.U.R.L. împotriva sentinței civile nr. 37/2020 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Giurgiu, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei și penalități de 1% pe zi de întârziere, calculate începând cu prima zi după data scadenței facturilor fiscale cu nr.: 466/30.10.2015, scadentă la 05.11.2015; 475/30.11.2015, scadentă la 07.12.2015; 482/31.12.2015, scadentă la 06.01.2016; 489/31.01.2016, scadentă la 08.02.2016; 496/29.02.2016, scadentă la data de 07.03.2016; 502/31.03.2016, scadentă la 06.04.2016, și până la data plății integrale a debitului principal. A menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B S.R.L., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că decizia recurată este în contradicție cu probatoriul administrat și că au fost greșit interpretate normele de drept material întrucât curtea de apel nu a ținut cont de faptul că înscrisul (contractul) care a stat la baza soluției privind penalitățile nu a fost semnat de reprezentantul legal al recurentei-pârâte. Arată că prin încheierea din 16 decembrie 2019, Tribunalul Giurgiu a reținut că semnătura de pe înscrisul intitulat contract de servicii de pază umană nr. 128 din 1 iulie 2014 nu aparține numitului D. Precizează că semnatarul înscrisului depus la dosar nu este administratorul și nici o persoană împuternicită să angajeze societatea pârâtă, însă curtea de apel nu a înlăturat acest înscris.

Recurenta-pârâtă invocă motivarea contradictorie a deciziei atacate în sensul că, deși reține că pârâta ar fi trebuit obligată la plata penalităților de 0,1%/zi de întârziere, instanța de apel a obligat-o la plata penalităților de 1%/zi de întârziere. Arată că între părți nu s-a încheiat nici un contract, dar au existat relații comerciale care au încetat amiabil în baza procesului-verbal din 25 martie 2016. Consideră că nu poate fi stabilit debitul.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 22 mai 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 9 octombrie 2024 s-a acordat termen la 11 decembrie 2024 în vederea continuării procedurii de filtru, pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte să își îndeplinească obligațiile procedurale stabilite de instanță în sarcina sa.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși autoarea căii de atac invocă contrarietatea dintre considerentele și dispozitivul hotărârii recurate, aceasta nu dezvoltă critici care să poată fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de apel. Recurenta reia susținerile din memoriul de apel referitoare la cele reținute de tribunal prin încheierea din 16 decembrie 2019 prin care instanța de fond a constatat că semnătura de pe înscrisul intitulat contract de prestări servicii pază umană nu aparține administratorului pârâtei și contestă modul în care curtea de apel a coroborat și a interpretat probele din dosar.

Instanța supremă reține că din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât recurenta aduce în discuție aspecte legate de interpretarea probelor și reia argumentele expuse în fața instanței de apel, în special pe cele privind dovedirea raportului contractual dintre părți și prestarea de către reclamantă a serviciilor de pază.

Reiterarea, ca motive de recurs a celor sesizate în fața instanței de apel, cărora instanța de prim control judiciar le-a răspuns corespunzător, nu respectă dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. care trasează regula că în recurs, Înalta Curte examinează legalitatea hotărârii recurate. Aceasta presupune necesar ca motivele de casare să releve precis greșelile comise în apel, ca o consecință a încălcării normelor de drept, fiind inadecvat ca recursul să reprezinte o reluare a motivelor de apel.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, va admite excepția nulității și, în consecință, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 779 din 17 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 779 din 17 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.