ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, la data de 12 august 2011, reclamanta Direcția Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Încheierii nr. 62 din 27

iulie 2011 emisă de pârâtă, considerând că aceasta este nelegală și

netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și

suspendarea efectelor Deciziei nr. 21 din 29 iunie 2011 emisă de aceeași pârâtă,

până la soluționarea cauzei.

În motivarea

acțiunii, aceasta a arătat că prin încheierea de mai sus a fost respinsă

contestația nr. 10312 din 04 iulie 2011 împotriva Deciziei nr. 21 din 29 iunie 2011,

prin care D.S.V.S.A. Vâlcea a fost obligată să restituie bugetului de stat suma

de 215.566,44 lei, reprezentând disponibil neregularizat cu bugetul statului,

la care au fost calculate dobânzi, în valoare de 10.347,60 lei și penalități de

întârziere, în sumă de 32.334,96 lei.

Reclamanta a susținut

că soluția Curții de Conturi este netemeinică, arătând că problema la care se

referă speța este aceea de a stabili, care este suma ce trebuia regularizată cu

bugetul de stat la finele anului 2010, ținând cont de faptul că instituția

este finanțată, conform O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității

sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, din venituri proprii și

alocații de la bugetul de stat – art. 6 alin. (2).

Veniturile proprii

sunt folosite conform O.G. nr. 42/2004, Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr.

64/2007 și Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 113/2008, pentru finanțarea

cheltuielilor curente și de capital, inclusiv la plata salariilor pentru

personalul contractual încadrat pe durată determinată. Potrivit art. 2.22 alin.

(2) din Ordinul nr. 2839/2010 al M.F.P., disponibilitățile rămase în contul

instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de

la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale

sau bugetelor locale, după caz, după efectuarea operațiunilor de regularizare,

în limita subvențiilor primite, se reportează în anul următor cu aceeași

destinație.

A susținut că

instituția nu a făcut altceva decât să respecte prevederile normelor menționate,

efectuând regularizarea sumei rămase neutilizate, reportând în anul următor

disponibilitățile bănești rezultate din venituri proprii.

Reclamanta a arătat

că, dacă s-ar interpreta dispozițiile art. 2.22 alin. (2) din Ordinul nr. 2839/2010

al M.F.P., în sensul celor susținute de organul de soluționare a contestației,

respectiv că numai instituțiile publice finanțate din venituri proprii pot

păstra disponibilitățile la finele execuției bugetare, s-ar crea o gravă

discriminare, legiuitorul prevăzând expres că regularizarea se face în limita

subvenției primite, disponibilitățile din venituri proprii fiind reportate cu

aceeași destinație, în anul următor.

În concluzie, a

susținut că ceea ce trebuie să se restituie la finele execuției este doar

subvenția primită și neutilizată, lucru ce reiese clar din prevederile O.M.F.P.

nr. 2839/2010 și pct. 2.22 alin. (2) din norme.

de Apel Pitești.

Prin sentința nr. 455

din data de 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și Pentru

Siguranța Alimentelor Vâlcea împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, ca

nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 21 din 29 iunie 2011,

emisă de Camera de Conturi Vâlcea, s-a decis aplicarea următoarelor măsuri

pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora:

determinarea întregii obligații, reprezentând regularizarea cu bugetul de stat,

a excedentului rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe

anul 2010, în sumă estimată de 215.566,74 lei, a accesoriilor aferente,

calculate la zi, virarea acestora la bugetul de destinație, precum și luarea măsurilor

de stabilire a întinderii și de recuperare de la persoanele răspunzătoare a

prejudiciului încercat de instituție prin plata acestor accesorii.

Curtea a mai reținut

că prin Încheierea nr. 62 din 27 iulie 2011, emisă de Curtea de Conturi a

României, s-a dispus respingerea contestației formulată de Direcția Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, împotriva Deciziei nr. 21

din 29 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi Vâlcea.

Instanța de fond a

constatat că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Vâlcea este instituție publică, finanțată din venituri proprii și alocații de

la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice și că, potrivit acestor dispoziții legale,

excedentele anuale rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice,

finanțate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor, iar

excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice, finanțate

în condițiile art. 62 alin. (1) lit. b), respectiv din venituri proprii și

subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale, după caz, se regularizează la sfârșitul anului cu

bugetul din care sunt finanțate, în limita sumelor primite de la acesta.

În speță, excedentul

este reprezentat de suma rămasă la data de 31 decembrie 2010, respectiv

215.566,74 lei, iar regularizarea viza restituirea acestei sume la buget,

subvenția de care a beneficiat reclamanta în anul 2010 fiind de 9.266.878 lei.

Instanța de fond

a apreciat că nu poate fi avută în vedere susținerea reclamantei, în

sensul că ceea ce trebuie să se restituire la finele execuției este doar

subvenția primită și neutilizată, deoarece, potrivit disp.art. 2.22 (2) din

norme, disponibilitățile rămase în contul instituțiilor publice finanțate din

venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, sau bugetele

locale, după caz, se reportează în anul următor cu aceeași destinație, după

efectuarea operațiunilor de regularizare în limita subvențiilor primite.

de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Vâlcea.

Împotriva

sentinței nr. 455 din data de 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În susținerea

recursului, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a

interpretat și aplicat greșit prevederile art. 66 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 500/2002 și prevederile art. 2.22 alin. (2) din Normele

metodologice din 14 decembrie 2010 privind exercițiul bugetar al anului

2010 publicate prin Ordinul M.F.P. nr. 2839/2010.

A susținut că

prevederile legale sus menționate au fost corect aplicate de către

instituția recurentă, aceasta efectuând regularizarea sumei rămase

neutilizate din subvenția primită, respectiv reportând în anul următor

disponibilitățile bănești rezultate din venituri propii.

II. Decizia instanței

de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, constatând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite

recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând cauza la instanța competentă a

soluționa fondul acțiunii deduse judecății, Tribunalul Vâlcea, pentru

considerentele ce urmează:

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art.

10, competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu

dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului

ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului

ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 21 din 29 iunie 2011 emisă de

Camera de Conturi a Județului Vâlcea, competența de soluționare a cauzei este

stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al

actului atacat.

Înalta Curte reține

că dispozițiile din regulamentul Curții de Conturi nu pot fi aplicate cu

prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel,

dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de

apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de

competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind

și Decizia nr. 4522/2011 a I.C.C.J. prin care a fost admisă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

Pentru toate aceste

motive, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul și va

casa hotărârea atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea

împotriva sentinței nr. 455/F-CONT din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.