ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 436 din 14 august 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea promovată de reclamanta S.C. CET Arad S.A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care s-a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 iunie 2012, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului atacat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea uneia dintre cele două condiții impuse cumulativ prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv condiția existenței unui caz bine justificat pentru adoptarea măsurii solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C.E.T. SA Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte constată că deși recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 14 a dosarului, recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de S.C. CET Arad S.A. împotriva Sentinței civile nr. 436 din 14 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.