ÎCCJ, Decizia nr. 257/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 257/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 2 decembrie 2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Dosarul nr. x/2024 are ca obiect contestația privind tergiversarea procesului formulată de A. în legătură cu dosarul nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare Completului de 5 judecători C1 2024.
Prin încheierea din 14 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a admis declarația de abținere formulată de doamnele judecător B., C. și D..
Ulterior, la 1 noiembrie 2024, A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, ce face obiectul prezentului dosar, prin care a susținut că încheierea de abținere a judecătorilor în dosarul nr. x/2024 nu i-ar fi fost comunicată.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Potrivit art. 522 alin. (1) C. proc. civ. "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."
La alin. (2) al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil; această procedură specială reprezintă, în esență, un mecanism de accelerare a procedurii în scopul evitării depășirii duratei rezonabile a procesului.
Din analiza dispozițiilor citate, rezultă că, în ipoteza admiterii contestației privind tergiversarea procesului, completul de judecată dispune, prin încheiere, măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății, respectiv în cazurile reglementate de art. 522 C. proc. civ.
În prezenta cauză, pe calea contestației la tergiversare, petentul a învederat că nu i-a fost comunicată încheierea prin care instanța a admis declarația de abținere a trei dintre membrii completului de judecată.
Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cerințele textelor legale anterior redate, care constituie temeiul de drept al contestației de față, câtă vreme încheierea prin care a fost admisă cererea de abținere nu se comunică părților, cum rezultă din interpretarea art. 53 alin. (2) și art. 427 din C. proc. civ.
În plus, dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curții de Casație și Justiție –Secția de contencios administrativ și fiscal a fost soluționat la 14 octombrie 2024, prin Decizia nr. 214, prin care a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. în legătură cu dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, ca rămasă fără obiect.
Astfel, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă contestația privind tergiversarea procesului formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. în legătură cu dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Civil 1-2024.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2024.