ÎCCJ, Decizia nr. 195/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș – secția I Civilă la 10 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței obligarea la calcularea și plata pensiei pentru limită de vârstă și vechime în muncă realizată 30 de ani în sistemul public.

Prin sentința civilă nr. 138/PI din 16 februarie 2022, Tribunalul Timiș – secția I Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Casa Națională de Pensii Publice București și Ministerul Muncii și Protecției Sociale București și, în consecință, a respins acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 1485 din 7 septembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată primei instanțe.

În cel de-al doilea ciclu procesual, Tribunalul Timiș – secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 631 din 18 mai 2023, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., arătând că decizia a cărei anulare se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1485 din 7 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 150 din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 940 din 1 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivare, instanța a reținut că revizuirea ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar calculul termenului de declarare al căii extraordinare de atac este reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 din același Cod, în raport de care s-a constatat că este tardiv formulată.

Instanța a reținut că decizia a cărei anulare se solicită a fost dată într-un litigiu în materia asigurărilor sociale, fiind definitivă de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, a arătat instanța, termenul de o lună a început să curgă de la data pronunțării hotărârii, care este 1 noiembrie 2023 și s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ., la 4 decembrie 2023, într-o zi de luni, lucrătoare.

Revizuentul a promovat calea de atac de față la 5 decembrie 2023, cu depășirea termenului legal, împrejurare față de care devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., în baza cărora neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a susținut că termenul de formulare al căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțarea ei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul nu și-a întemeiat criticile în drept; instanța constată că analiza acestora urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.

În esență, recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac ar fi curs de la data comunicării deciziei a cărei anulare se solicită.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale este potrivnică deciziei civile nr. 1485 din 7 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, care este definitivă de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 940/2023 este momentul la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și de când curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 1 noiembrie 2023 până la 4 decembrie 2023, care a fost o zi de luni, lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 5 decembrie 2023, conform plicului cu care a fost expediat memoriul, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu curge de la data comunicării hotărârii către recurent, cum se susține în memoriul de recurs, ci sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, care a curs de la data la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 150 din 25 ianuarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.