ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5816/2024

Ședința publică din data de 6 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 20.11.2024, reclamanta A., în contradictoriu cu Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională a României a solicitat pronunțarea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună (I) suspendarea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României 2024 și (II) suspendarea Hotărârii nr. 2/2024 a Curții Constituționale a României, a Proceselor-verbale emise de Biroul Electoral Central și a tuturor actelor subsecvente emiterii Hotărârii nr. 2/05.10.2024 a Curții Constituționale a României până la soluționarea definitivă a litigiului privind candidatura acesteia la Președinția României, respectiv Dosarul nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, având în vedere lipsa unui control judecătoresc și o cale de atac efectivă în sistemul juridic intern privind respingerea candidaturii la funcția supremă în Stat, respectiv Președinte al României.

Prin sentința civilă nr. 83 din 22 noiembrie 2024, Curtea de Apel București — Contestații Electorale a respins cererea privind pe reclamanta A. și pe pârâții Curtea Constituțională a României și Biroul Electoral Central Pentru Alegerea Președintelui României din anul 2024, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a Hotărârii nr. 83/22.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2024 și în rejudecare admiterea cererii de suspendare.

In ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității) arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea încălcând dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., prin lipsa manifestării rolului activ.

In cauză, instanța de fond a dispus judecarea cauzei fără citarea părților, deși s-a depus la dosar o precizare prin care s-a solicitat suspendarea procesului electoral pentru alegerea președintelui României-2024 și suspendarea efectelor Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024, pronunțată de CCR în dosarele conexate nr. x/2024 și y/2024, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond privind litigiului privind candidatura la Alegerile Prezidențiale 2024, respectiv Dosarul nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în urma Deciziei nr. 2652/21.11.2024 pronunțată în urma soluționării conflictului negativ de competență.

In ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar celor susținute de instanța de fond, precizează recurenta că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea procesului electoral pentru alegerea președintelui României-2024, precum și suspendarea efectelor Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024, pronunțată de CCR în dosarele conexate nr. x/2024 și y/2024, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond privind litigiului privind candidatura la Alegerile Prezidențiale 2024.

Așadar, în determinarea existenței cazului bine justificat, instanța de fond trebuia să procedeze la o analiză sumară a Hotărârii nr. 2 din 5.10.2024 a CCR, în aparență, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate în cererea de suspendare și în acțiunea în anularea actelor administrative.

În ceea ce privește paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, alegerea președintelui României este un serviciu public, prejudiciul fiind cert/neîndoielnic. Fiind stabilită data alegerilor prezidențiale, iar prin acțiunea principală solicitând anularea actelor administrative care au produs vătămări (în sensul exigentelor art. 1-2 din Legea 554/2004), vătămările nu pot fi înlăturate temporal decât până la momentul desfășurării alegerilor prezidențiale, ulterior nemaiavând importanță repararea pagubei prin înlăturarea actului administrativ nelegal.

In concluzie, arată recurenta că soluția instanței de fond reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și al accesului justiție, prevăzute de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 21 din Constituția

României.

Intimații-pârâți Curtea Constituțională a României și Biroul Electoral Central pentru Alegerea Președintelui României din anul 2024 nu au formulat întâmpinare în cauză.

La data de 06.12.2024 petentul B. a depus la dosar cerere de intervenție în nume propriu solicitând admiterea cererii formulate în baza art. 61-62 C. proc. civ., art. 64-65 C. proc. civ., art. 66 alin. (1)-(2) C. proc. civ., art. 148-151 C. proc. civ., art. 192 C. proc. civ., art. 194-195 C. proc. civ. și respingerea contestației doamnei europarlamentar A..

În ședința de judecată din data de 6 decembrie 2024, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 61 și art. 62 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond, a respins, ca inadmisibilă, cerere de intervenție în interes propriu formulată de către petentul B..

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde încălcări ale regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fapt ce ar putea conduce la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil și al accesului la justiție (potrivit susținerilor recurentei), deoarece prima instanță de fond a aplicat întocmai dispozițiile C. proc. civ. care reglementează în materia procedurii ordonanței președințiale, temeiul în virtutea căruia recurenta a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ.

Ordonanța președințială reprezintă un remediu procesual flexibil, rapid și eficient, care oferă o soluție temporară în unele situații juridice urgente. Ordonanța președințială este acea procedură specială reglementată de lege în scopul luării unor măsuri vremelnice în situații urgente după niște reguli bine stabilite.

Dispozițiile art. 999 C. proc. civ. fiind relevante în sensul anterior expus:

,,(1) In vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. întâmpinarea nu este obligatorie.

(2) Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. In caz de urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțăndu-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților.

(3) Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispozițiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

(4) Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.'".

Așadar, alegațiile recurentei în sensul că " ... instanța de fond a dispus judecarea cauzei fără citarea părților ... ", nu pot fi primite, cererea prin care se solicită luarea unei măsuri pe calea ordonanței președințiale se soluționează după regulile ce reglementează procedura contencioasă, existând însă și unele derogări printre care și posibilitatea judecării acesteia fără citarea părților.

Sub aspectul rolului activ al judecătorului se reține că acesta nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului. In cauza dedusă judecății, din modul de argumentare a soluției pronunțate, ar rezulta că instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că obiectul principal al demersului reclamantei este reprezentat de suspendarea, pe calea ordonanței președințiale, a procesului electoral până la soluționarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că judecătorul a exercitat rol activ valorificând argumentele pe care reclamanta le-a adus în susținerea cererii sale, în baza cărora a calificat în mod corect cererea de chemare în judecată ca fiind o cerere de suspendare a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 formulată pe calea ordonanței președințiale.

Prin urmare, textul legal evidențiat consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză și aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere. însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuție a necesității formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situația de fapt sau motivarea în drept pe care părțile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanței, fără ca instanța să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiționarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluționarea cauzei.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Recursul urmărește să supună înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

În cauză, partea recurentă-reclamantă a invocat în calea de atac exercitată critici susceptibile a se încadra în motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În concret, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile recurate și este, de altfel, necontestat în proces, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 stabilește că "Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România".

Totodată, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevede că "Curtea Constituțională este independentă față de orice autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi".

În același sens, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 47/1992 stabilesc că "atribuțiile Curții Constituționale sunt cele stabilite de Constituție și de prezenta lege."; (2) In exercitarea atribuțiilor care îi revin Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale.; (3) Competența Curții Constituționale, stabilită potrivit alin. (2), nu poate fi contestată de nicio autoritate publică".

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, "(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. ".

De altfel, potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.

De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol menționează că rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României este validat de Curtea Constituțională.

Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituția României, Curtea Constituțională a României "veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului", iar art. 82 alin. (1) din

Constituție stabilește că "rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României este validat de Curtea Constituțională."

In plus, art. 11 alin. (1) lit. b) pct. a) din același act normativ arată că această autoritate de contencios constituțional pronunță hotărâri în cazurile în care veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.

Înalta Curte mai reține că prin Decizia nr. 827 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, Curtea a reținut, cu privire la critica adusă caracterului general obligatoriu al actelor emise de către Curtea Constituțională, că aceasta "este o autoritate publică politicojurisdicțională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătorești, rolul său fiind acela de a asigura supremația Constituției, ca Lege fundamentală a statului de drept. Este adevărat că în exercitarea acestei atribuții Curtea dispune de modalități de control jurisdicțional al supremației Constituției, asemănătoare jurisdicției unei instanțe judecătorești, procedurile prin care se realizează atribuțiile Curții au trăsăturile procedurilor judecătorești, iar în exercitarea atribuțiilor, judecătorii sunt independenți și inamovibili. Legiuitorul este îndreptățit să reglementeze competența și atribuțiile Curții Constituționale în mod diferit de acelea ale instanțelor de judecată, fund vorba de instituții cu natură juridică și funcții diferite, în deplin acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească."

Referitor la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România", Curtea a mai reținut, prin Decizia nr. 1.296 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 18 februarie 2009, că acest text de lege dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) și art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curții de garant al supremației Constituției.

Astfel inadmisibilitatea acțiunii este motivată de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită, Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 5 octombrie 2024) nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi supusă controlului de legalitate realizat de instanțele de judecată și, pe cale de consecință, nu poate face obiectul unei cereri în instanță pentru anularea acesteia, în temeiul dispozițiilor din legea nr. 554/2004.

In concluzie, este corectă soluția instanței de fond, dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nefiind aplicabile actelor Curții Constituționale ce privesc atribuțiile jurisdicționale ale Curții, instanțele judecătorești neavând competența de a se pronunța asupra legalității acestora.

Așadar, demersul de suspendare a alegerilor fiind unul inadmisibil, în mod just s-a apreciat că nu se mai impune analiza îndeplinirii condițiilor privind ordonanța președințială și nici a celor privind suspendarea executării procesului electoral pentru alegerea Președintelui României 2024 și a efectelor Hotărârii nr. 2/2024 a Curții Constituționale a României.

Cu privire la motivele învederate de către recurenta reclamantă referitoare la încălcarea accesului la justiție datorită lipsei de control judiciar asupra deciziilor/hotărârilor pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv cu privire la faptul că prezenta acțiune ar fi admisibilă, în caz contrar s-ar încălca art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, înalta Curte reține considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2012 prin care s-a constatat că nu se încalcă accesul la justiție datorită lipsei de control judiciar asupra actelor pronunțate de Curtea Constituțională, astfel:

,Jn ceea ce privește controlul de constituționalitate, acesta este, de asemenea, înscris în prevederile Legii fundamentale, ca o garanție esențială a respectării drepturilor și principiilor fundamentale într-un stat de drept. Sub aspectul jurisdicției constituționale, în timp s-au impus două modele: cel american, care păstrează plenitudinea de jurisdicție a Curții Supreme, care face parte din puterea judecătorească, respectiv cel european, care dă în competența unei instanțe specializate judecarea cauzelor ce privesc constituționalitatea, instanță situată în afara organizării puterilor statului. Particularitatea Curților Constituționale europene constă în aceea că sunt autorități publice distincte de oricare dintre puterile statului cunoscute tradițional în cadrul democrației constituționale: legislativă, executivă și judecătorească, justiția constituțională reprezentând, așadar, o activitate specializată, diferită de cea specifică autorității judecătorești și exercitată independent de toate celelalte puteri statale. Curțile Constituționale beneficiază de o competență prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdicție în privința atribuțiilor stabilite. Curtea Constituțională a României se supune numai Constituției și legii ei organice de organizare și funcționare nr. 47/1992, competența sa fiind stabilită de art. 146 din Legea fundamentală și de Legea nr. 47/1992."

Temeiul juridic al soluției date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 22 noiembrie 2024 a Curții de Apel București - Contestații Electorale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta lovanovici A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 22 noiembrie 2024 a Curții de Apel București -Contestații Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.