ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 240/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială formulată la data de 5.11.2024 pe rolul Curții de Apel Suceava și precizată ulterior la data de 11.11.2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituțională a României a solicitat anularea Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024 pronunțate de Curtea Constituțională a României prin care s-a anulat decizia nr. 18D/03.10.2024 a Biroului Electoral Central. Totodată, a solicitat și suspendarea de urgență a hotărârii indicate cu consecința validării provizorii a Deciziei nr. 18D/3.10.2024 a Biroului Electoral Central, implicit a candidaturii doamnei B. pentru funcția de președinte al României.

Prin sentința civilă nr. 133 din 19 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect anulare act administrativ și s-a dispus formarea unui nou dosar cu acest obiect, cu termen la data de 21.01.2025.

S-a admis excepția inadmisibilității cererii având ca obiect suspendare act administrativ pe cale de ordonanță președințială și s-a respins o atare cerere formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituțională a României, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (4) din C. proc. civ. cu reținerea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488, alin. (1), punctele 5, 6 (ultimele două teze) și 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat, pe calea recursului formulat împotriva admiterii excepției inadmisibilității cererii având ca obiect suspendare act administrativ pe cale de ordonanță președințială, casarea acestei hotărâri și admiterea cererii de suspendare de urgență a Hotărârii nr. 2 din 05.10.2024 a Curții Constituționale a României prin care s-a anulat Decizia nr. 18D/03.10.2024 a Biroului Electoral central cu consecința validării provizorii a Deciziei nr. 18D/03.10.2024 a BEC, implicit a candidaturii doamnei B. pentru funcția de președinte al României.

A susținut recurentul reclamant că judecarea cererii a fost tergiversată nepermis față de urgența procedurii ordonanței președințiale, cu încălcarea normelor de procedură, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

S-a arătat că în sentința atacată nu apare faptul că a solicitat îndeplinirea procedurii (de ordonanță președințială) nu numai în scris, ci și înainte de a se da cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității cererii, inclusiv prin solicitarea de a se pune în discuție aparența de drept, lucru ce nu a fost pus deloc în discuție deși normele imperative impuneau.

A susținut recurentul că pârâta nu a argumentat împotriva aparenței de drept, ci împotriva cererii de anulare a Hotărârii nr. 2 din data de 05.10.2024 a CCR (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1003/08.10.2024) prin care s-a anulat Decizia nr. 18D/03.10.2024 a BEC. A ridicat excepția inadmisibilității cererii de anulare și, practic în subsidiar, a suspendării acestei hotărâri, astfel că, de la debutul judecății s-au încălcat normele intrinseci actului de procedură sancționate cu nulitatea.

În mod greșit instanța, în ședința publică, a acordat cuvântul pe excepția inadmisibilității cererii la modul general, deși recurentul a susținut că acest termen este unul procedural și că înainte de excepție trebuie dat verdictul pe procedură.

Pe lângă încălcarea regulilor intrinseci actului de procedură, instanța a aplicat greșit regulile privind ordinea, timpul, modul de punere în discuție a excepțiilor. Totodată, cu privire la timbrajul aferent anulării Hotărârii nr. 2 din 05.10.2024 a CCR, modalitatea în care au fost redate afirmațiile părții nu conturează realitatea.

Cu privire la considerentele efective ale instanței care au îndreptățit-o să emită soluția atacată cu prezentul recurs, s-a arătat că Hotărârea nr. 2 din 05.10.2024 a CCR este asimilabilă cu un act administrativ, fiind admisibilă cererea de ordonanță președințială. A solicitat suspendarea unui act asimilabil unui act administrativ, nu a unui "act administrativ". Toată pledoaria pendinte este lovită de nulitate fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 ultima teză din C. proc. civ., motivele fiind străine de natura cauzei.

Dat fiind cele demonstrate prin motivele de recurs, s-a solicitat admiterea recursului împotriva admiterii excepției inadmisibilității cererii având ca obiect suspendare act administrativ pe cale de ordonanță președințială și a respingerii a unei astfel de promovări a unei astfel de cereri de către reclamant ca inadmisibilă.

Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare la recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea Constituțională a României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 2 din 5.10.2024 emisă de pârâtă de invalidare a deciziei BEC nr. 18D din 3.10.2024 în ce privește candidatura doamnei B. la alegerile din data de 24.11.2024 pentru funcția de președinte, precum și să dispună suspendarea unei astfel de decizii pe calea ordonanței președințiale prevăzută de art. 997 din C. proc. civ.. Arată că în cauză este vorba despre un act administrativ prin care pârâta a adăugat la lege și a acționat cu abuz de putere, încălcând dreptul de a alege și de a fi ales.

Asupra obiectului cererii, în ședința din 19.11.2024, reclamantul a făcut precizări arătând că pe calea ordonanței președințiale solicită a se dispune suspendarea actului administrativ în procedură de urgență și cu prioritate.

Prin sentința atacată, curtea de apel a reținut că în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează suspendarea executării actului administrativ, întrucât în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004), ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se reține că acesta vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".

Nulitatea prevăzută în art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări, ceea ce nu se probează în cauză.

De altfel, criticile formulate de recurentul - reclamant au un caracter general, nefiind indicate în concret dispoziții legale presupus a fi încălcate de prima instanță, sancționate cu nulitatea.

Reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Din interpretarea dispozițiilor alin. (2) ale aceluiași articol, rezultă că se impune ca instanța să analizeze excepțiile în raport de efectele pe care soluționarea acestora le-ar avea asupra soluționării cauzei, impunându-se în mod natural ca în rezolvarea excepțiilor astfel invocate, să fie examinate, mai întâi, cele legate de admisibilitatea cererii și doar după aceea, aspecte care privesc fondul raportului juridic dedus judecății.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a soluționat cu prioritate excepția inadmisibilități cererii având ca obiect suspendarea unui act administrativ pe cale de ordonanță președințială.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând, motivarea contradictorie a sentinței, sau străină de natura cauzei, Înalta Curte reține că prima instanță a analizat cererea formulată de recurentul reclamant prin prisma normelor de drept invocate, în raport de jurisprudența instanțelor de contencios administrativ și a instanței supreme, expunând pe larg considerentele care au impus concluzia că este incompatibilă solicitarea de suspendare a executării unui act administrativ pe calea procedurii ordonanței președințiale, având în vedere reglementarea specială prevăzută de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Verificând legalitatea soluției pronunțate din această perspectivă, în raport de obiectul cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanța a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 din C. proc. civ.

În acest sens, practica consolidată a Înaltei Curți, invocată și de instanța de fond, a arătat că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.

Într-adevăr, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ. nu se poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Fiind corectă dezlegarea instanței de fond dată asupra excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată legalitatea sentinței atacate, astfel că motivele de recurs ce vizează fondul cauzei susținute prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în raport de dispozițiile art. 499 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 133 din 19 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.